Un blog de zi cu zi, fara corset sau operatii estetice. Atentie, respira natural!

vineri, 13 iunie 2008

Sa ne luptam in bretoane, zic!!!



Un nou sport redactional: trasul de breton! Pentru cei care inca nu stiu cam cu se manaca asta,le explic eu acum!! Se ia una bucata mana , care se indreapta amenintator catre bretonul persoanei situate in imediata apropiere. Mai mult decat atat, pumnul trebuie sa fie mereu inclestat in parul respectivului, pentru a spori gradul de durere al lui...si de satisfactie a ta. Si ca treaba sa fie treaba..trebuie ca si respectivul sa fie inclestat cu mainile in bretonul tau, ca altfel nu ar fi competitia competite. Buunn..si ca tot bretoanele sunt apucate..partea cea mai tare abia acum vine! Smucesti bretonul celuilalt, asa cum face un pradator cu victima sa. Iar descrierea nu se opreste aici. TRebuie sa si traiesti la intensitate maxima momentul, ca altfel sportul asta isi pierde din stralucire. cu cat iti scalambai fata mai mult, cu atat mai bine!
PS: A se practica in cele mai inoportune locuri, cum ar fi redactii, holuri stramte si scari. A se combina, de preferinta, cu lovituri de burti, un alt sport redactional. Nu se recomanda cardiacilor si diabeticilor

joi, 12 iunie 2008

Patrice@Arene


Cine a zis ca Raggae a murit? Eu una, nu...iar drept dovada sta..in toata maretia lui, Patrice, cel care imi spunea acum cativa ani de furtuna din sufletul lui(Soulstorm). Eu zic ca merita vazut si incercat si este cu siguranta un must al acestei veri..asta daca stau numai sa ma gandesc cat s-au chinuit organizatorii sa il aduca in Romania. DOvedeste tuturor ca raggae nu a murit si ca inca iti mai lumineaza sufletul! Vino la concert, pe 23 iunie, la Arenele Romane, in Bucuresti pentru a-l auzi live pe Patrice. Peace!

Reggae rulz! Patrice la Bucuresti

Bucuresti, 23 aprilie – Arenele Romane gazduiesc primul show de reggae adevarat din Romania: Patrice la Bucuresti. Spectacolul organizat de Compania Events si Jiji Event va incepe de la ora 20.30.

Artist de origine afro-germanica al carui sound eclectic i-a castigat milioane de fani in Germania, Franta si peste tot in lume, Patrice este influentat de radacinile muzicii reggae si de productiile dub din Jamaica si UK. Muzica sa, foarte personala, este o fuziune intre stilul lui Bob Marley (a inregistrat cover-uri dupa "It Hurts to Be Alone" si “ No women, No cry”) si Prince, atat ca voce, cat si din punct de vedere al inspiratiei muzicale (melodiile reggae traditionale se impletesc cu balade cu chitara acustica, funk si pseudo—jazz). Tipul de hibrid pe care urmasii lui Marley, cel mai cunoscut "produs" jamaican, il cauta de ani de zile, cu rezultate indoielnice, spun criticii. Patrice ajunge la aceasta fuziune, reusind un sound cu ritmuri atat de coruptibile incat unii ar fi tentati sa nu realizeze profunzimea mesajului. Versurile lui vorbesc despre mandria de rasa, rebeliune, spiritualitate, viata si moarte. Hituri precum „Soulstorm”, „Up in My Room”, si „Everyday Good” ridica de doi ani buni in picioare cluburile underground din Capitala si plajele din Vama Veche.

Patrice Bart-Williams s-a nascut in 1979, la Kerpen, in Germania. A crescut ascultand Burning Spear, Fela Kuti, Bob Marley si Bob Dylan. Primele melodii le-a compus la varsta de 12 ani. Si-a petrecut adolescenta cu diverse trupe, promotoare ale genului afro-beat/reggae, prin intermediul carora ajunge sa-l cunoasca pe Matthias Arfmann, cel care i-a produs EP-ul de debut, „Lions”, aparut pe piata in 1999. Combinatia de stiluri pe care o adopta (reggae, soul, folk) a atrasa atentia caselor de discuri importante, si primul sau album, „Ancient Spirit”, ajunge sa fie produs de Sony in anul urmator. In 2002, vede lumina zilei „How Do You Call It?”, un album mai finisat si mai putin idealist ca cel dinainte. Anul care urmeaza, Patrice face echipa cu Silly Walks Movement pentru a produce Silly „Walks Meets Patrice”, iar in 2005 colaborarea se prelugeste pentru albumul „Nile”. Proba incontestabila a stilului sau neconventional, Nile face greu de incadrat muzica lui Patrice, un R&B/neo-soul, in genul reggae. La sfarsitul lunii mai se lanseaza in Romania si ultimul sau album, Free Patriation, distribuit de Universal Music.

Discografie:
Ancient spirit (2000)
How do you call it? (2002)
Silly Walks Movement Meets Patrice (2003)
Nile (2005)
Free PatriAtion (2008)

Fanii reggae vor avea parte de un show in forta, intens, cu ritmuri dansante, generator de energie. Biletele se pot cumpara prin intermediul site-ului www.ticketpoint.ro, la pretul de 75 RON, precum si in reteaua magazinelor Diverta din Bucuresti si din tara.

Parteneri media: UTV, Radio Guerrilla, 24 FUN, Ziua, Compact, Cool Girl, Men’s Health, Republik, Neogen, Port.ro, Comunicatedepresa.ro. Parteneri: Hotel RIN, STASO, Media Image, WSI.

Pentru informatii suplimentare, va rugam sa luati legatura cu Andreea Andreescu, Communication Manager, 0730 030990, aa@events.ro.

Events Telefon 311 50 63
Bd. Lascar Catargiu, nr 15 A Fax 311 50 65
Bucuresti, sector 1 E-mail events@events.ro
Romania Web www.events.ro

miercuri, 11 iunie 2008

J`adore...but not Dior

Ati auzit de Yoav? Nici eu nu auzisem, pana cand un prieten nu mi-a trantit in fata un remix facut pe una dintre melodiile lui> Club Thing. Are un sound cat se poate de chill si de unique, in the same time. Totusi, nu l-as recomanda comercialilor, pentru ca nu este un gen comercial. Asa ca..voi..celor care dansati pe melodiile Andreei Balan, mai bine lasati`o balta! Stilul e si classy, e si slefuit, e si altceva decat ceea ce se aude prin cluburi, pe la terase sau la posturile de radio..fie ele si pirat. Se duce putin inspre underground, dar nu in extreme.
Here`s a sample:

Sub imperiul lui 50

M-a lovit ideea in microbuz, ind rum spre munca. Banuiesc ca era de la caldura, ca altfel nu imi explic enormitatea ei. Inca din primele clase, am fost subjugata de imperiul lui 50: 50 de minute ora de curs, 50 de minute absolut sfasietoare, care nu se scurgeau mai repede nici daca le mituiai. 50 de minute in care te uitai ep toti peretii posibili sau iti tineai permanent ochii in foaie, din teama de a nu lua cumva contact direct cu profu`..pentru ca stiai ca nu facusei nici pe dracu pentru ora respectiva. 50 de minute care se duceau al naibii de repede daca iti trantea profu` cate o lucrare unde nu stiai sa faci nici macar 10% din subiecte si iti plimbai ochii pe foaia colegului, in speranta ca o sa mai iei din mazgalelile lui cate ceva. La TV, cele 50 nu s-au transformat. Sunt tot constransa de el, fortata sa le umplu si sa le fac dinamice. Am ramas sub acelasi imperiu al emisiunilor a caror varianta nu fluctueaza sub nici o forma..decat daca le rupi cu publicitate sau promo. Am aceleasi 50, de care nu reusesc sa scap si de care nu pot sa ma descotorosesc, indiferent de ce as face. Gandesc in 50, si ma gandesc daca alea 50 sunt suficiente pentru a dezbate un subiect, daca am 50 la fel de motivante ca si cele de dinaintea lor. Pana la urma..toti gandim in 50...50..munca, 10 repaus..50 munca-10 repaus.

Revolutie pe doua roti

Romanii incep sa devina constienti de faptul ca polueaza. Mai impinsi de la spate, mai din proprie initiativa, o parte dintre ei au inceput deja sa rememoreze momente cheie ale copilariei, cand se plimbau cu bicicleta si cheia de la apartament de gat, in asteptarea parintilor. Dincolo de aspectul ludic insa, utilizarea bicicletei ca si mijloc de transport in comun, ca substitut al mijloacelor traditionale cu teava de esapament a fost deja incercata de Lucian Mandruta, un adevarat "gurmand" cand vine vorba de ecologie, alternativ, neobisnuit. Initiativa lui a fost copiata si de altii, care s-au adunat si au marsaluit pentru 2 ore in plin centru al Bucurestiului, in speranta ca semnalele de alarma pe care le trag vor fi luate in serios si se vor raspandi din gura in gura. Deja se poate vorbi de un fenomen, cel al velorutiei, care isi cauta adeptii in fiecare roman ce mai spera inca in orase nepoluate si eforturi minime pentru salvarea lor. Totusi, un mare impediment se impune aici. Este vorba despre comiditatea, atat de tipica tuturor, pentru care masina a ajuns mai mult decat indispensabila. Adevarul e ca mi-e greu sa imi imaginez un bussiness man mergand la munca in costum si pe BICICLETA, dar cine stie? Mentalitatea nu e imposibil de schimbat!Asa ca puneti mana pe seaua aia si dati`i bice in salvarea planetei! SA vedem ce iese, daca punem picior la picior si ne mobilizam cu totii! Daca sunteti cuminti, poate va pun si un mic interviu cu unul dintre organizatori

luni, 9 iunie 2008

Te crezi tare, mah?

Fitze si ignoranta in Constanta. Vorbesc din nou, de jegurile de oameni din Constanta asta, de care m-am saturat pana in gat. Jeguri de oameni, care pe langa faptulc a au un statut social ingrat nici macar nu au bunul simt sa renunte la el si sa se mai slefuiasca putin..ca vorba aia, aspira la statutul de persoane publice. Cum vreti sa ajungeti persoane publice, dragilor, daca nu aveti nici macar cel mai mic dram de cunostinte legate de crearea unei imagini si mentinerea ei in limite normal admise de toata lumea. Imi place, in schimb, ca acest gen de persoane fac mereu pe atoatestiutorii si se dau foarte mari cunoscatori in materie de media..exact cea ale carei mecanisme nu le inteleg nici daca ar fi loviti in cap cu informatia bruta. Pentru ei..am un mesaj. Dragilor, cum vreti sa fiti persoane publice cand, pe langa faptul ca nu stiti sa legati doua vorbe, mai aveti tupeu sa si vorbiti despre Constanta si cliseele ei. Singurele clisee din Constanta sunt oamenii ca voi, pentru care reguli elementare de promovare a imaginii nu exista..din simplul motiv ca nu sunteti capabili sa le asimilati. Puneti mana pe niste carti de construire a unei imagini- simbol si de asimilare a acesteia pe piata, si dupa aceea sa aveti statutul de mari vedete pline de cliseu.

marți, 3 iunie 2008

Simple&plain

Lucruri simple. Tanjesc dupa ele, le duc dorul, iar cand lucrurile astea simple ma lovesc in fata, ma fac de fiecare data un om fericit. Poate sa fie un gest, poate sa fie un simplu cuvant, indeajuns de puternic sa starneasca reactii la nivel subconstientului constient. Reactia este cu atat mai puternica..cu cat spontaneitatea gestului il ia prin suprindere si pe cel care l-a facut. Iar asta nu se intampla foarte des, recunosc. Numai ca atunci cand se intampla, ma trezesc cu un zambet de satisfactie suprema pe fata. De ce nu om face mai des asta? De ce suntem egoisti prin definitie si nu incercam mai des sa ii facem pe altii sa zambeasca, asa cum ar trebui si asa cum ar merita, in fond?Ma gandesc ca poate asa vom reusi sa ridicam putin si nivelul fericirii si optimismului la nivel de individ. Mi s-a intamplat asta recent, cand un prieten pe care nu il mai vazusem de mult timp, mi-a daruit un gest cat se poate de interesant. Refuz insa sa dau amanunte, pentru ca stirbesc din stralucirea gestului in sine.

luni, 2 iunie 2008

Rosu pe linie!

Se spune ca suntem democrati. Se spune ca avem libertate de alegere. Se spune ca suntem liberi in exprimare. Se spun multe in pseudo-democratia aceasta in care ne complacem... Si mai multe se spun despre o republica instalata in plina democratie. Ati auzit de republica "democrata" Constanta? in care regulile sunt independente de ceea ce se intampla la nivel local, in care taxele si impozitele nu se duc la stat, ci se duc la primarie, in care totul nu se dicteaza de la centru, ci din interiorul partidului rosu. Eu am auzit de ea, eu si alti 150.000 de constanteni cu drept de vot, care si l-au irosit ieri pentru a instala monarhia absolutista intr-o republica ce se vrea a fi democrata. Cum au reusit? E simplu! Au votat rosu(probabil ca albastrul marii nu le mai convenea, ce-i drept)..si inca pe linie! Avem primar rosu, avem consiliu local rosu, avem consiliu judetean rosu. Sa dea dracii sa intre vreun verde, albastru sau galben in toata scehma lor, ca strica toata culoarea uniforma a judetului! Si ce e mai rau, e ca in toata miscarea asta rosie au fost integrati si constantenii, carora le este inca frica sa ia o decizie, le este frica de schimbare, le este frica de tot ceea ce nu implica ROSU. Cu toate acestea, se plang pe la colturi, ca rosul nu ii prinde asa de bine, dar le e cel mai la indemana de ales, pentru ca s-au obisnuit cu el. Asta nu se numeste democratie, ci fascism disimulat. Si mai grav decat atat, ne meritam soarta si orasul spoit in care locuim. Eu una, as cere azil politic, in alta parte decat Brazilia!

duminică, 1 iunie 2008

Dati`mi votul!

Azi, romanii merg la vot! Nu stiu in ce masura mai au chef romanii sa mearga la vot, dupa o tranzitie prelungita, dupa promisiuni nerealizate, dupa proiecte de modernizare lasate in dorul lelii, de poate-poate cineva o face vreo miscare sa miste lucrurile, inspre mai bine. Romanii s-au saturat de promisiuni, de cuvinte, si de mita electorala. Cel putin, o parte dintre ei, cei care realizeaza ca inainte de alegeri devin tinte sigure ale mitei politienilor, cei care refuza sa fie cumparati pentru o farama de paine si una de branza, cei care inca spera ca exista deminitate politica si sociala. Aceia sunt cei care gandesc cu ceea ce au pe umeri, si nu judecand dupa sacosa ce li se ofera. Daca mai avem sau nu constiinta nationala, nu stiu. Important e ca romanilor le-a ajuns cutitul pana la os, si acum chiar nu le mai pasa cine o sa ii conduca, pentru ca..indiferent de ales, rezultatul va fi acelasi, in mintea lor: fiecare trage pe turta lui mai devreme sau mai tarziu, iar experientele anterioare vins a dovedeasca asta. Si daca stau bine sa ma gandesc, este un alt aspect foarte important care intra in scena si isi face loc cu ale lui coate: in 18 ani, clasa politica a ramas exact aceeasi. Cei care inainte de 1989 erau in a doua linie au fost adusi acum la inaintare, intr`o succesiune de partid ce cu usor poate fi explicata. Puterea e data de experienta, iar experienta politica se masoara in ani si in conturile bancare deschise, dar si in relatiile pe care le detii. Drept pentru care, de 18 ani romanii si pun stampila cam pe aceeasi candidati, de unde si saturatia in care i-a adus politica. Cu toate astea, ma gandesc ca nu e o atitutine intocmai democratica sa refuzi sa votezi pentru ca te-ai saturat, din momentul in care democratia te-a blagoslovit cu dreptul asta. Buni-rai, politicienii raman ai nostri, si nu prea avem cum sa schimbam ceva decat in momentul in care vim avea curajul sa ne asumam responsabilitatea schimbarii. Ce-i drept, sistemul in afara functioneaza, iar rotirea mecanismele lui sunt influntate de opinia publica si de intentia sociala. Din pacate, noi inca mai avem reminescente ale comunismului, pentru ca referendumuri nu facem, dezbateri publice nici atat, si nici macar nu suntem solidari pentru o cauza si o intentie comuna. Plus ca ne este frica sa vorbim deschis, din teama de a nu fi lichidati la urmatorul colt de bloc. La noi, fiecare trage in partea lui, ferm convins fiind ca schimbarea vine de la el. E greu si pueril de crezut ca o schimbare de proportii poate fi facuta numai cu 3 indivizi, care nu au parte de sustinerea majoritatii. Dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa mergem la vot!!!