Un blog de zi cu zi, fara corset sau operatii estetice. Atentie, respira natural!

marți, 6 noiembrie 2012

"Coae, pai nu facem si noi un Top Gear al nostru?"

Ma intriga si ma intriga atat de tare incercarile disperate ale romanilor de a copia retetele de succes ale altora in materie de TV, incat imi vine sa urlu.. Nu ma refer aici la francize sau licente internationale, ci la porcariile de miscari semi-anonime, motivate de eternul argument:  "trebuie sa aducem ceva nou pe piata". Asta se intampla si cu o emisiune fantasmagorica si la fel de anonima de pe National TV, atat de anonima incat nici nu imi mai aduc amintele numele ei.
Ei bine, cei care produc emisiunea pare-se ca au tras cu ochiul la colegii de la Top Gear si au decratat in cor, cu balele ratingului la gura: "Coae, putem sa facem si noi asta! Aducem o mandarina, filmam din doua camere, cat de greu poate sa fie, frate? Mai punem si un go pro pe undeva si rahat, ii prostim pe astia!"
Si uite asa au ajuns ei sa faca...in opinia lor, o emisie auto, in care au facut cea mai mare prostie...sa fure bucati din scenariile anterioare Top Gear si sa le aplice la nivel de Romanica. M-am trezit uitandu-ma la un race intre un gras pe bicicleta si o masina, pe un traseu stabilit. Bineinteles, pe modelul care ajunge primul?
Acuma, eu nu zic cum ca cei de la Top Gear ar avea copyright pe genul asta de traseu, dar atata vreme cat il marcheteaza intens, bine si profi, nu vad de ce ar incerca niste romanasi sa aplice exact aceeasi reteta pe publicul de aici...care culmea, tot la Top Gear se uita!!
Prosteala asta pe fata, ieftina si plina de rahat urat sau frumos mirositor(depinde de cat de cald era afara cand grasul mergea pe bicicleta) mi se pare jenanta.

Sa o luam faptic, pentru a-i demonstra inutilitatea:

1. Scenaristii de la Top Gear nu vor fi depasiti de niciunul de aici. Nu de alta, dar spiritul si creativitatea le sunt atat de libere, incat nici dracu` nu ii mai prinde din urma. Plus ca sunt platiti al dracului de bine.
2. Scoala lor de TV nu e scoala noastra de TV. Adica, ei cam stiu ce e aia echipa si trag toti la aceeasi caruta
3. Noi nu vom face niciodata prospectii de locatie, storyboard si traiectorii de camere. Nu avem timp, nu de alta.Si nici chef. Si nici nu suntem atat de bine platiti pentru asta.
4. Cand ai niste personaje atat de misto ca cele de la Top Gear, ai rating asigurat (si da, fac rating fara sa bage vreo fatza in prim plan).
5. Research si continut. Plus convertirea limbajului de lemn in ceva fun, dar util.

Si dincolo de orice, Top Gear si-a construit succesul treptat, nu peste noapte. E ditamai brandul, pentru ca au stiut sa isi castige publicul, sa il respecte, sa faca misto de el elegant, dar sa ii dea si informatiile de care are nevoie. Practic, ei au crescut cu publicul lor.
 Asa ca atunci cand ai un original atat de misto, de ce mama Fiatului ai vrea sa creezi o copie ieftina, cu niste papusi vorbitoare (pe baza de arc) care habar nu au despre ce vorbesc si care mai si mananca mici la marginea padurii? Asta pe langa faptul ca mai furi si din scenariile mamutilor alora mari(sau mici, ma rog). Now, how sick is that?
Si o mai faci si inutil, ca pui emisia pe National Tv, ca ratingul sa nu treaca de 0,2. 

Sa ne cacam doar in toaleta, de acum inainte!

Stiu sigur ca la un moment dat, cineva spunea ca am ajuns sa comunicam atat de mult, incat ne intelegem/vorbim din ce in ce mai putin. Inutil de spus ca a avut dreptate, cu atat mai mult cu cat domnul in cauza era si sociolog.
Iar ori de cate ori ma uit pe Facebook, mi se confirma chestia asta odata in plus. Comunicam atat de mult, doar pentru a atinge un necesar al cantitatii de informatii  care trebuie(TREBUIE, pardon!) sa ajunga la ceilalti. Nu pentru ca am vrea sa vorbim deschis, sa rezolvam o problema, sa gasim solutii, sa gasim echilibre interioare. Nu, comunicam doar de dragul de a atinge un numar record al postarilor pe zi, pentru a-i arata lui X-ulescu ca nu suferim dupa el/ea, ca avem mai mult decat vecinul de la 3 si ca ultima vacanta a fost in cel mai misto loc posibil de pe fata pamantului(ce mai conteaza ca a fost facut din banii de pe credit?). Pentru asta comunicam, iar comunicare este, in mod evident, deja peiorativ. Ne place sa ne asumam niste roluri si sa imbracam haine de sablon, care nu sunt croite pentru noi, dar atata vreme cat le vezi la altii, e ok. Incercam cu disperare sa atragem atentia, postand cururi, tzatze, boturi colorate in cele mai hidoase moduri posibile. Vreti sa stiti de ce? Va zic eu de ce.
Pentru ca, de fapt, suntem singuri. In tot universul asta virtual creat de FB si exploatat de mintile noastre inguste, suntem singuri. Foarte singuri. Iar singuratatea te face sa comiti cele mai odioase erori. Ca te vor costa sau nu scump, nici macar nu mai conteaza.
Nu fac pe sfanta cucernica mucenita (whatever that is), sa zic ca eu nu am picat in capcana asta. Hell, i did it over and over again, and over...and over...and over again, pana cand mi-am dat seama de un lucru: expunandu-ma atat de mult, emotional vorbind, lumea virtuala ajungea sa aiba impresia ca ma cunoaste. Ca imi cunoaste trairile, modul de viata, modul de a actiona, ca ma despica nemilos ca pe o vaca si vede tot ce e inauntrul meu. Problema e ca, inainte de a face asta, lumea si-a pus ochelarii de soare, care i-au oferit imagini deformate asupra realitatii. Si pseudo senzatia de a fi importanti, atoatestiutori si categorici in ceea ce ma priveste. Asa ca no more. Eu mi-am invatat lectia.
Acum insa, ma uit pe newsfeed-ul meu si ma ingrozesc de miliardele de trairi care urla si schelalaie pe FB: "mi-e dor de tine", "nu pleca", "nu stii ce ai pierdut", "nu ma parasi", "sunt cu inima franta", "pot sa traiesc si fara tine", toate vin catre tine si parca vor sa te sufoce sau sa te aspire in vartejul lor. Sunt trairi dezolante, depresive, anti-depresive, care vor sa iasa de sub tutela depresiei, nevroze, lipse de chef, lipsite de logica, agresive, violente, you name it. Sunt trairi care ar trebui insa sa ramana intr-o ograda sau, cel mai bine, intr-o mansarda, iar cel care le detine sa ajunga sa se intelegea cu ele sau sa le digere.
Victimizarea asta e...e...pe scurt, calea cea mai sigura de a obtine atentie, iar asta demonstreaza odata in plus cat de singuri suntem.
The world is not a toilet, am realizat eu , nu este cel mai bun loc in care sa cacam idei cacacioase si sa pisam depresii la modul stupid. Si stiti de ce? Ca odata ce le arunci catre altii, trebuie sa fii si mai atent la recul. This can be really bitchin`.