Un blog de zi cu zi, fara corset sau operatii estetice. Atentie, respira natural!

marți, 18 august 2015

Fantasme de seara

Am fantasmat relatiile in fel si chip, fix asa cum ne-au invatat filmele si basmele pentru copii: cu el care s-a intalnit cu ea la ceas de seara, au fost fluturii in stomac, adierea de vant ce i-a deranjat ei pletele, zambetele si privirile care s-au intalnit. Si am tot asteptat...si am asteptat...si am incercat si am sperat de fiecare data ca acel el va veni pe un cal alb si ma va scoate din oftatul meu zilnic. Sau macar ma va face sa raspund cu zambetul pe buze la intrebarile insistente ale celorlalti: Dar tu pe cand? Un inel, un domn, un copil...ceva-ceva acolo, sa te vedem si noi legata?
 Ceea ce nu iti explica nimeni este insa faptul ca fantasmele astea nu devin realitate pocnind din degete, ci la timpul si momentul potrivit pentru fiecare. Nu la 20, nu la 25, nu cand vor ceilalti, ci fix atunci cand tu esti ok cu tine si cu cei din jurul tau si renunti in a nu mai pune atata presiune intr-o chestie care nici macar nu ar conta atat de mult, daca stai sa te gandesti.
Am ajuns in momentul in care m-am resemnat, am renuntat la presiuni si mi-am dat seama ca toate lucrurile se intampla cu un scop, chiar daca pare frustrant. Chiar daca suspini zilnic, chiar daca iti dai pumni in cap si te dai cu capul de pereti ca nu esti si tu in randul lumii. Si odata cu asta, am mai realizat un lucru: ca de fapt eu nu vreau asta, pentru ca imi este mai comod asa: sa nu dau explicatii, sa vin cand vreau acasa, sa fac intotdeauna ce vreau eu, sa nu am discutii interminabile pe teme derizorii.  E varianta comoda pentru mine, pe care mi-e foarte greu sa o las. E chestie de obisnuinta, legaturi, dependente, O constientizez, dar nu vreau sa o las.
Pe de alta parte, cand ma mai cert cu mintea mea, vine sufletul si pune calus  ratiunii, spunandu-mi ca poate e mai bine sa fac compromisuri, sa ii las pe ceilalti sa se apropie, sa fiu deschisa si fara masti. Iar eu, ca o capoasa infatuata ce sunt, ii spun sa taca, pentru ca stiu eu mai bine: nu-mi doresc sa ma tina cineva in brate, sa ma asculte, sa-mi rezolve problemele, ca pot sa o fac si SINGURA.
Dar vedeti voi, SINGUR asta nu este decat o fatada de ego. Se traduce, de fapt, prin teama de atasamanent, de a-ti rezolva problemele si situatiile in care te afli. Pe scurt, fuga de caldura umana si sentiment. Iar eu fix asta experiementez acum.
Spuneti-mi si voi, ce ma fac eu cu mine?Stiti vreo solutie magica?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentezi?Tare, sa te auda toata lumea:

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.