Daca este ceva care ma oftica cel mai mult in umila mea existenta este ca ajung prea tarziu. In marea parte a cazurilor. Prea tarziu la intalniri, prea tarziu la petreceri, prea tarziu in relatii, prea tarziu, in general. Fix cand toata lumea e deja plictisita, cherchelita, angajata in discutii interesante sau chiar combinata. Nici macar mancarea nu mai e sau orice faramita de altceva pe care pot sa il exploatez, sa o construiesc de la zero, sa o bibilesc si sa o transform in ceva grandios, al meu.
O buna perioada de timp nu m-a deranjat asta, pentru ca ma multumeam cu roluri secundare sau de figuratie in filmul pe care eu insami (credeam ca) il construiam, spunandu-mi ca am timp, ca vor fi ocazii in care voi putea straluci in roluri principale si ca voi fi acolo de la inceput. Stiti voi, atunci cand se striga catalogul si se impart toate rolurile pentru urmatorul film de actiune/romance/comedie etc.
Cam asta a fost filmul vietii mele o buna perioada de timp: Ramona Crangasu, in rolul femeii care moare in primele 5 secunde, de nici nu apuca lumea sa se obinuiasca cu ea.Nici macar fata nu i se vede, daramite sa mai deschida si gura, sa zica cei de acasa: " Mama, cat de bine a jucat asta!" Bine, pe de alta parte si pentru a muri e nevoie de ceva talent actoricesc.
Ego-ul meu a avut cel mai mult de suferit, pentru ca isi dorea sclipici, flori, diademe, autografe. I-am pus calus repede,macar atat sa fac si eu, chiar daca fara voia mea.
Treaba asta a functionat o perioada, pana cand asta mic a inceput sa se revolte din nou, manifestandu-si dorinta vadita de a iesi in fata tuturor si de a spune raspicat : "Buna! Eu sunt Ramona Crangasu, tineti minte numele asta!"
Si cred ca atunci am realizat ca de fapt ma oftica sa fiu mereu intarziata si distribuita in roluri atipice mie, doar pentru ca nu am fost acolo de la bun inceput. My bad, adevarat!
Asa ca m-am scos din colturile penitentei intarziatului, a carui sluga umila devenisem, un fel de victima a propriului scenariu malefic. Si imi voi crea propriul film, in care voi avea rolul principal.
Stiti cum se numeste? Nu ati ghicit, nu "Intai venita". Ci "Aleg".
O buna perioada de timp nu m-a deranjat asta, pentru ca ma multumeam cu roluri secundare sau de figuratie in filmul pe care eu insami (credeam ca) il construiam, spunandu-mi ca am timp, ca vor fi ocazii in care voi putea straluci in roluri principale si ca voi fi acolo de la inceput. Stiti voi, atunci cand se striga catalogul si se impart toate rolurile pentru urmatorul film de actiune/romance/comedie etc.
Cam asta a fost filmul vietii mele o buna perioada de timp: Ramona Crangasu, in rolul femeii care moare in primele 5 secunde, de nici nu apuca lumea sa se obinuiasca cu ea.Nici macar fata nu i se vede, daramite sa mai deschida si gura, sa zica cei de acasa: " Mama, cat de bine a jucat asta!" Bine, pe de alta parte si pentru a muri e nevoie de ceva talent actoricesc.
Ego-ul meu a avut cel mai mult de suferit, pentru ca isi dorea sclipici, flori, diademe, autografe. I-am pus calus repede,macar atat sa fac si eu, chiar daca fara voia mea.
Treaba asta a functionat o perioada, pana cand asta mic a inceput sa se revolte din nou, manifestandu-si dorinta vadita de a iesi in fata tuturor si de a spune raspicat : "Buna! Eu sunt Ramona Crangasu, tineti minte numele asta!"
Si cred ca atunci am realizat ca de fapt ma oftica sa fiu mereu intarziata si distribuita in roluri atipice mie, doar pentru ca nu am fost acolo de la bun inceput. My bad, adevarat!
Asa ca m-am scos din colturile penitentei intarziatului, a carui sluga umila devenisem, un fel de victima a propriului scenariu malefic. Si imi voi crea propriul film, in care voi avea rolul principal.
Stiti cum se numeste? Nu ati ghicit, nu "Intai venita". Ci "Aleg".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentezi?Tare, sa te auda toata lumea:
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.