Azi am facut yoga. Pentru prima data. Mi-am dezvirginat simturile amortite si m-am dedat medatiei de regasire. Curiozitatea m-a impins, recunosc cu mana pe inima. Curiozitatea si contextul prielnic.
N-as putea sa descriu senzatia decat laconic, cel putin in faza asta. Eram destul de sceptica, nu din pricina practicii, ci din pricina faptului ca simteam ca era o posibilitate destul de mare ca eu sa nu fiu receptiva la eliberarea gandurilor care ma napadesc. Pentru ca yoga in asta consta, in principal.
De relaxare nici nu putea fi vorba in mintea mea, dar am zis ca trebuie sa-mi musc limba, sa o fac sa taca si in acelasi timp, sa imi fac si capul sa taca, pentru ca in ultima perioada numai ineptii a debitat.
Cum ziceam, senzatia a fost greu de stapanit, pentru ca toate gandurile veneau buluc peste mine in faza initiala.Pana la un moment dat, cand lucrand cu a 3-a chackra, am inceput sa plang. La propriu. Doar cu un ochi, cu dreptul, pentru ca pe celalalt l-am lasat sa mai zaca in starea de amorteala si stapanire de sine. De ce? Nu stiu, poate pentru ca nu vroiam ca ceilalti sa imi vada sensibilosenia. Mare prostie.
Dupa plans, au urmat ceva furnicaturi si senzatia ca nodul din gat se mai atenueaza putin. Asta in lupta continua cu gandurile care ma napadeau. Pe final, amorteala degetelor si senzatia ca ceva imi apasa palmele si mi le incarca de greutate a devenit pregnanta. Am aflat ca nu e anormal, ci dimpotriva.
Nu am de gand insa sa ma opresc aici, pentru ca practica este mai mult decat interesanta si...curativa. In plus, e o ocazie in plus pentru mine sa fiu mai aproape de Orientul care mi-a mancat curiozitatea atata amar de vreme.
N-as putea sa descriu senzatia decat laconic, cel putin in faza asta. Eram destul de sceptica, nu din pricina practicii, ci din pricina faptului ca simteam ca era o posibilitate destul de mare ca eu sa nu fiu receptiva la eliberarea gandurilor care ma napadesc. Pentru ca yoga in asta consta, in principal.
De relaxare nici nu putea fi vorba in mintea mea, dar am zis ca trebuie sa-mi musc limba, sa o fac sa taca si in acelasi timp, sa imi fac si capul sa taca, pentru ca in ultima perioada numai ineptii a debitat.
Cum ziceam, senzatia a fost greu de stapanit, pentru ca toate gandurile veneau buluc peste mine in faza initiala.Pana la un moment dat, cand lucrand cu a 3-a chackra, am inceput sa plang. La propriu. Doar cu un ochi, cu dreptul, pentru ca pe celalalt l-am lasat sa mai zaca in starea de amorteala si stapanire de sine. De ce? Nu stiu, poate pentru ca nu vroiam ca ceilalti sa imi vada sensibilosenia. Mare prostie.
Dupa plans, au urmat ceva furnicaturi si senzatia ca nodul din gat se mai atenueaza putin. Asta in lupta continua cu gandurile care ma napadeau. Pe final, amorteala degetelor si senzatia ca ceva imi apasa palmele si mi le incarca de greutate a devenit pregnanta. Am aflat ca nu e anormal, ci dimpotriva.
Nu am de gand insa sa ma opresc aici, pentru ca practica este mai mult decat interesanta si...curativa. In plus, e o ocazie in plus pentru mine sa fiu mai aproape de Orientul care mi-a mancat curiozitatea atata amar de vreme.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentezi?Tare, sa te auda toata lumea:
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.