Ma surprind uneori zambind prosteste. Dar prosteste, ca un copil caruia i se pune in fata o prajitura. Zambesc pentru ca stiu cat de simplu e lucrul care ma face sa zambesc. Primesc un SMS intr`un moment de tensiune. Zambesc. Ma uit la mesajul scris, zambesc. Imi face cu mana un copil, zambesc. Manutza lui firava si plapanda ma face sa ma gandesc ca odata si eu eram la fel ca el. Oare ce ii face pe copii sa isi stabileasca simpatiile? Si de ce eu? Ca ma stiu mai rece. Ii raspund la fel si rasul lui stirb ma face, din nou, sa ma gandesc, la cat de inocenti si departe de lumea dezlantuita sunt. Un prieten imi da telefon ca ma vede in statie. E la birou, urcat pe pervazul de la geam si imi face semne disperate cu mana sa il vad. Zambesc numai la gandul ca mi-e mila de costumul lui si ca ..the big chief il poate prinde in pozitia aia compromitatoare. Zambesc cand ma gandesc cat de mult imi lipseste Sarmi si cum a fost ultima oara in Bucuresti. Zambesc ca peste un an, acolo o sa fiu, si altii o sa gandeasca la fel cum gandesc eu acum. Zambesc cand imi aduc aminte de Alex si de intalnirea noastra de la La Plaza. Nu atat de asta, cat de cat de consternati erau cei din jur cand auzeau cuvantul ala pronuntandu`se atat de des. Zambesc ca au fost momente cand lucrurile simple mi`au schimbat viata. Zambesc cand ma gandesc la o seara de vara, in care o simpla discutie m-a facut sa ma indrogostesc pentru moment.Zambesc ca gasesc similaritate la persoane total neasteptate. Zambesc ca mai sunt nebuni ca mine, cu care ma bat prin Otopeni, zambesc cand imi aduc aminte ca te poti intelege cu cineva din priviri si poti bea din paharul lui fara ca lucrul asta sa se intepreteze. Zambesc si acum cand aud inca MITZIIII in urechi pronuntat de Cristi, si un Du-te acasa, in Constanta!!Acum!! al lui Dan. Zambesc ca nu ma stiam atat de echilibrata. Zambesc cand imi aduc aminte de cum am rezolvat misterul condensului cu Marius si cum am impartit un capuccio in Cafe D`Art. Zambesc pentru ca am vazut`o pe Sarmi mai fericita ca oricand si pe Marina la fel de nebuna. Zambesc ca Andreea e fericita, zambesc ca m-am certat cu unul si cu altul din motive tampite. Zambesc ca m-a sunat seful sa imi reproseze de ce nu il sun. Zambesc ca l-am auzit pe un prieten cum a facut seful lui sex cu el, frecandu`l la creieri. Zambesc ca profa de la ultimul examen mi-a propus sa vorbim de imaginea politiei si eu i`am raspuns cum nu se poate mai diplomatic. Zambesc ca ma regasesc, in sfarsit. Sper sa nu uit sa zambesc!
baietzel unu mie imi place, inca mai shti sa scri. eu, unu m'am lasat de sportul asta... sa zicem din pacate
RăspundețiȘtergeresuccese in continuare
Departe de tot. De anii care au fost si de tot ceea ce o data a insemnat intregul univers. Departe de vis, departe de realite. Inconjurat de umbre, vad apusul doar ca o fuga din calea sortii. Inspirat de fericirile trecute cad in patima pacatului si ma scald in placerile trecatoare. A iubi. Poate ca nu e de ajuns pentru a trai, e nevoie de mai mult. Un mult prea exagerat care insa distruge tot ceea ce reprezita individualismul si principiile. Caut un scop care, involuntar, ma impinge spre prapastie. Cu cat ma apropii mai mult cu atat constat ca fericirea este dincolo. O linie imaginara ne desparte de frumos, iar incercarile noastre sunt doar tentative imposibile de atingere a idealurilor. Ferice de cei care au gasit lumina. Pacat de cei care au crezut ca ea nu le lumineaza calea si au cazut in abis. In fata fericirii functioneaza o selectie naturala morbida. Cei chinuiti sunt cei care lupta din rasputeri sa ajunga acolo unde visele le promit salvarea, iar linistea le garanteaza o cale dreapta. Izolat de realitate vad pentru utima oara apusul. Zborul pescarusilor mi se pare acum un dans elegant printre turbulentele de aer, aproape de nori, printre idealuri. Inconjurati de lumina mi se par fericiti. Un tipat strident rupe tacerea si ii inconjoara intr-o baie de sange. Soare se retrage in mare. Ultimul dans a inceput. Parca in cautarea salvarii, stoluri de pescarusi rup aerul spre orizont. Valurile albe contrabalanseaza sinistrul apusului. Lumina rosie dispare treptat iar linistea cucereste zarea. Odata cu ea toata viata se retrage in spatele luminii emanate de felinare. Ca un fluture orbit, chemat strident de culoarea unui bec, ma izbesc necontenit de realitate. Mii de gaze, fara niciun motiv, ma urmaresc patrioteste in lupta mea pentru iubire. Aerul devine din ce in ce mai greu iar legatura cu universul devine un pas spre absurd. Caut sa gasesc neintelesul si cu cat cred ca ma apropii de raspuns imi descopar cele mai sumbre secrete, ascunse inconstient sub mantia politetii. Un mizerabil cu chip de papusa. In pragul disperarii ma pregatesc sa arunc si ultima manusa. Ma trezesc inconjurat de mine. Un monstru care a distrus soarele. Amintirile zilelor insorite ma macina si ma transforma intr-un devorator de vise. Am pierdut. Caut greselile si ma descopar pe mine. Izolat in tacere ma agat de orice raza de lumina pentru a ama salva. Nimeni nu mi-a spus insa ca lumina nu are directie. Haosul miscarii ma impinge mai jos. Ma ingrop in dispret si imi ridic crucea cu mandrie deasupra capului. Am cautat iubire si am adus moartea. Singuratatea mi se pare un act moral. Urasc frumosul. Am ajuns un pagan printre necredinciosi. Caut pescarusii si felinarul ma loveste in fata. Realizez ca universul in care am crescut a fost creat de cel pe care l-am alungat cu disperare in cautarea fericirii mele. Ajutat de roiul de muste incerc sa cuceresc felinarul. Caldura becului ma adduce mai aproape de salvare dar, in acelasi timp, imi topeste aripile. Izolat si abandonat pana si de roiul de muste imi descopar adevarata frumusete. Iubirea si patima pentru frumos au fost seva care ma tinut in viata. Combinatia abstracta, m-a impins insa in necunoscut. Singur si fara aripi impart acum apusul unui bec in plina zi. Tot pentru ceea ce merita trait s-a trasformat in scrum. Imi aduc aminte tipatul pescarusilor, pe care acum il asimilez cu strigatul tau de ajutor. In mandria mea, plin de orgoliu, m-am indreptat spre soare.
RăspundețiȘtergere