To buy or not to buy...human pets!

E duminica dimineata si Alexandra (aka Ma lil bitch) mi-a cumparat deja mai mult de doua peturi pe facebook. U`ll pay for this, i say!(:)))). Pets..cine s-ar fi gandit vreodata ca interfetele astea de socializare online pot atinge nuanta paroxiste ca...ai un prieten il cumperi, il pui sa faca treburi scarboase si asa mai departe.eu una, nu. Bine, probabil ca al meu cap a tot fost impuiat cu tampenii legate de comunicare si socializare, iar pe undeva ..lucrurile incep sa iasa acum la lumina, in vederea experientei FAcebook. TEoria sta cam asa(cu toate ca ..sa fim seriosi, cati stiu ce e aia teorie sociala): internetul este doar o interfata de comunicare, ce are ca mijlocitor directi..ordinatorul(adica PC-ul). Problema cu rahatul asta de internet este ca neutralizeaza tot(daca ar fi sa dai crezare teoriilor de comunicare existe: vezi Habermas, Sfez, Ellul..s.a.m.d). Brusc, in aceasta ecuatie esti implicat si tu, ca subiect. Numai ca , vezi tu , asta e problema. Online`ul iti suprima tot, de a relatia si conceptul de subiect -obiect, pana la relatia real-fictiv. Adica, in limbaj elementar, de Pantelimon sau Palas(dupa caz), dastheptii astia vor sa zica: "`mi`as pl, eu traiesc in online, online`ul traieste in mine? Ce e real, fratica?Ce e fictiv? Eu unde plm traiesc, de am ajuns sa imi cumpar online prietenii." Suprimarea asta e de un kkt foarte mare(poate chiar mai mare decat intentia lui Duda de a candida), pentru ca la un moment dat incepi sa iti pui intrebari pe care alte dati nu ti le puneai: jocurile iti reprezinta viata in cele mai mici detalii, comunitatile online te ajuta sa comunici mediat, pana si cumpararaturile poti sa ti le faci online. Virtualul a dat iama in real si isi creeaza o lume perturbanta a lui, cu reguli verosimile si adepti pe masura. Pana la urma, ajungi tot la ideea: vrobim atat de mult despre comunicare\, tocmai pentru ca am uitat sa comunicam. Grecii si romanii nu isi puneau niciodata problema asta. Bottom line, fratilor, puneti`va o intrebare cand ajungeti sa faceti virtual lucruri ce apartin realitatii: Cand ma cumperi pe mine pe facebook..ma cumperi pe mine, ca persoana sau interfata mea virtuala?

Esti propria ta reflectie: feminitatea!

Feminitate. Candoare. Delicatete. Miscari suave, ce descatuseaza delirul si pasiunea.

Sunt definitii diferite ale feminitatii. Pentru ca..feminitatea, ca orice alt concept, este modelata dupa propria experienta. In timp ce unul/una vede feminitatea ca o declansare continua a formelor rubiconde si stilului conservator-elevat, altul/alta vad in feminitate o adaptare la normele curente ale pietei: puterea de supravietuire, ambitia, deteminarea, toate pornind din acelasi fagas al sexului frumos. Feminitatea este insa adaptarea permanenta, feminitatea este lupta continua, care stirbeste brutalitatea trasaturilor fizice, dandu-le mai multa savoare(prin chiar brutalitatea ei).

Feminitatea este un stil labelizat cu propria persoana, feminitate inseamna a te simti bine in propria piele si a zambi la complimentele barbatului care te vede feminina. Faptul ca porti pantaloni, ca ai parul scurt si haine lalai nu iti sterg amprenta de femeie. E o idee preconceputa. Faptul ca iti scapa cate-o injuratura ghidusa in grupul de prieteni, nu te face mai putin feminina. Precum nici compania permanenta a barbatilor nu fac din tine o curva. Esenta este in a intelege feminitatea , sub toate formele ei de manifestare, si de a aduce semnificatiile la zi, la tot ceea ce se intampla in jurul tau. Doua lucruri sunt vitale insa: sa ai puterea sa fii feminina in continuare, pastrandu-ti amprenta personala. ...si doi...sa nu uiti ca feminitatea o descoperi dupa ce ajungi sa te intelegi pe tine. Pentru ca feminitatea nu are legatura nici cu programul de lucru, nici cu lipsa timpului, nici cu cei 4 copii si sotul ursuz care te asteapta acasa dupa o zi istovitoare. FEminitate inseamna sa nu uiti sa fii tu, indiferent de situatie.
NB: Am scris postul asta, inspirata fiind de o emisiune "magnifica" de pe Euforia. Nu ma intrebati ce cautam acolo, pentru ca nu am nici macar cea mai mica idee. Ce m-a determinat insa sa tastez pe tema asta a fost faptul ca femeile disperate nu pot fi niciodata feminine si tradeaza o stare superficiala de naturalete, generatoare de frustrari, atat pentru ele, cat si pentru cei care se uita la ele.Si cand ma gandesc ca la mijloc era doar un barbat banal si insipid, e normal sa incep sa imi pun intrebari legate de feminitate.

Violenta de interior

Citeam acum cateva minute un post de pe blogul unei prietene. Cuvintele cheie ale materialului erau incredere, siguranta si viitor. Lucruri care, momentan, pentru mine...sunt inexistente. Poate am nevoie de o perioada sumbra si plina de incercari, pentru a-mi demonstra ca sunt Ramona de odinioara, cea care injura, se lupta, supravietuia, pentru a-si apara interesele si drepturile. Am ajuns la gradul maxim de indobitocire si subjugare, care m-au transformat profund in ultimele luni. Luni care mi-au furat tot: de la prieteni, cunostinte, dragoste, pana la pofta de a merge mai departe cu fruntea sus, pentru ca SUNT stapana pe propriile mele ganduri si atitudini. Nu mai sunt RAMONA de atunci, sunt doar un schelet, de pe care s-au desprins lucrurile esentiale , s-au macinat, s-au ars si acum asteapta sa renasca din cenusa. Dramatic? Nicidecum. Sunt ganduri amestecate, neputinte, adunate de-a lungul lunilor, care refuleaza acum in cel mai urat mod cu putinta. Tendinta de autodistrugere exista, poate mai mult ca niciodata. Visele s-au risipit si ele, pierdute in imensitatea abstracta si abjecta a unei realitati pe care o contesc si o detesc vehement. Ambitia e un cuvant necunoscut, iar compromisul nu mai exista decat in masura in care as putea sa recurg la el ca ultima solutie pentru a-mi apara drepturile. Ma intreb insa cand va rasari acel soare de care am nevoie, pentru a ma readuce la simturile mele de odinioara.
PS: Reply ..pesimist la www.simonna.blogspot.com

Lungul nasului, dincolo de supraestimare

Scarba ma apuca. Si ma ia de par, si ma loveste frontal de zidurile de informatii din fata mea. Astea sunt momentele in care eu NU MA RIDIC IMPOTRIVA TUTUROR, ci le demonstrez tacit si subtil nimicnicia lor ca oameni, ca "profesionisti". Banuiesc ca este dificil pentru cineva din bransa veche sa accepte ca un invatacel ii poate taia fata in anumite momente. E exact acelasi sentiment pe care il au medicii stagiari candsunt loviti la gioale de medicii versati, in incercarea disperata a celor din urma de a mai tine capul sus si de a trage cu dintii de postul lor de o viata. Raman insa la ideea mea. In 24 de ani, am facut deja ce altii nu au realizat intr-o viata intreaga..si pe langa toate, mi-am pastrat pozitia verticala si nu m-am ploconit in fata favorurilor, fie ele sexuale, fie financiare. Nu am facut comploturi, nu am dat lovituri de teatru, nu am taiat elanuri si avanturi. Si asta mi-e de ajuns atunci cand nimicnicia loveste. Eu stau detasata..si privesc totul prin ochii unui spectator. Un spectator care a invatat arta discursului si in care toata lumea investeste incredere si respect. Pentru ca...in definitiv, asta e viata. O simpla piesa de teatru, pe care daca nu stii sa o regizezi, pici in panta idolatriei si a supraestimarii. Iar asta e cumplit.

What goes around...comes around

What goes around comes around..iar senzatia asta o am de ceva vreme..si nu numai ca am senzatia, dar vad ca si realitatea o demonstreaza din plin: persoane pe care le credeam demult uitate si pierdute isi reiau locul langa mine, alinturile de odinioara, se aseaza si ele, linistite..langa aceeasi "pisi, te iubesc..sa nu uiti asta!", aceleasi "te iubesc, demento!" imi umplu sufletul de fericire, la fel cum toate comploturile bombardate de prostie ma fac sa imi zic in minte: sweet revenge! , cu un pufnit hilar pe nas. Toate vin, toate pleaca, toate trec prin tine, te ating..dar culmea..te lasa mai puternic ca intotdeauna. Zambesc stupid , tamp si ma uit intr-un colt..gandindu`ma ca ciclic, ajung in aceleasi situatii, trec prin aceleasi incercari si suport aceleasi stari de beatitusdine, liniste sau agitatie. Singurele variabile sunt persoanele din jurul meu, care insa nu sunt nici ele atat de variabile, daca stau mai bine sa ma gandesc ca se repeta..si ele..la momente foarte bine definite de timp. Zic asta pentru ca ieri..ma uitam pe niste poze si..intamplator..am descoperit profilul unui cunoscut..cu care nu mai vorbisem de ceva timp..brusc, am facut legatura intre el si altcineva...si tot la fel de brusc m-a navalit un val de amintiri..iar zambetul stupid mi-a invadat din nou fata. Ador sa zambesc stupid. E dovada suprema ca inca simt si nu m-au nenorocit comploturile cacacioase ale realitatii.

Miros de primavara

Siteam miros de primavara. Probabil ca pe undeva, prin colturile ascunse ale mintii mele, imaginatia imi juca feste..iar dorinta de a fi inconjurata de verde era acolo, mai mult ca oricand. Trecator, mi-au trecut prin fata narilor miresme de verdeata si prospetime, iar urechile mi-au fost gadilate de un cantec solitar de cuc. Soarele mijea printre nori, in incercarea lui disperata de a evada din negura impovoratoare a iernii. Pentru 2 minute, am crezut in plasmuirile mele. Cand m-am uitat in jur, la crengile scheletice si solitare ale copacilor, mi-am dat seama ca nu e timpul pentru visuri marete. Natura m-a inganat, si primii fulgi s-au zdrobit de asfaltul urban. Ce jungla linistita!

Filling ...filling...process failed!

Intr`o nebunie ciudata de-a mea, renunt la iubire. Renunt la a primi iubire, mai bine spus. Obisnuita sa impart iubire, in orice gest, in orice zambet si orice privire, refuz cu desavarsire sa o primesc inapoi, pentru a`mi umple sufletul de lumina. E o nebunie ciudata, e o nebunie copilareasca, care nu isi gaseste rezolvarea in nici o situatie, in nici o persoana, in nici un sentiment. DAr e nebunia mea, pe care doar cativa o inteleg si o lasa ca atare. Cei mai multi insa nu stiu sa descifreze mesajele si incearca sa forteze dragoste cu pompa in sufletul meu. E dureros, pentru ca asa..dragostea niciodata nu va fi distribuita proportional si in locurile vitale, ci va actiona ca un plasture pe ranile inca deschise.

Ploaie grea

Dincolo de discutiile despre buget si necontenitul scandal Italia-Romania, nimic pozitiv nu se contureaza in tara asta uitata de dunezeu, de valori si de substanta. In maxim o luna, alte zeci de mii de persoane vor fi disponibilizate, fara posibilitatea de a-si duce mai departe existenta, nici macar in conditii modeste. E rezultatul incontestabil al prostiei romanilor de a sti sa elaboreze un plan de masuri anti-criza, pe care sa il implementeze la timp, nu la sfantul asteapta. E tardiv sa vorbim de prevenire cand criza ne-a lovit fix in moalele capului. Acum stam, sfiosi ca niste fecioare..si asteptam sa ne loveasca altceva: minunea divina, ca doar asta ne poate scoate din rahatul in care inotam pana la gat. Mai mult, de parca disponibilizarile nu erau suficiente pentru o tara semi-falimentata, avem violente, crime, coruptie, intr`un pamant ce odinioara era atins de magia inocentei si corectitudinii. Ma intreb daca o sa ajung sa mai vad vreodata curcubeul dupa ploaia asta grea.

Senzatii de..mahala

Ma subjuga fanteziile. E uman si e normal. Numai ca fanteziile sunt declansate de o singura persoana. La fel de uman si normal. Mai exact, de o privire aruncata insistent si dezgolitoare de adevaruri. Hai, sictir! ii zic creierului obosit. "Trebuie sa iti gasesti o alta ocupatie", am insistat la el, asa obosit cum era, poate intelege totusi sa nu insiste vizual pe plasmuiri despre sex, mangaieri, violentari si muscaturi usoare. Se pare ca nu prea am avut mare succes, pentru ca de fiecare data cand il vad ..stimulii mei sunt pusi in miscare. Nu e dragoste, nici obsesie, e doar o pofta emanata prin toti porii. Si orice pofta se potoleste usor.

Stare de ...porto

Porto. Cat de dor imi era de porto. ..Foarte dor..as putea spune ca mult prea mult si probabil ca pe undeva am si uitat sa simt si sa gust din porto..asa cum faceam inainte. Insa acum cateva zile ..s-a produs declickul..declick in care m-am readunat si am din nou de cunoscutul iz de porto. O seara cum nu am mai avut: una in care am povestit, am ras si ne-am redescoperit, cu toate probleme care au trecut pe langa si prin noi.Poate ca si de aia aveam nevoie sa ne recuperam seara noastra, de porto, in care s anu primim nici intrusi, nici evil ciuppy-ciuppys. Ne-am revenit..sau suntem pe calea cea buna. Macar am reusit sa furam vietii ceea ce ea ne-a furat de prea mult timp: starea de porto.

Ei nu se pierd niciodata

Prietenii nu se pierd niciodata. Ei doar se uita. Pana in momentul regasirii,care e aproape, fiecare e pe drumul lui. Au ajuns aici din cauza stresului, a saturatiei, a nervilor prea multi revarsati stupid unul pe altul. Dar de fiecare data ei revin. Un singur zambet e de ajuns, odata ce apele s-au calmat. E inevitabil ca doua persoane care petrec prea mult timp impreuna sa gaseasca ulterior motive de dipusta, pentru a-si recapata spatiul pierdut prin apropiere. Cine cedeaza primul, e cel vigilent, stie repercursiunile. Niciodata nu este insa un joc care are invinsi si invingatori. E un joc care isi urmeaza cursul si ajunge, dupa prea multe abateri de la traseu, la traseul initial, fara regrete, dar cu aceleasi zambete si confesiuni. Nebunia ratacirii este temporara, dar necesara. Iar cursul initial e tot cel al apropierii. Mai avem nevoie si de ispite, pentru ca asa se construieste increderea. Sau se consolideaza. Sau se anuleaza neincrederea. Asta am inteles ieri.

Cumpar motivare!

Ce e asta...motivare? Am incercat astazi sa ii gasesc un raspuns..pentru ca aflarea raspunsului astuia ma macina. Ma macina incontinuu, ma macina neincetat. Cum poti pierde o motivare si cum o poti castiga la loc, spre exemplu? alte doua intrebari la care as vrea sa gasesc un raspuns. Oricat de mult l-as cauta insa, nu reusesc sa ii dau de cap. Motivarea asta trebuie sa urmareasca un scop final, o destinatie precisa catre care persoana motivata trebuie sa ajunga: fie ca este vorba de o promovare la job, fie ca este vorba de entuziasmul unui proiect nou, fie ca este vorba de imaginea iubitului care te asteapta acasa dupa o zi istovitoare sau a idolului cu ..care ai tapetat toti peretii prin camera. Asta e motivare..si de la motivare, decurg toate, intr`un sir lung si superfluu: fericire, hotarare, ambitie. In momentul asta, eu mi-am pierdut motivarea si incerc sa dau valul de ceata din fata ochilor, pentru a-i cori drum in alta parte si pentru a-l redirectiona catre alti indivizi. Nu am tinta, nu am scop, nu am nici macar intentie de a demonstra ceva, profesional sau afectiv. Sunt inchisa intr-o bula etans, in care respir, departe de zgomotul si agitatia din jurul meu. Bula asta insa ma ingradeste si imi ia tot ce am mai de pret: prieteni, realizari, ambitii. Iarasi ambitii. Tindeam sa cred candva ca sunt ambitioasa. Tindeam sa ma consider un supravietuitor si un luptatot..care intra in ofensiva pentru cauza proprie. Am ajuns insa un animal social letargic, care nu mai tresare, care nu mai zambeste, care nu mai radiaza. Si pentru asta..va spun: Cumpar motivare! Dau la schimb experiente extreme.

"lovitura" sub centura

Dincolo de supararile si frustarile mele de peste zi, ma incearca un zambet. Dar unul micut, in coltul buzelor..abia sesizabil. Si ma incearca el asa cam de vreo 2 ore..de cand am ajuns acasa. Si asta pentru ca, pe drum, un distins domn de o vasrta venerabila mi-a facut cel mai frumos compliment de peste zi: "Mi-e dor de tine", mi-a zis.."si ..te rog..nu interpreta. Ajungi la un moment dat sa simti nevoia de a discuta cu cineva, pentru a-ti pune ideile cap la cap si pentru a-ti demonstra tu insuti ca nu esti nebun. De asta imi aduc aminte..in putinele clipe cand te vad. de discutiile noastre de atunci". Dupa care..m-a salutat...s-a intors si a plecat pufaind galant din tigara..exact asa cum si venise, de altfel. Nu exista explicatii...si sunt sigura ca orice explicatie ar fi de prisos, ar fi inutila. E una din acele situatii lasate in aer...in expectativa, pentru a spori curiozitatea celui care citeste. Oricant de mult as vrea sa detaliez..nu pot, pentru ca sentiment si simtaminte de acest fel cu greu pot fi descrise in cuvinte. Sunt mult prea ..profunde si complicate pentru a le pune ep un tapet virtual. DAr merita mentionate..ori de cate ori avem ocazia. Pentru ca genul asta de sentimente ne demonstreaza ca nu suntem masini si ca suntem capabili sa relationam si sa apreciem tot ceea ce se petrece in jurul nostru. And it did.

Sunt fericita ca esti fericit!

Oricat de mult ai incerca sa scapi de destin..nu reusesti. Spune-i providenta, spune-i coincidenta, spune-i intamplare, pecetea ti-e pusa pe frunte din nastere si nu mai iese cu nimic din metodele inovatoare ale tehnologiei..nici macar cu o constiinta sau un subconstient bine definit. Am realizat asta astazi...cand mi-am spus odata in plus ca termenul de suflete pereche este uneori prost inteles si prost interpretat. Am si eu unul..un suflet pereche, pe care l-am crezut uitat multa vreme..pana cand l-am sunat azi si am reactivat conexiunile intre noi. Ne auzim rar..chiar foarte rar..cu atat mai rar..cu cat vietile noastre nu se intersecteaza decat de 3-4 ori pe an..si atunci cu munca. Dar a fost suficient pentru a ne face sa ne intelegem din priviri, din voce, din gesturi. Nu suntem nici cei mai buni prieteni, dar nu suntem nici necunoscuti. Cu toate astea, suntem suflete pereche. Ziceam mai inainte ca termenul e prost inteles. Cu siguranta, si am sa spun si de ce: un suflet pereche nu este neaparat acea jumatate cu ...care speri sa iti petreci si sa iti imparti toata viata. E doar acea jumatate care te completeaza pe tine..si te intelege, la un alt nivel decat cel verbal. E persoana cu care nu mai dialoghezi decat telepatic, e persoana pentru care te bucuri cu adevarat atunci cand auzi ca ESTE fericita, e persoana pentru care nu dezvolti acel sentiment al apartenentei...impuse de iubirea carnala. Sigur, conceptual, semnificatia include si iubire, dar iubirea se manifesta si ea diferit. Intre mine si el, perfectiunea deja a fost atinsa: nu suntem iubiti, nu suntem amanti..nu suntem nici macar buni prieteni, cum am mai spus. Suntem doar doua persoane, cu necesitati normale, care pana mai ieri alaltaieri vroiau cu disperare sa isi contruiasca viata si sa isi dez-altereze identitatea alienata. Cautam sensul nostru, pierzandu`ne in detalii si mancatorii. Numai ca..unul dintre noi..a trecut de etapa asta..si a gasit echilibrul. Celalalt e inca in cautare, aproape de destinatia finala. Nu ne asteptam reciproc, nici macar nu ne ajutam reciproc, pentru ca fiecare e convins ca celalalt e indeajuns de puternic incat sa tina piept tuturor. Si asa si este.

Zi`mi ca nu ai uitat!

Gandeste`te o clipa: cand a fost ultima oara cand ai visat? Cand a fost ultima oara cand ai crezut cu adevarat ca zbori? CAnd a fost ultima oara cand te-ai bucurat de lucrurile simple? ..sau cand ai crezut in magii si potiuni...sau cand ai crezut ca basmele au o samanta de adevar in ele? Daca imi raspunzi ca nu stii, inseamna ca problema este mai serioasa decat credeam. Stii de ce te intreb? Pentru ca aceeasi intrebare mi-am pus-o si eu, cand mi-am dat seama ca sufar de lipsa de imaginatie si ma afund in masa grotesca de oameni ce si-au pierdut spiritualitatea, oameni care au uitat sa vada cu ochii si sa simta cu inima. Nu e nimic absurd in asta si nici nimic anormal, pentru ca odata ce au uitat sa viseze si sa isi imagineze, oamenii s-au ales cu povara numita subconstient. Nu intru in teorii abstracte, pentru ca nu isi au rostul aici, dar gandeste-te in felul urmator: daca nu iti regasesti puterea de a visa si de a plasmui vise, inseamna ca nu ai inteles nimci din ceea ce se intampla in jurul tau. Si stii de ce scriu asta? Pentru ca ma uitam la Harry Potter. Nu rade, pentru ca ..luand lucrurile in serios si ducandu`le mai departe, Harry Potter este exact lucrul perfect, de care are nevoie omenirea pentru a-si reveni din amorteala: licori, potiuni, magie, vrajitori, mistere. O parte din ele se arata initiatilor, dar de cealalta parte, simplista..poti beneficia si tu..daca stii unde sa cauti. Adica ..in interiorul tau nu in simturile si reactiile pe care le ai in contact cu exteriorul.

Vomel, in expectativa

Vomel nu a murit. Cu toate ca pollul online s-a incheiat. Vomel a intrat in adormire,in asteptarea unei lovituri de teatru. In continuare, Vomel isi duce mai departe planul ticluitor si itele incalcite, pentru ca asa spera ca totul sa fie in favoarea lui. Si daca nu e...cu siguranta crede ca poate sa il transforme. Ce sa ii faci? E Vomel. Starea de ofensiva s-a declansat insa, la fel ca dezgustul tuturor.

Constrangeri

Constransa de imprejurari. Constransa de conjuncturi. Constransa de lupta de interese. Constransa de toti si de toate. E agonia specifica inceputului de an, in care toate lucrurile incep sa se adune, sa se aseze. ASta dupa ce trece prin ciurul lui eratostene. Care ciur este sfasietor de fiecare data. E un proces lung, chinuitor, in care legea junglei si legile nescrise ale clanurilor discursive se lupta pentru..informatie, pentur putere, pentru functia pe care o ocupa. Te macina si te macina zilnic si stii ca daca nu induri si iti infigi coltii, te vor calca in picioare. Si asta si fac cei multi si natangi. Incearca degetul cu marea si spera sa obtina ce vor, fortand lucrurile. E legea nescrisa a firii, generatoare de complexe, de isterii si de nervi, care mai de care mai...specifici. In momentele astea, e bine sa iti cunosti valoarea ca om si sa aplici tacticile filosofiilor antice: totul porneste din interior, imaginatia te salveaza, iar stimulii externi sunt de fiecare data lipsiti de eficienta. Pentru ca ...asa trebuie sa fie. Aici, invingatorul ia totul. Iar invinsul ticluieste planuri.

Franturi de frumusete

Putine femei isi pastreaza senzualitatea atunci cand isi dau jos machiajul. Pentru cele mai multe, machiajul a devenit apanajul unei fumuseti fabricate, care transforma si modeleaza dupa standarde de catwalk. Putine sunt constiente ca senzualitatea emana frumusete si frumusetea se inspira din senzualitate, manifestate fie printr-o suvita rebela, fie prin ochi somnorosi, fie printr-un zambet nud, dezbracat de ternul fals cotidian. Nuditatea formelor, a culorilor, a esentelor si balsamurilor dezbraca orice senzor si stimul la nivel mental si ii transforma in naivi si inocenti jucatori de piata a frumosului. De ce uitati mereu asta?

Viata printre beepuri

La 5.15 suna.E alarma. La 6.00 suna soferul. E jos, ma asteapta. La 6.30 suna Baran. Ma intreaba daca vreau energizant. La 6.50 suna Elena. Intarzie la munca. La 7.10 suna MArian. Nu a reusit sa se trezeasca. Iar incep matinalul din doi operatori. La 8.20 suna primul invitat. Nu gaseste intrarea. La 9.20 suna al doilea. E la emisiuni, ma asteapta. Nerabdator. La 9.30 il sun eu pe Raduku. Vreau sa imi dea o telefonica: iar au spart astia casele de bani din Constanta. La 9.40 il sun pe Ghita. Imi spune ca tocmai ce a iesit din tura, dar pentru mine mai poate sa reziste inca 5 min. La 10.00 ma suna Hutu. Ce dracu` a fost cu cele 2 comentarii? Ati innebunit? La 10.20 suna Bogdan. Hai la cafea, zice. La 10.50 suna Tzache...imi spune sa nu ma mai maimutaresc la telefon(`te`n gura, Andrei..completeaza) si sa cobor. De data asta, ceai. La 11.00 ma suna Andreea: hai sa iti spun ideile de materiale..ma anunta. La 11.30 ma suna unul dintre invitati..sa ma intrebe de DVD. La 11.40 ajung din nou...sus. PE putin trei ma iau inca de la intrare cu intrebari. Le fac semn sa astepte. Macar sa ma dezbrac si sa imi aprind o tigara. La 12.30 vine ELena. Are o problema. Sedinta. Pana la 14.00. Urlete. Tipete. Situatii rezolvate. Bun...Imi suna telefonul. Ma intreaba Popeasca ce dracu facem cu abonamentele pentru concurs. 14.30 . Incep sa sun invitatii pentru ziua urmatoare. 4 imi spun ca nu pot, 2 sunt in concediu, 1 imi spune ca e prea de dimineata, 3 nu raspund. Ma enervez. Imi aprind o tigara. Sun din nou. Da, Ramona..stii ca invitatia ta are prioritate. Ora 15.00 . Incep sa ma sune cei care nu au raspuns la telefon. Ii las sa sune. E prea tarziu acum. Am rezolvat. ora. 16.00. AStept un raspuns. Ora 16.30..sun eu. Mi se spune ca nu se poate. Eventual in ziua de dupa urmatoarea. Avem conferinta maine, zic ei. Ora 16.40. Ma suna Andreea de pe teren. A facut asta..nu a facut cealalta. ce face in continuare. Vreau cadre de strada, zic. Dinu..bolboroseste pe fundal. Ora 16.50. Iar nu am dormit azi. Ora 17.00. Ma suna ADriana. Imi corectezi si mie materialele, zice. ORa 17.20. Ma suna ELena. E bine daca fac asa? Dar materialul ala cum il vrei?. Ora 17.30 . Ma imbrac si plec acasa. Pe drum, imi suna telefonu`. Hutu..unde ai plecat, mah?TE mai intorci? Raspund in doi peri. Nu. Urc in microbuz. Suna iar. Andreea a ajuns la munca si ma intreba din ce perspectiva face materialele. INghit in sec si incep sa ii explic...cu juma` de microbuz..holbandu`se la mine. In timp ce explic, ma uit la ecran. Baran pe cealalta linie. RAspund si ii zic ce are de facut pentru maine, cine ii vine in emisiune, ce vorbeste cu ei. Inchis. Suna iar. Andra. Ma intreaba de un numar de telefon. Inchid. Klein, suna. Nu raspund. Suna pe cel personal. Nu raspund. Suna iar. MA incumet si zic alo. Nu poti sa intermediezi tu legatura cu un invitat? Ca tie iti raspunde si vine in emisiune daca il rogi tu. Zic Ok. Dau telefon. Mi se zice da, vine. Ajung acasa. Andreea suna. Imi corectezi si mie materialele? Zic.Da. Primesc mesaj de la Matz. Porto? Raspund. Nu, maine. imi spune: ok, kid. Suna tel personal. S-a intors bogdan din voiaj. Inchid. Suna laur. Inchid. Suna unul dintre cei care nu au raspuns la telefon. Cam intarziat. Ma uit la ceas. Nu raspund. FAc dus, mananc, ma pun in pat, citesc, beau un ceai. Imi pun ceasul sa SUNE. 5.20. Iar m-am trezit.

PS: Si zici ca e usor?

Printre picaturi

"Ce vrei sa iti aduc din Amsterdam? Iti aduc prezervative..ca alea sunt moca!" zice el si incepe sa rada la telefon, in timp ce imi bolboroseste ca stie el de ce m-am ingrasat. De la militienii aia ti se trage totul, completeaza el si incepe sa rada..din nou. Printre picaturi, imi zice ca abia asteapta sa vina acasa, sa ma vada, ca ii e dor de mine de moare. Si de mine..si de fratii lui, care m-au facut baietel aproape un an intreg..pentru ca inca nu erau convinsi ca sunt femeie. Tot printre picaturi, ii zic ca tanjesc sa ii vad fata, dupa ce ii zic sa nu se mai cupleze cu prietenele mele. Poate din cauza replicilor, poate din cauza zambetului subtil de pe fata...lumea din jur incepe sa se holbeze la mine cand vorbesc la telefon. "Daca pana si cei care sunt pe mare isi dau seama ca te-ai ingrasat..e grav", zice Flaviana din colt. Zambesc subtil si incep sa rad, pentru ca la telefon, el ma alinta asa cum m-a obisnuit:varzo, tu`tzi fata aia!. Printre picaturi, apuc sa ii mai zic si despre mine, ca nu mai stia nimic de cand a plecat. Hua.."te ubec, varza"... si imi inchide telefonul. Stie ca am o gramada pe cap. Te ubesc si eu, am replicat. Prea tarziu.Era doar tonul.