Mi se ridica parul in cap in momentul in care aud o singura fraza: "Frate, azi e sambata! TREBUIE sa iesim undeva. Trebuie, ca e sambata!" De obicei, replica asta este insotita de un fel de tremurat verbal si fizic, ca al unui nevrotic care trebuie sa isi ia doza de adrenalina la zi fixa, la ora fixa. Orice intarziere sau abatere de la ora stabilita ar insemna o futere ireversibila a propriului creier si univers: cerul s-ar rupe si ploaia s-ar revarsa, cetele de demoni ar alerga dezlegate daca in ziua de sambata lumea nu ar iesi. In club.
Si uite un rationament pe care eu nu il inteleg. Ceea ce inteleg este insa urmatorul lucru: fiind zi din weekend, ziua de sambata e cea mai la indemana pentru ieseala, fie ca este vorba despre un club, fie ca este vorba despre altceva. In plus, daca s-ar lasa si un un mare fuck, atunci ar fi mult mai comod pentru cel care ramane peste noapte sa isi ia catrafusele a doua zi si sa-l lase pe celalalt sa se reculeaga pentru luni. Asta inteleg.
Ceea ce nu inteleg este obsesia reala pentru ziua asta, pe care dracu` stie cine a lasat-o ca zi de musai clubareala. Daca nu iesi sambata, esti deja un nenorocit ordinar, sechestrat in casa, care nu stie sa faca nimic altceva in afara de munca si o mica laba, pe alocuri, intre doua filme porno. Nu esti cool deloc daca nu poti sau nu vrei sa intelegi patternul asta de rahat care nu te lasa sa respiri, cand tu ai vrea, de fapt, sa dormi.
Esti cel mai de rahat daca decretezi cu voce tare ca tu vrei sa ramai in casa si sa refuzi sa faci ca majoritatea, intr-una din putinele tale zile libere, pentru ca da, nu toata lumea programul tau.
Asocierea zilei de sambata cu distractia maxima si obligativitatea distractiei in ziua asta, musai in ziua asta imi intoarce metafizicul pe dos. E ca si cum existenta ta s-ar duce doar intre cele doua sambete succesive, incontinuu.
Pentru ca da, sunt una dintre persoanele care nu ies neaparat sambata, ca asa zice legea urbana a distractiei, ci care iese ori de cate ori simte nevoia sa iasa, nu de cate ori ii decreteaza simtul colectiv asta. Asa ca de la mine nu o sa auziti peripetii si povesti de sambata seara de prea multe ori.
Si uite un rationament pe care eu nu il inteleg. Ceea ce inteleg este insa urmatorul lucru: fiind zi din weekend, ziua de sambata e cea mai la indemana pentru ieseala, fie ca este vorba despre un club, fie ca este vorba despre altceva. In plus, daca s-ar lasa si un un mare fuck, atunci ar fi mult mai comod pentru cel care ramane peste noapte sa isi ia catrafusele a doua zi si sa-l lase pe celalalt sa se reculeaga pentru luni. Asta inteleg.
Ceea ce nu inteleg este obsesia reala pentru ziua asta, pe care dracu` stie cine a lasat-o ca zi de musai clubareala. Daca nu iesi sambata, esti deja un nenorocit ordinar, sechestrat in casa, care nu stie sa faca nimic altceva in afara de munca si o mica laba, pe alocuri, intre doua filme porno. Nu esti cool deloc daca nu poti sau nu vrei sa intelegi patternul asta de rahat care nu te lasa sa respiri, cand tu ai vrea, de fapt, sa dormi.
Esti cel mai de rahat daca decretezi cu voce tare ca tu vrei sa ramai in casa si sa refuzi sa faci ca majoritatea, intr-una din putinele tale zile libere, pentru ca da, nu toata lumea programul tau.
Asocierea zilei de sambata cu distractia maxima si obligativitatea distractiei in ziua asta, musai in ziua asta imi intoarce metafizicul pe dos. E ca si cum existenta ta s-ar duce doar intre cele doua sambete succesive, incontinuu.
Pentru ca da, sunt una dintre persoanele care nu ies neaparat sambata, ca asa zice legea urbana a distractiei, ci care iese ori de cate ori simte nevoia sa iasa, nu de cate ori ii decreteaza simtul colectiv asta. Asa ca de la mine nu o sa auziti peripetii si povesti de sambata seara de prea multe ori.
