Un blog de zi cu zi, fara corset sau operatii estetice. Atentie, respira natural!

luni, 20 septembrie 2010

Dupa multa tacere, din nou in cuvintele mele

Cand am vorbit ultima oara despre el,era in 2007...iar lacrimile imi curgeau pe obraz in timp ce ii scriam ultime randuri virtuale.Nu apucasem sa imi iau "la revedere" de la el,la fel cum nici el nu a putut sa isi ia "la revedere" de la viata.
L-a atacat miseleste si l-a imobilizat la pat,starpindu`i la fel de miseleste orgoliul pe care l-a dus in spate toata viata. Nu s-a mai putut apara si a lasat garda jos, lansadu-se invins de o nenoocita care ucide pana si ultima speranta.
Acum 3 ani, disparitia lui imi crease un imens gol in suflet, iar nodul din gat parea a nu mai disparea niciodata.Totul devenea si mai greu, cand incercam sa-mi analizez faptele din ultimii ani si ajunsesem la concluzia cumplita pentru mine..ca il ignorasem pe cel care m-a tinut in palma toata viata lui.
Acum, am ramas doar cu amintirile frumoase si cu siguranta ca el este undeva aproape de mine si zambeste in jos catre nepoata lui. Asta face ca durerea sa fie suportabila.

2 comentarii:

  1. Many warm hugs! Eu inca suspin dupa al meu, si-au trecut 4 ani. Tot bolnav, la pat.

    Much love my dear!

    RăspundețiȘtergere

Comentezi?Tare, sa te auda toata lumea:

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.