Am incetat sa mai vorbesc despre mine in momentul in care discursurile altora au inceput sa ma surzeasca sau, mai bine zis, sa imi puna mana strengareste pe gura. Apoi am cedat insistentelor de voci si am inceput sa ii ascult doar pe ei, pe ceilalti. A fost un exercitiu psihologic care parea atat de interesant la inceput, incat m-am lasat pierduta in el. Nu l-as numi (inca) altruism, ci doar exercitiu psihologic. Treptat, am inceput sa ma pierd in propriul experiment, demonstrandu-mi ca fac asta din pur altruism. Chiar imi placea rolul de psiholog pe care mi-l asumasem de la sine putere, sperand si crezand ca pot rezolva problemele altora printr-un dat din cap, printr-un zambet empatic sau chiar printr-un "mhm" plin de inteles.
Dupa care, mi-am dat seama ca prin fiecare cuvant pe care il auzeam de la altii, legat de propriile persoane, eu vorbeam despre mine din ce in ce mai putin. Iar asta s-a transformat, tot treptat, in uitare si mod de viata.
Asa ca nu va mai intrebati de acum inainte de ce nu vorbesc mult despre mine. Imi place ca unele lucruri sa ramana inca sub umbra misterului, pentru ca asta imi lasa mai mult loc analizei celorlalti. Plus ca mi-e prea frica de ceea ce pot gasi la mine in ograda, asa ca nu vreau sa sondez prea mult. Lasati-ma sa ma cred inca o altruista.
Dupa care, mi-am dat seama ca prin fiecare cuvant pe care il auzeam de la altii, legat de propriile persoane, eu vorbeam despre mine din ce in ce mai putin. Iar asta s-a transformat, tot treptat, in uitare si mod de viata.
Asa ca nu va mai intrebati de acum inainte de ce nu vorbesc mult despre mine. Imi place ca unele lucruri sa ramana inca sub umbra misterului, pentru ca asta imi lasa mai mult loc analizei celorlalti. Plus ca mi-e prea frica de ceea ce pot gasi la mine in ograda, asa ca nu vreau sa sondez prea mult. Lasati-ma sa ma cred inca o altruista.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentezi?Tare, sa te auda toata lumea:
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.