..si soarele iar ma salveaza....

Rareori mi se intampla sa asociez melodii cu stari de spirit..pe care sa mi le aduc aminte ulterior. Dar una dintre putinele melodii care imi trezesc astfel de senzatii este cea de jos. De ce imi aduce aminte? Hm...de un nou inceput, la 6 dimineata, pe plaja, cu soarele mijindu`se printre nori..De un el sortit sa fie acolo, de o ea care ii face jocul, de un el care ii spune stupid, departandandu-se..ca il asteapta Bucurestiul, de o ea care aude la radio.. urmatoarea zi, de la el: Sa existe oare dragoste la prima vedere?

Memento Stigma

Mi-am adus aminte de ei si de pletele lui Emanuel, in timp ce butonam de zor pe youtube. Ve mai aduceti aminte?

Ei nu se pierd niciodata

Prietenii nu se pierd niciodata. Ei doar se uita. Pana in momentul regasirii,care e aproape, fiecare e pe drumul lui. Au ajuns aici din cauza stresului, a saturatiei, a nervilor prea multi revarsati stupid unul pe altul. Dar de fiecare data ei revin. Un singur zambet e de ajuns, odata ce apele s-au calmat. E inevitabil ca doua persoane care petrec prea mult timp impreuna sa gaseasca ulterior motive de dipusta, pentru a-si recapata spatiul pierdut prin apropiere. Cine cedeaza primul, e cel vigilent, stie repercursiunile. Niciodata nu este insa un joc care are invinsi si invingatori. E un joc care isi urmeaza cursul si ajunge, dupa prea multe abateri de la traseu, la traseul initial, fara regrete, dar cu aceleasi zambete si confesiuni. Nebunia ratacirii este temporara, dar necesara. Iar cursul initial e tot cel al apropierii. Mai avem nevoie si de ispite, pentru ca asa se construieste increderea. Sau se consolideaza. Sau se anuleaza neincrederea. Asta am inteles ieri.

We love..big band!

Sunt ai nostri si ii iubim!Mai mult decat atat, sunt dovada vie a faptului ca dupa munca, stres, pasiune, repetitii si compromisuri, soarele trebuie sa apara.

PS: De fapt, al nostru e doar Stu..dar ii adoptam sipe ceilalti..ca tot ai nostri sunt!!!

Don Juanul zilelor noastre

Dincolo de aspectele mondene si moderne ale notiunii, Don juanul este un inadaptat social. Asta spun specialisttii, care adauga ..totodata, ca tot imaginea moderna a lui Don Juan este pervertita si afectata de un compewx oedipian exacerbat. Nu ati inteles nimic pana acum, nu? Sa va explic in detaliu. Cu toate ca imaginea lui Don juan are conotatii negative pentru femei si pozitive pentru barbati(din punct de vedere al cuceririlor sentimentale), el nu este decat un simplu pion intr-un joc al dragostei. Este un maestru cu grave probleme psihologice si comportamentale, care pornesc de la nivel patologic. Mai exact, don juanul da femeii ceea ce are nevoie, fiind in permanenta un nesatisfacut al sentimentelor. Pentru el, de fapt..sentimentele nu exista sau nu se manifesta asa cum ar trebui sa se manifeste: este un constrans al societatii, o victima a unei adulari materne iesite din comun..sau dimpotriva, a unei indiferente manifestate timpuriu...care in postmodernism e asociat cu imaginea metrosexualului. Dar, tine minte, ca atunci cand vorbesti de don juan..nu trebuie sa pici in plasa de a analiza lucrurile la nivel exterior, superficial. Totul e mult mai complicat decat pare si decat arata el. Iar lucrurile devin si mai interesante atunci cand vorbesti de el ca un inadaptat, care nu isi gaseste niciodata locul in societate. Acestea fiind zise, cati don juani nu vezi in jurul tau, care se ascund sub aparenta unei masti de macho fermecator? Iti raspund eu ca sunt multi. Si mai multi sunt cei care doar cred ca sunt don juani.

Animalul din ei

Mi s-a strans sufletul cand am vazut durerea din ochii unei batrane din Hunedoara, care a fost nevoita sa stea doua zile cu sotul mort in casa...din simplul fapt ca nu avea bani sa il inmormanteze. Se intampla in Romania anilor 2009 insa, cand ..izolati de lume si civilizatie..there for..de informatie, batranii pierd contactul cu al treilea val si renunta din start la a mai rationa in gandirea postcomunista si postmodernista. Sunt oameni pentru care viata inseamna doar trai de pe o zi pe alta, dintr-o pensie mizera...din car eisi pot cumpara doar cateva coji de paine uscata. Sunt genul de oameni pentru care formalitatile nu exista, pentru ca sistemul comunist le-a anihilat si exztirpat orice simtamant al ratiunii administrative. Acesti oameni nu stiu inca si nici nu sunt sigura ca ii intereseaza atat de mult ca poti depune o cerere pentru a solicita ajutor de inmormantare. Pentru ei, primitivismul in gandire si actiune ii defineste..si prefera sa recurga la tactici de-a dreptul animalice , ca si ritual..in a-si inmormanta semenii. In cazul de la Hunedoara, cu siguranta si banii au avut un cuvant de spu. Mai exact lipsa lor. Bani care puteau fi insa obtinuti daca femeia ar fi fost indrumata sa depuna cerere pentru obtinerea unor ajutoare de inmormantare. Durera din ochii si lacrimile ei nu poate fi descrisa in cuvinte. Numai gandul in sine este cutremurator. Despre tarie de caracter in a sta in picioare in astfel de situatii nici nu mai poate fi vorba. Insa asta nu scuza cu nimic mediatizarea durerii. Jenant cum noi, media, ne folsoim si augmentam toate simtamintele astea omenesti, doar pentru ca suntem comerciali si asta aduce bani.

New obsession

Descopar ca am din nou obsesii. Ceea ce este bine. Obsesii pentru cheliosi si uniforme. Aici..deja nu mai este bine..ca nu s-a schimbat nimic. Doar ca acei cheliosi sunt de pe undeva de prin Anglia si ii cheama Jason. Cu statham in coada. Si atat de mari sunt obsesiile astea, poate la fel de mari ca si fanteziile care decurg de pe urma lor. ..In limitele decentei verbale...bineinteles. Mai ca imi vine sa renunt la uniforme(pentru scurt timp, evident) pentru el si fanteziile astea!:)))

E vremea lui Ghiocel..

GHIOCEL! Ma intorc si ma uit atent. Scot un mic strigat indulcit: DUMII! Hai sa iti arat ceva, Ghiocel!! De parca nu mai vorbisem de ieri. Uitasem ca au trecum 2 ani de cand nu i-am vazut. Uitasem cum e sa bei cafeaua la 8 dimineata, pe holul imens,sprijiniti de calorifer. Ma uit inca o data la el. Parca sa zic ca a ramas neschimbat. Hai, GHIOCEL!! repeta el. Il intreb, cu un suras strengar in coltul gurii: Dumi, o sa vomit?? Nu,Ghiocel, ce naiba, spune el...si simt in vocea lui o mica minciuna. Nu de alta, dar eram deja obisnuita cu ce imi arata Dumi de fiecare data: sange, carbonizari, mutilari. Eram sigura ca o sa regrat ca i-am zis ca da. PEntru o clipa, a uitat ca Ghiocel lucreaza in presa si putea sa se foloseasca foarte bine de informatiile pe care mi le dadea. Dar am trecut cu vederea asta. Era Dumi, ce Dzeu! La nici 5 minute, vine Dan. OOoo, don`soara Ramona. Hai in laborator sa iti arat ceva! Iti place..stiu sigur ca iti place! Pentru un moment, am crezut ca ceva e in neregula cu mine de EI imi vorbesc de parca nu ne-am auzit de ieri. Mi-am dat insa seama ca arcul peste timp era de doi ani de zile, in care nu ne vazusem deloc. Ma trezeste un zanganit de-al lui Dan. Imi arata un pistol..ca stia de pasiunea mea pentru tir(vorba vine, ca imi placea sa trag la tir cu pistoale cu recul..doar daca erau baieti musculosi in spate, sa se asigure ca fac totul ok). Mi s-a strans inima. Pentru ca i-am vazut la fel cum ii stiam, cu zambetul pe buze, gata sa sara oricand pentru Ghiocel. In momentele astea, imi dau seama ca de asta nu uit niciodata sa iubesc. (PS: Helene, si da..au si aia de la CSI din astea)

Pacla

Ma uit in urma si nu ma identific cu nimic, in gloata de oameni fara fete care se perinda pe langa mine: unii zambind, altii uitandu`se posomorati in pamant, altii cocosati de griji, altii fuduli fara fond. Nu reusesc sa palpez si parca aiurez in multime, fara o destinatie precisa. As vrea sa ajung..as vrea sa lupt, as vrea sa..dar nu stiu exact pentru ce. Misterul se incalceste..cand pacla diminetii imi invaluie mintea obosita de somn. Nu gasesc un raspuns, nu gasesc raspunsul pe care il caut...dar inca orbecai dupa el. E o ratacire de moment, prin care ai trecut si tu.

Unda verde la Transporter 3!

M-am lasat tarata sambata seara la cinema(cat de old fashioned suna, ar spune unii...si adevarul este pe undeva pe aproape, pentru ca nu vedeam placerea unui movies night, cand oricine ar putea sa faca acelasi lucru acasa, descarcand si uitandu`se la un film de pe un torrent, dar moca). La inceput, am fost putin sceptica...asta pentru ca 1 la mana, numele filmului(transporter 3) imi dadea deja targetul productiei(masculi avizi dupa bombite, batai si explozii)..iar pe de alta parte nici castingul nu mi se parea taman incantator. Asa ca ..am intrat cu o oarescare lehamite in sala, gandindu`ma ca..poate..totusi..voi gasi ceva interesant la care sa ma uit de-a lungul a n minute de film(cam greu, cand in sala era intuneric)..Incercam sa nu il ascult pe bogdan, care imi tot zicea ca actorul principal e crunt de bun si cu siguranta ochii mei vor fi ocupati atata amar de vreme, cat timp altii se vor uita la batai, masinute si bombite. Si..ca sa vezi!!! Cata dreptate a avut. La 5 minute dupa ce a inceput totul, mi-am dat seama ca a avut dreptate. Balutele incepusera sa curga incontrolabil in coltul gurii, la vederea distinsului frank martin(main character), dar si la modul de realizare al intregului filmului. Plot incredibil de bine pus la punct si cat de poate de simplu, ca si discurs..fara incarcaturi suplimentare, si asta pentru ca mesajul vizual l-a surclasat pe cel discursiv. Evident, semnatura lui luc besson are rolul ei aparte, pentru ca amprenta este indiscutabil..ACOLO. Cadraturile sunt perfecte, de la transuri, pana la sharfuri si plan detaliu, post productia impecabila, coloana sonora de mare efect. Plus ca product placementul este cat se poate de bine ancorat in plot. Mai multe detalii gasiti voi in trailerul pe care l-am atasat. There for, filmul e cu thumbs up pentru vizionare, ca si realizare. Pe mine, coloana sonora m-a dat pe spate, sincera sa fiu, combinata cu transurile, planurile generale si detaliile. Cunoscatorii stiu care este rezultatul montajului pe beaturile trackului.

Putin aer, va rog!

O senzatie stranie ma incearca. Nu mai am aer. disperata, ma uit inspre gat, crezand ca de acolo e problema. Nu am nici un fular, nici o esarfa, nimic care ar putea sa striveasca traheea si sa stinghereasca accesul aerului. Ciudat, imi spun. Atunci, de unde simtamantul? Ma uit inca o data in oglinda. Imi vad nervozitatea viermuind in fiecare muschi al fetei. Imi cobor privirea, uitandu-ma in jos, inspre gat. O vena pulseaza usor, raspandind aroma de burberry pe care am presarat-o mai devreme, in jurul meu. nu vad de ce as fi strangulata. Poate doar...nu..nu ar avea de ce. Imi analizez inca o data actiunile de peste zi. Sa fie ceva care a declansat starea asta? Claustrofoba nu sunt. Brusc, imi incolteste in minte o idee. Este anxietate.

Cumpar motivare!

Ce e asta...motivare? Am incercat astazi sa ii gasesc un raspuns..pentru ca aflarea raspunsului astuia ma macina. Ma macina incontinuu, ma macina neincetat. Cum poti pierde o motivare si cum o poti castiga la loc, spre exemplu? alte doua intrebari la care as vrea sa gasesc un raspuns. Oricat de mult l-as cauta insa, nu reusesc sa ii dau de cap. Motivarea asta trebuie sa urmareasca un scop final, o destinatie precisa catre care persoana motivata trebuie sa ajunga: fie ca este vorba de o promovare la job, fie ca este vorba de entuziasmul unui proiect nou, fie ca este vorba de imaginea iubitului care te asteapta acasa dupa o zi istovitoare sau a idolului cu ..care ai tapetat toti peretii prin camera. Asta e motivare..si de la motivare, decurg toate, intr`un sir lung si superfluu: fericire, hotarare, ambitie. In momentul asta, eu mi-am pierdut motivarea si incerc sa dau valul de ceata din fata ochilor, pentru a-i cori drum in alta parte si pentru a-l redirectiona catre alti indivizi. Nu am tinta, nu am scop, nu am nici macar intentie de a demonstra ceva, profesional sau afectiv. Sunt inchisa intr-o bula etans, in care respir, departe de zgomotul si agitatia din jurul meu. Bula asta insa ma ingradeste si imi ia tot ce am mai de pret: prieteni, realizari, ambitii. Iarasi ambitii. Tindeam sa cred candva ca sunt ambitioasa. Tindeam sa ma consider un supravietuitor si un luptatot..care intra in ofensiva pentru cauza proprie. Am ajuns insa un animal social letargic, care nu mai tresare, care nu mai zambeste, care nu mai radiaza. Si pentru asta..va spun: Cumpar motivare! Dau la schimb experiente extreme.

Iubire de ...vierme

As vrea sa il inteleg..si de cate ori cred ca am reusit sa ii descifrez combinatia bizara de cromozomi, enzime si cod genetic, imi da totul peste cap printr-o gluma prost plasata..dar plina de talc. Il vad si il aud interesat si ma bucur naiv si copilareste cand face cate`o ghidusie sms`uita pentru a`si pune pe tapet intentiile. Dupa care, revine in starea initiala si se preface dezintereat, pentru a-mi starni reactiile. Asa e el si asa l-am obisnuit sa fie..ori de care ori am vb. Pana deunazi, aveam chiar impresia ca e suparat pentru ce s-a intamplat nu demult si pentru faptul ca nu ne-am sincronizat programele. Dar nu, ii place doar sa comenteze foarte mult si sa i se spuna..umflatule. CA vorba aia..daca era suparat ..ma scotea demult de la inima. Uneori ii place sa intinda coarda foarte mult..sa vada ca reuseste sa ma faca sa scot un urlet de nervi intinsi si disperare. Se potoleste repede, mai ales cand incep sa il injur la telefon. Dupa care..incepe sa rada. Tot eu sunt cea nebuna..si ma iubeste asa cum sunt...nebuna si imbracata. Pentru ca sunt de-a lui. Iar nebunii se inteleg intre ei.

"lovitura" sub centura

Dincolo de supararile si frustarile mele de peste zi, ma incearca un zambet. Dar unul micut, in coltul buzelor..abia sesizabil. Si ma incearca el asa cam de vreo 2 ore..de cand am ajuns acasa. Si asta pentru ca, pe drum, un distins domn de o vasrta venerabila mi-a facut cel mai frumos compliment de peste zi: "Mi-e dor de tine", mi-a zis.."si ..te rog..nu interpreta. Ajungi la un moment dat sa simti nevoia de a discuta cu cineva, pentru a-ti pune ideile cap la cap si pentru a-ti demonstra tu insuti ca nu esti nebun. De asta imi aduc aminte..in putinele clipe cand te vad. de discutiile noastre de atunci". Dupa care..m-a salutat...s-a intors si a plecat pufaind galant din tigara..exact asa cum si venise, de altfel. Nu exista explicatii...si sunt sigura ca orice explicatie ar fi de prisos, ar fi inutila. E una din acele situatii lasate in aer...in expectativa, pentru a spori curiozitatea celui care citeste. Oricant de mult as vrea sa detaliez..nu pot, pentru ca sentiment si simtaminte de acest fel cu greu pot fi descrise in cuvinte. Sunt mult prea ..profunde si complicate pentru a le pune ep un tapet virtual. DAr merita mentionate..ori de cate ori avem ocazia. Pentru ca genul asta de sentimente ne demonstreaza ca nu suntem masini si ca suntem capabili sa relationam si sa apreciem tot ceea ce se petrece in jurul nostru. And it did.

Sunt fericita ca esti fericit!

Oricat de mult ai incerca sa scapi de destin..nu reusesti. Spune-i providenta, spune-i coincidenta, spune-i intamplare, pecetea ti-e pusa pe frunte din nastere si nu mai iese cu nimic din metodele inovatoare ale tehnologiei..nici macar cu o constiinta sau un subconstient bine definit. Am realizat asta astazi...cand mi-am spus odata in plus ca termenul de suflete pereche este uneori prost inteles si prost interpretat. Am si eu unul..un suflet pereche, pe care l-am crezut uitat multa vreme..pana cand l-am sunat azi si am reactivat conexiunile intre noi. Ne auzim rar..chiar foarte rar..cu atat mai rar..cu cat vietile noastre nu se intersecteaza decat de 3-4 ori pe an..si atunci cu munca. Dar a fost suficient pentru a ne face sa ne intelegem din priviri, din voce, din gesturi. Nu suntem nici cei mai buni prieteni, dar nu suntem nici necunoscuti. Cu toate astea, suntem suflete pereche. Ziceam mai inainte ca termenul e prost inteles. Cu siguranta, si am sa spun si de ce: un suflet pereche nu este neaparat acea jumatate cu ...care speri sa iti petreci si sa iti imparti toata viata. E doar acea jumatate care te completeaza pe tine..si te intelege, la un alt nivel decat cel verbal. E persoana cu care nu mai dialoghezi decat telepatic, e persoana pentru care te bucuri cu adevarat atunci cand auzi ca ESTE fericita, e persoana pentru care nu dezvolti acel sentiment al apartenentei...impuse de iubirea carnala. Sigur, conceptual, semnificatia include si iubire, dar iubirea se manifesta si ea diferit. Intre mine si el, perfectiunea deja a fost atinsa: nu suntem iubiti, nu suntem amanti..nu suntem nici macar buni prieteni, cum am mai spus. Suntem doar doua persoane, cu necesitati normale, care pana mai ieri alaltaieri vroiau cu disperare sa isi contruiasca viata si sa isi dez-altereze identitatea alienata. Cautam sensul nostru, pierzandu`ne in detalii si mancatorii. Numai ca..unul dintre noi..a trecut de etapa asta..si a gasit echilibrul. Celalalt e inca in cautare, aproape de destinatia finala. Nu ne asteptam reciproc, nici macar nu ne ajutam reciproc, pentru ca fiecare e convins ca celalalt e indeajuns de puternic incat sa tina piept tuturor. Si asa si este.

Suprarealismul din gunoi

"Maimu, eu nu vreau sa te pierd!"..imi urla ea in telefon, in timp ce se chinuia sa iasa din Epoca. "Tu intelegi ce zic eu?"..imi mai urla o data, poate ferm convinsa ca nu am auzit ce urlase din prima. In acel moment, am simtit un strop rece. chinuindu-se s aimi paraseasca coltul ochiului. Era mic si se chinuia sa plece din locasul ala, catre altele, mai line si mai..curbate, cum ar fi obrazul, sa il strabata si sa ajunga pe barbie. Mi-am infranat simtamantul..spunandu-mi ca cei din microbuz, in obscuritatea lor, poate ca vor reusi sa lumineze cu ochii inspre fata mea, pentru a-mi vedea lacrima. Nu a fost asa, dar tot am infranat traiectoria stropului rece, pentru a nu ma da de gol in fata "orbilor" de langa mine. Sufletul mi s-a incalzit brusc, iar tremuratul vocii de la celalalt capat al firului(poate si din cauza frigului de afara) m-a facut sa inteleg ca nu sunt singura in lupta asta. "Nu uita ca lupti pentru tine si tu trebuie sa fii motivatia ta!", imi completeaza vocea, dupa ca ma avertizeaza..ca daca ajung sa adun gunoiul din oras, sa nu ma bag peste pubelele ei, ca nu se cade. O frantura de suprarealist dus la extrem, o frantura de sentiment dus la extrem, o experienta coplesitoare. De asta are nevoie oricine pentru a se ridica in picioare atunci cand a cazut. Face mai mult decat o linguseala si un "te descurci tu..."

Vomel e inca pe baricade

Am zis ca va spun cine este Vomel..Uite ca la mai mult de o luna de la debutul pollului, inca nu simt nevoia sa spun cine este VOmel, pentru ca nu este inca timpul. Vomel inca nu si-a incheiat rafuiala cu viata si cu cei din jurul lui. Inca se crede nemuritor, inca se crede imbatabil, inca se crede folositor. Eroarea e tipic umana insa, iar in curand, Vomel va ajunge sa constientizeze cat de inutil este. Poate mai mult decat cei din jurul lui, care ii adulmeca miscarile defensive..Expectativa scrie pe el. E un joc duplici8tar, pe care il joaca cu multa..naivitate, dar in care el crede si se pseudo-convinge ca are rol decisiv. Cea mai buna arma este rabdarea si nu uita! Orice rau se rasplateste cu bine. E legea universala a atractiei!

Zi`mi ca nu ai uitat!

Gandeste`te o clipa: cand a fost ultima oara cand ai visat? Cand a fost ultima oara cand ai crezut cu adevarat ca zbori? CAnd a fost ultima oara cand te-ai bucurat de lucrurile simple? ..sau cand ai crezut in magii si potiuni...sau cand ai crezut ca basmele au o samanta de adevar in ele? Daca imi raspunzi ca nu stii, inseamna ca problema este mai serioasa decat credeam. Stii de ce te intreb? Pentru ca aceeasi intrebare mi-am pus-o si eu, cand mi-am dat seama ca sufar de lipsa de imaginatie si ma afund in masa grotesca de oameni ce si-au pierdut spiritualitatea, oameni care au uitat sa vada cu ochii si sa simta cu inima. Nu e nimic absurd in asta si nici nimic anormal, pentru ca odata ce au uitat sa viseze si sa isi imagineze, oamenii s-au ales cu povara numita subconstient. Nu intru in teorii abstracte, pentru ca nu isi au rostul aici, dar gandeste-te in felul urmator: daca nu iti regasesti puterea de a visa si de a plasmui vise, inseamna ca nu ai inteles nimci din ceea ce se intampla in jurul tau. Si stii de ce scriu asta? Pentru ca ma uitam la Harry Potter. Nu rade, pentru ca ..luand lucrurile in serios si ducandu`le mai departe, Harry Potter este exact lucrul perfect, de care are nevoie omenirea pentru a-si reveni din amorteala: licori, potiuni, magie, vrajitori, mistere. O parte din ele se arata initiatilor, dar de cealalta parte, simplista..poti beneficia si tu..daca stii unde sa cauti. Adica ..in interiorul tau nu in simturile si reactiile pe care le ai in contact cu exteriorul.

CTV spune: karaoke-ok in Phoenix!

A inceput tarziu in noapte si s-a terminat dimineata devreme. Asa poate fi descrisa in cateva cuvinte seara de karaoke din Club Phoenix, care i-a adunat pe toti curajosii dornici sa isi incerce norocul la cantat. Seara a inceput in forta, in momentul in care cei de la CrossOVEr BAND(adica Dorin si Iulia) au anuntat ca lasa microfoanele deschise pentru cantat. Gheata a fost sparta..surpriza..chiar de un moderator CTV, si anume ALEXANDRU BARAN, care si-a descoperit odata in plus pasiunea pentru cantat..si implicit, pentru karaoke.Mai mult, acela a fost momentul care a declansat starea de revolutie muzicala in club PHOENIX din Constanta. Deodata, participantii au prins curaj si au inceput sa se inscrie la concursul organizat de CTV. Putin le-a pasat ca juriul, alcatuit numai din reprezentanti ai televiziunii, avea sa stea cu ochii pe ei toata seara. Chiar si asa, cei 4 “judecatori supremi ai serii”(ANDRA SECELEANU-producator CTV, LAVINIA LEONTE- realizator AUTOGRAPF, ALEXANDRU MORARU- crainic TV si LIVIU DIDILESCU- reporter CTV) au fost un juriu atipic: pusi pe sotii si mereu cu zambetul pe buze. Data fiind concurenta, celor 4 le-a fost greu s aleaga castigatorii serii, drept pentru care au hotarat sa ii chinuie vocal pe doi dintre cei care s-au incumetat sa se urce pe scena. Batalia a fost apriga, iar in urma ei castigator oficial a fost o tanara domnisoara, aplaudata incontinuu de toti cei prezenti la Seara de Karaoke din Club Phoenix. “Atmosfera este incredibila. Eu vin de fiecare data la serile de karaoke, oriunde s-ar organiza ele. Din punctul acesta de vedere, pot sa ma declar un adevarat fan al evenimentelor de acest fel. Cu toate ca am venit aici pe fuga, pentru ca doar ce am terminat de prezentat jurnalele de stiri, nu pot decat sa ma bucur ca sunt inconjurata de colegii si prietenii de la CTV”, a declarat ALEXANDRA MALACHI, crainic CTV.
Spre finalul serii, atmosfera s-a destins la maxim, iar lumea s-a ridicat in picioare pentru a tine isonul la cantat celor doi de la CrossOver Band. De data aceasta, catalizatorul fericirii nu a fost bautura, ci mai mult bucuria de a face parte din aceeasi comunitate: aceea a participantilor la Karaoke. Pentru nimeni nu a contat faptul ca evenimentul a inceput cu o ora mai tarziu decat ora inscrisa pe afis: important este ca au reusit sa se simta bine si sa faca dovada calitatilor lor vocale.

Vomel, in expectativa

Vomel nu a murit. Cu toate ca pollul online s-a incheiat. Vomel a intrat in adormire,in asteptarea unei lovituri de teatru. In continuare, Vomel isi duce mai departe planul ticluitor si itele incalcite, pentru ca asa spera ca totul sa fie in favoarea lui. Si daca nu e...cu siguranta crede ca poate sa il transforme. Ce sa ii faci? E Vomel. Starea de ofensiva s-a declansat insa, la fel ca dezgustul tuturor.

Constrangeri

Constransa de imprejurari. Constransa de conjuncturi. Constransa de lupta de interese. Constransa de toti si de toate. E agonia specifica inceputului de an, in care toate lucrurile incep sa se adune, sa se aseze. ASta dupa ce trece prin ciurul lui eratostene. Care ciur este sfasietor de fiecare data. E un proces lung, chinuitor, in care legea junglei si legile nescrise ale clanurilor discursive se lupta pentru..informatie, pentur putere, pentru functia pe care o ocupa. Te macina si te macina zilnic si stii ca daca nu induri si iti infigi coltii, te vor calca in picioare. Si asta si fac cei multi si natangi. Incearca degetul cu marea si spera sa obtina ce vor, fortand lucrurile. E legea nescrisa a firii, generatoare de complexe, de isterii si de nervi, care mai de care mai...specifici. In momentele astea, e bine sa iti cunosti valoarea ca om si sa aplici tacticile filosofiilor antice: totul porneste din interior, imaginatia te salveaza, iar stimulii externi sunt de fiecare data lipsiti de eficienta. Pentru ca ...asa trebuie sa fie. Aici, invingatorul ia totul. Iar invinsul ticluieste planuri.

Balul de 24 de ani

A fost odata ca niciodata. Au fost 20 de cnezi si domnite, veniti din imparatii diferite pentru a lua parte la serata dansanta a Berlinului. Putin stiau cnezii si domnitele ca seara aceea avea sa le aduca ganduri luminate si mese ...mai putin imbelsugate. Dar si mai putin conta asta pentru ei: nu au venit sa isi etaleje tinutele diafane, nu au venit sa se infrupte din fructele pacatului, ci au venit cu un singur scop: sa fie alaturi de tanara domnita Ramona, in cel de-al 24-lea an al vietii sale. CEasul a fost festiv, felinarele au luminat sufletele domnitelor si vitejilor cnezi, iar acordurile fine ale orchestrei imaginare unduiau trupurile la dans. A fost divin, a fost mirific, a fost diafan. Iar pentru asta..va multumesc si va iubesc!