Specialii din viata mea. Part II

Fara a face discriminari de pozitie si rol, marturisesc sincer ca modul in care a aparut casting-ul pe creditele de final ale filmului "Ramona 2011 " este total aleatoriu. Faptul ca in aceasta a doua parte a gandurilor si multumirilor apar alte nume nu le face cu nimic mai prejos decat cele din prima parte. Sa nu uitam ca surprizele se pastreaza, totusi, mereu pentru final :)
Nu sunt prea multe cuvinte pentru a-mi arata dragostea fata de Sarmi. Si asta pentru ca,intuitiv, ne citim gandurile atat de bine si relationam atat de bine non-verbal, incat am renuntat sa ne cramponam in banalele cuvinte. Casatoria noastra platonica functioneaza atat de bine la nivel spiritual, incat oricare alt mod de comunicare pare... inoportun
Pe Andreutza,o admir din ce in ce mai mult. Pe zi ce trece, se dovedeste atat de pasionata, incat nu are cum sa te lase rece modul in care povesteste despre pasiunile ei. E un om frumos, atat de frumos si agitat, incat reuseste de fiecare data sa te faca sa te simti cea mai importanta particica din viata ei. Nu pot decat sa ma declar indragostita de ea si de felul ei de a fi.
Sorinel este barbatul pricopsit cu trei nebune. Una a lui, celelalte doua... imprumutate. Este cel pe care  il disputa femeile si barbatii pentru modul divin in care gateste. Bineinteles, eleste cel de la care a pornit termenul de "depravata" in ceea ce ma priveste. Daca Andreea copleseste prin pasiune, Sorinel copleseste prin bunatate. Nu stiu daca ar fi in stare sa faca rau vreodata cuiva, fie prin vorba, fie prin port. Nu ai cum sa ramai bosumflat in preajma lui Sorinel. Face ce face, si reuseste cumva sa iti aduca un zambet. Impreuna cu Andreea, fac unul dintre cele mai frumoase cupluri posibile. :)
Andreiu este una din constantele din viata mea. Ne vedem o data pe an,dar de fiecare data cand ne vedem ne descoperim mai frumosi decat in anii trecuti. Florin nu face nici el exceptie, ca doar sunt frati. :)
Costi e noua descoperire a grupului. E cel mai vesel om pe care il stiu si cel mai dispus sa faca misto-uri de propria persoana. Atat de vesel, incat a reusit sa ii intre in gratii Sarmiziei mele inca de la prima intalnire. Chiar si lui Bogdan. Cum ar putea cineva sa nu il adore?
Nu stiu daca D. ar trebui sa apara pe lista, pentru ca nu stiu cat de tare o sa il sperie sinceritatea mea. Dar avand in vedere ca prin el mi-am redescoperit latura de copil (a se intelege prin asta "that puppy face", cum spune el), cred ca trebuie sa ii multumesc sincer pentru asta. :)

Specialii din viata mea. Part I

Cu toate lamentarile de rigoare, 2011 nu a fost un an rau. Chiar dimpotriva. Mi-a adus aproape cei mai frumosi si cei mai faini oameni, pe langa faptul ca a consolidat cele mai interesante prietenii sau... casnicii, dupa caz. Poate mai mult ca oricand, mi-a adus schimbarea si m-a facut sa iau decizia de a ma muta cu... catel, purcel... in Bucuresti. Asa ca, oricat de mult m-as plange acum, la final de an, printre globuri, beteala, cantece de Craciun, imi dau seama ca oricat de mult as vrea sa-mi dezvolt drame personale... nu pot. Pentru ca ii am aproape pe cei care ma iubesc si pe cei carora le impart dragoste in fiecare zi. Singura nu voi fi niciodata, cu toate ca uneori imi place sa cred asta, doar pentru a-mi cresta putin orgoliul.
Dar sa le luam pe rand, ca asa este bine si frumos. Lucrul cel mai de pret pe care l-am castigat anul asta au fost oamenii si experientele. Incepand cu magelanii mei si terminand cu oameni pe care nu i-am vazut decat o singura data, dar care au investit atat de multa incredere in mine, incat m-au coplesit pe loc.
Am petrecut cele mai frumoase nopti cu gasca de nebuni de la Constanta, in care mi-am dat seama pentru a doua oara ca dragostea se poate manifesta si altfel. Aici vorbesc de Bogdan, Alex, Stefan, Jardel, Florin, Cristian, Mastro, dnul Comaneata, Buleata, Dna Buleata(Capricorneasa mea), Denise si Simona. Seri care mi-au intarit ideea ca oamenii frumosi ajung intotdeauna unii langa altii, indiferent de timpul pe care il au la dispozitie sau modul in care li se sincronizeaza programele.
Tot anul asta, am primit cea mai frumoasa veste pe care puteam sa o primesc vreodata: ca cei doi Simona si Cristian, sub directa obladuire a mea si a lui Alex au decis sa se logodeasca(daca ma asteptati pe mine pentru naseala la nunta, eu zic sa va mai ganditi :))). Bucuria e cu atat mai mare cu cat Alexandru si cu mine i-am adus impreuna pe nebuni.
Nu as putea sa trec mai departe fara a-mi mentiona sufletul pereche si mentorul intr-ale educatiei, pe Bogdan. El stie foarte bine simtamintele mele pentru el, asa ca nu este nevoie sa le mai fac publice. (nu de alta, dar am o reputatie de aparat. Fie..doua, pe a mea si pe a lui!)
Vara mi-a mai adus o persoana frumoasa in cale: Pefi, cel mai agitat om pe care il cunosc. Cu Pefi am lucrat pe un proiect frumos la Teatrul de Vara Jupiter. Au fost cele mai frumoase zile pe care le-am petrecut, cele mai frumoase concerte si piese de teatru la care am participat si cele mai savuroase schimburi de replici pe care le-am auzit vreodata de la un om pe care nu il cunosteam atat de bine. Inca o data, destinul si-a facut treaba si a adus alaturi un om absolut spectaculos, pasionat si lipicios.
Si daca e sa vorbim de vara, tot vara mi l-a scos in cale pe Daniel Lazar, vazut si auzit la o cafea in graba, la Maronne Rosso, in City Park. Un om-om, cu care am povestit, ras, detaliat, de parca ne-am fi cunoscut de o viata. Mai mult decat atat, un om care ma face intotdeauna sa zambesc prin replicile si bunatatea de care da dovada.
Pe dnul Paul Gusa am ajuns sa il cunosc mai bine odata cu mutarea mea in Bucuresti. Mereu cinic, ironic, pe alocuri isteric (stii doar ca o zic cu dragoste), Paul mi-a demonstrat odata in plus ca prieteniile intre barbati si femei exista, cu singura conditie : de a se lega intre oameni compatibili si maturi intelectual.Si de parca nu era de ajuns, Paul este unul dintre putinii oameni care imi aduc aminte de fiecare data ca eu sunt barbat in atitudine , si nu femeie.
Geamanul. Eh, geamanul este unul dintre specimele aparte care imi inveselesc viata: glumele, sfaturile, discutiile interminabile si pranzurile luate impreuna m-au facut sa il decret geaman. In fond, fiecare din noi are nevoie de asa ceva, important este cat de repede gaseste persoana pe care sa o numeasca "geaman".
De la Geamanu`, trec imediat la Mupilescu, eterna capricoarna capoasa si pe alocuri pesimista, careia anul asta i-am marturisit indirect ca o iubesc: pentru toate discutiile, pentru toate glumele, pentru toate lucrurile care ne-au legat si ne fac asemenea.
Lauriciu nu putea sa lipseasca de pe lista, cu toate ca jumatate de an mi-a batut obrazul ca nu l-am sunat si nici nu l-am scos la o cafea. Imi recunosc spasita vina si ii promit acum public ca il voi scoate cu proxima ocazie in oras, sa ii ofer sansa de a-mi invineti ego-ul si ochii. :) Probabil ca Laurici este una dintre cele mai bune persoane pe care le cunosc. Sufletul lui este atat de mare, incat daca ar putea, i-ar ajuta pe toti cei care ii trec pragul. Cum sa nu iubesti un astfel de om?
Iulian. Ah, Iulian. Omul care imi imparte ideile, cinismul si rautacismele aruncate in ceas de noapte. Frumos interior, Iulian este un alt special din viata mea, pe care il agasez si provoc intelectual ori de cate ori am ocazia. CE-i drept, in ultima perioada, nu am mai apucat sa schimbam nici macar 2 vorbe despre filoZofii(stiu ca te enerveaza ortografierea asta :)), teorii, shogun, religii. Dar sunt convinsa ca recuperam noi :)
Facebook-ul mi-a scos si el in cale oameni interesanti pe final de an. Multumesc, Mark! Pe amandoi ii cheama Escu. Ma rog, coincidente bizare.
Cu unul dintre ei, in speta EscudeRomania, m-am tot intersectat prin oras. Mai in fuga, mai in aglomeratie, cert este ca uratul context nu a facut posibila comunicarea. Escu este definitia gentlemanului perfect, mereu dispus sa ii faca pe oamenii din jurul lui sa ramana cu zambetul pe buze si impresionati de cat de diferit este de ceilalti, majoritarii. Pe scurt, Mr. Escu este genul de persoana care face parte din categoria celor putini, asa cum ii numesc eu: deloc superficiali, capabili sa argumenteze si sa aiba opinii perfect pertinente. :)
Pe celalalt Escu l-am cunoscut accidental, cand un schimb de replici m-a facut sa imi pun semne de intrebare. Din cele bune, evident. Au urmat filosofeli, discutii prelungite si...de ce nu, ceva orgasme intelectuale, cum imi place mie sa le numesc. Probabil ca asta m-a facut si ma face in continuare sa il numesc un om interesant, din toate punctele de vedere. Cum i-am si zis de atat de multe ori, merita sa fie cunoscut ceva mai mult decat prin prisma schimburilor virtuale de replici.
"Schimbul de mame" m-a facut sa cunosc oameni frumosi. Vali, Lia si Deni sunt o parte dintre ei. Chiar si acum, la cateva luni bune de cand i-am vazut ultima data, inca mai tinem legatura si ma declar cu dor de moarte in a-i vedea din nou. Fac parte din categoria oamenilor atat de frumosi incat tot ce ating in jurul lor se lumineaza pe data. De cate ori vorbesc cu ei ma trezesc zambind instantaneu, poate si datorita caldurii cu care ii primesc pe oamenii- oameni din viata lor.
Vasile si Monica de la Treznea sunt, din nou, oameni pe care ii voi tine aproape de suflet, poate si pentru ca Ana, fata lor, este nascuta in aceeasi zi cu mine. Sunt atat de calzi si amuzanti, incat m-au coplesit pe data cu omenia si bunatatea lor.
Cam atat acum. Urmeaza partea a doua :)

Postarea sensibila de decembrie

Am un gust amar in gura ori de cate ori ma gandesc la fericire. Nu pentru ca nu o am, ci pentru ca mereu caut sa o aduc la cote extreme, intr-un orgasm prelungit al mintii. Uit de fiecare data ca nu se poate sa fac asta, pentru ca vin echilibrul si legile compensatiei care iti plesnesc una peste fata si te fac sa intelegi ca nu esti decat un simplu om, supus unor legi mai mult sau mai putin divine. Drept pentru care, nu ai voie sa fii fericit incontinuu. Decat daca nu iti constientizezi conditia.
In stupiditatea mea, imi dau seama si unde gresesc si de ce gresesc, dar intr-o incapatanare crunta, refuz sa fac ceva pentru a ma alinia planetelor si standardelor dupa care se ghideaza majoritatea. Asa ca fericirea mea, pe langa faptul ca este efemera, mai are o buba: e supusa neutralizarii si anihilarii prin arme letale: ratiune, analize, radicali, comparatii si frustrari pe care mi le creez singura, doar pentru a-mi demonstra mie ca nu se poate ca fericirea asta sa isi pastreze valente constante. Teama de succes au numit-o unii, eu o numesc doar masochism curat, manifestat in cel mai radical mod cu putinta. Si masochismul asta nu da pace creierului meu. Functioneaza ca alarma atat de bine, incat probabil ca as putea sa il folosesc si ca alarma de dimineata, nu numai pentru depistarea intentiilor de fericire. Cum intra ideea de fericire in ecuatie, tzop! si marlanul de masochism care activeaza creierasul si ii susoteste incontinuu ca fericirea nu s-a inventat pentru oameni, cel putin nu pentru unii atat de constienti.
E atat de obositor si frustrant sa te bati cu ratiunea din tine, incat de cele mai multe ori, o dai in pizda ma-sii de treaba si comiti prima greseala: te lasi prada ei, uitand ca de fapt...surpriza!... mai ai si niste sentimente/emotii care colcaie prin tine si pe care poate ca ar trebui sa le asculti inaintea masochistei(din nou) ratiuni.
Nu de alta, dar de cele mai multe ori, prostiile astea numite emotii te ajuta mai mult decat masochista ratiune.

Dor. De mare dor.

Mi-e dor de noptile de vara petrecute la Tuzla, de serile dormite la Alex si de glumele nesarate ale lui Bogdan. Mi-e dor de Simona, care mereu avea cate ceva de comentat si de Cristi, care mereu se impungea cu Simona. Mi-e dor de Capricorneasa, care era jumatatea mea in materie de nebunie si de Denise, cu care imparteam mereu plajile, la discutii.Mi-e dor de Florin si de urlaturile lui continue legate de cashcheta. Mi-e dor de bratarile Andrutzei si de acel "maimu" urlat incontinuu. Mi-e dor de Stefan si de duduile care roiau in jurul lui. Mi-e dor de Bogdan... celalalt Bogdan si de tigarile fumate la ceas de seara, in camp, cu blues-ul dat in surdina. Mi-e dor de Oana si de plimbarile prin oras, exact ca acum 8 ani. Mi-e dor de Morsino si Jardel si de imbarbatarile lor rautacioase. Mi-e dor de toate glumele, amintirile, iesirile si destrabalarile pe care le faceam in fiecare weekend, cu marea in urechi si in ochi. Mi-e dor de focul de tabara si de incercarile disperate de a scoate... chiauni, masina lui Mastro din nisip. Mi-e dor de gratarele, mesele si zilele de nastere pe care nu le-am pierdut pentru ca am avut cei mai frumosi oameni langa mine. Mi-e dor de Catalin si de saluturile lui la intersectii pentru domnisoarele necunoscute din masinile de langa, mi-e dor de Revelioanele petrecute impreuna si de asteptarile incontinue ca gasca de magelani sa se intregeasca.
Probabil ca sfarsitul de an are cele mai bizare influente asupra mea si ma transforma intr-o bolnavicioasa melancolica.  Salvarea mea este ca am si acum langa mine cei mai frumosi oameni, care imi suporta incontinuu toanele si starile extreme. Oameni fara de care poate ca nu as zambi dimineata... sau dupa-amiaza... sau seara. Dar pana nici ei nu imi pot extermina uneori melancolia. Mama ma-sii de melancolie.
Oficial, creierul meu a intrat in luna amortelii, iar asta se va termina cu finalul de decembrie si inceputul de ianuarie. Asa ca pazea! :)