Un blog de zi cu zi, fara corset sau operatii estetice. Atentie, respira natural!

marți, 23 august 2011

Rebranding: Ramona Crangasu

Ca si Domnul P, intru intr-o perioada de reinventare. Nu stiu daca se numeste reinventare sau pur si simplu revenire la fostele si adevaratele esente, dar ma bucura faptul ca am facut pasul. Asa ca elimin spectaculosul, aduc exclusivismul in prim plan si elimin pericolele care pana acum le declansam cu cea mai mare usurinta, intr-o intentie crunta de masochism. 
Ca orice reinventare, cineva va avea de pierdut de pe urma ei, iar in aceasta situatie intra "pasagerii efemeri", cum imi place mie sa ii numesc: orice inutil, complicat si generator de frustrari, mai precis.Nu va fi usor, iar asta o recunosc cu maxima sinceritate, insa a venit momentul sa fac din nou ordine in gandurile mele, apeland la metode drastice, daca nu chiar draconice. 
M-am dulce complacut in niste situatii atat de atipice pentru mine si esenta mea, incat am uitat CE sunt eu cu adevarat si CE pot eu sa ofer. In schimb, m-am adancit in povestile de viata ale altora, devenind un intermediar catre purgatoriul iluziilor sau deziluziilor pe care le-au construit singuri. 
Dintr-o drastica dorinta de socializare, am depasit niste limite, care nu au decat sa imi dauneze pe termen lung, psihic, in primul rand. 
Asa ca mi-am propus lucruri simple de acum inainte. Nu mai vreau oameni exceptionali, vreau oameni frumosi. Nu mai vreau intangibilul, vreau un tangibil echilibrat. Nu mai vreau prieteni noi cu toptanul, iubirea mea este deja impartita intre cei pe care ii am. Sper sa imi mai ramana suficienta si pentru a o directiona catre jumatatea masculina stabilizatoare ce va sa vie. 
Am copilarit destul, e vremea pentru lucruri mature si responsabile: o cafea bauta de dimineata cu un prieten drag, o plimbare pe mal de lac, cheltuieli, dezvoltari, planuri de viitor, noi achizitii, o seara linistitoare de creieri cu persoane iubite. Am inceput sa imi pun in aplicare planul si sa fiu a naibii daca nu e bine! Asa ca daca nu o sa ma mai vedeti cum m-ati vazut pana acum, ganditi-va ca poate niciodata nu ati stiut sa ma cititi atat de bine :)
PS: Simona o sa jubileze acum, pentru ca inca e ferm convinsa ca eu am ajuns in Buc sa ma casatoresc.Dar nu jubila prea tare, zic!

Mitul eternei cautari

Ultima oara cand am ajuns la concluzia ca eu CAUT a fost cand mi-am dat seama ca galopez nebuneste inspre un necunoscut plasmuit, purtand cu mine o foaie stearsa de ploi asupra obiectului cautat.  Exact ca un caine surd ce pleaca la vanatoare, dar care are convingerea ca drumul lui trebuie sa se soldeze cu o victima sau, in cel mai fericit caz, cu multumirea de a fi gasit  macar obiectul cautarii sau prada, fara a-l inhata insa.
Ca mine sunt mii, sute de mii, milioane sau chiar miliarde de oameni, care se afla intr-o cautare continua: cautarea echilibrului intern, cautarea jumatatii, cautarea unui loc de munca mai bun sau a fericirii de ieri. Insa putini dintre ei  isi dau seama cu adevarat de blestemul care troneaza asupra lor, si anume cel al cautarii. Cei mai multi se afunda in depresii si melancolii, pierzand lupta cu ei insisi in acest periplu de stari si plasmuiri, negand vehement rolul pe care conditia umana si l-a asumat: aceea de a restabili un perfect primodial.
Constientizezi ca esti un cautator atunci cand, prins in valtoarea vietii de zi cu zi, devii nemultumit de ceea ce ai: schimbi barbati, schimbi femei, schimbi joburi, schimbi prieteni, mai ceva ca pe sosetele care inca zac sub patul tau, murdare. Nu stii exact de ce le schimbi, dar simti ca nu ti se mai potrivesc asa cum o faceau inainte. De fapt, parca nu ti s-au potrivit niciodata. Iar din acest moment, ajungi sa declansezi din nou cautarea. Mai abitir decat odinioara, pentru ca timpul este nemilos, iar tu, la final de cursa, trebuie sa ajungi acasa cu prada perfecta. Ceva "mai" perfecta decat imperfectiunea ta. Pentru ca simti ca asta te-ar implini ca om.
 Ghinionul face insa ca, tot galopand orbeste, sa nu stii unde si cand sa te opresti, sa iti epuizezi toate resursele in cautari inutile si sa nu ajungi , de fapt, la niciun rezultat. Drept pentru care, te intorci in punctul zero si o iei de la capat. Cu ceva mai putin aplomb, pentru ca deja ai experienta esecului, care te va bantui pe toata durata noii cautari. Invartitul in cerc si senzatia de vertij ajung sa iti neutralizeze neuronii, pentru ca simti ca lucrurile sunt fara de sfarsit. Ajungi sa te si intrebi de ce cautarea altora are happy end, iar a ta pare a fi desprinsa dintr-un film prost, in care Sisif tot incerca sa urce bolovanul, iar bolovanul ii cadea mereu printre maini.
Raspunsul este simplu: nu cauti unde trebuie.

joi, 18 august 2011

Oameni frumosi. Randuri putine

Oamenii frumosi mi-au placut intotdeauna, oricat de banal ar suna asta. Iar frumusetea asta are atat de multe valente, cu toate ca niciuna nu se leaga de eternul aspect fizic. Cand zic oameni frumosi, ma refer intotdeauna la prezenta de spirit si atitudine, pentru ca astea se gasesc intotdeaun-ai fi cel mai greu intr-un gri urban derizoriu.
Oamenii frumosi nu sunt greu de definit, sunt cei care iti fac intotdeauna ziua mai frumoasa, indiferent de cat de morocanos te-ai fi trezit. Sunt cei care reusesc printr-un cuvant, un gest, un sms, sa iti aduca un zambet in coltul gurii, chiar si in cea mai neagra zi a existentei tale. Pentru ca asta este rolul lor: sa fie altruisti si... umani.
Iar cand observi ca esti inconjurat de oameni frumosi, poti jura ca nu iti mai trebuie nimic altceva.

miercuri, 17 august 2011

Lumea bolnava a lui O

Sexul creeaza dependenta, iar cand dependenta capata valori extreme, se naste "Povestea lui O". Primul lucru pe care l-am spus dupa ce am inceput sa citesc povestea perversa si bondage-uita a lui O, a fost ca este o carte bolnava, cu adevarat bolnava. tot atunci, refuzam sa accept cum ca ar fi fost scrisa de o femeie. Si inca una religioasa. Asta pentru ca "Povestea lui O" nu are nimic cuminte in ea: inele, tratament inuman, penetrari fortate, viol, femei facute posta, sange, bici, jucarii sexuale extreme si practici inumane. E ca si cum s-ar fi revarsat Sodoma in paginile unui roman, iar tu nu poti face nimic sa opresti revolutia care se isca in paginile ei. Probabil ca "Povestea lui O" este cartea perfecta pentru cei cu imaginatie bogata si extrema si reprezinta argumentul mai mult decat suficient pentru o masturbare(fizica si intelectuala) la ceas de seara.
Citind cartea, descoperi insa alte valente ale scriiturii extrem de pacatoase: traficul de carne vie si modul in care sunt subjugate femeile pentru a face pe plac stapanilor. E si o chestie psihologica, daca vreti, pentru ca postura de victima se dezvolta pe un substrat, pe un background, pe o disponibilitate psihologica a femeilor care nu sunt in stare sa ia decizii si simt nevoia de a se face acceptate facand un singur lucru: sclavagism sexual . E cel mai simplu mod de a intra in viata cuiva cu o minte mai bolnava decat a marchizului de Sade.
Odata ce te detasezi de detaliile in exces, repetitive, de altfel, descoperi ca laitmotivul deciziei si al dependentei nu dau pace scriiturii. Dar absolut deloc. Incepi sa intelegi de ce personajul O actioneaza cum actioneaza, incepi sa intelegi simbolistica actelor, incepi sa te intrebi daca nu cumva si mintea ta este la fel de bolnava, din momentul in care intelege mecanismul.
Carte despre O nu este o poveste, este o relatare triviala despre realitatile cotidiene si postmoderniste, din care cei slabi nu se pot sustrage. E practic o teorie despre abaterea de la normalitatea sexuala si sociala. Construieste o lume in care personajele percep inumanul ca uman(prin obisnuinta), in care iubirea se masoara in numarul de lovituri de bici si mila stapanului, in care femeile sunt marcate fizic ... ca vitele, pentru a sugera apartenenta la barbat, o lume in care barbatul isi imparte femeia cu prietenii (aplicandu-i lovituri de bici si transformand-o in sclava tuturor), doar pentru a-si demonstra superioritatea.
Mai presus de orice, lumea lui O este o lume in continua schimbare, in care invatacei noi sunt adusi in locurile unde au loc ritualurile, iar rolurile se schimba si se inverseaza in functie de noile personaje aduse in prim plan.
Insa totul tine de libertate si decizie, sa nu uitati asta cand incepeti sa invinuiti personajul principal pentru acceptarea tratamentului inuman la care este supusa.
In final, ea va lua o decizie, pentru ca isi constientizeaza libertatea de care a fost privata pana atunci.
In concluzie, "Povestea lui O" este o carte care merita citita, indiferent de cat de bolnava e scriitura.