A intreba un om despre sanatate a ajuns sa fie cea mai de rahat intrebare pe care o poti adresa egoistilor care te inconjoara. A te interesa de viata unui individ pe care il cunosti a ajuns sa fie considerate o adevarata ofensa insinuanta. A incerca sa legi discutii si relatii, e deja prea mult pentru toata lumea, in afara de tine!
Ei bine, eu ma scald de ceva vreme in rahatul asta urat mirositor al altruismului in comunicare, la care nu pot renunta dintr-un motiv:sunt masochista. Imi place sa nu mi se raspunda, imi place sa fiu flituita, imi place sa mi se spuna doua cuvinte seci, imi place sa ma manjesc cu egoismul si problemele altora, fara pic de alinare pentru ale mele Si de parca nu era suficient, imi duc masochismul asta abject la extreme, incercand sa scot pacatosii din barlogul lor si sa ii convertesc la religia mea: aia stupida si deloc trendoasa…a vorbitului.
Dupa toate bobarnacele pe care le-am primit, tot nu m-am invatat minte. Continui cu insistenta mea in a starni niste reactii, macar niste cuvinte acolo, care sa hraneasca un orgoliu biciuit de prea multe ori. Nimic! Ajung, in schimb, sa nasc niste scenarii futuriste si fabuloase, in care imi explic lipsa de raspunsuri din partea unora si a altora:poate cred ca vor sa ii f*t, poate cred ca ii trag de limba, poate cred ca vor sa intru in viata lor cu bocancii si alte derivate de genul asta. Dupa astfel de analogii, ajung la adjective urate, care ma aduc pe mine, odata in plus, in pozitia definitorie “proastei de insista la aia de nu vor sa vorbeasca”.
Stupida gandire pot sa am, sa cred ca lumea se mai da in vant dupa comunicare, discutii de dragul discutiilor, discutii pasionale, discutii interesante, menite sa iti futa creierii..si nu organele. Doar avem instrumental suprem de comunicare: “feisbuc”-ul. Ce, nu ne comunicam acolo?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentezi?Tare, sa te auda toata lumea:
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.