Iubeste cu iubire

Mi s-a umplut sufletul de iubire imediat cum am inchis telefonul. 

Un val de fericire mi-a strapuns sufletul si aproape ca mi-a umezit ochii. A fost atat de puternic si atat de mereu acolo, incat nu stiu cum de nu l-am dibuit dinainte.  

Inima imi batea lin, dar pompa atat de multa iubire, incat am crezut ca o sa explodeze. Parca nu mai avea loc in camara micuta pe care i-a ales-o divinitatea si voia sa copleseasca tot in jurul ei. Sa il umple de lumina, sa topeasca negrul, sa anihileze raul, sa imbratiseze frica, sa mangaie ranile si sa le sarute cu dulceata inocentei primordiale. 

Probabil ca s-a si extins la cei din jur, pentru ca au inceput sa zambeasca deodata. Si sa le luceasca ochii. 

A liniste. Interioara si exterioara. 

Am savurat fiecare moment, fiecare picatura, lasandu-ma purtata de o iubire venita din senin (?!?). Blocurile s-au colorat, oamenii au prins viata, natura a inverzit, ploaia s-a transformat in soare. A,nu, asta era doar sufletul meu. Imbratisat de iubirea neconditionata.

Dezleaga-ti sufletul!

Te-ai uitat vreodata in sufletul tau, sa il vezi cat de mult sufera ca nu e bagat in seama? Ca iti trimite semnale, iar tu esti atat de legat de mintea paracioasa si pricinoasa, incat i-ai innabusit violent strigatele de ajutor. Spune, te-ai uitat? Sa il vezi cat de frumos e si cat de mult tanjeste dupa dragostea ta neconditionata. Stiu ca nu, tocmai de aceea am pus si intrebarea.
Il vad de aici, din cuibul meu luminos, cum incearca sa iti sparga gheata pe care ti-ai facut-o de jur imprejur, ca un scut de aparare. C;um te trage de maneca atunci cand esti posomorat de gandurile pe care singur le creezi. Cum incearca sa te gadile atunci cand crezi ca toata lumea ta s-a sfarsit. E un copil frumos, pe care tu il tii legat, doar pentru ca ti-e frica sa simti.
L-ai auzit candva, in noptile linistite de primavara, cand ai mirosit ciresii. Cand ai auzit freamatul bucuros al pasarilor. Cand ai vazut roseata rasaritului si apusului de soare. Cand te-ai tolanit golas de ganduri pe un camp si ai privit cerul. El era cel care iti dadea fluturii in stomac si zambetul ala care nu stiai de unde vine. El era cel care te mangaia pe fata, cel care te facea sa vezi cat de frumoasa e viata in jurul tau.
Stiu ca l-ai auzit, ca eram acolo. Te tineam de mana si ne plimbam prin campul plin de maci. Fara directie, oriunde si nicaieri. Zambeam si radeam. Nu ne trebuia niciun motiv.
Adu-ti aminte de atunci, cat de frumos era. Incearca si acum sa il lasi liber, sa vorbeasca, din nou. Sa recunoasca alte suflete, sa zburde in ograda pe care numai si numai TU o limitezi. Vrea sa te iubeasca, intocmai ca un copil, fara sa iti ceara nimic la schimb. Cu putina vointa, amintirea campului de maci va fi o realitate in care iti vei topi cele mai negre ganduri. Da, ca prin magie.

Photo Credits: HayTraveler