Un blog de zi cu zi, fara corset sau operatii estetice. Atentie, respira natural!

marți, 15 decembrie 2015

Frantura de sarut

Frig nu era, cel putin nu langa el. Sau langa degetele lui lungi si ochii sticlind a iubire. Era mai cald ca niciodata. Asa m-a invatat, sa imi fie cald intotdeauna: cand vine acasa, cand este la munca, cand suntem departe unul de altul.
Si azi, ca in oricare alta zi de ceva timp incoace, m-am trezit cu el imprimat pe retina mea, mai intens ca niciodata. I-am simtit adierea rasuflarii imediat ce am deschis ochii. Ma privea. Ma privea atat de intens, incat voiam sa ma topesc sub gingasia luminii lui. Se uita la mine mustind a iubire de dimineata si a dor. A fost suficient un zambet sa imi arate ca inca mai e al meu, pe cat de mult este al lui. Zambetul lui are ceva din misterul negurii timpului si al familiarului unor vieti petrecute departe unul de altul. E greu de uitat si greu de privit, pentru ca te coplesteste.
Mi-a luat fata ciufulita in mainile lui moi si m-a topit cu un sarut delicat. I-am simtit iubirea prin toti porii si intensitatea prin toti rarunchii. I-am zambit abia simtit, asa cum fac eu cand ma alinta. Stiu ca asta declanseaza o avalansa si un noian de tandrete in sufletul lui. A continuat si nu s-a lasat pana nu m-a acoperit de iubire de dimineata. M-a mangaiat pe par si mi-a sarutat ochii cu miros zambit de scortisoara.
Imi dau seama cat de norocoasa sunt ca il am si ca l-am gasit, dupa atatea cautari. Nu a fost usor, dar in momente ca astea, nimic nu mai conteaza in afara de el, mine si prezent.
Portia de iubire matinala nu s-a incheiat aici. A continuat pret de o ora, ora in care m-a impregnat cu mirosul lui si zambetul ademenitor. I-am raspuns la fel: i-am luat fata in maini si cu gesturi aproape mistice, i-am sarutat sufletul. I l-am sarutat intens, sa ii simt fiecare savoare, fiecare dumicat. Sa il fac sa isi dea seama ca iubirea mea e la fel de intensa ca a lui. Ca sunt a lui, la fel de mult pe cat sunt a mea.
Mi-a luat mana in mana lui si mi-a admirat indelung degetele. Dupa care mi-a soptit timid: "O viata intreaga te-am cautat. Bine ai venit!"

vineri, 27 noiembrie 2015

Sfaturi grele pentru zile usoare

Finalul de an te prinde de cele mai multe ori cu rezolutiile in vine. Asta pentru ca dupa ce tragi si tragi, la fina l(la orice final), ai revelatii. La mine stiu ca asa e. Revelatii de orice fel se aduna la final de an: profesionale, sentimentale, relationale la modul general. Si incep sa le analizez pe toate partile: aici am facut bine, aici nu, aici de asta s-a intamplat asa. La un punct, innebunesti. Sau daca nu innebunesti, ai cele mai mari sanse sa devii un sihastru. Adica, pe romaneste, asa te-ai baga intr-o pestera si nu ai mai iesi de acolo pentru vreo 3 ani, cel putin.

Anul asta insa, am schimbat placa. Si in loc sa imi las mintea sa le rumege din nou si sa se autocompatimeasca, am mers putin mai departe si m-am fortat. M-am fortat, frate! Nu sa fiu optimista neaparat, dar sa le accept pe toate asa cum vin si sa gasesc solutii pentru ele. Adica, pe scurt, sa fiu productiva eu cu mine insami. Si cu viata mea.  There for, dupa o perioada de lamentare, mi-am tras niste pumni, m-am uitat in oglinda si am zis : "Ok, and now let`s do things a bit different, dude(ette)!"

Mai jos, va las, inspre ajutorare o serie de actiuni/fraze/remodelari. NLP, in PLN("N" vine de la "nostrum", sa fie clar)!

1. Focus on what you can learn and earn, not on what you have lost(suna mai bine in engleza, n-am ce face)- La mine, tot anul a fost prost. Sau a mers in suturi. Iar la final, am mai primit un sut, asa..festiv. Asa ca m-am reconfigurat, dupa zile de lamentari, care mi-am dat seama ca nu ma ajuta cu nimic. De fapt, ma ajutau sa ma adancesc intr-o gaura neagra a depresiei. Asa ca am analizat lucrurile constructiv si am inceput sa astern planuri si solutii in minte si pe hartie. Daca vreti, un SWOT personal, care m-a ajutat sa reconfigurez un traseu. Daca e greu? Daaaa, e greu, dar te remonteaza. Inveti, accepti si reconstruiesti, mama ma-sii de treaba. Dar pentru asta trebuie sa te fortezi nitel. Iti zic eu ca merge.

2. Schimbarea nu e rea. Nici suturile in fund nu sunt- Pentru ca schimbarea iti forteaza limitele. In plus, cand usile ti se inchid consecutiv intr-un domeniu, nu insista ca un capcaun cu palosu` gros la poarta lor, ca s-au inchis cu un motiv de la bun inceput. Pentru ca tu sa intelegi ceva. Iar eu, abia la final de an am inteles. Asa ca, reconfigurare traseu, reactivare persoane, remotivare, remodelare personala. Afla la ce esti bun, treceti numele persoanelor din network in lista, vezi cum le-ai cunoscut, cum ai interactionat cu ele, pentru ce servicii te-au recomandat sau apelat la tine si regandeste-ti toata viata, daca e nevoie, in functie de asta. De cele mai multe ori, nu ne dam seama de micile hinturi pe care le arunca Divinitatea, dar in momente de liniste si detasare poti face calcule exacte si reconfigurari profi. Imbratiseaza schimbarea si intelege ca lucrurile se intampla cu un motiv, pentru ca tu sa intelegi ceva. De fiecare data. PS: Mi-a luat doua zile sa fac lista si dupa mi-am dat seama o mare parte din oamenii pe care ii cunosc ma recomanda pentru ceva, iar eu alegeam incontinuu sa fac altceva. Pfff!

3. Find beautiful people- nu, nu din aia scosi din reviste, ci oameni misto, care sa te motiveze, cu care ai ce sa discuti. Elimina oamenii nocivi sau macar alege sa nu te mai intalnesti atat de des cu ei. de cele mai multe ori, preluam atat de mult din starile si problemele celorlalti, incat ajungem sa credem ca sunt ale noastre. Asa ca daca esti intr-o situatie ca asta, ALEGE pur si simplu daca sa iti fie bine sau nu. Si asta e greu, pentru ca durerea, rusinea si victimizarea te fac dependent, stiu. Sau macar acorda-ti un ragaz. Te duci frumusel in baie, umpli cada cu apa si cu sare, plus niste bete parfumate de salvie si te cureti instant de grijile altora(Pentru a o da in nebunii, sarea curata foarte bine, la fel ca si salvia. si nu ma refer la piele, stiti voi, buju-juju). Dar a avea oamenii misto pe langa tine, cu care sa vorbesti, care sa ajute in orice fel, e wunderba. Trebuie doar sa iti doresti asta.

4. Talking is good- Nu tine in tine, spune problemele sau situatiile pe care le ai altora, fara a-i incarca. Daca o dai in gluma si faci misto de situatie, e clar ca nu esti impacat inca cu ea (oricare ar fi ea, situatia). Daca o dai in isterii si lamentari, e clar sa vrei sa fii victima. Gaseste o cale de mijloc si incearca sa le prezinti situatia detasat, in ideea de a gasi solutii impreuna. Dar nu povesti tuturor, nu facem un trend din asta, doar gasim solutii. Si focus on another thing: cu cat inlocuiesti cuvintele negative cu suratele lor pozitive, world will be a better place. Iar tie, o sa iti fie de o mie de ori mai bine, pentru ca in felul asta, iti pacalesti putin creierul sa se focuseze pe altceva.

5. Renunta la vinovatie- Sigur, lucrurile se intampla pentru ca tu le-ai facut sa se intample asa, fie ca vorbim de profesie, fie ca vorbim de relatii, fie ca vorbim de orice. Tu ai facut alegerile, tu ai insistat in ele, tu ai generat concluzia. Dar la fel cum au fost facute, pot fi si desfacute. La fel de bine si la fel de frumos. Deci reununta la vinovatie si drame inutile, it will be ok.

6. Proiecteaza- Proiecteaza lucruri misto, proiecteaza intalniri cu oameni misto, reconfigureaza-ti gandurile si forteaza-ti mintea sa emita altfel de ganduri decat cele negative. Pe furca lui Trident, e greu, e ca si cum te-ai lupta cu morile de vant, dar sa stii ca si rezultatul este pe masura. Picture this: perfect life, with perfect people, with the perfect man. Vizeaza, fantasmeaza, orice ajuta si orice se intampla.

7. Fa lucruri bune- Daca tot ai o stare de rahat, incearca sa ii ajuti pe altii. Asa, te ajuti si pe tine. Fa o fapta buna, da un share, da un like, adu oameni impreuna, da niste haine, fa o recomandare. Orice. O sa vezi ca incet-incet, asta o sa iti schimbe starea de spirit si simplul fapt ca cineva iti multumeste pentru un minim efort pe care il faci, conteaza al naibii de mult.
Si da, uita-te atent la semne, atentie la ce simti cand vorbesti si te intalnesti cu oameni. Pentru ca si e un ajutor pe care ti-l dai singur. Te ajuta sa scapi de tot ce este toxic si iti va da in timp o stare de bine. Nici sa zambesti n-ar fi rau, chiar daca nu iti vine. Cam asa cum zambesc eu cand scriu textul asta.

O sa ma opresc aici, la 7, cifra magica din basme, asta inainte ca Fat Frumos sa se dea de trei ori peste cap si sa...sau nu era Fat Frumos? Iertati-ma, la asta inca mai lucrez inca.

A, era sa uit. O multumire la final de zi pentru Barbos nu strica. Stii tu, pentru ceea ce ai, pentru lectiile pe care le inveti, pentru persoanele din jurul tau.

Sa fie cu folos!


sâmbătă, 31 octombrie 2015

Esti om?

Initial, am vrut sa scriu despre moarte. Parea un subiect potrivit, luand in considerare contextul de azi, in care aproape 40 de oameni si-au pierdut viata intr-un club din Bucuresti. Despre moarte, ca statistica insa, vorbeste toata lumea. Iar eu nu sunt toata lumea. Sa facem cunostinta, insa: sunt acest Keanu Reeves dubios si atipic, pe care lumea in catalogheaza ca ciudat, de cele mai multe ori...si greu de integrat intr-o societate de consum. Imi pare bine.
Voi, insa, cine sunteti? Sunteti printre cei care isi plang mortii? Sau poate printre cei care invenineaza blogurile, televizoarele si online-ul cu ura suprema? Sau poate printre pareristii care le cunosc pe toate, brusc? Sau sunteti OAMENI?Ca eu despre oameni vreau sa vorbesc. De fapt, despre cum am uitat sa fim ca ei.
Inainte de a arunca fel si fel de invective, cum ca s-a trezit si asta sa vorbeasca, respira putin si lasa-ti sentimentele de inversunare sa se domoleasca. Doar asa putem vorbi. Dupa care, pune-ti intrebarea: sunt OM?

***
Recunosti ca esti om cand inca mai ai lacrimi sa iti plangi mortii.sau viii. Te eliberezi si pe tine, si pe ei.
Sau cand spui o rugaciune sau cand aprinzi o lumanare pentru oricine altcineva in afara de tine.
Atunci cand empatia te cuprinde si sari sa ajuti, cum poti(nu cum impune turma), inseamna sa fii om.
La fel si atunci cand cuvinte frumoase iti ies pe gura, in locul mortilor,ranitilor,ambasadelor si injuriilor catre ceilalti. Tot om esti cand te uiti la cer, la o frunza, la iarba, la alti oameni si le vezi ca sunt atat de simple, frumoase si neconditionate, incat te apuca un zambet stupid si detasat in coltul gurii.
Stiu, e greu sa te dezbari de lucrurile nocive care te macina pe interior, de furie, de teama, de frica, dar incearca exercitiul asta macar o zi si vezi ce schimbare iti aduce.Pana la urma, linistea ta e singura care iti mentine sanatatea si echilibrul.
Cu totii avem frustrari. Vrei sa iti povestesc de ale mele si de cum este sa te descurci o luna fara bani, in care toate cheltuielile vin peste tine? Nu! Stiam eu, ca si tu ai trecut prin ele, ce Dumnezeu!
Dar nu lasa frustrarile sa te defineasca, pentru ca tu nu esti frustrare. Nu esti bani. Nu esti teama. Nu esti ura. Stiu ca iti aduci aminte de tine si altfel, poate ca usor in ceata, dar iti aduci aminte ca nu erai asa. Si acum ca am stabilit ce nu esti, incearca sa descoperi singur ce esti. Esti un OM. Fara alt determinant. Ca de fapt, de la determinantele astea, ne apuca spumele.

***
Acestea fiind zise, raspanditi bunatate si frumos prin toti porii!

PS: Si legat de cazul de azi, sigur, lansati acuze si gasiti vinovati, daca a preveni este ideea din spate... daca a salva alte vieti..este ideea din spate. Dar daca ideea din spate nu este altceva decat o refulare cumulata si colectiva (iertat sa-mi fie cuvantul), opriti-va. Intentia nu este benefica pentru nimeni: nici pentru cei care au murit, nici pentru cei vii, nici pentru noi, astia de langa ei.
Ca sunt vinovati si ca trebuie luate masuri, stim cu totii. Ca trebuie semnalizate prin constrangeri vizuale sau verbale, si asta stim. E de dorit sa fie facut. Dar impartirea in tabere extremiste nu reprezinta decat un mare pas catre autodistrugre. Si mai si condamnati islamistii, cand voi...voi, va apropiati de ei ca si manifestare.

Love and peace.

duminică, 6 septembrie 2015

Top 10 lucruri pe care nu e recomandat sa le faci cand ai 30+(pentru ca d-aia!)

Cand ai 30+, dragii babei(ca mosul e plecat dupa lapte, faina si zahar), lucrurile se schimba putin. Prioritatile ti se dau peste cap, isi schimba ordinea haotic in functie de evolutia ta si te trezesti brusc ca nu mai esti iepurele topaitor de acum 5 ani, cand varsta iti permitea orice. La 30+ devii cumpatat(ma rog, discutabil). Si chibzuit. Si matur..si cauti stabilitatea in tine, iar mai apoi in altii. Iar asta te schimba radical in ochii privitorului.
Cu toate astea, sunt oameni care ajung la 30+ si sufera o amnezie de decada, incurcand-o cu varianta out-of-date 20+. Mai rau, 15+, cand inca cereau bani parintilor sa scoata o fata la un suc. Nu e de blamat, ca invatam toleranta. Dar pe langa toleranta, apare si selectia automata: auzi, ma, dar de ce sa imi pierd eu timpul cu asta? Deh, nesincronizare de prioritati. Si uite asa lumea pare uluita de schimbarea care are loc in tine, in timp ce tu te gandesti cum ai putut sa fii asa pana acum. Adica...asa??(ih)

La 30+ e destul de nasol daca:

1. Invoci ca ti-e frica de o femeie/un barbat, ca te intimideaza. Si ca nu poti intra in vorba cu el/ea. Ce ar putea sa faca? Sa ia un topor si sa iti hacuiasca jumatate de bloc? Banal si copilaresc. Atata vreme cat ai o gura, doua urechi si iti aduci aminte sa fii tu, problema e deja rezolvata.

2. Sa iti imaginezi in detaliu relatii cu X sau Y, fara a face nimic concret. Stiu ca ai auzit de legea atractiei, dar nu functioneaza asa smecheria. Surpriza! Trebuie sa misti tu ceva pentru a declansa domino-ul. Adica...sa actionezi. Vrei, ti-e permis, iei. Nu, asteptam urmatorul. Exista si situatii aparte, in care te sperie noua situatie si vrei sa fugi pe mare, pe o pluta, cu rechini in jurul tau, sa simti adrenalina si sa uiti ca mai si simti din cand in cand. Asta nu se pune.

3. Dupa primul "buna", sa o arunci pe eterna fascinanta "la tine?" sau "la mine?". E nasol rau, pentru ca il faci pe celalalt sa se simta folosit. Plus ca tradeaza o atitudine ireversibila de iepure topaitor, incapabil de a oferi mai mult pentru el, in primul rand, nu pentru celalalt. Daca mai si zici : la tine, ca eu stau cu ai mei, batalia e deja mucificata pentru posteritate.

4. Daca nu stii ce e aia o floare si o atentie. Valabil si pentru ei, si pentru ele. Dincolo de toate, suntem animale sociale, sa nu uitam asta. Iar ca orice animal social, ne place sa vorbim, sa ne imprietenim, sa ne flatam orgoliile(nu peste masura). Daca esti in categoria 30+ si nu ai facut asta niciodata, intoarce-te la 15+ si rezolva ce ai de rezolvat. Mai intreaba si pe la 40+, ca iti vor vinde din secretele meseriei.

5.  Te plangi incontinuu. De job, de bani, de prieteni, de iubiti, de pisica, de catel, de masina care te-a lasat la greu, de ceilalti care au mai mult succes.Cam de rahat, ca nu faci decat sa ii sufoci pe altii cu problemele tale, fara ca tu sa faci nimic concret in sensul ala. Problemele tale sunt ale tale si atat.

6. Sa zici ca poezia, beletristica si teatrul sunt de rahat. Sigur, e o chestiune de gusturi, nu tuturor ne place sa ne uitam la fotbal.Si atat. Unii isi hranesc sufletul cu epitete, metafore si fire narative. Pentru ca le place.

7. Sa nu stii sa asculti. Si sa vorbesti incontinuu despre tine si despre tine. Si despre tine. Si sa nu ii lasi celuilalt loc de nici macar un DA.

8. Sa iei in deradere tot. Si pe toti. Ca asta iti umpla tie orgoliul. Pana dai peste unul care are cuvintele la el si te da cu mucisorii de toti peretii, doar pentru ca ai vrut tu sa faci o gluma nesarata, pe care ai considerat-o o adevarata capodopera personala.Sa te tii atunci. 

9. Sa crezi ca discutiile sunt inutile. Nu tuturor ne place sa vorbim singuri, asa ca de cele mai multe ori, cei mai multi dintre noi, gasesc alinare intr-o chestie care se numeste extraterestrial..conversatie. E o chestie plictisitoare, care nu te ajuta decat sa il cunosti mai bine pe cel din fata ta. 

10. Sa te joci prosteste. Jocul are si el scopul lui, atata timp cat e bine dozat. Dar de aici si pana la a te juca precum o junica in livada bunicii pana vomiti iarba, e...e! Atata vreme cat e impartasit si increngasit, jocul e minunat. Cand il folosesti pentru manipulare exclusiv, devine deranjant. Mai ales pentru un altul care stie si el sa se joace. 

Acestea fiind zise, spuneti-mi si mie ce se intampla cu noi? Barbati care devin femei, femei care devin barbati, scenaristici si iluzii si pic de rabdare. Mi se intampla doar mie sau e criza de 30+?


PS: Si da, jurnalistii scriu despre persoanele din viata lor, pe care le transforma in personaje sau in itemuri intr-un top 10. Pentru ca atat ii duce capul. Si penelul. Mea culpa. :)

miercuri, 19 august 2015

Imi place de Harap Alb.

Si tocmai cand am inchis zgomotos laptopul, dupa ce m-am uitat pentru a doua oara la "Secretul lui Adaline", m-a lovit. Am pufnit zgomotos din nari si m-am ridicat sa iau din nou laptopul, de data asta pentru a-l deschide. M-a lovit inspiratia, lucru care nu mi se mai intampla deloc in ultimele luni. Mi-am aprins o tigara si mi-au pornit degetele pe tastatura. Inca nu m-am hotarat daca asta este confesiunea unui om nebun, o refulare sau pur si simplu o constatare, dar m-a lovit. 
.....
Bai, cred ca intr-un mod ciudat, m-am indragostit de Harap Alb. Nu stiu daca datorita efortului pe care l-a facut pentru a ne reintalni intr-un nebasm, in viata asta, stangaciei in a face glume si a-si pune masti sau o ochilor negri cu gene lungi. Desi as putea sa jur ca Harab Alb era blond cu ochi albastri. Ei bine, eu am schimbat putin povestile si l-am inlocuit cu un barbos cu ochii negri.
Ceea ce stiu sigur este ca atunci cand l-am vazut la poarta castelului, mi s-au taiat picioarele. Si suflul. Ca o Ileana Cosanzeana veritabila, l-am ignorat cu succes vreo 2 zile, moment in care ne-am intalnit la un ospat cu ceilalti curteni. Mi-a dat cu pretiozitatea de pamant, incepand sa faca glume, de parca o printesa s-ar preta vreodata la glumele unui razboinic milenar.
 El ma petea si s-a asigurat ca toti cei de la masa isi dau seama de asta. Si ceilalti, de pe o raza de 10 km de jur imprejur. Na, castelul e mic.
 Nu numai ca si-au dat seama, dar deja incepusera sa susure-n barbi: Uite-i si pe astia doi, continua de unde au ramas in viata ailalta. Am mai vazut asta. Si pe asta, oare reusesc sa treaca de ultimul hop?
Trei zile si 3 nopti a durat tarasenia, timp in care i-as fi dat pace, de m-ar fi lasat. M-am rasucit si pe o parte, si pe alta, tot incerc sa evit si sa fug din calea vorbelor lui copilaresti, poate-poate s-o plictisi si o pleca acasa. A facut-o, doar pentru a se reintoarce pe calul lui alb negruliu batos. Atunci i-am auzit pe curteni urland ca din gura de sarpe: Ileaaanoooo, vine dupa tine! Deschide poarta castelului!
Nu m-am indurat, decat in ultima secunda, cand i-am vazut incapatanarea. Nu planuia sa opreasca, ci sa mearga inainte, asa ca m-am inarmat cu vorbe, clipit din gene si ceva parfum, pentru a vedea unde duce amuzamentul. A functionat. De ambele parti.
L-am acuzat dupa ca nu este sincer, fata de el in primul rand. Si ca ii place sa fuga. Si lui. si sa se mascheze mai mult decat e necesar la fiecare bal. Si l-am rugat sa facem un exercitiu de sinceritate, in care toate mastile cad. De tot.  A functionat pret de o ora, suficient cat sa imi dau seama de sufletul frumos pe care si-l ascunde bine de tot sub ele.
Iar apoi s-au inventat telefoanele. Si job`urile, Harap Alb si-a luat laptop si a inceput sa imi citeasca postarile:)

The end.


marți, 18 august 2015

Vreau sa fiu ca ceilalti?

S-a uitat Claudiu la mine lung si mi-a spus, dupa un moment de concentrare: "Tu o sa ai un copil pana la finalul anului. Simt asta. O sa fie baiat si o sa il cresti singura, pentru ca asa vrea copilul, nu tu. El te alege pe tine si el asa vrea sa fii, e tema ta". Era sa ma buseasca plansul cand mi-a spus asta. am inghitit in sec si i-am explicat ca m-am saturat, intr-o refulare absolut coplesitoare. M-am saturat sa alerge lumea dupa mine, sa primesc propuneri, sa incerc, sa experimentez, in speranta ca poate se leaga ceva. Si ca m-am saturat de pronosticuri si preconizari,  eu vreau sa fiu ca ceilalti.
Atunci mi-a zis: "Tu esti si proasta, pe deasupra si ma superi. Cum vrei tu sa fii ca ceilalti? Tu nu vezi cum arati si cum te comporti? Nu vezi ce personalitate ai? Cum crezi ca ar putea vreodata cineva sa tina pasul cu tine? Accepta-ti conditia, accepta cum esti si nu incerca sa fii ca restul, nu e cazul." Si iar era sa ma buseasca plansul, simteam nodul cum imi sta in gat si incercam sa ii evit privirea sfredelitoare, pentru ca stiam ca are dreptate.
 Dar...cum adica eu nu sunt ca altii? Dar vreau si eu povestile alea frumoase, in care el ii pune inelul pe deget si ea suspina, si se uita gales, si fac nunta si aia e, traiesc fericiti pana la adanci batraneti. Povestile alea de adormit copiii, in care toata lumea e fericita, lucrurile sunt simple si merg de la sine. Dar ce sunt eu, gluga de coceni? Eu de ce sa nu am asta?
Dupa pronostic, am stat si am rumegat putin lucrurile si am realizat ca are dreptate. De fapt, comparatia e cea care ne omoara spiritul si sufletul. E cea care te face sa devii frustrat, fara a avea neaparat vreun motiv. E cea care te face sa vrei ce are celalalt, chiar daca tu stii ca poate ce are celalalt nu este inspre binele tau neaparat.
Asa ca am lasat-o mai usor si am zis sa vina catre mine ce e benefic pentru mine. Dupa care au venit:oameni,povesti,trairi,experiente. Si mi-am dat seama: Eu chiar sunt proasta.Pierd cele mai misto lucruri, focusandu-ma pe o singura treaba,care nici nu ma ajuta in vreun fel.
Ce-i drept, toti oamenii aia erau casatoriti, iar copiii misunau prin jur la discutii, chiar daca nu erau ai lor. Asa ca ceva-ceva, tot e la mijloc, ii dau eu de cap.

Fantasme de seara

Am fantasmat relatiile in fel si chip, fix asa cum ne-au invatat filmele si basmele pentru copii: cu el care s-a intalnit cu ea la ceas de seara, au fost fluturii in stomac, adierea de vant ce i-a deranjat ei pletele, zambetele si privirile care s-au intalnit. Si am tot asteptat...si am asteptat...si am incercat si am sperat de fiecare data ca acel el va veni pe un cal alb si ma va scoate din oftatul meu zilnic. Sau macar ma va face sa raspund cu zambetul pe buze la intrebarile insistente ale celorlalti: Dar tu pe cand? Un inel, un domn, un copil...ceva-ceva acolo, sa te vedem si noi legata?
 Ceea ce nu iti explica nimeni este insa faptul ca fantasmele astea nu devin realitate pocnind din degete, ci la timpul si momentul potrivit pentru fiecare. Nu la 20, nu la 25, nu cand vor ceilalti, ci fix atunci cand tu esti ok cu tine si cu cei din jurul tau si renunti in a nu mai pune atata presiune intr-o chestie care nici macar nu ar conta atat de mult, daca stai sa te gandesti.
Am ajuns in momentul in care m-am resemnat, am renuntat la presiuni si mi-am dat seama ca toate lucrurile se intampla cu un scop, chiar daca pare frustrant. Chiar daca suspini zilnic, chiar daca iti dai pumni in cap si te dai cu capul de pereti ca nu esti si tu in randul lumii. Si odata cu asta, am mai realizat un lucru: ca de fapt eu nu vreau asta, pentru ca imi este mai comod asa: sa nu dau explicatii, sa vin cand vreau acasa, sa fac intotdeauna ce vreau eu, sa nu am discutii interminabile pe teme derizorii.  E varianta comoda pentru mine, pe care mi-e foarte greu sa o las. E chestie de obisnuinta, legaturi, dependente, O constientizez, dar nu vreau sa o las.
Pe de alta parte, cand ma mai cert cu mintea mea, vine sufletul si pune calus  ratiunii, spunandu-mi ca poate e mai bine sa fac compromisuri, sa ii las pe ceilalti sa se apropie, sa fiu deschisa si fara masti. Iar eu, ca o capoasa infatuata ce sunt, ii spun sa taca, pentru ca stiu eu mai bine: nu-mi doresc sa ma tina cineva in brate, sa ma asculte, sa-mi rezolve problemele, ca pot sa o fac si SINGURA.
Dar vedeti voi, SINGUR asta nu este decat o fatada de ego. Se traduce, de fapt, prin teama de atasamanent, de a-ti rezolva problemele si situatiile in care te afli. Pe scurt, fuga de caldura umana si sentiment. Iar eu fix asta experiementez acum.
Spuneti-mi si voi, ce ma fac eu cu mine?Stiti vreo solutie magica?

joi, 30 iulie 2015

Am noroc la oameni

Stiti, vorba asta am preluat-o de la Simona, unul dintre sufletele care imi incanta serile de ceva timp incoace. Alaturi de altele. Si mare dreptate are, pentru ca am. Chiar am.. si sunt recunoscatoare barbosului pentru asta. Stiti voi care barbos.
Se face ca taman la Jupiter, departe de lumea dezlantuita...am descoperit ca am noroc la oameni. S-a intamplat repede si de la sine, cum nu se putea mai bine. Iar eu sunt ferm convinsa ca noi toti, astia de ne-am "lipit",  ne-am regasit dupa niscaiva vieti intregi de cautari(aici Lala o sa comenteze). Cel mai interesant e ca suntem multe tipologii, care functioneaza ca unse intr-un mecanism bine tesut de Barbos.
Ne-am cunoscut deloc intamplator, sub "pretext profesional". Mai intai a venit Marian, dupa care Bobby, Simo, Mihai,George si Lala. A fost suficient. Si inca este suficient, pentru ca serile unor oameni departe de casa si de cei dragi sa functioneze cu rasete, discutii misto si jazz. Mult jazz, combinat cu ceva vin. E chimie, ce sa mai! Si lungimi de unda similare. Da, e fix acel gen de experienta la care nu te astepti si te ia prin surprindere prin efectele intens desfasurate.
Despre ei, nu pot decat sa zic ca sunt misto. Si frumosi. Iar despre noi toti , la un loc, nu pot sa zic decat ca avem multe de invatat unii de la altii, in mod lejer. Exact asa cum e de dorit.
Si pentru ca imi sunt dragi, dincolo de multumirile fata de Barbos pentru faptul ca ne-a reintalnit, o sa le multumesc, fiecaruia in parte, pentru modul lor unic de a fi. Asa ca multumesc Marian, Bobby, Simo my love, Mihai, Lala si George. Si nu va multumesc profesional, ci pentru cine aratati ca sunteti in afara profesiei. Imi sunteti dragi si va indragesc din ce in ce mai mult pe zi ce trece. Pentru faptul ca aveti curaj sa fiti voi, in fata altora.
Lucky me, am noroc la oameni! Si multe de invatat de la voi.


vineri, 24 iulie 2015

Catre viitorul meu sot

Ideea mi-a venit de la o gluma interna, in Jupiter, cand m-am trezit ca am un sot. Un viitor sot. Dupa multe ha-ha-uri si vorbe pe la colt de mare, m-am trezit ca nu ar fi o idee rea deloc sa arunc in viitor cateva vorbe, pentru a-l incuraja pe cel care va sa fie si sa vie.
Nici nu stiu cat de sincera va fi scrisoarea, pentru ca numai cand ma gandesc la asta, ma apuca un nod inb gat si o stransoare in piept, ceea ce nu poate sa imi demonstreze dcat presiunile imense pe care mi le creez pe un subiect asa..lejer.

Dar ar incepe asa:

Cred ca te vreau. Spun "cred" pentru ca, pe de alta parte am convingerea ca aparitia ta mi-ar stirbi din libertate. Si din admiratorii care aduc ofrande. Ceea ce ar fi o schimbare majora pentru mine si orgoliul meu. Dar sunt dispusa sa fac asta, cu toate riscurile implicate. Pentru ca e momentul.
Nu-mi doresc sa ai vreun determinant, cu toate ca mintea mea asa te percepe. In fel si chip: frumos, inalt, barbos, destept. Vreau doar sa fii si sa ai curaj. Curajul pe care nici macar eu nu il pot avea atunci cand ma uit in oglinda, de a-mi recunoaste mie insami niste lucruri peste care tind mereu sa trec cu vederea. Vreau doar sa fii. Si atat.
Nu imi doresc  vreun salvator, chiar daca din nou, mintea mea asa te percepe cumva. Si te percepe prost. Pentru ca stiu ca eu sunt singura care poate dizolva salbaticia din mine. Dar imi doresc sa fii linistea si echilibrul complementar, functional pe chakrele de sus.
Imi doresc sa nu te sperie barbatii din viata mea, care au creat o pacla deasa in jurul meu, ceea ce reduce vizibilitatea drastic. Si imi mai doresc ca iubirea dintre noi sa nu fie ca in povesti, ci ca in realitatea pe care noi singuri ne-o creem.
Stii, cumva, am senzatia ca esti atat de aproape, dar ti-e teama sa inaintezi. Si o sa te rog sa ai mult curaj si multa rabdare, pentru ca te vreau, dar numai in conditii optime.
Cam atat.
Crangasha

marți, 31 martie 2015

De ce nu imi plac mie materialele care iti zic ce sa faci

Voi milita, de acum inainte, impotriva materialelor care indoctrineaza. Nu ma refer la cele politice, nicidecum la cele sociale, doamne fereste la cele economice. Sa fie la ei acolo!
Ma refer la cele "care iti zic ce sa faci" sau care incearca sa te caracterizeze folosind niste tipare. Cele care iti zic cu ce barbati/femei sa iesi, cine te iubeste, ce fel de iubita esti, ce sa faci in x situatie, cum sa rezolvi y problema cu iubitul tau si alte ipocrizii similare. Nu as avea nimic cu ele, daca nu ti-ar dicta, practic, ce sa faci si de cine sa te feresti. De parca tu nu ai fi un om cu picioarele pe pamant, matur, sa poti alege singur.

***
Acum 5 minute am inchis link`ul cu un asemenea material , care in faza initiala m-a facut sa zambesc.Titlul materialului: Tipuri de barbati care nu te vor iubi niciodata. 
 Dupa, mi-am dat seama ca nu e nimic de zambit in el. Pentru ca, practic, sunt descrise 4 tipologii de barbati de care ar trebui sa te feresti, pentru ca ei nu te iubesc. si nu te vor iubi. Niciodata!
Nu va ganditi ca a fost vreun material scris de nu stiu ce psiholog, pe baza unui studiu sau a unei cercetari. In cel mai bun caz, e experienta de viata a autorului, in cel mai rau, copy-paste din mai multe materiale similare, aduse laolalta intr-un  material care decide pentru tine. Si care iti spune de cine sa te feresti. Si care catalogheaza.
 Mila mi-e de barbatii care se regasesc acolo sau femeile care isi regasesc barbatii in descriere si se duc sa rupa relatii, pentru ca le-a spus o doamna de la o revista glossy ca ei nu pot iubi. Ei barbatii, pe ele, femeile.
Si va mai zic de ce nu imi plac materialele de genul asta. Pentru ca paseaza jocul intr-un teren general si anost, in care toata lumea e la fel si actioneaza dupa sabloane. Basca(cu "sh"), genul asta de materiale muta intotdeauna accentul/interesul de la tine, ca persoana, de la problemele tale, catre celalalt. Facandu-l pe celalalt vinovat de propriile tale neputinte si alegeri.
Da, un barbat nu te va iubi daca tu nu te lasi iubita (o stiu de la invatatii grizonati, nu de la mine). Da, va fi oscilant, daca si tu esti oscilanta in relatia cu el. Pentru ca asta inseamna relationarea: oglindirea celuilalt in tine. A da si a primi serve. Cam asta e jocul.

***
Si pentru ca m-am umflat, o sa le demontez duduilor materialul .

1. Barbatii care te cauta o data la cateva luni
Duduie, imi pare rau sa iti spun. Decizia a fost a ta. Atunci cand ai acceptat sau ai impus regulile jocului. Este o chestie care se impune a fi asumata de la bun inceput. Nu e vina lui, e vina ta ca ai acceptat jocul si ai sperat mai mult.

2. Barbatul care nu-ti suporta prietenii
Asta pare a fi extrasa dintr-o revista pentru adolescenti. De unde si pana unde prietenii cuiva sunt etalon pentru iubirea altcuiva? Adica, daca eu te iubesc pe tine, trebuie sa ii iubesc pe toti cei de langa tine? toti cei 100.000? 1.000.000? E vorba de a rezona. Cand nu rezonezi cu cineva, e foarte greu sa il digeri din prima. Nu-mi spuneti ca nu vi s-a intamplat sa nu suportati persoane la prima vedere. Sau la a doua. Pana ajungi sa le accepti, dureaza. dar sub nicio forma nu este un etalon pentru dragostea cuiva.

3. Barbatul care te face sa spui "da"
Acum, eu nu prea inteleg sensul punctului astuia. Adica, barbatul care te obliga sa zici "da" cand tu vrei sa zici "nu". Asta e din nou, tipologie. "Victima" versus "dominator". Este o forma de relationare care functioneaza pentru multi, chiar si cand iubirea e implicata. Pentru ca fiecare isi asuma un rol la inceputul relatiei (mare prostie, am facut si eu asta). De fapt, este tot o chestie de alegere. Alegi sa te tradezi pe tine si sa fii manipulat...sau alegi sa pleci. Simplu. Chiar foarte simplu. (de zis. de pus in practica, stiu.greu.)

4. Barbatul care se schimba cu prietenii lui- asta nu e nici macar romana, fie vorba intre noi. Se schimba in vestiar sau...?
 Ei, cum ar fi ca un barbat sa se poarte cu tine exact asa cum se poarta cu prietenii lui? sa iti dea branci, sa iti zica "ba, p**a! " si sa rada prosteste ca l-a vazut pe X-ulescu beat mort , facand nu stiu ce. Ar fi dubios, nu-i asa?
Din pacate, noi, ca oameni, avem acest prost obicei, de a ne schimba starea si atitudinea in functie de interlocutor. Sau de gasca. Si astfel, cream impresii gresite de la bun inceput. Asta pentru ca vrem sa atragem atentia asupra noastra si asupra a ceea ce facem. Excat ca si cei mici.
All in all, din nou nu vad ce treaba are iubirea cu barbatii care se poarta altfel, in contexte diferite. De parca femeile nu ar face asta?
Nu inteleg de ce barbatii astia nu pot sa (te) iubeasca . Doar pentru ca sunt ca oricare dintre noi? E aberant.

Repet, marea problema este ca o graaaamada de domnite, citind genul asta de materiale, pot da cu piciorul unor oameni frumosi, misto si interesanti, doar pentru ca un material aberant le-a zis asta.

This is not nais. Not even cool. It`s yucky.
Sa nu mai faceti asa ceva! Incredeti`va in intuitie si in ceea ce va spune ea.
O stiu tot de la astia mai mari,grizonatii.


De ce este minunat sa lucrezi cu cei mici?

Am inceput sa lucrez cu cei mici de acum 3 sau 4 ani. Cumva indirect, pentru ca "Schimb de Mame" nu era tocmai un climat propice pentru a dezvolta relatii cu prichindeii. Dupa care, am trecut la "M-a facut Mama Artist", unde lucrul cu adolescentii mi-a aratat cumva ca asta imi place sa fac: sa cunosc oameni, sa le cunosc povestile si sa leg noi relatii.
Dar odata cu "Next Star", am inceput sa imi dau seama ca , de fapt, imi place la nebunie sa lucrez cu prichindeii. Poate mi se trage si de la mama, care fiind invatatoare, m-a invatat de mica niste trucuri pe care le pot aplica atunci cand lucrezi cu cei mici. Psihologice, in principal. Dar care nu tin de manipulare, sa fim intelesi!
De aproape un an si jumatate sunt in acest carousel numit Next Star, unde copiii sunt vedetele principale. Pentru ca Next Star e un show cu si despre copii: cantaciosi, dansaciosi si teatricosi. Multi de "osi" in emisiunea asta. Si care iti lumineaza zilele si orele de fiecare data cand vorbesti cu ei. 

Haideti sa va zic de ce este atat de minunat sa lucrezi cu cei mici!

Copiii sunt cei mai buni invatatori, si asta ar fi una dintre primele lectii pe care ti le arata, atata vreme cat esti deschis sa le afli. Pentru ca nu eticheteaza, sunt sinceri si iti arata ca viata este un album din care tu iti alegi ce e mai bine pentru tine. Sunt cu atat mai simpatici si impresionanti cu cat ii auzi la 5-6 ani cum filosofeaza asupra vietii si spun lucruri mature, auzite din parinti sau bunici. Dupa care chicotesc. Si rad. Si te imbratiseaza. Spunand ca ei nu stiu ce inseamna asta, de fapt, dar le place sa o zica. 
Apoi, cunosti povestile unor copii luptatori, care la 10 ani trec prin momente crunte:fie ca au cancer, fie ca au posibilitati financiare reduse, fie ca au alte boli incurabile sau dizabilitati. In momentul ala, atunci cand ii asculti, multumesti Cerului ca ti i-a scos in cale. Pentru ca altfel nu ai fi invatat sau aflat cata putere zace in sufletul unui copil. Si cata maturitate, alaturi de inocenta specifica varstei. Credeti ca ar trebui sa facem si noi asa? Nu va grabiti sa raspundeti, era o intrebare retorica. 
Dupa care, le vezi talentul. Si cat de pasionati si motivati sunt sa isi duca talentul mai departe. Si cum si-l cultiva.Si cat de mult muncesc pentru asta. Cred ca numai sezonul acesta de Next Star am cunoscut copii care muncesc 4-5 ore pe zi pentru pasiunea lor: fie ca este muzica, fie ca este gimnastica, fie ca este dans. 5 ore! Pe zi! Copii care vin acasa obositi de la antrenamente, isi fac temele si au numai 10 pe linie. Pentru ca stiu ca scoala e importanta.
Plus ca sunt foarte lipiciosi. Si frumosi. Alearga dupa tine, te iau in brate si te pupa..si te strang de aproape de sufoca ...cu dragostea lor minunata. Iar cand iti daruiesc particele din munca lor sau te "cadoueaza" - cum mi-a spus o fetita odata, te fac sa iti dai seama ce frumos este sa daruiesti. Fara a astepta nimic la schimb.
Si cel mi interesant e cand parintii te intreaba: "Dar ai copii?" Si te uiti la ei zambind si le spui: "Nu inca."Iar intrebarea vine prompt: "Pai si de unde...? Cum...? Adica... cum de stii ce sa le zici si ince fel? " Cred ca e nativ, va spun acum. Sau poate ca m-am antrenat suficient de mult in toti anii astia, incat sa ajung sa ii cunosc. Dar cum zic eu: "pana il fac pe al meu, ma joc cu copiii altora, sa ma obisnuiesc". 

Asa ca, va intreb eu, cum sa nu vrei sa lucrezi cu cei mici? Va multumesc, dragi copii si va sunt recunoscatoare pentru asta!

Va iubesc. 


luni, 30 martie 2015

Ce-am cautat pana acum la un barbat?

Am ajuns la 30 de ani, ca sa imi pun o intrebare asa stupida ca asta. De fapt, este atat de stupida, incat oricine trecut de 30 ajunge sa si-o puna (pe ea, pe intrebare) mai des de 12 ori pe an.
Ceea ce ma face sa ma intreb daca este, pana la urma, asa stupida.

Nu, Nu este!

Pentru ca ne schimbam, sau mai bine zis, odata cu trecerea experientelor, ne maturizam. Si reconfiguram mereu ceea ce vrem sa avem langa noi, in functie de nevoile momentului...Nestiind, ca de fapt, aceste nevoi sunt propriile noastre frici si probleme lasate nerezolvate, pe care credem ca o relatie le poate rezolva. Cu atat mai mult, cel langa care alegem sa fim. (dar asta e o alta discutie, mult mai complicata).
Dar sa revenim.
 Pana acum, m-am topit dupa barbatii frumosi, aia dupa care toate femeile intorc capul pe strada. Aia inalti, bine imbracati si ferchezuiti, care stiu sa zambeasca frumos si sa se poarte galant cu o femeie. Da, recunosc, barbati trofeu se numesc, oricat de urat ar suna asta. Mi-am dat seama dupa o balaceala de lunga durata prin apele frumosului, ca de fapt, orgoliul era singurul care avea de castigat din toata treaba asta. Ca el jubila cand eram langa el . Si zambea machiavelic cand doamnele se uitau lung dupa nobletea masculului...asta, barbatului. Asa ca am reununtat, cand am realizat ca ma simteam goala pe dinauntru.
Dupa care, barbatii puternici au fost cei care m-au facut sa cad in cap. Si in limba. Aia de stiau sa dea cu pumnul in masa si reprezentau intotdeauna un fel de guru autoinstalat al grupului din care faceau parte. Aia realizati profesional, care puteau oferi o siguranta (??!? wot). Tot frumosi erau si astia, ca altfel nu putea inghiti ego-ul meu. Mi-am dat seama ca puterea lor nu ma incanta si alina cu nimic, cand eu voiam sa fiu tinuta in brate.
Dupa care, a venit randul barbatilor sensibili si romantici. Cei de poveste, care veneau cu flori, cadouri si ma sorbeau din priviri. Pe mine. Bestia de mine, care nu intelegea nimic din naturaletea  gesturilor lor. Nu am reusit sa ma las sa diger atat de multa dulceata, pentru ca ego-ul mi-a dat din nou peste nas: Hai, fata, nu vezi ca astia te transforma in ce nu esti? L-am ascultat pe nemernic si am renuntat, spunandu-mi ca nu se aliniasera planetele corespunzator, clar!

Acum insa, dupa atatea experiente, imi doresc ca un barbat sa fie EL. Sa aiba curajul sa fie El. Cu bune si rele, la bine si la rau, stiti voi. Pentru ca e nevoie de curaj sa faci asta si sa arati celuilalt cum esti tu, fara a-ti pune masti pe fata. Si sa invatam impreuna. Orice.
 Nu il mai doresc in prototipuri, nu ii mai visez culoarea parului, nici ochii, macar. Si stiti de ce? Pentru ca prototipurile si asteptarile omoara. Iar daca nu omoara, golesc. Iar daca nu golesc, chinuie. Ati inteles voi, oricum ati da-o, nu prea e bine.

Asa ca , sa vina EL!  :)


PS: Dar...da Doamne sa aiba barba si sa ii stea bine in niste pantaloni lalai de trening, sa aiba si vreo 2-3 tatuaje, un zambet ucigator de sincer, degete lungi si...CE TI-AM ZIS EU? SA TACI, EGO-ule!!  ;)

marți, 3 februarie 2015

Mereu intarziata.

Daca este ceva care ma oftica cel mai mult in umila mea existenta este ca ajung prea tarziu. In marea parte a cazurilor. Prea tarziu la intalniri, prea tarziu la petreceri, prea tarziu in relatii, prea tarziu, in general. Fix cand toata lumea e deja plictisita, cherchelita, angajata in discutii interesante sau chiar combinata. Nici macar mancarea nu mai e sau orice faramita de altceva pe care pot sa il exploatez, sa o construiesc de la zero, sa o bibilesc si sa o transform in ceva grandios, al meu.
O buna perioada de timp nu m-a deranjat asta, pentru ca ma multumeam cu roluri secundare sau de figuratie in filmul pe care eu insami (credeam ca) il construiam, spunandu-mi ca am timp, ca vor fi ocazii in care voi putea straluci in roluri principale si ca voi fi acolo de la inceput. Stiti voi, atunci cand se striga catalogul si se impart toate rolurile pentru urmatorul film de actiune/romance/comedie etc.
Cam asta a fost filmul vietii mele o buna perioada de timp: Ramona Crangasu, in rolul femeii care moare in primele 5 secunde, de nici nu apuca lumea sa se obinuiasca cu ea.Nici macar fata nu i se vede, daramite sa mai deschida si gura, sa zica cei de acasa: " Mama, cat de bine a jucat asta!" Bine, pe de alta parte si pentru a muri e nevoie de ceva talent actoricesc.
 Ego-ul meu a avut cel mai mult de suferit, pentru ca isi dorea sclipici, flori, diademe, autografe. I-am pus calus repede,macar atat sa fac si eu, chiar daca fara voia mea.
Treaba asta a functionat o perioada, pana cand asta mic a inceput sa se revolte din nou, manifestandu-si dorinta vadita de a iesi in fata tuturor si de a spune raspicat :  "Buna! Eu sunt Ramona Crangasu, tineti minte numele asta!"
 Si cred ca  atunci am realizat ca de fapt ma oftica sa fiu mereu intarziata si distribuita in roluri atipice mie, doar pentru ca nu am fost acolo de la bun inceput. My bad, adevarat!
Asa ca m-am scos din colturile penitentei intarziatului, a carui sluga umila devenisem,  un fel de victima a propriului scenariu malefic. Si imi voi crea propriul film, in care voi avea rolul principal.
Stiti cum se numeste? Nu ati ghicit, nu "Intai venita". Ci "Aleg".

sâmbătă, 31 ianuarie 2015

Cum au omorat femeile "barbatii de moda veche"

Vorbeam cu cineva zilele trecute despre "barbatii de moda veche": cei care iti deschid usa de la masina, cei care intra primii in restaurant, cei care te lasa pe tine sa comanzi prima, cei care iti dau haina lor pentru a te incalzi etc. Cum ca si ei, ar fi disparut, odata cu oamenii misto.
Destul de sumbra concluzia, si nu foarte adevarata. Pentru ca ei nu au disparut, nu s-au ascuns in vreo caverna asteptand momentul propice sa isi etaleze latura de gentleman. Pur si simplu s-au adaptat noilor cerinte de pe piata. Pentru ca, sa fim serioase, si noi doamnele avem un aport in asa zisa lor disparitie, odata cu instalarea pretentiilor de feminism.
Nu va mai ascundeti, ca stiti ca sunteti "vinovate". Cu toate suntem. De cate ori nu i-ati spus un domn amabil care v-a scos la un "ceai dansant" : "Lasa, ca pot sa imi deschid si singura usa?" sau  "Am si eu haina, de ce mi-o dai pe a ta?" Va recunoasteti, nu?
Sau daca inca sunteti in negare, va mai arunc cateva ipostaze: "Nu vrei sa urci la mine?" + "Vrei sa ramai peste noapte?"  , toate intrebari marcante pentru graba de care dam dovada si invitatia pentru ca in ei sa se declanseze acel instinct animalic, de care ne plangem mai toate acum. Nu e nimic gresit in ele, atata vreme cat sunt asumate. Dar dupa ce il lasi sa creada ca te folosesti animalic de el si consumi intr-o noapte ce ai putea consuma intr-o relatie,  tu vrei sa iti aduca flori? Sau inel?
Ei bine, pretentiile astea de feminism(pentru ca, in marea lor parte, sunt doar niste pretentii de tipul "se poarta, port si eu") le-au matrasit acestor domni intentiile nobile. Pentru ca ei au descoperit ca femeile spun pot singure. Ca ele sunt stapane pe ele si independente, ca nu mai sunt firave si fragile, ca nu mai au nevoie de protectia bratului barbatesc.Si se comporta ca atare: zbang-drang, thank you ma`am!
 Aiureli! I-am mintit atat de bine, incat si noi am ajuns sa credem balivernele astea. Iar acum, suspinam dupa ele, si invocam prezenta unui cavaler pe cal alb, care sa ne arate cat de speciale suntem in feminismul nostru. Pai e frumos asa, doamnelor? Serios acum!
Numarati intentiile ultimilor domni pe care i-ati vazut de a fi amabili si palmele mustratoare din ochi pe care le-au primit din partea voastra. Haideti, ca stiu ca sunt! Degeaba suspinam acum, pentru ca lor, cavalerilor, le este frica sa se mai manifeste, de teama unui  raset cristalin, ironic, pe care l-ar putea avea din partea noastra. Eventual si un "haaaai,maaa!" trantit barbateste din partea noastra.
Am uitat sa fim feminine. Si delicate. Si fragile. Iar consecintele se impun a fi asumate, ca suntem "printese" mari de acum.
Insa putem redresa asta. Ii putem incuraja sa faca din nou aceste lucruri atat de mici, dar atat de mari in insemnatate. Nimic nu e imposibil. Trebuie doar sa vrem.
PS: Iar printul asta sa stiti ca nu trebuie sa aiba musai costum si cravata pentru a arata ca e bine crescut si ca tine la detalii. Poate aparea sub forma de tenesi, blugi rupti si zambet ucigator. Pentru ca nu haina il face pe om, ci atitudinea prin  care isi asuma haina. Mi s-a intamplat, asa ca stiu ce zic. ) Din fericire, am salvat situatia printr-un zambet si un "Multumesc". Iar asta a facut ca gestul sa se repete si a doua, si a treia oara.
It`s that easy, really!
Asa ca, incurajati gesturile astea, nu le repeziti ca la autoservire, iar ele vor veni catre voi, over and over again, poate chiar si cu acel cavaler potrivit pentru voi la pachet.



joi, 29 ianuarie 2015

Ti-e frica sa te faci de rahat, zici?

Hai sa vorbim despre frica de a ne face de rahat. Ce ziceti? As insista pe asta, mai ales dupa o postare recenta pe FB, in care apaream intr-o ipostaza deloc appealing, cu o masca de fata de culoare tuberculoasa. Exact ce-mi trebuia pentru printul de va sa vie! Dar, in fond, eu mi-s recunoscuta pentru asta, asta ca jenele mele nu sunt foarte mari.
So, lasati-o pe Printesa Gafelor sa va eSplice cum sta treaba. Exista frica asta. Iar ea vine de la cei care ne-au crescut, de la cei pe care i-am cunoscut, de la standardele pe care singuri sau altii ni le-au impus: "Sa nu te faci, mamica, de ras, ca o sa rada lumea de tine! Sa nu te scobesti in nas, ca nu e frumos. Sa nu te imbraci colorat. Ce, esti de la circ?"
Si de la toate aceste "sa nu...!!!!!" ajungem sa traim in cubuletul nostru si sa ne inspiram si expiram aerul la nesfarsit, ca un sobolan in cusca(sau era caine ala?). Si pentru ce? Doar pentru a avea aprobarea celor din jurul nostru? Screw it! Ei nu te cunosc cum te cunosti tu pe tine. Ei nu stiu ca asa esti si ca asa vrei sa fii. Pentru ca...esti TU. Pana la urma, asta este si savoarea unicitatii noastre. Fiecare e unic in felul lui. Si daca eu aleg sa ma fac de rahat in fata altora atunci cand imi arat unicitatea, atunci asa sa fie. Mi-o asum si ma mandresc cu ea. Pentru ca asta ma defineste pe mine ca om. Ma definesc strambaturile, ma definesc outfit-urile atipice si atitudinea de baietoaica crescuta la pension(stiu, nu exista asa ceva, dar era un oximoron dragut, nu puteam sa nu il mentionez.). Si asta imi aduce aminte de o colega simpatica, ce m-a intrebat la una din inregistrarile emisiei, daca eu sunt combinata cu vreo vedeta. Atunci, m-am uitat la ea zambind(contrariata, ce-i drept) si am intrebat-o: De ce? Iar raspunsul a venit prompt: Pentru ca te imbraci ca cineva care ar fi combinat cu o vedeta. Mi-a placut raspunsul ei si am ras ceva in sinea mea, despre modul in care ma percep oamenii.
Asa ca...de ce sa nu ne manifestam? De ce sa nu indraznim sa facem ce ne place, chiar daca altii arata cu degetul? Lasati-i sa judece, asta vor face mereu, vor judeca. Incepand de la ei insisi.
Manifestati-va frumusetea oriunde si oricum. Galagios sau linistit. Dar manifestati-o si proclamati-va identitatea eului vostru, sa o stie toata lumea. Daca ei nu pot face la fel, nu este problema voastra.
Dar simtiti-va bine in pielea voastra, fara a va fi teama de parerea celorlalti.
Asta ne face pe toti mai frumosi.

miercuri, 28 ianuarie 2015

Ce s-a intamplat cu iubirea, oameni buni?

Ma uitam pe un Top 30 al intrebarilor la care sa raspunzi inainte sa treci pe partea ailalta(il gasiti aici, btw: http://www.rebellesociety.com/2013/07/17/30-questions-to-ask-before-you-die/).
Si una din intrebari mi-a atras atentia, e chiar prima : Cat de mult ai iubit? ...and then, m-a lovit. Chiar, cat de mult am iubit, cat de mult am iubit sincer, cat de mult am iubit neconditionat? Si mi-am dat seama ca....ou well, you know. Not a lot.
Punandu-le cap la cap, mi-am dat seama ca de multe ori, am conditionat iubirea mea de iubirea celuilalt: Te iubesc daca ma iubesti. Dupa care, am iubit minti frumoase(care fie vorba intre noi, nu e chiar iubire, ci admiratie). Dupa care, am iubit exterioare: Mama, cat de frumos e asta! Il ador!
Dupa care am iubit oamenii pentru ceea ce sunt, pana cand au demonstrat contrariul. Iar mai apoi, cred ca am refuzat pur si simplu sa zic acest "a iubi". Pentru ca l-am considerat de prisos. La ce bun? Ca tot la deziluzie si rani sufletesti se ajunge.
Iar acum imi dau seama: Damn, Crangasho, you are such a fool! Dragostea este, pur si simplu. Nu tine de ceea ce simt altii pentru tine, ci de modul in care simti tu pentru ei. Fara vreun interes, fara vreo conditionare. E sentimentul ala care iti pune in miscare fluturii din stomac si iti declanseaza zambetul pe buze.(le mai tineti minte pe astea?) Nu e dorinta animalica, nu e posesivitate, nu e gelozie. Pur si simplu...e.
Iar noi am uitat cum e sa fie, fara vreo determinare dupa. Pentru ca asa ne-am invatat. E mai simplu sa te minti ca iubirea e animalica, decat sa te implici dincolo de fizic. Esti protejat asa, right? Nu te poate atinge nimeni. E mai simplu sa fii ironic si caustic, decat sa le arati celorlalti ca esti...uman. Si ca suferi. Si ca plangi atunci cand te uiti la un film.
Dar nu suntem altceva decat niste natangi. Really. Pentru ca frica asta, vad eu, nu face decat sa ne instraineze unii de altii si sa creeze limite. Pe langa asteptari. Dar mai ales, sa ne faca sa ne consumam unii pe altii in cel mai grotesc mod cu putinta: superficial si carnal.
Am mai realizat ceva in tot periplul meu existential: copiii te (re)invata intotdeauna cum e sa iubesti simplu si cum e sa te bucuri de orice. Iar eu de la ei invat de vreo 2 ani de zile. Sunt cei mai buni profesori.
Inchei prin a va mai intreba o data: Ce s-a intamplat cu iubirea, oameni buni?


marți, 27 ianuarie 2015

How not to fall in love with your male friend?

Am scris titlul in engleza, pentru ca suna mai bine. (evident, ati spune, orice suna mai bine in engleza). Dar ideea e simpla: Ce sa NU faci pentru a te indragosti de cel mai bun prieten. E un subiect pe care l-au disecat si il tot diseaca multi. Observ ca e destul de ofertant.
 O sa va spun cum a fost la mine, pentru ca am deja experienta de succes in a face lucrul asta (ha-ha, I know! :) )

Bun, pai totul ar suna cam asa:

1. Nu il suna foarte des si evita cat se poate de mult sa va intalniti. Iar cand o faceti, sa fie ceva foarte-foarte-foarte urgent, stringent si mereu facut pe fuga.
2. Raspunde-i la telefon, dar scurteaza conversatia pe cat de mult posibil. A-i cunoaste  toata viata e deja prea dubios si nu e deloc bine pentru intentia ta de a nu te indragosti. Pentru ca te empatizezi. Si te identifici. Si te trezesti dand sfaturi. Iar mai apoi ...capul lui, in poala ta, you know what`s next.
3. Spune-i un "multumesc" sec atunci cand iti spune ca esti frumoasa. Sau ca arati diferit. Sau ca nu te-a vazut niciodata asa. Sunteti prieteni, it`s safe, it`s safe. O sa inteleaga.
4. Neaga in fata tuturor, in orice moment, ca voi ati fi compatibili, vreodata, in viata asta. Sau in orice alta viata. Sunteti prieteni, ce pana mea? It`s grrrrrooouuuzzz, dude! Never!
5. Uita-te in oglinda si mai spune odata punctul 4, cu tarie. Si inca o data. Si inca o data. Pana cand incepi sa il crezi. Chiar daca iti face surprize misto. Si te asculta. Si stie cum sa te faca sa razi.
6. Evita sa faci poze cu el. Pozele duc la comparatii. Si asemanari. Si ulterioare analize pe anatomia fetei, sa vedeti cat de mult va potriviti. Deci, NO !
7. Inghite-ti cuvintele cand cineva te intreaba de el, ce mai face, ce mai zice, care e viata lui. Ai da de banuit. Nu il cunosti, nu stii nimic de el, nu stii ce a facut. Ridica din umeri, daca e cazul sau ofteaza simandicos. "Pff, nu l-am mai vazut de un secol!" ar fi raspunsul corect, care i-ar face pe altii sa te creada. Ai grija la intonatie, in schimb. Fii credibila!
8. Incearca sa il arunci in bratele prietenei tale. Oricare. Una din ele. Una de pe strada. Un barbat? Oricine l-ar tine ocupat si pe tine departe de el.
9. Gaseste-ti o gasca de fete. Alta decat cea pe care el o stie de ea. Izoleaza-te.
10.  Nu te mai uita pe profilul lui, la poza aia draguuuuuta cu pisica/sobolanul/ratonul/gaina sau ce mai are prin gospodarie. Sau poza aia in care arata demential, imbracat ca un hipster. Sau poza aia in care i se vad ochii. Ma rog, intelegi tu.

Si dupa ce ai facut toate astea, incearca sa intelegi urmatorul lucru:

Orice ai face, tot te vei indragosti de el. Dintr-o mie de motive, pe care tu le stii. Si toti cei 10.000 de oameni din jurul tau le stiu(de vreo 2 ani deja, de cand v-au vazut prima oara, unul langa altul la masa). ASta e, tu esti mai inceata, te prinzi  mai greu.

 Insa, te rog eu ceva: Nu il lasa sa iti scape printre degete, doar pentru ca e prietenul tau(cel mai bun) si asa ceva nu se face.Ca te stie cel mai bine dintre toti si ca te simti vulnerabila in fata lui. E stupid. Get him!

Si acum, ca v-am zis voua asta, ma duc sa o pun si eu in practica!

duminică, 18 ianuarie 2015

Unde au fugit oamenii misto?

Oamenii misto nu o sa ii gasesti prin cluburi, cel putin, nu atat de des pe cat ti-ai dori. Pentru ca lor nu le plac aglomeratiile, baile de multime si zgomotul. O vor face probabil o data, de doua ori pe luna, sa isi readuca aminte ca nu au pierdut nimic de cand au fost ultima oara pe acolo.
O sa ii gasesti, in schimb, in ceainarii, la expozitii de arta, la concerte sau in intimitatea caminului, alaturi de alti oameni misto. Pentru ca ei nu isi fac un deziderat din a se da in stamba. Au fost in zona aia si nu le-a placut. Sau au evoluat si si-au dat seama ca asta nu ii reprezinta. Absolut deloc.
Eu ii gasesc chiar si pe FB. Sunt oameni pe care nu i-am vazut niciodata, dar in prezenta lor virtuala, imi apare un zambet in coltul buzelor. Pentru ca sunt oameni frumosi, care nu se tem sa rada, sa gandeasca, sa opineze, sa motiveze.
Revenind insa, ca orice casta care se respecta, fara a avea vreo pretentie de superioritate, oamenii misto vibreaza doar alaturi de alti oameni misto. Cam asta e regula de baza. Asa ca vor cauta compania acestora in zone nisate, greu accesibile maselor tanjitoare. Adica in locurile alea undemai tuturor li se pare ca nu se intampla nimic: la o pictura, la un fursec, la un film de arta, la tot felul de happeninguri urbane sau in activitati de voluntariat.
Pentru ca oamenii misto se detaseaza de mazga contemporanului  si isi creaza o lume proprie, in care regula de baza e ca nu sunt reguli. E o lume boema, in care sa vorbesti este esential, sa asculti este primordial si sa razi este vital. Pentru ca asta te tine in viata.
Oamenii misto sunt destul de sociabili, maleabili si saritori. Nu numai  pentru cei din casta lor, ci pentru toata lumea. Altruismul ii defineste, la fel cum si sinceritatea lor poate parea violenta, pe alocuri, pentru cei inca adormiti. Insa nu ii vei tine aproape daca discutiile tale se limiteaza la : "ce a facut x-ulescu azi", "ce a fost la TV", "cat de naspa e ala/aia". Nu ii intereseaza lucrurile care nu le aduc implinire, de orice natura. Sau care nu ii stimuleaza intelectual, spiritual. La fel cum nu sunt interesati de lamentarile continue.
Oamenii misto sunt, pur si simplu. Daca ii cauti de ceva timp si nu ii gasesti, reconsidera-ti putin perspectiva si intreaba-te de ce. Atunci cand vei vrea, ii vei descoperi cu siguranta si in jurul tau.


luni, 5 ianuarie 2015

Eu fug. Tu fugi. El fuge.

M-am bagat singura in sedinta, dupa ce am vorbit cu el la telefon, in miez de noapte.
M-am inghesuit singura intr-un colt si m-am intrebat amenintator: Chiar asa, Ramono, de ce fugi tu mereu?
A fost unul dintre cele mai ciudate dialoguri pe care le-am avut cu mine vreodata. (Cred ca si tu le ai, in momentele tale limita). Ciudate pentru ca, ce sa vezi? Stiam toate raspunsurile la intrebari, numai ca de ceva timp incoace, tot taraganez luarea unei decizii. E ca si cum as fi intrat intr-o bula de sticla, unde aleg sa nu mai experimentez, sa nu mai ies, sa nu mai cunosc oameni. Si astept. Nu stiu ce anume, dar astept.
Asa ca dupa un an in care m-am terorizat singura, am considerat de cuviinta ca este momentul unei sedinte. A acelei sedinte, intre Crangasica si ...Crangasica. Rezultatul a fost un gol in stomac si o accelerare a pulsului, pentru ca mi-am aruncat singura la fileu atat de multe teme, incat numai Dumnezeu stie cum o sa le rezolv pe toate.
Dar incepusem cu frica. Frica aia de te face sa te izolezi, de te face sa fii ca toti ceilalti, pentru ca nebunia ta nu este consimtita intr-o lume a mercantilului. Aia de te face sa fugi mancand pamantul, sa nu te mai uiti inapoi, uitand, pe de alta parte, ca fuga nu rezolva nimic. Iar asta iti va aduce mereu situatiile lasate in urma din nou la inaintare, ca se impun a fi rezolvate.
Deci ...frica. Da, mi-e frica, mi-am recunoscut-o ieri intr-un exces de sinceritate pe care l-am avut cu mine(by the way sa il incercati si voi din cand in cand). Mi-e frica si fug mereu de oamenii care reusesc sa ma citeasca si care vor sa imi induca simtaminte nobile in suflet, precum iubirea. Fug de ei mancand pamantul: Cum, eu, Crangasica, sa ajung sa simt, sa fiu ranita, sa ma bucur, sa rad, sa fiu citita ca o carte deschisa? IMPOSIBIL! Nu vreau. Aleg sa fug! (Nu te mai hlizi, ca asa faci si tu. Gandeste-te la ultimul/ultima tip/a misto pe care l-ai intalnit si cum ai reactionat cand ti-a spus ca vrea sa se trezeasca cu tine dimineata, sa iti faca micul dejun si sa iti mangaie fata. Eh, mai razi acum?)
Da, am fugit de toate momentele care ar fi putut sa imi aduca implinirea. De toate momentele in care doua inimi aleg sa se uneasca si sa respire la unison, de toate gesturile pline de iubire si declaratiile soptite la ureche. Pentru ca mintea mea ma ducea mereu cu 2 pasi inainte: Si daca se termina prea repede? Si daca nu este el alesul? Nu se poate asa ceva, punem punct si fugim in caverna intunecata a mintii. Unde stam in siguranta, departe de toata lumea (iti dai seama ca a fost o ironie, da?)
Asa ca ieri, dupa ce mi-am tras trei palme astrale si m-am ciorovanit cu mine pret de juma de ora pe tema fricii si a fugitului, mi-am dres hainele, ochii si sufletul si m-am hotarat : Voi sta. Ori de cate ori merita, voi sta. Si chiar daca nu merita, voi sta, pentru ca asa imi invat lectiile. Damn the bubble! I`m so out of it!

LATER EDIT: Si fuga asta vine din nerabdare, by the way. Din nerabdarea aia, care te convinge ca lucrurile nu vor iesi cum le-ai plasmuit tu in mintea-ti paguboasa, asa ca mai bine le lasi de tot, daca tot nu sunt perfecte. Cand imperfectiunea poate fi asa frumoasa :)
Daca ma simt mai bine, intrebati?Nu inca, pentru ca sedinta asta mi-a demonstrat ca sunt vulnerabila si ca sunt om. Ce surpriza! :)