Ieri am avut un moment de slabiciune si multe noduri inghitite... pe drumul catre casa. Primul impuls a fost sa plang si sa le las pe toate sa curga: probleme, griji, mai mult sau mai putin inchipuite. Dar incapatanarea nu s-a lasat moale nici acum, soptindu-mi urlat in ureche: "Ce mama dracului te apuca acum? Doar nu oi vrea sa dai apa la soareci in vazul tuturor". Pentru a mia oara, am ascultat incapatanarea orbeste, ferm convinsa ca o portie de plans imi va stirbi cumva din... verticalitatea emotionala.
Asa ca am inghitit la noduri pana mi s-a saturat gatul de atata tensiune si a trebuit sa expir totul fortat, pentru a nu face implozie. Nici mediul nu ma ajuta foarte tare, de parca totul complota pentru eliberarea tensiunii mele: melodii sensibiloase, acorduri tenebroase, voci tremurande si pline de sentiment. Daca as fi avut cum sa inchid frecventa de Magic FM din titicar, probabil ca as fi facut-o fara sa clipesc, doar sa nu dau frau liber cumva emotiilor.
In tremuratul meu, am inceput sa dau telefoane, asa cum fac de obicei atunci cand ma lovesc starile de melancolie. Imi place sa aud voci cunoscute, pe care nu le-am mai auzit demult, pentru ca pe undeva asta imi flateaza orgoliul. Asta si faptul ca imi tine mintea ocupata, mutand atentia de pe o problema pe o non-problema.
Asa ca am cautat in agenda si am apasat butonul verde cand am dat peste numele unui prieten pe care nu-l mai auzisem demult, pentru a-mi confirma mie faptul ca inca mai suntem prieteni. Nebunie de femeie nebunie, as recunoaste eu cu voce ferma. Dar a fost de folos, pentru ca nodurile mi-au disparut instant, dupa primele cuvinte schimbate. Si uite asa o discutie normala si banala s-a transformat in cel mai bun remediu pentru starea melancolioasa.
Cred ca toata treaba asta se poate numi terapie prin prieteni si daca nu exista conceptul asta, cineva ar trebui sa il inventeze, sigur. Nu de alta, dar prietenii sunt cei mai la indemana psihologi pe care ii poate avea cineva. Si nu iti iau nici mult pe sedinta. Se multumesc cu un suc :)
PS: Acum sa nu care cumva sa sariti toti cu telefoanele, ca nu functioneaza asa !!
Asa ca am inghitit la noduri pana mi s-a saturat gatul de atata tensiune si a trebuit sa expir totul fortat, pentru a nu face implozie. Nici mediul nu ma ajuta foarte tare, de parca totul complota pentru eliberarea tensiunii mele: melodii sensibiloase, acorduri tenebroase, voci tremurande si pline de sentiment. Daca as fi avut cum sa inchid frecventa de Magic FM din titicar, probabil ca as fi facut-o fara sa clipesc, doar sa nu dau frau liber cumva emotiilor.
In tremuratul meu, am inceput sa dau telefoane, asa cum fac de obicei atunci cand ma lovesc starile de melancolie. Imi place sa aud voci cunoscute, pe care nu le-am mai auzit demult, pentru ca pe undeva asta imi flateaza orgoliul. Asta si faptul ca imi tine mintea ocupata, mutand atentia de pe o problema pe o non-problema.
Asa ca am cautat in agenda si am apasat butonul verde cand am dat peste numele unui prieten pe care nu-l mai auzisem demult, pentru a-mi confirma mie faptul ca inca mai suntem prieteni. Nebunie de femeie nebunie, as recunoaste eu cu voce ferma. Dar a fost de folos, pentru ca nodurile mi-au disparut instant, dupa primele cuvinte schimbate. Si uite asa o discutie normala si banala s-a transformat in cel mai bun remediu pentru starea melancolioasa.
Cred ca toata treaba asta se poate numi terapie prin prieteni si daca nu exista conceptul asta, cineva ar trebui sa il inventeze, sigur. Nu de alta, dar prietenii sunt cei mai la indemana psihologi pe care ii poate avea cineva. Si nu iti iau nici mult pe sedinta. Se multumesc cu un suc :)
PS: Acum sa nu care cumva sa sariti toti cu telefoanele, ca nu functioneaza asa !!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentezi?Tare, sa te auda toata lumea:
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.