Era o vreme cand stiati cat de frumosi sunteti si cat de multe lucruri frumoase puteati sa faceti. Probabil sa fi fost pe la inceputuri, cand inca nu va uitaserati esenta si nici misiunea pe care o aveati de dus la bun sfarsit intr-un ciclu efemer de muritor.
Era vremea in care puteati sa priviti dincolo de marginile timpului, ale spatiului si ale propriului vostru corp, stiind ca lumea nu este numai carne, sange si os. Este vibratie si energie. O numeati rezonanta si va ghidati dupa ea in momentul in care intalneati pe cineva nou, pe care il dezgoleati de yin-uri si yang-uri.
Pe atunci, inca mai stiati sa iubiti, sa radeti, sa vorbiti, fara a conditiona actiunea voastra de reactia celui de langa voi. Radeati pentru ca asa voiati, iubeati pentru ca asa simteati, vorbeati pentru ca stiati ca un cuvant este materializarea gandului pe care il nascoceati. Dar le stiati. Si le aplicati.
Trairea va era sincera, la fel ca si stralucirea privirii. Sentimentele va erau nobile si curate, iar fericirea statea lipita de voi, pentru ca asa meritati si voiati.
Stiati sa zburati odata cu gandurile voastre si sa vorbiti cu necuvantatoarele pe care le gaseati in cale. Ierburile va erau aliatul in suferinta, iar proslavirea codrilor... obisnuinta.
Acum ati uitat tot. Nu mai stiti sa radeti, sa iubiti, sa vorbiti. Va retrageti in cochiliile voastre mazgalite cu frica, sperand ca ziua de maine va fi mai buna decat cea de azi. Uitand ca de fapt, voi sunteti creatorii propriei realitati, pe care o construiti si reconstruiti cu fiecare gand si cu fiecare secunda care trece pe langa voi. Uitand ca fericirea din voi vine, la fel ca si iubirea. Orice exterior ei este conditionare.
+++
Serios acum, ia puneti-va niste intrebari simple: Cand ati spus ultima data "imi place de tine"? Cand ati facut un compliment dezinteresat? Cand ati multumit pentru ceea ce aveti?
...Si mai ziceti ca stiti sa traiti frumos...
Lasati-va sa va aduceti aminte :)
Era vremea in care puteati sa priviti dincolo de marginile timpului, ale spatiului si ale propriului vostru corp, stiind ca lumea nu este numai carne, sange si os. Este vibratie si energie. O numeati rezonanta si va ghidati dupa ea in momentul in care intalneati pe cineva nou, pe care il dezgoleati de yin-uri si yang-uri.
Pe atunci, inca mai stiati sa iubiti, sa radeti, sa vorbiti, fara a conditiona actiunea voastra de reactia celui de langa voi. Radeati pentru ca asa voiati, iubeati pentru ca asa simteati, vorbeati pentru ca stiati ca un cuvant este materializarea gandului pe care il nascoceati. Dar le stiati. Si le aplicati.
Trairea va era sincera, la fel ca si stralucirea privirii. Sentimentele va erau nobile si curate, iar fericirea statea lipita de voi, pentru ca asa meritati si voiati.
Stiati sa zburati odata cu gandurile voastre si sa vorbiti cu necuvantatoarele pe care le gaseati in cale. Ierburile va erau aliatul in suferinta, iar proslavirea codrilor... obisnuinta.
Acum ati uitat tot. Nu mai stiti sa radeti, sa iubiti, sa vorbiti. Va retrageti in cochiliile voastre mazgalite cu frica, sperand ca ziua de maine va fi mai buna decat cea de azi. Uitand ca de fapt, voi sunteti creatorii propriei realitati, pe care o construiti si reconstruiti cu fiecare gand si cu fiecare secunda care trece pe langa voi. Uitand ca fericirea din voi vine, la fel ca si iubirea. Orice exterior ei este conditionare.
+++
Serios acum, ia puneti-va niste intrebari simple: Cand ati spus ultima data "imi place de tine"? Cand ati facut un compliment dezinteresat? Cand ati multumit pentru ceea ce aveti?
...Si mai ziceti ca stiti sa traiti frumos...
Lasati-va sa va aduceti aminte :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentezi?Tare, sa te auda toata lumea:
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.