Si urlu tare...l-am gasit!

Nu am urlat niciodata atat de tare, cel putin nu atat de tare incat sa ma auda cei din jur... m-am limitat sa simt fiorii fericirii numai in propria`mi faptura, dintr`un egoism greu de definit.Asta si pentru ca influentele din exterior nu te ajuta niciodata cu nimic, decat sa strice totul, printr`un cuvant spus fie la repezeala, fie dintr`o atenta si malitioasa intentie de a te discredita in fata celuilalt. Nu am avut niciodata boala(caci asa se numeste in opinia mea) de a imi aduce pretendentii acasa, din simplul motiv ca nu am considerat necesar. Ai mei nu au cunoscut decat o mica parte din posibilii mei prieteni sau prieteni numai din poze si ceea ce le zicea eu laconic. Nici nu m-au convins sa fac altfel, pentru ca imi stiu toanele si capriciile. Nici macar prietenele, cu mici exceptii nu stiu exact cu cine am fost si cat am fost...de ce ne-am despartit, din aceeasi discretie si teama pe care o resimt de fiecare data. Sau o resimteam, cel putin..pentru ca acum rationez altfel, mult mai echilibrat si mai lipsit de actiunile de aruncare cu ... capul inainte(scuzati`mi cacofonia ). Niciodata nu am urlat cat m-au tinut plamanii..ca l-am gasit, chiar daca eram absolut convinsa ca asa e..din simplul motic ca se poate gasi cineva care, la final, sa imi reproseze gestul asta de moment in eventualitatea unei despartiri. Nu...nu si iara nu...dar asta poate si pentru ca nu am vrut sa strig in gura mare, poate pentru ca nu am gasit exact persoana care sa corespunda unor cerinte de moment sau unei stari de echilibru pe care o vroiam. Nu imi place sa fiu agitata...cel putin, nu in domeniul asta...imi place sa contrabalansez putin totul in viata mea..daca sunt agitata la munca, sa imi gasesc linistea in stransoarea unei imbratisari sau al unui sarut. La mine niciodata nu a fost asa...dar nici nu am de ce sa ma plang..pentru ca as risca sa fiu catalogata drept iporita. Scuza mea permanenta e... nepotrivire de caracter, asta si pentru ca nu imi place sa arat defectele fostilor mei prieteni..sunt ale lor si sa le stapaneasca cu placere in continuare. Si eu le am pe ale mele, si cu siguranta se gaseste cineva in fiecare zi care sa mi le contureze in cel mai grotesc mod cu putinta. Nu am gasit inca ce vreau..desi stiu sigur ce caut...nu mai imi bat capul, nu ma mai agit, pentru ca de cele mai multe ori, se gaseste cineva care sa imi demonstreze ca viata e frumoasa si merita sa speri in continuare la ceva mai bun. Foarte simpatic e modul in care folosesc persoanele din jurul meu ca barometru de masurare si apreciere al unui potential...uneori, ma si amuza gestul asta, pentru ca stiu deja reactiile. Totul porneste de la interesul fiecaruia..in functie de asta se da raspunsul mereu: o prietena poate sa imi spuna ca nu`i de mine(dar a doua zi pot sa bag mana in foc ca ii voi vedea impreuna), alta prietena poate sa imi spuna ca ne potrivim de minune(asta pentru ca stie ea ca prietenul lui e mai bun si deja a pus ochii pe el). Cei mai sinceri sunt prietenii-ei, nu ele. Dar si aici e discutabil. Cu toate astea, modul lor de a da un raspuns, just makes my day mai mereu..Parca si aud „Cine, mah, ala? Nu vezi ce freza are?” , „Bai, nu mai visa atat, ca stii ca nu te merita”..in unele cazuri, doar strigate de atentionare, ceva de gen..Heyy..dar eu ce am? Totul se petrece cam la nivelul asta, dar it`s fine by me..cum am spus, devine deja foarte amuzant cand stii reactiile fiecaruia, iar uneori ajung sa intreb aiurea de cineva doar pentru a`mi testa intuitia, sa vad daca raspunde cum am planuit eu in minte sau nu.
Asa ca...pentru toti cei care vreti sa ma vedeti maritata, mai fericita decat sunt, multumita cu mediocritatea si cu primul individ pe care mi-l scoate destinul in cale, multumita intr-o relatie plina de compromisuri, certuri si luari peste picior..think again!:) Fericirea , la mine, se manifesta in interior, ce vedeti on the outside e pura aparenta. I find joy in playing with ur minds and opinions and i enjoy it every time!