Vantu` schimbarii

Am prieteni care si-au schimbat radical viata in ultimul an. Au renuntat la cine au fost si au devenit altii. Mai buni, mai rai, mai frumosi, mai urati, nu sunt in masura eu sa le apreciez schimbarea. O vad doar ca exista si ma gandesc ca niciodata nu i-as fi vazut in postura in care sunt acum:atat de extrovertiti si atat de impacati cu ei. Tocmai pentru ca ii stiu cum erau inainte.Recunosc ca am un zambet in coltul gurii, gandindu-ma ca sunt oameni pe care contextul ii schimba. Iar ei sunt fericiti asa.

Cand ai fost ultima data sincer cu tine?

Te uiti in oglinda in fiecare dimineata. Pe fuga, inainte de a-ti lua cheile de la masina si a te duce grabit la munca.La fel cum faci in fiecare dimineata. Niciodata nu te uiti insa suficient de atent la tine si la tristetea ochilor tai din oglinda.Nu mai au stralucirea de odinioara si au ajuns ofiliti.
Daca ai fi sincer cu tine, ti-ai da seama ca nu e de la fumul de tigara pe care il expiri zilnic, atunci cand esti nervos. Nici de la noptile nedormite,pe care le-ai petrecut amagindu-te ca "asta nu ti se poate intampla tie!tocmai tie!". De fapt, inevitabilul a dat un ocol si prin viata ta, impregnandu`te de aroma puternica a Ei. A celei care te-a rupt de teluricul in care te ascundeai zi de zi, orbit de robotizare. Pulsul ti s-a accelerat, inima a inceput sa se dezghete, pentru cateva ore de absolut delir, te-ai lasat dus de val si te-ai complacut in extazul fizic si ideatic in care Ea te-a adus. Apoi ti-ai pus singur nodul in gat, infranandu-ti orice urma de reactie. Ai devenit intangibilul pe care il stie toata lumea, izolat in lumea abstracta a ideilor si a absolutului. Cel care nu este altfel decat imbatabil, vertical si oficial.
Asta a fost momentul in care ai inceput sa te minti singur, ignorand ochii din oglinda. Cu toate astea, iti place sa te ascunzi in tine.E singura metoda sigura de a te pastra tu pe tine in siguranta. Sper ca ti-ai ascuns inima intr-un loc si mai sigur.

PS: Orice asemanare cu realitatea este pur intamplatoare.Situatii ca cea de mai sus au fost, sunt si vor mai fi. Din ce in ce mai multe. Iar El si Ea vor fi mereu in mijlocul lor.

Meet my new obsession

Obsesiile se calculeaza, mai nou, in acustici, acapelle si live performances.La mine, cel putin.Si ca tot am adus vorba, nu se putea ca prin patul dorintelor mele muzicale sa nu treaca si cel care se numeste Bruce Willis. Nu atat el, cat bluesurile lui dementiale. Am pangarit un sfert de noapte ascultand armoniile de muzicuta soul, care mi-au deschis apetitul pentru pacate mai mari.Din fericire, nu indreptate impotriva spiritului, ci pentru multumirea lui. Cum poftele s-au deschis, m-am infruptat pe nesaturate din ceea ce se numeste blues(nu ala de-l dansezi lipit unul de altul), ci ala de iti rascoleste putinele amintiri pe care le mai ai despre eul tau.
Probabil ca nu stiati, dar Bruce is a bad ass mother fucker who can sing. Si nu orice fel de muzica, ci exact aia care se canta cel mai greu: adevaratul r`n`b. Il canta de ceva ani, si`a facut si un band,cu care se distreaza cantand prin lanturile Planet Hollywood.Asta cand nu se urneste si pe la ceva concerte.SAu cand nu-l aduce pe B.B.King pe scena, alaturi de el: asculta

Pisha-ochi de Romania

Romanu` s-a nascut ca sa se planga:de sanatate, de bani, de dragoste, de politicieni, de economie, de coruptie ,de cotropitori, de istoria noastra de eterne victime. Pana si eu recunosc ca mi-am dezvoltat mania obsesiva compulsiva de a ma plange:ca aia nu merge, ca aia nu iese cum ar trebui, ca ala nu stiu ce a facut, ca aia nu stiu ce are si eu nu am. 'Prostia noastra este insa ca ne limitam la atat. La plans si nemultumiri, fara a incerca sa vedem dincolo de peretele asata, adica in ograda solutiilor.
Ce-i drept, ce poti sa ii ceri unui popor care nu a avut niciodata destinul in mainile lui? Mereu a fost guvernat, mereu a fost anarhizat si totalitarizat, mereu altii au fost cei care au decis pentru el. Iar el, poporul, asa s-a obisnuit, pentru ca asa i-a fost mai comod. Cand a ajuns cutitul la os insa si a vazut ca jucaria nu mai merge, si-a victimizat soarta:Au, aurul nostru, cum a ajuns el la rusi!...Au, conturile lui Ceausescu din Elvetia, cine le-o fi matrasit?...Au, viata noastra, de suntem lazile de gunoi ale tuturor....Au, coruptia e in floare.
In schimb, ne calcam pe orgolii si ne lasam manati de adunaturi de ciumpalaci politici, care ne cumpara deminitatea cu un mic si o chifla. Iar cand ne apuca foamea, incepem sa tipam din nou, pana la urmatoarea campanie electorala.
Trist este insa ca nu ne vom depasi niciodata conditia asta de plangaciosi. E istoric demonstrat.Avem nevoie de biciul de deasupra capului, care sa ne manipuleze, pentru ca fara el ne-am autodistruge sigur. Asa macar, ne distrug altii. Nu se poate zice ca e vina noastra. Cat timp responsabilitatea nu e la noi, e in regula. Noi suntem victimele!!!!!
Stiti voi, problema este ca vaietele astea pe care muntii si vaile de aud de peste o mie de ani au devenit deja mai mult decat secatoare de energii. Iar eu am obosit.Haideti sa facem un heirupism, sa ne mai rupem macar de o parte din ele, va rog eu frumos!

Opaca

As vrea sa fiu atat de transparenta incat toata lumea sa ma citeasca asa cum ar trebui sa ma citeasca: corect, fara sa-mi denatureze mesajul. Insa transparenta ar veni si cu o mare buba: faptul ca mi-as dezgoli sentimentele, in piata publica, in aplauzele tuturor. Nu stiu care este mai de dorit dintre cele doua. Nu stiu care ar putea afecta mai tare un spirit apasat de cotidian.Totusi, vulnerabilitatea cu siguranta nu ar da "bine". Nu pentru mine. Nu am nici taria necesara sa fiu vulnerabila, dar nici puterea de a o arata la comanda. De fapt, nu am taria de a o arata deloc. Asta ar demonstra arata ca sunt umana. Ar arata ca am sentimente si ca imi pasa. Iar eu mi-am infranat de mult sentimentele. Imi mai aduc aminte de ele, din cand in cand, atunci cand umanul de langa mine este apasator si molipsitor. Dar umanitatea nu ma caracterizeaza. Nu.
Ce ma inspaimanta cel mai tare este gandul ca odata acceptata, vulnerabilitatea devine o parte din mine. Ar insemna ca sunt ca toti ceilalti.

14, 88, arieni. Suficient de instigator pentru voi?

Nu sunt rasista.Sau cel putin,asa imi place sa cred.Dar atunci cand vad ca toti se trezesc ca au drepturi in tara asta de kkt,fara a accentua si obligatiile care vin odata cu ele, as lua un palos si i-as imputina pe loc.SUnt convinsa ca si ei ar face la fel daca s-ar pune in locul meu,de alb dominant.Si ca tot vorbeam de alb dominant, s-au trezit cei de la Asociatia Rromilor sa faca o cerere catre CNA, in care cer cenzurarea videoclipului Smiley-Plec pe Marte. Mesajul rasist pe care Cheloo il are pe tricou este buba mare,zic gurile lor: Un 14 , cu un mesaj deasupra,care ar instiga la ura de rasa si ar proclama sus si tare superioritatea rasei "ariene".
M-am uitat si eu mai bine la videoclip dupa ce s-a declansat toata tevatura asta,incercand sa depistez ce scrie pe tricoul lui Cheloo. O singura secventa,daca nu doua,incare timp de cateva secunde apare..fulgerator de repede "buba" sesizata de minoritari.Imi imaginez ca au stat cu ochii beliti cat cepele, au iregistrat video-ul,i-au dat stop si play incontinuu, i-au dat zoom, pentru ca numai asa puteau sa vada mesajul ala "antirasist". Nu inteleg problema,sincera sa fiu,in conditiile in care, in videoclip, mesajul lui Cheloo nu este adresat direct minoritarilor(la faza asta, intentionez sa cred ca se simt mai importanti decat sunt), iar eu nu am sesizat nici o nuanta antirasista in partea lui. Cu atat mai mult, mesaj instigator.DIn nou,minoritatile isi supraapreciaza rolul.Putea sa aiba orice pe tricou, si un 88, fara a instiga in vreun fel. CA mesajul lui este violent in general si ca da, probabil ca desconsidera rolul minoritatilor, este cat se poate de adevarat. Ca asta o fi fost intentia lui, si asta se poate sa fie adevarat. Dar daca omu` nu instiga in niciun fel prin mesaj, de ce sa zgarmam inutil? Asta e hip-hop`ul, prieteni. ASta e realitatea. Astea sunt mesajele sociale. Cereri impotriva eliminarii tatelor si cururilor de la tv, care denigreaza imaginea femeii si instiga la pornografie, nu a facut nimeni pana acum. In schimb, minoritarii se simt intotdeauna cu drepturile incalcate. Saracii minoritari.Mi-e si mila de ei,cat de neindreptatiti sunt intr-o tara pe care au impanzit-o, intr-o tara in care sunt discriminati pozitiv,intr-o tara in care li se acorda drepturi in exces,intr-o tara in care beneficiaza de locuri separate pentru admiterile in universitati,intr-o tara in care conduc mertane si fac trafic de carne vie,intr-o tara in care EI iti baga sula-n coaste si pumnul in gura.
Eu cum ar trebui sa ma simt, ca si majoritar,intr-o tara in care toti ar drepturi si numai eu sunt scuipat?Ia spuneti-mi voi mie cine sunt, de fapt, cei discriminati in Romania.

Patania cu abjectul strateg

Am trait sa ma lupt si cu strategi de imagine, care incearca sa construiasca strategii de marketing politic prin manipulare abjecta si deturnare de adevar. Nu ma asteptam la prea multe din partea lor, dar trebuie sa recunosc ca mare mi`a fost mirarea(si Gradina din care faceau parte ei si mai mare) cand am apucat de am vorbit cu una bucata "strateg". Prima data, m-a mirat faptul ca si-a declinat functia si s-a declarat simplu locuitor. A doua oara, ca insista sa spuna ca institutia ale carei interese le reprezinta, nu sustine in niciun fel miscarea organizata de el, ca strateg. Cu toate astea, vroia sa ii ader la miscare, pentru ca eu , ca institutie, apar interesele cetateanului.
Sa o luam pe rand, stimata doamna strateg. O campanie de imagine si de pozitionare pe piata a produsului politic se face nu neaparat cu sinceritate absoluta, dar macar cu o asumare de functii si responsabilitati. Pentru ca asa ne-au invatat prostii aia de se numesc strategi/PR-isti/Specialisti in comunicare. In momentul in care strategul din tine se declara un simplu cetatean dezinteresat, dar cu aspiratii nobile,incepe o mascarada de prost gust. Iar mie nu imi place sa ma ...mascaresc. Insistenta in mascarada asta se numeste deja prostie. Sigur, se poate obtine un capital de imagine in urma acutizarii prostiei, dar capitalul ala de imagine e doar un simplu bluf (si buf!), pe care candidatul tau il resimte aproape instantaneu.
Stii tu, doamna strateg, si manipularea asta are limitele ei, iar odata intrecute, e ca si cum ti-ai baga P(artidul)L(iber) in munca pe care pretinzi ca stii sa o faci.
Hai sa iti dau si o sugestie:Te-ai gandit vreodata ca recunoscand o stare de fapt poti atrage mai multi actori in jocul tau, intr-o complicitate consimtita?Sunt sigura ca nu.Stafetele alea de opinie pe care tu le manipulezi actualmente, mizand pe naivitatea lor in a-ti promova mesajul institutional pot fi atrase fara prea multa bataie de cap, doar printr-o simpla identificare cu nevoile ei. Si ce supriza!Nevoile ei coincid cu ale tale in aparenta!
DAca nu as fi legata de maini si de gura prin functie, as vinde pontul meu tuturor publicatiilor care nu iti agreeaza candidatul, intr-un act de suprema incalcare a deontologiei.DAr nu pot sa fac asta.Eu mai am inca o coloana verticala si ceva materie cenusie.

Noi, robotul si postmodernismul

E ceva in aerul asta postmodernist care nu te lasa sa respiri. E ceva care nu-ti da pace si iti pune un calus in gura ori de cate ori vrei sa spui: "M-ai cucerit printr-un singur cuvant!" celor care merita.
Este o lupta interna cumplita sa fi franc in postmodernism: ai de trecut peste un orgoliu, peste reactia celuilalt si peste aprobarea tacita a retelelor tale sociale. Intr-un act de stupizenie totala, uiti ca...de fapt, tu esti singurul care conteaza in toata ecuatia asta. Tu si linistea ta...de a fi spus ce-ti statea pe suflet.Imbecilizati pana la extrem, uitam insa ca sentimentele nu sunt facute sa fie reprimate si ca ele sunt singurul lucru care ne diferentiaza de animale. Intr-un gest prea cugetat, renuntam la prerogativele specifice noua si ne asemanam lor, robotilor, pe care nu ezitam sa ii evocam ori de cate ori ne ies in cale.
Stupid insa sa dam vina pe saracul postmodernism, cand lui i se pun in spate atatea pacate:criza, tehnologizare, antropizare. Franchetea e chiar ultima picatura care ii poate biciui spatele inrosit.

Imbecila care vrea sa comunice

A intreba un om despre sanatate a ajuns sa fie cea mai de rahat intrebare pe care o poti adresa egoistilor care te inconjoara. A te interesa de viata unui individ pe care il cunosti a ajuns sa fie considerate o adevarata ofensa insinuanta. A incerca sa legi discutii si relatii, e deja prea mult pentru toata lumea, in afara de tine!
Ei bine, eu ma scald de ceva vreme in rahatul asta urat mirositor al altruismului in comunicare, la care nu pot renunta dintr-un motiv:sunt masochista. Imi place sa nu mi se raspunda, imi place sa fiu flituita, imi place sa mi se spuna doua cuvinte seci, imi place sa ma manjesc cu egoismul si problemele altora, fara pic de alinare pentru ale mele Si de parca nu era suficient, imi duc masochismul asta abject la extreme, incercand sa scot pacatosii din barlogul lor si sa ii convertesc la religia mea: aia stupida si deloc trendoasa…a vorbitului.
Dupa toate bobarnacele pe care le-am primit, tot nu m-am invatat minte. Continui cu insistenta mea in a starni niste reactii, macar niste cuvinte acolo, care sa hraneasca un orgoliu biciuit de prea multe ori. Nimic! Ajung, in schimb, sa nasc niste scenarii futuriste si fabuloase, in care imi explic lipsa de raspunsuri din partea unora si a altora:poate cred ca vor sa ii f*t, poate cred ca ii trag de limba, poate cred ca vor sa intru in viata lor cu bocancii si alte derivate de genul asta. Dupa astfel de analogii, ajung la adjective urate, care ma aduc pe mine, odata in plus, in pozitia definitorie “proastei de insista la aia de nu vor sa vorbeasca”.
Stupida gandire pot sa am, sa cred ca lumea se mai da in vant dupa comunicare, discutii de dragul discutiilor, discutii pasionale, discutii interesante, menite sa iti futa creierii..si nu organele. Doar avem instrumental suprem de comunicare: “feisbuc”-ul. Ce, nu ne comunicam acolo?

Dezaxy in Club Doors

Cand Dezaxy se pune pe treaba, e rost de tavaleli pe jos de ras. Iar Axy se va pune pe treaba joi, 11.03.2010, in Club Doors Ct, cand o sa iti descreteasca fruntea cum nu ti-a mai descretit-o nimeni pana acum. Mare atentie la fiara din Dezaxy, ca nu e domesticita si isi scoate coltii cand te astepti mai putin. Nu te speria insa de consecinte, ca singurele lucruri care o sa crape vor fi maxilarele tale, de la atata ras.

Ghioceii din suflet

L-am vazut trecand prin fata ochilor mei. Fata ii era rosie de frig, iar hainele impregnate de atata zapada. Era ponosit in mers si avea calcatura deloc apasata, ca un om pe care viata l-a jucat in picioare cum a vrut. I-am intrezarit privirea lipsita de speranta si am cautat o sclipire. Printre ochii mijiti si aproape lipiti din cauza viscolului de martie, am reusit sa o intrevad, ascunsa si infrigurata..intr-un colt. Mi-am dat seama cum de este acolo inca, imediat ce i-am zarit buchetul de ghiocei in mana. Degetele ii erau inclestate pe cozile lor verzi, din cauza frigului, iar iuteala pasilor lui delasatori m-a facut sa inteleg ca cineva acolo, acasa, urma sa fie surprins. Imediat, mi-am dat seama ca EL gasise metoda perfecta sa-si dezghete sufletul: l-a oferit ei, prin acel buchet de ghiocei imaculat de albi.

The red surprise.

Pe hol,asteptand sa intru la dom` director OPC`ist.Suna telefonul. Andreea:Auzi, Ramona, tu cand ajungi la birou? Eu:Pe la 13, de ce? Andreea:Em...ai o surpriza la birou.Te asteapta un buchet de flori. Ti l-a adus un nene prin curierat. E anonim. Imi inchide telefonul.In mintea mea ..o ceata totala. Aveam doar fragmente de informatii, pe care nu puteam sa le leg intre ele.Aveam elementele cheie si concluzia:exista un buchet de flori, adus prin curierat.Nu se stie de la cine. Buun.Incep sa rumeg situatia, fortandu`mi putin memoria si incercand sa gasesc si elementele lipsa. Nume de persoane imi trec prin minte, prea putine imi raman intiparite, si mai putine inclinate sa faca un asemenea gest.
Brusc, incepe sa se faca lumina: cateva cuvinte cheie pe care Cosmin ma rugase sa le tin minte cu numai o zi in urma, o replica aruncata la intamplare cu "da` la voi chiar se doarme in front!" si un telefon bizar venit de pe un fix bucurestean, in care mi se solicita sa dau adresa exacta a biroului pentru niste discutii ..toate imi pun mintea in functiune. TOt brusc, au inceput sa se lege intre ele.
Ma grabesc sa ajung la birou, pentru a observa minunatia care trebuia sa starneasca niste reactii, dupa vorba alor mele colege. Intru val vartej si ii vad:5 trandafiri rosii superbi, alintati de cateva orhidee, asezati intr-un pahar-vaza. Incep sa zambesc stupid si vad langa pahar un plic rosu, inca nedeschis. Il deschid si citesc inauntru: "Deci, da!" ..exact cuvintele pe care cu numai o zi inainte, Cosmin ma rugase sa le tin minte.Pun mana pe telefon si il las sa sune. Cosmin nu raspunde. Continui sa admir buchetul, sub privirile colegelor, care inca asteptau sa ma manifest nebuneste la vederea lui. Aud telefonul cum suna.Raspund si...de la celalalt capat al telefonului, Cosmin ma intreaba: "Deci....?"
Inca mai am zambetul stupid pe fata, acum..cand ma uit la buchetul de trandafiri rosii din fata mea.

Sa...

Macar pentru o clipa, mi`as dori sa fii in pielea mea. Sa vezi cum e cand te trezesti dimineata si iti cauti, ravasit, ego`ul pierdut printre cearceafuri.Sa te intrebi daca nu cumva, in noaptea ce doar a trecut, s-a pierdut odata cu fericirea ce te apasa. Apoi sa te trezesti, bajbaind... si sa intinzi mana dupa singurul lucru care te poate face sa te simti bine odata cu rasaritul:muzica sufletului, de care iti era atata dor.
Sa te intrebi ce este cu zambetul tamp de pe fata, in timp ce iti cotrobai prin maruntaiele creierului, pentru a descoperi mesajele lasate pe altii pe al tau perete.Propriu si Personal. Sa te intrebi cum ti s-ar fi schimbat destinul, daca macar pentru o clipa, ai fi renuntat la valori si orgolii, la ambitii si lupte. Oare ai fi fost altcineva?
Sa te tarasti in propria piele pana in baie si sa dai drumul apei, incet, sa curga, in timp ce iti analizezi in oglinda cearcanele gandurilor si ravaseala fizica a tavaliturii de ieri seara. M-am luat la tranta cu ego-ul disparut, promitand ca il dovedesc,asa cum fac de fiecare data, sa`ti spui mecanic, in timp ce incerci sa recunosti scofalceala de tip Picasso.
Sa te speli de pacatele tutunului si a cafenelei, dar si de gandurile necurate pe care privirea ti le-a deconspirat exact atunci cand te tineai cel mai tare."Nu trebuia sa fac asta!" sa fie replica pe care ti-o repeti permanent, in timp ce iti dai cu pumnii in capul viselor ce ti s`au ruinat cand ai lasat garda jos.
Sa simti cum femeia din tine urla a singuratate, iar barbatul din tine te trage catre preacurvie, tot din singurate. Sa simti cum este sa fii sfasia tdin interior si alinat cu alifii babesti,fara efect, pe dinafara.
Sa simti cum ti se scurge stralucirea in timp ce te indrepti catre dormitor, sa te imbraci. Esti atat de fad si satul de tine..si de ei...si de ele, incat refuzi sa zambesti oportunitatii care te-a aruncat in bratele norocului.
Nu este usor sa fii postmodernist. Tehnologizarea te copleseste. Iar lipsa comunicarii te smulge din tine. Cum crezi ca poti SA...?

Stii tu...faza cu domesticirea?

Ma furnica setea de a ma domestici. Si pe mine, dar si pe altii: de a ma pune la casa mea, de a sta priponita, de a nu mai pleca departe cu minte, de a ma focusa pe un singur lucru, pe un singur barbat, caruia sa ii daruiesc fericire.Suna siropos si deloc tipic mie, asa violenta si acida cum ma stiti. Dar setea asta e atat de mare, incat ma gandesc sa ma potolesc si sa intru si eu in randul oamenilor cu dorinte simple. A celor care se trezesc zilnic langa acelasi/aceeasi el/ea, a celor care isi beau cafeaua de dimineata impreuna, a celor care se pupa pe fuga inainte de a merge la munca, a celor care vin prea obositi dupa pentru a mai face si altceva, a celor care uita sa mai comunice si se pierd in detalii. Prea mari.Prea multe.
Insa asta inseamna ca trebuie sa trec printr-un ritual cumplit de purificare si sa pierd pe rand functiile pentru obtinerea carora am munci pe branci. Ani intregi. Prima functie care va disparea odata cu domesticirea va fi cea de cadana. Apoi urmeaza cea de cascheta, indeaproape urmata de cea de isterica. Pisi este pe locul imediat urmator, dupa care vine ...dar cine stie cate mai vin!Prin domesticire, o sa ajung doar o stimata doamna, care pastreaza niste aparente. Ma cunosc.
In atatia ani de cand stau cu mine, mi-a fost teama de un singur lucru:de a fi femeia unui singur barbat.Pentru totdeauna.Asta pentru ca, in naivitatea mea perfectionista(si mult perfectibila), am crezut (si cred) ca prin asta iti infranezi orice sanse de a-ti gasi ying-ul sau yiang-ul, refacand astfel perechea matriciala. Domesticirea mea inseamna, pe undeva, moartea a ceea ce exista acum si se manifesta alert:spirit si constiinta. Nu as putea sa explic de ce, dar pot sa spun ca emit o simpla si umila opinie, care rog sa fie interpretata cat mai aproape de intentia mea. Nu acuz domesticirea altora, ci doar pe a mea, judecand dupa faptul ca sunt greu de prins, dar si greu de stapanit. Iar potolirea mea ofera celuilalt sansa de a crea gelozii, pe care sa le rasfranga asupra`mi, starpind independenta.
Nu-mi place cuvantul asta-domesticire.Suna a o amenintare.Cumplita.Pe de alta parte, alergatul dupa utopii nu are cum sa faca nici el bine spiritului.DAr asa am fost programata.La 25 de ani,sa pornesc in cautarea absolutului intr`o lume relativa.