Mi s-a umplut sufletul de iubire imediat cum am inchis telefonul.
Un val de fericire mi-a strapuns sufletul si aproape ca mi-a umezit ochii. A fost atat de puternic si atat de mereu acolo, incat nu stiu cum de nu l-am dibuit dinainte.
Inima imi batea lin, dar pompa atat de multa iubire, incat am crezut ca o sa explodeze. Parca nu mai avea loc in camara micuta pe care i-a ales-o divinitatea si voia sa copleseasca tot in jurul ei. Sa il umple de lumina, sa topeasca negrul, sa anihileze raul, sa imbratiseze frica, sa mangaie ranile si sa le sarute cu dulceata inocentei primordiale.
Probabil ca s-a si extins la cei din jur, pentru ca au inceput sa zambeasca deodata. Si sa le luceasca ochii.
A liniste. Interioara si exterioara.
Am savurat fiecare moment, fiecare picatura, lasandu-ma purtata de o iubire venita din senin (?!?). Blocurile s-au colorat, oamenii au prins viata, natura a inverzit, ploaia s-a transformat in soare. A,nu, asta era doar sufletul meu. Imbratisat de iubirea neconditionata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentezi?Tare, sa te auda toata lumea:
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.