Un blog de zi cu zi, fara corset sau operatii estetice. Atentie, respira natural!

luni, 17 octombrie 2011

Un fel de multumesc

Am invatat multe din ultimul an, poate chiar mai multe decat in anul de dinainte. Cred ca este un circuit normal, in care intra fiecare dintre noi, pe rand, dar ceea ce conteaza cu adevarat este cat de mult constientizeaza fiecare dintre noi ceea ce i se intampla si motivele pentru care lucrurile se intampla intr-un fel, si nu altfel.
Despre mine, pot sa zic ca am invatat cine imi sunt prietenii si ce inseamna dragostea adevarata. Chiar mai mult, am invatat sa descopar care este rolul fiecarei persoane in viata mea si cat de mult trebuie sa ma retrag in momentul in care vad ca drumurile noastre se duc in directii diferite. Amavut de  invatat cate ceva de la fiecare, fie ca a fost vorba de lucruri bune, fie ca a fost vorba de lucruri rele. Pe cele bune, le-am savuratzambind, iar pe cele rele le-am tratat cu un oftat si cu o agitatie cum numai eu as putea sa le concep. Dar am invatat.
Am invatat ca orice coboras are un urcus si ca legea compensatiei functioneaza intotdeauna, suficient de bine incat sa te readuca pe linia de plutire.
Poate mai mult decat orice, am realizat ceea ce imi place sa fac cu adevarat, avand curajul sa iau atunci cand vreau si sa duc totul mai departe.
Anul asta mi-a adus aproape oameni frumosi, cu care am colaborat si pe care am ajuns sa ii indragesc dupa prime discutii. Oameni care apreciaza si sar in ajutor atunci cand este cazul, oameni care sunt alaturi neconditionat si care nu pun intrebari, ci zambesc tacit, in semn ca au inteles.
Alti oameni sunt pe cale de a fi descoperiti, la momentul potrivit, in discutiile si contextele potrivite.
In continuare, nu cred in coincidente si am ajuns sa cred mai mult decat oricand ca nimic, dar absolut nimic nu e intamplator. Ridic cuvintele mele la rangul de truisme, stiu, dar numai in felul asta le pot da o valoare cu adevarat.
Cei mai frumosi oameni am descoperit in oameni pe care ii vad sau ii revad de cateva ori pe an, in oameni pe care nu ii intalnesc decat de cateva ori pe luna, dar pe care atunci cand ii vad, realizez cat de speciali sunt.
Sunt norocoasa, atat pot sa spun.
 Tanjesc inca dupa himere, dar moderat. Si asta nu poate fi decat de bine. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentezi?Tare, sa te auda toata lumea:

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.