Un blog de zi cu zi, fara corset sau operatii estetice. Atentie, respira natural!

miercuri, 28 septembrie 2011

Sa sar sau sa nu sar parleazul?

Daca cineva mai crede in avantajul prieteniilor sau prietenilor de sex opus, sorry to burst your bubble. Sunt cele mai rele. Pentru cei care nu le-ai experimentat inca, sa va explic pe indelete, ca va vaz incurcati.
Pana la un punct, prietenii de sex opus te fac sa crezi ca lumea e a ta, ca totul e daca nu roz..macar de un rosu aprins si ca nimic nu te atinge in cazemata pe care o construiesti impreuna cu prietenii de sex opus: lumea se uita, tanjeste, susoteste pe la colturi de cat de bine te-a atins palma lui Dzeu sa ai atatia prieteni langa tine. Sinceritarile sunt la ordinea zilei, umerele de plans, la fel, iar fatadismele lipsesc cu desavarsire, pentru ca stii ca nu ai de ce sa le folosesti. Te simti in siguranta, surazi strengareste si te crezi pe al 10-lea nor din cei noua pe care Divinitatea ti i-a pus la dispozitie.
Totul pana cand incep intrebarile. Si atunci cand ajungi in momentul asta, ai rupt-o clar in fericire. Si daca nu se rupe fericirea, se rupe filmul...si tot se rupe ceva. Ca asa trebuie! Ceea ce vreau sa zic, de fapt, e ca momentul intrebarilor este un moment de cotitura in relatiile de prietenie dintre femei si barbati. Si asta pentru ca el in general se refera la "saritul parleazului"... de la prietenie, la friendly fuck sau de la prietenie (si mai rau!) ..relatie. Iti vine usor sa fantasmezi la asta, pentru ca ai intotdeauna avantajul faptului ca ai ajuns sa cunosti atat de bine persoana de langa tine, incat alegerea ti se pare cea mai inspirata. Si de parca nu era de ajuns, intr-o fractiune de secunda, iti trec prin fata ochilor toate momentele in care a fost alaturi de tine, ti-a suportat mitocaniile, plasmuirile, vaicarelile, damblalele de moment. In plus, toti/toate ceilalti/celelalte alearga dupa el/ea, drept pentru care TREBUIE ca alegerea ta de a trece parleazul sa fie cea inspirata.
Abia acum incepe chinul, pentru ca odata cu intrebarile astea, se screme si decizia sa iasa la suprafata: se pastram prietenia sau sa o lasam sa se duca dracului? Tentatia e foarte mare, plasmurile pe masura tentatiei, iar jocul stimulant incepe sa iti racaie neuronii, in ideea de a te face sa iei o decizie.
 Tine minte insa ..ca daca "sari parleazul", ai sanse foarte mari sa futi o prietenie grozava  printr-un singur orgasm. Chiar merita?

sâmbătă, 10 septembrie 2011

Omul frumos din spatele brandului: Andi Moisescu

Subiectul urmatorului material nu l-am gasit intamplator. V-am mai spus, nu cred in coincidente. Subiectul materialului urmator a fost declansat de discutia cu o foarte buna prietena... o discutie simpla, la un pahar de vin, despre oamenii frumosi. Asa m-am trezit pomenind numele lui Andi. Andi Moisescu, pe care tangential (dar deloc intamplator), l-am intalnit virtual si profesional.
Daca va inchipuiti ca o sa vorbesc despre brandul Andi Moisescu, va inselati amarnic. Omul din spatele brandului este cel care conteaza intotdeauna. Iar in cazul lui, catalogarea se poate face foarte simplu: este un om frumos. Ce il face atat de frumos? Franchetea si naturaletea comunicarii, laolalta cu gesturile sau actiunile care decurg din ele. Gesturi simple, care conteaza cu atat mai mult cu cat au fost facute dezinteresat, nu din obligatie... cu atat mai putin din dorinta de a-si spori notorietatea brandului personal.
Pe Andi l-am cunoscut virtual acum 2 ani, cand inca ma indeletniceam cu partea de PR pentru Mare Nostrum. Atunci, a acceptat propunerea-mi umila, facuta printr-un scurt mesaj pe TW, de a face parte dintr-un juriu pentru un concurs foto pe care il organizam cu sarguinta.
 Acceptarea propunerii venite din partea unui necunoscut care ii vorbise sincer  nu m-a facut insa sa ii respect munca mai mult decat pana atunci. (Ar fi suprema fatarnicie). Mi-a confirmat insa banuiala ca e un om frumos, iar impresia asta...da, mi-o pastrez in continuare. Si argumente pro continua sa tot vina.

luni, 5 septembrie 2011

Where did the gentlemen go?

O sa indraznesc sa pun o intrebare, cu toate ca stiu ca nu multi au raspunsul la ea. Eu ma incumet totusi sa intreb: "Unde mama ma-sii au disparut toti domnii?" Si prin domni a nu se intelege acei barbati la costum, cu cravata si butoni. Aia sunt bancherii, sa nu ii confundam. Nu, eu ma refer la cu totul si cu totul altceva: la acei detinatori de picioare, maini si ceva prelungiri cerebraliene, dotati cu inteligenta si maniere desavarsite. Nu a fost taman modul optim de a-i descrie, dar prefer ca inceputul sa fie grobian, pentru ca finalul sa fie splendid.
Vorbind serios si deloc ironic, sunt una dintre acele femei care suspina ori de cate ori aud de un individ de scoala veche (a nu se intelege romantic si siropos, dornic sa te blagosloveasca cu o tona de copii si sa te puna la cratita), care reuseste sa iti smulga un zambet ori de cate ori actioneaza. Sunt cei care inca iti mai aprind tigara, cei care te sorb din priviri cu subinteles, promitandu-ti vizual o seara cu urlete, tipete si pahare de vin alb dupa.
Sunt cei care iti deschid usa la masina si intra intotdeauna primii in restaurant. Sunt cei care in timp ce iti vorbesc despre aliante politice, jocuri de interese si solutii pentru criza mondiala, nu uita sa iti zambeasca in timp ce te intreaba daca mai vrei un pahar de vin, oferindu-se sa ti-l umple. In plus, mai sunt si cei care indura crizele de isterie, discutiile interminabile cu prietenele si cei care isi incordeaza usor maxilarele ori de cate ori te schimbi in tonele de rochii. Dupa, tot ei sunt cel care iti pune mana grijuliu pe spate, pentru a-si delimita teritoriul gentilomesc in fata celorlalti.
Pe scurt, domnii sunt cei stiu sa comute intre animal social si mascul alfa, in contextele potrivite.
Suna cat se poate de anost, stiu. Cine si-ar dori un astfel de barbat...? In afara de mine, bineinteles.

sâmbătă, 3 septembrie 2011

Fanteziile de noapte

Fantasmagoriile de noapte sunt fenomenale. Atunci, totul devine posibil, pana si cea mai mareata dorinta ascunsa iti face cu ochiul, facandu-te sa te gandesti de doua ori inainte de a o mai visa o data. Nu de alta, dar ti-e frica sa nu care cumva sa devina reala a doua zi, daca te gandesti asa intens la ea.
Pentru mine, noaptea este momentul in care O Loughlin devine real si comun, iar Levine imi canta soptit in pat. Asta daca nu cumva ma intalnesc intamplator  cu ei n culisele unei emisiuni. Si de parca nu era suficient, Jason Statham pandeste si el intr-un colt, alaturi de Vin Diesel, in incercarea de a-mi face noaptea mai frumoasa. Si sa nu mai aducem aminte de Jackman si Reynolds, ca atunci lucrurile scapa cu siguranta de sub control.
Stiu, sunt cele mai stupide fantasmagorii pe care le poate avea cineva, atat de adolescentine, dar atat de incitante, incat ca mai ca iti vine sa dai cu tifla destinului si sa il construiesti dupa cum vrei tu, asa cum vrei tu, cu cine vrei tu, doar pentru a te convinge ca daca ai fi avut ceea ce iti doresti cu atat de multa ardoare, nu ai fi fost mai fericit decat esti acum.
Dar rolul fantasmagoriilor nu e asta. E mult mai simplu: e singura ta portita de evadare, e singura gura de aer pe care o permiti sa ti-o iei, fara ca cineva sa iti puna prea multe intrebari despre asta. E mica ta placere vinovata, in care TU esti centrul universului tau, iar toata lumea nu vrea nimic altceva decat sa iti faca pe plac. Cat mai bine.
Dar va las acum. Ma duc sa ma pregatesc. O Loughlin intra in tura de noapte si urmeaza sa imi faca un copil. Cat mai bine. Sper sa semene cu ta`su.

Relatiile ma obosesc

Discutiile despre relatii ma obosesc. Toata vorbaria si chinul legat de brodeli, de compatibilitati, de compromisuri , greseli si libertanism in relatii au ajuns sa imi smulga doar un zambet firav in coltul gurii. Partial pentru ca nu cred in ele, partial pentru ca relatiile au ajuns sa insemne ceva atat de abstract pentru mine, incat nici nu ma mai obosesc sa le definesc.
Insusi cuvantul "relatie" are o incarcatura... grea, aproape exploziva. Atunci cand te referi la o relatie, trebuie neaparat sa imbogatesti semnificatia cu niste determinante care apasa, pentru ca asa e vrerea: mutat impreuna, copii, casatorie, bunuri comune, planuri de viitor si investitii facute impreuna. Ajungi sa te intrebi daca nu cumva termenul de relatie cantareste mai mult decat banala "casatorie" care se consuma atat de repede in urma obtinerii unui act. Vorba aia, pana la casatorie, te purifici de zeci de ori prin flacarile relatiei, astfel incat sa te asiguri ca esti calit atunci cand faci marele pas. Aiurea!
Relatia e cea care da batai de cap tuturor, care naste intrebari, animozitati si acuze, ori de cate ori cineva ajunge sa o pronunte. Pentru ca tuturor le place sa se dea importanti in si cu relatiile in care salasluieste. Cu atat mai mult cu cat a avea o relatie intr-o lume a dezumanizarii si preacurviei totale, ajunge sa fie deja o utopie la care mai toti tanjesc: "Uau, fata, ai o relatie?"...parca si aud intrebarile si discutiile lansate la colt de strada de duduile care au ca unic scop in viata facutul de copii.
Imi place sa cred ca relatiile nu sunt niciodata mai importante decat le lasam noi sa fie sau mai apasatoare decat le dam voie. Iar gradul lor de dificultate este stabilit tot de cei direct implicati. O relatie nu reprezinta decat taria a doi oameni de a se suporta reciproc, de a stabili puncte comune, de a trai in viata tribului... si nu solitari. De cele mai multe ori, relatiile astea ajung insa sa fie un Babilon al neintelegerilor si al mascaradei continue, doar de dragul de a pastra functia de... relationar.
Si atunci... cum sa nu te oboseasca discutiile despre relatii?