Stii tu...faza cu domesticirea?

Ma furnica setea de a ma domestici. Si pe mine, dar si pe altii: de a ma pune la casa mea, de a sta priponita, de a nu mai pleca departe cu minte, de a ma focusa pe un singur lucru, pe un singur barbat, caruia sa ii daruiesc fericire.Suna siropos si deloc tipic mie, asa violenta si acida cum ma stiti. Dar setea asta e atat de mare, incat ma gandesc sa ma potolesc si sa intru si eu in randul oamenilor cu dorinte simple. A celor care se trezesc zilnic langa acelasi/aceeasi el/ea, a celor care isi beau cafeaua de dimineata impreuna, a celor care se pupa pe fuga inainte de a merge la munca, a celor care vin prea obositi dupa pentru a mai face si altceva, a celor care uita sa mai comunice si se pierd in detalii. Prea mari.Prea multe.
Insa asta inseamna ca trebuie sa trec printr-un ritual cumplit de purificare si sa pierd pe rand functiile pentru obtinerea carora am munci pe branci. Ani intregi. Prima functie care va disparea odata cu domesticirea va fi cea de cadana. Apoi urmeaza cea de cascheta, indeaproape urmata de cea de isterica. Pisi este pe locul imediat urmator, dupa care vine ...dar cine stie cate mai vin!Prin domesticire, o sa ajung doar o stimata doamna, care pastreaza niste aparente. Ma cunosc.
In atatia ani de cand stau cu mine, mi-a fost teama de un singur lucru:de a fi femeia unui singur barbat.Pentru totdeauna.Asta pentru ca, in naivitatea mea perfectionista(si mult perfectibila), am crezut (si cred) ca prin asta iti infranezi orice sanse de a-ti gasi ying-ul sau yiang-ul, refacand astfel perechea matriciala. Domesticirea mea inseamna, pe undeva, moartea a ceea ce exista acum si se manifesta alert:spirit si constiinta. Nu as putea sa explic de ce, dar pot sa spun ca emit o simpla si umila opinie, care rog sa fie interpretata cat mai aproape de intentia mea. Nu acuz domesticirea altora, ci doar pe a mea, judecand dupa faptul ca sunt greu de prins, dar si greu de stapanit. Iar potolirea mea ofera celuilalt sansa de a crea gelozii, pe care sa le rasfranga asupra`mi, starpind independenta.
Nu-mi place cuvantul asta-domesticire.Suna a o amenintare.Cumplita.Pe de alta parte, alergatul dupa utopii nu are cum sa faca nici el bine spiritului.DAr asa am fost programata.La 25 de ani,sa pornesc in cautarea absolutului intr`o lume relativa.