Vorbeam cu cineva zilele trecute despre "barbatii de moda veche": cei care iti deschid usa de la masina, cei care intra primii in restaurant, cei care te lasa pe tine sa comanzi prima, cei care iti dau haina lor pentru a te incalzi etc. Cum ca si ei, ar fi disparut, odata cu oamenii misto.
Destul de sumbra concluzia, si nu foarte adevarata. Pentru ca ei nu au disparut, nu s-au ascuns in vreo caverna asteptand momentul propice sa isi etaleze latura de gentleman. Pur si simplu s-au adaptat noilor cerinte de pe piata. Pentru ca, sa fim serioase, si noi doamnele avem un aport in asa zisa lor disparitie, odata cu instalarea pretentiilor de feminism.
Nu va mai ascundeti, ca stiti ca sunteti "vinovate". Cu toate suntem. De cate ori nu i-ati spus un domn amabil care v-a scos la un "ceai dansant" : "Lasa, ca pot sa imi deschid si singura usa?" sau "Am si eu haina, de ce mi-o dai pe a ta?" Va recunoasteti, nu?
Sau daca inca sunteti in negare, va mai arunc cateva ipostaze: "Nu vrei sa urci la mine?" + "Vrei sa ramai peste noapte?" , toate intrebari marcante pentru graba de care dam dovada si invitatia pentru ca in ei sa se declanseze acel instinct animalic, de care ne plangem mai toate acum. Nu e nimic gresit in ele, atata vreme cat sunt asumate. Dar dupa ce il lasi sa creada ca te folosesti animalic de el si consumi intr-o noapte ce ai putea consuma intr-o relatie, tu vrei sa iti aduca flori? Sau inel?
Ei bine, pretentiile astea de feminism(pentru ca, in marea lor parte, sunt doar niste pretentii de tipul "se poarta, port si eu") le-au matrasit acestor domni intentiile nobile. Pentru ca ei au descoperit ca femeile spun pot singure. Ca ele sunt stapane pe ele si independente, ca nu mai sunt firave si fragile, ca nu mai au nevoie de protectia bratului barbatesc.Si se comporta ca atare: zbang-drang, thank you ma`am!
Aiureli! I-am mintit atat de bine, incat si noi am ajuns sa credem balivernele astea. Iar acum, suspinam dupa ele, si invocam prezenta unui cavaler pe cal alb, care sa ne arate cat de speciale suntem in feminismul nostru. Pai e frumos asa, doamnelor? Serios acum!
Numarati intentiile ultimilor domni pe care i-ati vazut de a fi amabili si palmele mustratoare din ochi pe care le-au primit din partea voastra. Haideti, ca stiu ca sunt! Degeaba suspinam acum, pentru ca lor, cavalerilor, le este frica sa se mai manifeste, de teama unui raset cristalin, ironic, pe care l-ar putea avea din partea noastra. Eventual si un "haaaai,maaa!" trantit barbateste din partea noastra.
Am uitat sa fim feminine. Si delicate. Si fragile. Iar consecintele se impun a fi asumate, ca suntem "printese" mari de acum.
Insa putem redresa asta. Ii putem incuraja sa faca din nou aceste lucruri atat de mici, dar atat de mari in insemnatate. Nimic nu e imposibil. Trebuie doar sa vrem.
PS: Iar printul asta sa stiti ca nu trebuie sa aiba musai costum si cravata pentru a arata ca e bine crescut si ca tine la detalii. Poate aparea sub forma de tenesi, blugi rupti si zambet ucigator. Pentru ca nu haina il face pe om, ci atitudinea prin care isi asuma haina. Mi s-a intamplat, asa ca stiu ce zic. ) Din fericire, am salvat situatia printr-un zambet si un "Multumesc". Iar asta a facut ca gestul sa se repete si a doua, si a treia oara.
It`s that easy, really!
Asa ca, incurajati gesturile astea, nu le repeziti ca la autoservire, iar ele vor veni catre voi, over and over again, poate chiar si cu acel cavaler potrivit pentru voi la pachet.
Destul de sumbra concluzia, si nu foarte adevarata. Pentru ca ei nu au disparut, nu s-au ascuns in vreo caverna asteptand momentul propice sa isi etaleze latura de gentleman. Pur si simplu s-au adaptat noilor cerinte de pe piata. Pentru ca, sa fim serioase, si noi doamnele avem un aport in asa zisa lor disparitie, odata cu instalarea pretentiilor de feminism.
Nu va mai ascundeti, ca stiti ca sunteti "vinovate". Cu toate suntem. De cate ori nu i-ati spus un domn amabil care v-a scos la un "ceai dansant" : "Lasa, ca pot sa imi deschid si singura usa?" sau "Am si eu haina, de ce mi-o dai pe a ta?" Va recunoasteti, nu?
Sau daca inca sunteti in negare, va mai arunc cateva ipostaze: "Nu vrei sa urci la mine?" + "Vrei sa ramai peste noapte?" , toate intrebari marcante pentru graba de care dam dovada si invitatia pentru ca in ei sa se declanseze acel instinct animalic, de care ne plangem mai toate acum. Nu e nimic gresit in ele, atata vreme cat sunt asumate. Dar dupa ce il lasi sa creada ca te folosesti animalic de el si consumi intr-o noapte ce ai putea consuma intr-o relatie, tu vrei sa iti aduca flori? Sau inel?
Ei bine, pretentiile astea de feminism(pentru ca, in marea lor parte, sunt doar niste pretentii de tipul "se poarta, port si eu") le-au matrasit acestor domni intentiile nobile. Pentru ca ei au descoperit ca femeile spun pot singure. Ca ele sunt stapane pe ele si independente, ca nu mai sunt firave si fragile, ca nu mai au nevoie de protectia bratului barbatesc.Si se comporta ca atare: zbang-drang, thank you ma`am!
Aiureli! I-am mintit atat de bine, incat si noi am ajuns sa credem balivernele astea. Iar acum, suspinam dupa ele, si invocam prezenta unui cavaler pe cal alb, care sa ne arate cat de speciale suntem in feminismul nostru. Pai e frumos asa, doamnelor? Serios acum!
Numarati intentiile ultimilor domni pe care i-ati vazut de a fi amabili si palmele mustratoare din ochi pe care le-au primit din partea voastra. Haideti, ca stiu ca sunt! Degeaba suspinam acum, pentru ca lor, cavalerilor, le este frica sa se mai manifeste, de teama unui raset cristalin, ironic, pe care l-ar putea avea din partea noastra. Eventual si un "haaaai,maaa!" trantit barbateste din partea noastra.
Am uitat sa fim feminine. Si delicate. Si fragile. Iar consecintele se impun a fi asumate, ca suntem "printese" mari de acum.
Insa putem redresa asta. Ii putem incuraja sa faca din nou aceste lucruri atat de mici, dar atat de mari in insemnatate. Nimic nu e imposibil. Trebuie doar sa vrem.
PS: Iar printul asta sa stiti ca nu trebuie sa aiba musai costum si cravata pentru a arata ca e bine crescut si ca tine la detalii. Poate aparea sub forma de tenesi, blugi rupti si zambet ucigator. Pentru ca nu haina il face pe om, ci atitudinea prin care isi asuma haina. Mi s-a intamplat, asa ca stiu ce zic. ) Din fericire, am salvat situatia printr-un zambet si un "Multumesc". Iar asta a facut ca gestul sa se repete si a doua, si a treia oara.
It`s that easy, really!
Asa ca, incurajati gesturile astea, nu le repeziti ca la autoservire, iar ele vor veni catre voi, over and over again, poate chiar si cu acel cavaler potrivit pentru voi la pachet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentezi?Tare, sa te auda toata lumea:
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.