Citeam acum cateva minute un post de pe blogul unei prietene. Cuvintele cheie ale materialului erau incredere, siguranta si viitor. Lucruri care, momentan, pentru mine...sunt inexistente. Poate am nevoie de o perioada sumbra si plina de incercari, pentru a-mi demonstra ca sunt Ramona de odinioara, cea care injura, se lupta, supravietuia, pentru a-si apara interesele si drepturile. Am ajuns la gradul maxim de indobitocire si subjugare, care m-au transformat profund in ultimele luni. Luni care mi-au furat tot: de la prieteni, cunostinte, dragoste, pana la pofta de a merge mai departe cu fruntea sus, pentru ca SUNT stapana pe propriile mele ganduri si atitudini. Nu mai sunt RAMONA de atunci, sunt doar un schelet, de pe care s-au desprins lucrurile esentiale , s-au macinat, s-au ars si acum asteapta sa renasca din cenusa. Dramatic? Nicidecum. Sunt ganduri amestecate, neputinte, adunate de-a lungul lunilor, care refuleaza acum in cel mai urat mod cu putinta. Tendinta de autodistrugere exista, poate mai mult ca niciodata. Visele s-au risipit si ele, pierdute in imensitatea abstracta si abjecta a unei realitati pe care o contesc si o detesc vehement. Ambitia e un cuvant necunoscut, iar compromisul nu mai exista decat in masura in care as putea sa recurg la el ca ultima solutie pentru a-mi apara drepturile. Ma intreb insa cand va rasari acel soare de care am nevoie, pentru a ma readuce la simturile mele de odinioara.
PS: Reply ..pesimist la www.simonna.blogspot.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentezi?Tare, sa te auda toata lumea:
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.