Doua voci mi`au intepat azi cumplit urechile.Amandoua urlau acelasi lucru, la unison: "E de rau daca nu mai scrii!Dar ce ai?Esti ok?" Am zambit franc si delicat, am tras aer adanc in piept si am expirat, dintr-o suflare, explicatia mea.Nu aua parut foarte incantati de modul in care mi-am argumentat teoria filosofala de scris.Asta inseamna, ca pe undeva, nici eu nu credeam ceea ce spuneam, in fapt.Si era adevarata rationarea mea.
Nu scriu pentru ca am trecut in alta etapa, asta fusese raspunsul pe care l-am incropit pe loc, pentru a potoli curiozitatea lor.Adevarul zacea insa temut si relativ, dincolo de vorbele mele aruncate intr`o doara.Nu am renuntat la scris pentru ca am evoluat cumva sau am pasit in alte sfere. Scrisul este permanent, ca actiune, indiferent de etapa evolutiva.Dar ca orice altceva, scrisul trebuie sa fie motivat. Motivatii apar la mine in starile extreme:fie de exaltare, fie de infierare acuta.Acum...sunt la mijloc, in balanta ideilor si a cugetarilor.Motivatia mea e departe, pierduta printre visele demult uitate.Vise dupa care tanjesc. E nenorocul omului care si-a vazut o parte din vise cu ochii, le-a trait cu inima, iar acum ii e frica sa o ia de la capat, visand din nou. Pentru ca visele pot deveni realitate.
Dar am divagat, in stilu`mi caracteristic.Vorbeam de ele, de motivatii si de scrieri.Sunt surate la o adica, pana cand realizeaza ca si suratia e pe bani sau pe inspiratie.Iar inspiratia loveste in extremele si extremitatile sentimentelor, ca o nemernica ce cauta sa exploateze pe deplin ceva ce este deja extrem.Suna ilogic.Dar are si ilogiul logica lui.
Nu pot renunta la scris.Este una din putinele evadari pe care mi le mai permit, dincolo de a-mi cultiva micul grup de obsesii personale si jucarioare atipice. Dar nu pot scrie nici romane intregi in fiecare zi, despre nimic. Sentimentele mele se latentizeaza si extremizeaza la intervale deloc sincronizate de timp. Ma poate lovi azi, ma poate lovi maine, in functie de permutari. Ce vroiam sa zic insa e faptul ca stilul meu este altul, nu e comercial:nu`mi caut adepti, nu`mi caut urmaritori, ii caut doar pe acei "ai mei", care pot empatiza pe o bruma de scrieri neslefuite. Daca la final de zi, cineva ma bate pe umar si imi spune: "m-au impuns in suflet cuvintele tale", atunci inseamna ca efortul meu si-a gasit multumirea.Iar zambetul meu si-a gasit menirea. Si intr`un moment ca asta, extremismul meu se aplatizeaza.Asa ajung sa nu mai scriu zile intregi.Ma hranesc cu reactiile celorlalti, pentru a ma reculege ulterior.
duminică, 31 ianuarie 2010
Despre cei putini.Cu acordul vostru
Zilele trecute, am realizat impreuna cu un prieten ca suntem putini. Sau am ramas putini. Asa putini, intre cei multi. O sa incerc o definire a termenului, cu scuzele de rigoare pentru respectivul prieten(al carui nume nu vreau sa-l imortalize in blog) daca o sa dau interpretari eronate conceptului gasit de el si detaliat de mine.E un lucru de echipa si probabil ca trebuia sa il consult in momentul in care am dat drumul unui astfel de post. DAr inspiratia nu asteapta intotdeauna momentele prielnice, ci loveste spontan.
Cei putini desemneaza un grup de...aici nu as putea sa dau un determinant exact, fara a cadea in pacatul idolatriei pentru termeni deja uzitati.Important e ca suntem un grup. Poate singurul grup dintre cei multi care inca stie semnificatia termenilor coeziune, solidaritate, omenie, bun simt si spiritualitate. Nu am identificat inca toti posibilii membri ai grupului, dar noi doi suntem siguri ca nu sunt multi, judecand dupa experiente personale si researchuri riguroase.
Cei putini sunt cei care inca nu au fost atinsi de lobotomizare(cum zice alt prieten) si care se rascoala impotriva unui set de valori care nu le apartin, dar pe care turbaciunea gregara de jur imprejur ii obliga sa le asimileze. Poate, pe undeva, sunt revolutionari in adevaratul sens ai spiritului, satui de existenta mediocra, ce le pune calus ideilor in fiecare minut. Sunt cei neintelesi si etern bizari, care niciodata nu vor face ceea ce au vazut ca fac altii. Pentru ca amprenta originala le este intiparita permanent pe frunte, ca un "probatum" usor recognoscibil pentru cei de teapa lor.
A nu se intelege insa ca cei putini sunt nebunii care fac nebunii doar pentru a iesi in evidenta. Ei sunt o categorie aparte, care n intra in raza de interes a celor putini, dar care este oarecum tangenta.
Cei putini sunt iluminati de spiritualizare, pe care o cultiva prin toate mijloacele pe care le au la indemana. Sunt cei carora nu le este frica sa citeasca, sa intrebe, sa asimileze, sa preia si sa adapteze, sa aiba maestri, sa fie discipoli. Sunt profund umani si sensibili ca formatie.Sunt insa atat de puternici, incat sensibilitatea paleste in fata exteriorului rigid.
Cei putini sunt poli de interes si formatori de opinie in retelele sociale pe care le au la indemana.GEnereaza meme, produc branduri(chiar si pe ale lor), construiesc punti de legatura. Sunt mici artisti, care isi refuza conditia, din teama de a nu pangari arta cu stangaciile si balbaielile lor omenesti.
Cei putini sunt solidari.Atat de solidari, incat atunci cand ajung sa recunoasca unul de-al lor, il pretuiesc mai ceva ca pe cel mai de seama dar.Rasufla usurati apoi, cand descopera placerea conversatiilor prelungi(te) si a nimicurilor ridigate la rang de filosofii existentiale.
Suntem putini.Ce bine ca suntem!
Cei putini desemneaza un grup de...aici nu as putea sa dau un determinant exact, fara a cadea in pacatul idolatriei pentru termeni deja uzitati.Important e ca suntem un grup. Poate singurul grup dintre cei multi care inca stie semnificatia termenilor coeziune, solidaritate, omenie, bun simt si spiritualitate. Nu am identificat inca toti posibilii membri ai grupului, dar noi doi suntem siguri ca nu sunt multi, judecand dupa experiente personale si researchuri riguroase.
Cei putini sunt cei care inca nu au fost atinsi de lobotomizare(cum zice alt prieten) si care se rascoala impotriva unui set de valori care nu le apartin, dar pe care turbaciunea gregara de jur imprejur ii obliga sa le asimileze. Poate, pe undeva, sunt revolutionari in adevaratul sens ai spiritului, satui de existenta mediocra, ce le pune calus ideilor in fiecare minut. Sunt cei neintelesi si etern bizari, care niciodata nu vor face ceea ce au vazut ca fac altii. Pentru ca amprenta originala le este intiparita permanent pe frunte, ca un "probatum" usor recognoscibil pentru cei de teapa lor.
A nu se intelege insa ca cei putini sunt nebunii care fac nebunii doar pentru a iesi in evidenta. Ei sunt o categorie aparte, care n intra in raza de interes a celor putini, dar care este oarecum tangenta.
Cei putini sunt iluminati de spiritualizare, pe care o cultiva prin toate mijloacele pe care le au la indemana. Sunt cei carora nu le este frica sa citeasca, sa intrebe, sa asimileze, sa preia si sa adapteze, sa aiba maestri, sa fie discipoli. Sunt profund umani si sensibili ca formatie.Sunt insa atat de puternici, incat sensibilitatea paleste in fata exteriorului rigid.
Cei putini sunt poli de interes si formatori de opinie in retelele sociale pe care le au la indemana.GEnereaza meme, produc branduri(chiar si pe ale lor), construiesc punti de legatura. Sunt mici artisti, care isi refuza conditia, din teama de a nu pangari arta cu stangaciile si balbaielile lor omenesti.
Cei putini sunt solidari.Atat de solidari, incat atunci cand ajung sa recunoasca unul de-al lor, il pretuiesc mai ceva ca pe cel mai de seama dar.Rasufla usurati apoi, cand descopera placerea conversatiilor prelungi(te) si a nimicurilor ridigate la rang de filosofii existentiale.
Suntem putini.Ce bine ca suntem!
Despre Culianu, pacate impotriva spiritului si mimetica.Pentru cei putini
Citndu`l pe Culianu, imi realizez propria neputinta. Culianu este o dementa mai veche de-a mea,cu care m-am pricopsit odata ce i-am citit biografia. am mai scris despre el, l-am mai adus in discutie, poate nu suficient de mult incat sa ramana intiparit in memoria voastra, a celor care ma citesc.
Culianu a fost un geniu(exprimare deloc hazardata!). Invatacel al lui Eliade si f apropiat prieten al acestuia, Culianu este unul dintre dizidentii politici romanesti, pusi pe goana de un regim otravit:cel comunist. Ajuns prin Italia, Olanda si FRanta, Culianu si-a dus umila existenta inconjurat de carti, ideologii si credinte pe care nu le regasea la nivelul unei Romanii moarte cultural.CE-i drept, ideile futuriste si vizionare, precum si refuzul de a face parte din Securitate, nu i-au aus prea multi simpatizanti lui Culianu, ale carui opere au fost interzise la nivel de tara.Din Europa, in plina disidenta, Culianu a ajuns in SUA, unde si-a completat si trasat ideologiile, cercetand religiile lumii. Pana in 1991, cand a fost mazilit, pare-se de Securitatea Reformata.Evident, pentru scrierile lui care blamau un sistem ingraditor, ce starpeste spiritualitatea romaneasca.
Ziceam putin mai devreme ca devin constienta de propria neputinta in timp ce il citesc pe Culianu. El are viziunea si detasarea exilatului, pentru care "acolo" a devenit "aici", iar "aici" a devenit "acolo". Mi-am permis jocul asta de cuvinte, porninde la propria lui explicatie, legata de conditia exilatului, cand inauntru devine afara si afara devine inauntru, intr-un schimb halucinant de contexte.
Culianu ataca vehement lipsa acuta a valorilor.Ataca rasturnarea lor si moartea spiritului, lasat in voia unui destin nu intocmai norocos.Evoca cu multa dibacie conditia ingrata a inadaptatului, care nu vorbeste pentru mase, ci vorbeste pentru initiati.Ori a vorbi pentru initiati este cumplit de greu. Trebuie sa iti criptezi mesajul astfel incat el sa fie receptat de cei care stii ca il vor intelege.Nu sunt multi,dar asa putini cum sunt, ei sunt cei care iti redau sentimentul de solidaritate sociala si culturala. Chiar si a valorilor. De restul, primesti intrebari si lamuriri din partea celor care nu detin instrumentele potrivite, dar parca nici nu li s-ar potrivi daca le-ar avea la indemana. Stii ca si ei inteleg, stii ca si ei rationeaza, dar cumva se instaleaza interpretarea eronata a lui Eco si semnele incep sa o ia razna.
Culianu vorbeste de realitati pe care ochii unora refuza sa le vada, din prea multa obisnuinta sau din ignoranta.Asta vine din senzatia de profunda multumire si satisfactie mediocra a unui popor obisnuit sa i se puna bocancul pe gura.Ori, din nou, sunt cei putini care se razvratesc, declarandu-se impotriva dominantei, urland cat ii tin plamanii ca generalitatea aplicata aplicata particular nu inseamna solutionare.Sunt putini, dar refuza sa fie uniformizati, sa fie inghititi de haul social al copiilor xerox.
Incep sa dibuiesc ce declanseaza exact comportamentul anti-ideologii dominante la mine si incep sa gasesc/vad raspunsurile in jurul meu, aplicate pe un discurs ermetic pentru multi.Nu sunt initiata in tainele culiene, nici macar nu stralucesc a spiritualitate.Dar imi dezvolt ratiunea in ritm alert si invat sa o folosesc, pentru a nu cadea in pacatele impotriva spiritului.
Nu incetez, totusi, a ma simti un Culianu in universul pe care singura mi-l construiesc, unul din miile de universuri paralele, alcatuite din permutari finite.Un Culianu care urla din toti rarunchii, un Culianu care e admirat si invidiat deopotriva, un Culianu care naste monstrii si ilumineaza minti. Ramane sa ating detasarea.Iar asta cere munca.
Culianu a fost un geniu(exprimare deloc hazardata!). Invatacel al lui Eliade si f apropiat prieten al acestuia, Culianu este unul dintre dizidentii politici romanesti, pusi pe goana de un regim otravit:cel comunist. Ajuns prin Italia, Olanda si FRanta, Culianu si-a dus umila existenta inconjurat de carti, ideologii si credinte pe care nu le regasea la nivelul unei Romanii moarte cultural.CE-i drept, ideile futuriste si vizionare, precum si refuzul de a face parte din Securitate, nu i-au aus prea multi simpatizanti lui Culianu, ale carui opere au fost interzise la nivel de tara.Din Europa, in plina disidenta, Culianu a ajuns in SUA, unde si-a completat si trasat ideologiile, cercetand religiile lumii. Pana in 1991, cand a fost mazilit, pare-se de Securitatea Reformata.Evident, pentru scrierile lui care blamau un sistem ingraditor, ce starpeste spiritualitatea romaneasca.
Ziceam putin mai devreme ca devin constienta de propria neputinta in timp ce il citesc pe Culianu. El are viziunea si detasarea exilatului, pentru care "acolo" a devenit "aici", iar "aici" a devenit "acolo". Mi-am permis jocul asta de cuvinte, porninde la propria lui explicatie, legata de conditia exilatului, cand inauntru devine afara si afara devine inauntru, intr-un schimb halucinant de contexte.
Culianu ataca vehement lipsa acuta a valorilor.Ataca rasturnarea lor si moartea spiritului, lasat in voia unui destin nu intocmai norocos.Evoca cu multa dibacie conditia ingrata a inadaptatului, care nu vorbeste pentru mase, ci vorbeste pentru initiati.Ori a vorbi pentru initiati este cumplit de greu. Trebuie sa iti criptezi mesajul astfel incat el sa fie receptat de cei care stii ca il vor intelege.Nu sunt multi,dar asa putini cum sunt, ei sunt cei care iti redau sentimentul de solidaritate sociala si culturala. Chiar si a valorilor. De restul, primesti intrebari si lamuriri din partea celor care nu detin instrumentele potrivite, dar parca nici nu li s-ar potrivi daca le-ar avea la indemana. Stii ca si ei inteleg, stii ca si ei rationeaza, dar cumva se instaleaza interpretarea eronata a lui Eco si semnele incep sa o ia razna.
Culianu vorbeste de realitati pe care ochii unora refuza sa le vada, din prea multa obisnuinta sau din ignoranta.Asta vine din senzatia de profunda multumire si satisfactie mediocra a unui popor obisnuit sa i se puna bocancul pe gura.Ori, din nou, sunt cei putini care se razvratesc, declarandu-se impotriva dominantei, urland cat ii tin plamanii ca generalitatea aplicata aplicata particular nu inseamna solutionare.Sunt putini, dar refuza sa fie uniformizati, sa fie inghititi de haul social al copiilor xerox.
Incep sa dibuiesc ce declanseaza exact comportamentul anti-ideologii dominante la mine si incep sa gasesc/vad raspunsurile in jurul meu, aplicate pe un discurs ermetic pentru multi.Nu sunt initiata in tainele culiene, nici macar nu stralucesc a spiritualitate.Dar imi dezvolt ratiunea in ritm alert si invat sa o folosesc, pentru a nu cadea in pacatele impotriva spiritului.
Nu incetez, totusi, a ma simti un Culianu in universul pe care singura mi-l construiesc, unul din miile de universuri paralele, alcatuite din permutari finite.Un Culianu care urla din toti rarunchii, un Culianu care e admirat si invidiat deopotriva, un Culianu care naste monstrii si ilumineaza minti. Ramane sa ating detasarea.Iar asta cere munca.
miercuri, 27 ianuarie 2010
Adevarul de Seara Constanţa: Ramona Crângaşu, purtătorul de cuvânt al Mării Negre
După ce a lucrat cinci ani în presa scrisă, radio şi televiziune, a optat pentru un job de PR la ONG Mare Nostrum. Următorul pas este de a propune proiecte interesante de mediu.
A scris materiale despre activităţile ONG-ului de nenumărate ori şi nu a crezut că va ajunge să facă parte din echipa Mare Nostrum. „Cunoşteam organizaţia nonguvernamentală din perioada în care lucram ca producător la un post de televiziune local.ONG-ul avea nevoie de PR pentru consolidarea şi promovarea imaginii pe piaţă, m-am dus la interviu şi am ajuns să lucrez cu ei. Partea de PR m-a atras înainte de toate, plus că reprofilarea pe mediu a fost o provocare“, povesteşte Ramona Crângaşu.
A intrat cu forţe proaspete la noul loc de muncă în două proiecte ample şi ambiţioase: „Litoral Curat“ şi „Ape de îmbăiere“. „A fost destul de dificil la început, pentru că a trebuit să mă obişnuiesc cu un alt stil de lucru şi cu alţi termeni“, mărturiseşte tânăra.
Mediul, o provocare
S-a descurcat foarte bine şi pasul următor a fost să coordoneze campania publică „Ziua Internaţională a Mării Negre“. În campaniile Mare Nostrum, Ramona a intrat în contact cu voluntarii, majoritatea adolescenţi. Apropierea de ei a fost dificilă.
„A fost un lucru nou pentru mine din punctul ăsta de vedere, dar şi dificil. Mi-am adaptat mesajul în funcţie de nevoile şi curiozităţile lor şi am încercat să îi atrag pe partea de comunicare şi organizare de evenimente. Astfel, i-am sensibilizat puţin şi i-am determinat să se implice, completând eforturile colegilor mei de a-i apropia de latura ecologistă şi a voluntariatului“, spune ea.
Prietenii, cel mai frumos cadou
Mulţi dintre copii aveau curiozităţi legate de jurnalism, dar şi de mediu. Tânăra a încercat să creeze punţi de legătură între cele două domenii şi chiar a reuşit să „corupă“ o voluntară. Nu consideră dificilă munca alături de copii, ci doar foarte complexă.
A abordat şi domeniul delincvenţei juvenile, fiind, de altfel, tema lucrării de licenţă. „Lucrul în echipă există în oricare domeniu de activitate. Esenţial este însă să adaptezi mesajul“, adaugă ea. Cel mai preţios premiu pe care l-a câştigat Ramona de când este în familia Mare Nostrum sunt prietenii.
Promite proiecte interesante
Alături de Mare Nostrum, Ramona Crângaşu a avut ocazia să călătorească. Primele deplasări au fost în Bulgaria, la Varna. În luna februarie va pleca la Braşov să reprezinte ONG-ul constănţean la forumul de mediu privind managementul deşeurilor.
În viitor, intenţionează să facă propuneri de proiecte, considerând demersul un pas natural, care va veni de la sine în viitorul cât se poate de apropiat. „Partea de PR pe partea de ONG este încă un pionierat în România, din păcate. Mare Nostrum este unul dintre pionieri. Îmi place domeniul acesta, am ajuns să îi cunosc o parte din mecanisme, dar vreau să îi descopăr şi pârghiile reale de funcţionare“, conchide Ramona Crângaşu.
Mesajul pe care-l transmite Ramona persoanelor care nu respectă mediul este acelaşi pe care l-a avut şi pentru ea, până în urmă cu puţin timp: „Utilizarea raţională a resurselor este cheia unei existenţe sănătoase. Distrugi natura, îţi distrugi practic şansele de a exista într-un mediu sănătos“.
By ROXANA GLAVAN
A scris materiale despre activităţile ONG-ului de nenumărate ori şi nu a crezut că va ajunge să facă parte din echipa Mare Nostrum. „Cunoşteam organizaţia nonguvernamentală din perioada în care lucram ca producător la un post de televiziune local.ONG-ul avea nevoie de PR pentru consolidarea şi promovarea imaginii pe piaţă, m-am dus la interviu şi am ajuns să lucrez cu ei. Partea de PR m-a atras înainte de toate, plus că reprofilarea pe mediu a fost o provocare“, povesteşte Ramona Crângaşu.
A intrat cu forţe proaspete la noul loc de muncă în două proiecte ample şi ambiţioase: „Litoral Curat“ şi „Ape de îmbăiere“. „A fost destul de dificil la început, pentru că a trebuit să mă obişnuiesc cu un alt stil de lucru şi cu alţi termeni“, mărturiseşte tânăra.
Mediul, o provocare
S-a descurcat foarte bine şi pasul următor a fost să coordoneze campania publică „Ziua Internaţională a Mării Negre“. În campaniile Mare Nostrum, Ramona a intrat în contact cu voluntarii, majoritatea adolescenţi. Apropierea de ei a fost dificilă.
„A fost un lucru nou pentru mine din punctul ăsta de vedere, dar şi dificil. Mi-am adaptat mesajul în funcţie de nevoile şi curiozităţile lor şi am încercat să îi atrag pe partea de comunicare şi organizare de evenimente. Astfel, i-am sensibilizat puţin şi i-am determinat să se implice, completând eforturile colegilor mei de a-i apropia de latura ecologistă şi a voluntariatului“, spune ea.
Prietenii, cel mai frumos cadou
Mulţi dintre copii aveau curiozităţi legate de jurnalism, dar şi de mediu. Tânăra a încercat să creeze punţi de legătură între cele două domenii şi chiar a reuşit să „corupă“ o voluntară. Nu consideră dificilă munca alături de copii, ci doar foarte complexă.
A abordat şi domeniul delincvenţei juvenile, fiind, de altfel, tema lucrării de licenţă. „Lucrul în echipă există în oricare domeniu de activitate. Esenţial este însă să adaptezi mesajul“, adaugă ea. Cel mai preţios premiu pe care l-a câştigat Ramona de când este în familia Mare Nostrum sunt prietenii.
Promite proiecte interesante
Alături de Mare Nostrum, Ramona Crângaşu a avut ocazia să călătorească. Primele deplasări au fost în Bulgaria, la Varna. În luna februarie va pleca la Braşov să reprezinte ONG-ul constănţean la forumul de mediu privind managementul deşeurilor.
În viitor, intenţionează să facă propuneri de proiecte, considerând demersul un pas natural, care va veni de la sine în viitorul cât se poate de apropiat. „Partea de PR pe partea de ONG este încă un pionierat în România, din păcate. Mare Nostrum este unul dintre pionieri. Îmi place domeniul acesta, am ajuns să îi cunosc o parte din mecanisme, dar vreau să îi descopăr şi pârghiile reale de funcţionare“, conchide Ramona Crângaşu.
Mesajul pe care-l transmite Ramona persoanelor care nu respectă mediul este acelaşi pe care l-a avut şi pentru ea, până în urmă cu puţin timp: „Utilizarea raţională a resurselor este cheia unei existenţe sănătoase. Distrugi natura, îţi distrugi practic şansele de a exista într-un mediu sănătos“.
By ROXANA GLAVAN
miercuri, 20 ianuarie 2010
EARNEST VALENTINO va sustine o conferinta de presa cu ocazia celei de-a doua veniri in Romania!
Conferinta de presa va avea loc pe data de 23.01.2010(ziua concertului), la sediul Complexului Social de Servicii "Sf. Ecaterina", complex pe care Michael Jackson l-a vizitat in 1996, cu ocazia venirii sale in Romania. Conferinta va incepe la ora 13.00.
La conferinta vor participa: Earnest Valentino, echipa REW EVENTS si Danut Fleaca, director al Complexului Sfanta Ecaterina.
In cadrul conferintei, se vor anunta planurile comune pe care Earnest Valentino si Danut Fleaca, directorul Complexului Social de Servicii "Sf. Ecaterina" le vor demara in viitorul apropiat.
Sediul Complexului Social de Servicii "Sf. Ecaterina" este: Str. Maresal Averescu, nr.17, Sector 1, cu intrarea prin Bdul Marasti, 14 D.
Va asteptam!
La conferinta vor participa: Earnest Valentino, echipa REW EVENTS si Danut Fleaca, director al Complexului Sfanta Ecaterina.
In cadrul conferintei, se vor anunta planurile comune pe care Earnest Valentino si Danut Fleaca, directorul Complexului Social de Servicii "Sf. Ecaterina" le vor demara in viitorul apropiat.
Sediul Complexului Social de Servicii "Sf. Ecaterina" este: Str. Maresal Averescu, nr.17, Sector 1, cu intrarea prin Bdul Marasti, 14 D.
Va asteptam!
Earnest, pentru a doua oară în România!
După cele 2 concerte sustinute la Cluj si Pitesti, Earnest Valentino revine în România! De data aceasta, artistul va sustine un concert la Bucuresti, în club Fratelli, pe data de 23.01.2010. Pe fanii prezenti la eveniment îi asteaptă si o surpriză: unul dintre ei va avea ocazia să urce pe scenă alături de Earnest Valentino si să danseze pe coregrafia hitului: ”The way you make me feel!” Norocosul va fi ales în urma preselectiei pe care REW EVENTS o desfăsoară online, până pe data de 17.01.2010.
Artistul de origine americană, declarat sosia oficială a lui Michael Jackson va ajunge în Bucuresti, pe data de 22 ianuarie, împreună cu stafful său. Aflat pentru a doua oară în România, Earnest Valentino mărturiseste faptul că experientele anterioare de la Cluj si Pitesti l-au impresionat peste măsură: ”Am avut emotii, ce-i drept. Fiecare public e diferit în felul lui, dar în momentul în care am văzut căldura din ochii publicului român, am simţit imediat că îi pot considera deja prieteni. Aproape că mi-au dat lacrimile, nu mă aşteptam să fiu întâmpinat cu atâta sensibilitate şi pasiune. Iar pentru asta, trebuie să le spun că îi voi păstra mereu în suflet”, a spus Earnest Valentino, într-o declaraţie trimisă către REW EVENTS.
Pentru concertul din 23.01.2010, Bucureşti, Club Fratelli, Earnest le-a pregătit o surpriză fanilor Michael Jackson: cel care va dovedi că este cel mai mare fan Michael Jackson, va urca pe scenă alături de Earnest, pentru a dansa pe coregrafia hitului ”The way you make me feel”. Norocosul va fi ales în urma preselecţiei organizate online de REW EVENTS, care se va desfăşura până pe data de 17.01.2010, ultima zi în care se pot face înscrierile. Înscrierea se poate face accesând site-ul www.rewevents.ro si completând toate câmpurile din formularul pus la dispozitie.
Artistul va susţine şi o conferinţă de presă, înaintea evenimentului, în care va vorbi presei despre proiectele sale legate de România. Detalii despre conferinta de presă vor fi comunicate ulterior, printr-un anunt.
Nu în ultimul rând, Earnest Valentino le readuce aminte fanilor din România că misiunea lui si a lor este aceea de a duce mesajul lui Michael mai departe.
Artistul de origine americană, declarat sosia oficială a lui Michael Jackson va ajunge în Bucuresti, pe data de 22 ianuarie, împreună cu stafful său. Aflat pentru a doua oară în România, Earnest Valentino mărturiseste faptul că experientele anterioare de la Cluj si Pitesti l-au impresionat peste măsură: ”Am avut emotii, ce-i drept. Fiecare public e diferit în felul lui, dar în momentul în care am văzut căldura din ochii publicului român, am simţit imediat că îi pot considera deja prieteni. Aproape că mi-au dat lacrimile, nu mă aşteptam să fiu întâmpinat cu atâta sensibilitate şi pasiune. Iar pentru asta, trebuie să le spun că îi voi păstra mereu în suflet”, a spus Earnest Valentino, într-o declaraţie trimisă către REW EVENTS.
Pentru concertul din 23.01.2010, Bucureşti, Club Fratelli, Earnest le-a pregătit o surpriză fanilor Michael Jackson: cel care va dovedi că este cel mai mare fan Michael Jackson, va urca pe scenă alături de Earnest, pentru a dansa pe coregrafia hitului ”The way you make me feel”. Norocosul va fi ales în urma preselecţiei organizate online de REW EVENTS, care se va desfăşura până pe data de 17.01.2010, ultima zi în care se pot face înscrierile. Înscrierea se poate face accesând site-ul www.rewevents.ro si completând toate câmpurile din formularul pus la dispozitie.
Artistul va susţine şi o conferinţă de presă, înaintea evenimentului, în care va vorbi presei despre proiectele sale legate de România. Detalii despre conferinta de presă vor fi comunicate ulterior, printr-un anunt.
Nu în ultimul rând, Earnest Valentino le readuce aminte fanilor din România că misiunea lui si a lor este aceea de a duce mesajul lui Michael mai departe.
marți, 19 ianuarie 2010
TU.
De cand m-ai vazut prima data, incerci sa deslusesti ce gandesc. Imi analizezi fiecare miscare si te intrebi in fiecare secunda ce se ascunde in spatele zambetului elegant pe care-l afisez.Imi urmaresti miscarea mainilor si dai sa imi aprinzi tigara ori de cate ori crezi ca mana mea se duce lent, inspre pachetul toxic.Iti place jocul gesturilor mele, de care ai fost hipnotizat pe data.Imi penetrezi privirea si incerci sa citesti licarirea ochilor. Stii ca nu se datoreaza tie si esti convins ca stiu sa joc teatru, de dragul publicului. Esti constient ca nu vei sti niciodata cat din ceea ce privesti iti apartine.Sau daca iti va apartine vreodata. Faci un pas inapoi si incerci sa analizezi intregul, incercand sa te convingi, din nou, ca nu esti doar o victima a unui suras de felina. Devii brusc timid in apropierea mea si incepi sa porti discutii lipsite de sens, ferindu-te sa`mi intalnesti privirea ferma. Ai cutezanta insa sa o confrunti, pentru a-mi arata cat de barbat esti. Stiu ca esti dorit.Dar asta nu te face cu nimic mai bun decat ceilalti. Stiu ca esti elegant. Dar asta nu demonstreaza decat finisajul perfect al unei cladiri somptuoase.Stii ca dincolo de ceea ce esti se afla ceea ce cred eu.Pentru ca vrei sa ma dai pe spate si sa imi intri in suflet.Usa am deschis-o. Insa te tin in prag, sa te hotarasti care vrei sa-ti fie urmatorul pas. Stiu ca tu crezi ca initiativa iti apartine si jucam dupa regulile tale.Niciodata nu e asa. In realitate, ti-e teama ca ai intalnit pe acea cineva care ti-a pus capastru. Si ti-e greu sa accepti asta. In fond, tu poti parea intotdeauna barbatul imbatabil. Pentru toate.Nimic nu este insa perfect.Nici macar finisajul tau elegant, in spatele caruia te ascunzi in permanenta
Martor al iadului viscolit
M-au trezit la ora 7.00 zgomotele de lopeti. Harjaiau incontinuu in asfaltul demult ingropat sub zapada. La celalat capat al lor stateau o adunatura de oameni cu dare de mana, panicati ca nu vor avea cum sa plece cu masinile la munca. Nici daca se tocmeau nu reuseau sa fie atat de eficienti.Sunt toti acoperiti de un strat gros de zapada rece si au obrajii piscati de viscolul care a inceput sa mature tot cu numai cateva ore in urma. Putin mai la stanga, un alt individ isi implora masina sa porneasca, bodoganind incontinuu. Sunetul inecat al motorului tradeaza insa intentiile automobilului uzat, pentru care nu mai exista nici o sansa. Cel putin, nu pe vremea asta.
Mi-am facut curaj sa cobor in iadul pe care il observam cu teama la geam, sorbind din cafea.Linistea din jur, asezonata cu zgomote surde ale tehnicilor care dadeau gres imi dadeau o stare de neliniste linistita. Senzatia stranie ca toti ne aflam bagati in acelasi rahat alb, impecabil, ma mai linistea putin.
Curajul meu s-a dus mai departe si am inceput sa ma indrept, pe jos, catre locul de munca. Vscolul imi biciuia fiecare por al epidermei. Cel mai eficient gomaj pentru ten, imi repetam in minte, pentru a-mi pastra luciditatea caldurii. Din cauza nametilor imensi, oamenii circulau pe mijlocul strazilor.Nu ca ele ar fi fost curatate, dar zapada putea fi penetrata acolo, pentru ca era in strat mic adunata. Pe margini, muntii de nameti m-au facut sa ma gandesc din nou la apocalipsa. Nu cea biblica, dar cea imaginata de un om obisnuit, care trebuie sa ajunga la munca.
De jur imprejurul meu, nervi, urlete si fum iesind din cosurile caselor. Pe alocuri, zapada era patata de urina cainilor, care abia indurau frigul, zgribulindu-se la fiecare rahala.
In dreapta mea, doi indivizi dadeau cu lopetile de zor, incercand sa scoata masina din parcare. Neputinta in fata albului i-a facut sa urle dupa ajutor. Un grup de tineri au dat spargerea gastii si s-au dus sa ii ajute.
Fulgii mi se lipsesc de gene, iar mainile imi sunt inghetate bocna. Cu ochii mijiti, incerc sa gasesc drumul catre birou.Rafalele de viscol imi matura nametii din fata si le schimba traiectoria, mutand zapada dintr-o parte in alta. "Nu mai pot!", exclam in minte, incercand sa imi dezghet picioarele.
Haosul alb ne-a suprimat.Viscolul ne matura si ultimele ganduri.Solitara, o sanie cara un copil. Bine ca macar cineva se bucura de tot dezastrul asta!
Mi-am facut curaj sa cobor in iadul pe care il observam cu teama la geam, sorbind din cafea.Linistea din jur, asezonata cu zgomote surde ale tehnicilor care dadeau gres imi dadeau o stare de neliniste linistita. Senzatia stranie ca toti ne aflam bagati in acelasi rahat alb, impecabil, ma mai linistea putin.
Curajul meu s-a dus mai departe si am inceput sa ma indrept, pe jos, catre locul de munca. Vscolul imi biciuia fiecare por al epidermei. Cel mai eficient gomaj pentru ten, imi repetam in minte, pentru a-mi pastra luciditatea caldurii. Din cauza nametilor imensi, oamenii circulau pe mijlocul strazilor.Nu ca ele ar fi fost curatate, dar zapada putea fi penetrata acolo, pentru ca era in strat mic adunata. Pe margini, muntii de nameti m-au facut sa ma gandesc din nou la apocalipsa. Nu cea biblica, dar cea imaginata de un om obisnuit, care trebuie sa ajunga la munca.
De jur imprejurul meu, nervi, urlete si fum iesind din cosurile caselor. Pe alocuri, zapada era patata de urina cainilor, care abia indurau frigul, zgribulindu-se la fiecare rahala.
In dreapta mea, doi indivizi dadeau cu lopetile de zor, incercand sa scoata masina din parcare. Neputinta in fata albului i-a facut sa urle dupa ajutor. Un grup de tineri au dat spargerea gastii si s-au dus sa ii ajute.
Fulgii mi se lipsesc de gene, iar mainile imi sunt inghetate bocna. Cu ochii mijiti, incerc sa gasesc drumul catre birou.Rafalele de viscol imi matura nametii din fata si le schimba traiectoria, mutand zapada dintr-o parte in alta. "Nu mai pot!", exclam in minte, incercand sa imi dezghet picioarele.
Haosul alb ne-a suprimat.Viscolul ne matura si ultimele ganduri.Solitara, o sanie cara un copil. Bine ca macar cineva se bucura de tot dezastrul asta!
duminică, 17 ianuarie 2010
Locul meu nu e "aici".E oare "acolo"?
De vreo 4 ani incoace, am aceeasi problema: nu`mi gasesc locul. Nimic nu pare a fi al meu, nimic nu pare a vrea sa ma integreze intru-totul, nimic nu pare a ma defini atat de bine incat sa pot sa zic : "Ma statornicesc! Aici e de mine!" Am momente de liniste si pura revelatie, in care cred ca daca as fi in alta parte, mai mult ca sigur ca locul ala nu mi s-ar potrivi la fel de manusa ca manusa asta. Sunt acele momente in care creierul meu este mult prea ocupat si ingropat in hartii si da impresia de autosuficienta. Altceva nu ii mai trebuie:nici prieteni, nici iubire, nici atentie.Nimic.E suficient faptul ca exista el si mecanismele lui, care imi dau impresia ca locul meu nu trebuie sa fie in alta parte decat acolo unde mi se recunosc merite, unde apar proiecte noi, unde ma implic, unde socializez cand apuc.Adica aici.
Insa imediat dupa aceste momente destrabalant de linistitoare, vin celelalte. Momente in care perspectiva se schimba si cred cu tarie ca locul meu trebuie sa fie dincolo de gratiile argintii ale realitatii mele imediate. Asta e semn ca el, creierul, este in repaus si incepe sa analizeze continuu beneficiile taramului fagaduintei, cel de dupa gratiile argintii. E suficient un singur gest, o singura poza, un singur moment, ca procesul comparatiilor incepe, la nivel mental: acolo e mai frumos, pentru ca...uite ca acolo m-am distrat mai bine decat..uite ca am mai multi prieteni acolo decat aici.Si daca lucrurile stau asa, eu ce caut Aici?
Intotdeauna, acel acolo devine Bucuresti. Acolo am prietenii, acolo am linistea, acolo am fericirea, acolo am cafelele de dim, acolo am zambetele, acolo am tot. Sau aproape tot. Intotdeauna. Diferenta dintre aici si acolo sfasie de fiecare data, de la primul pana la ultimul cuvant, de la prima pana la ultima amintire. Nici acum nu sunt convinsa unde mi-ar fi mai bin.Insa un singur lucru stiu: este obositor de frustrant sa alerg mereu intre aceleasi 2 alternative care nu reusesc sa ajunga la un numitor comun. Niciodata. Poate ca nici aici ...dar nici acolo nu ma vor. Poate ca sunt sortita sa nu depasesc vreodata dilema locului pe care sa-l numesc "acasa".In fond, predestinarea este inca un concept valid, cu aplicabilitate.
...si cand te gandesti ca totul a pornit de la o simpla amintire a ultimelor mele zambete, purtate prin Tribute.....
Insa imediat dupa aceste momente destrabalant de linistitoare, vin celelalte. Momente in care perspectiva se schimba si cred cu tarie ca locul meu trebuie sa fie dincolo de gratiile argintii ale realitatii mele imediate. Asta e semn ca el, creierul, este in repaus si incepe sa analizeze continuu beneficiile taramului fagaduintei, cel de dupa gratiile argintii. E suficient un singur gest, o singura poza, un singur moment, ca procesul comparatiilor incepe, la nivel mental: acolo e mai frumos, pentru ca...uite ca acolo m-am distrat mai bine decat..uite ca am mai multi prieteni acolo decat aici.Si daca lucrurile stau asa, eu ce caut Aici?
Intotdeauna, acel acolo devine Bucuresti. Acolo am prietenii, acolo am linistea, acolo am fericirea, acolo am cafelele de dim, acolo am zambetele, acolo am tot. Sau aproape tot. Intotdeauna. Diferenta dintre aici si acolo sfasie de fiecare data, de la primul pana la ultimul cuvant, de la prima pana la ultima amintire. Nici acum nu sunt convinsa unde mi-ar fi mai bin.Insa un singur lucru stiu: este obositor de frustrant sa alerg mereu intre aceleasi 2 alternative care nu reusesc sa ajunga la un numitor comun. Niciodata. Poate ca nici aici ...dar nici acolo nu ma vor. Poate ca sunt sortita sa nu depasesc vreodata dilema locului pe care sa-l numesc "acasa".In fond, predestinarea este inca un concept valid, cu aplicabilitate.
...si cand te gandesti ca totul a pornit de la o simpla amintire a ultimelor mele zambete, purtate prin Tribute.....
vineri, 15 ianuarie 2010
Barbatii din viata mea
Au fost de toate felurile:frumosi, charmanti, inteligenti, doriti, puternici, stilati, isteti. Unii chiar le-au avut pe toate, facand parca in ciuda tuturor prin atitudinea lor nonsalanta, a sigurantei. Unii insa, nu au fost atat de norocosi. Dar si unii, si altii, au deja un element in comun in viata lor:pe mine. Nu stiu daca ei sunt norocosii sau eu sunt norocoasa ca ii am/i-am avut, dar atata vreme cat norocul este implicat in ecuatia asta si zambetul apare numai la pronuntarea unui singur nume, atunci totul este cum nu se poate mai...normal.
Barbatii din viata mea sunt multi.Intotdeauna au fost. Niciodata nu s-au batut intre ei, pentru ca fiecare a stiut sa joace in limitele rolului pe care si l-a asumat. Sunt iubitii, sunt prietenii foarte apropiati, sunt colaboratorii, partenerii de afaceri, amantii si "paternalii". Fiecare isi pune amprenta, intr-un fel sau altul, fiecare starneste zambete, dragoste, icnete, furie dezlantuita sau armonie deplina. Starnesc sentimente, pentru ca ceva ii starneste la mine. Tot un zambet, tot o atitudine, tot un gest.
E o investitie serioasa de sentimente, emotii si experiente, care iti construiesc un puzzle inter-relational. Cu cat mai mult relationezi, cu atat mai mult iti dai seama ca barbatii de langa tine,care nu te vor pentru ei, dar nici pentru oricare din ceilalti sunt cea mai mare realizare pe care poti sa o ai ca femeie. Iar investitia mea isi arata roadele ori de cate ori ies cu barbatii mei in oras.
Barbatii mei nu au nume. Se cunosc atat de bine si stiu atat de bine ce rol au in viata mea, incat nominalizarea lor aproape ca devine o jignire. Sunt cei care ma scot la cafea, sunt cei care nu stiu ce motive sa invoce pentru a ma baga in seama, sunt cei carora le e frica sa nu se indragosteasca.
Dintre toti, ultimii sunt cei mai interesanti. Pentru ca teama lor este fascinanta. Sunt atat de rationali si radicali, incat nu i-ai crede niciodata capabili sa imparta iubire. Dar o impart. Pe intuneric, in semiumbra, in intimitate. Instrumentele lor preferate sunt gesturile si privirea plina de inteles. Cu astea lupta ei pentru iubire, pentru ca mai apoi sa schimbe armamentul de razboi intr-o timiditate si reticenta iesite din comunul lor masculin. Pe de o parte, stiu ca nu trebuie sa iubeasca, pe de alta..isi dau seama ca inevitabilul s-a produs deja si nu mai trebuie sa insiste asupra evidentului. De aici incepe chinul.Al lor.
Insa tot barbatii din viata mea se numesc.Cu sau fara teama lor de a se indragosti.
Barbatii din viata mea sunt multi.Intotdeauna au fost. Niciodata nu s-au batut intre ei, pentru ca fiecare a stiut sa joace in limitele rolului pe care si l-a asumat. Sunt iubitii, sunt prietenii foarte apropiati, sunt colaboratorii, partenerii de afaceri, amantii si "paternalii". Fiecare isi pune amprenta, intr-un fel sau altul, fiecare starneste zambete, dragoste, icnete, furie dezlantuita sau armonie deplina. Starnesc sentimente, pentru ca ceva ii starneste la mine. Tot un zambet, tot o atitudine, tot un gest.
E o investitie serioasa de sentimente, emotii si experiente, care iti construiesc un puzzle inter-relational. Cu cat mai mult relationezi, cu atat mai mult iti dai seama ca barbatii de langa tine,care nu te vor pentru ei, dar nici pentru oricare din ceilalti sunt cea mai mare realizare pe care poti sa o ai ca femeie. Iar investitia mea isi arata roadele ori de cate ori ies cu barbatii mei in oras.
Barbatii mei nu au nume. Se cunosc atat de bine si stiu atat de bine ce rol au in viata mea, incat nominalizarea lor aproape ca devine o jignire. Sunt cei care ma scot la cafea, sunt cei care nu stiu ce motive sa invoce pentru a ma baga in seama, sunt cei carora le e frica sa nu se indragosteasca.
Dintre toti, ultimii sunt cei mai interesanti. Pentru ca teama lor este fascinanta. Sunt atat de rationali si radicali, incat nu i-ai crede niciodata capabili sa imparta iubire. Dar o impart. Pe intuneric, in semiumbra, in intimitate. Instrumentele lor preferate sunt gesturile si privirea plina de inteles. Cu astea lupta ei pentru iubire, pentru ca mai apoi sa schimbe armamentul de razboi intr-o timiditate si reticenta iesite din comunul lor masculin. Pe de o parte, stiu ca nu trebuie sa iubeasca, pe de alta..isi dau seama ca inevitabilul s-a produs deja si nu mai trebuie sa insiste asupra evidentului. De aici incepe chinul.Al lor.
Insa tot barbatii din viata mea se numesc.Cu sau fara teama lor de a se indragosti.
vineri, 8 ianuarie 2010
I want to reconcile the violence in ur heart
Muse nu intra neaparat printre preferintele mele muzicale, dar recunosc ca single-ul asta este incredibil. Sorbiti`i si voi acordurile:
Cafeaua mea cu tutun are o prefata
Am inceput sa scriu prefata Cafelei mele cu tutun.E relaxant si zambesc subtil, dar plin de inteles, pentru ca fiecare cuvant rezoneaza in mintea mea. Merge repede si inspiratia curge, la fel de repede ca si cafeaua care se scurge pe gaturile insetate ale personalejor mele.Sunt povesti simple, de viata, in care fiecare se poate regasi.DAr sunt atat de intime, incat cu greu poti sa le scoti din intimitatea lor.Sunt calde si pline de sentiment:al meu pentru altii si al altora pentru mine.Din amintiri a ramas doar zambetul, pe care il scoate de la naftalina in fiecare dimineata ea, cafeaua. she-s the trigger, care imi smulge atatea zambete si multumiri. Sunt cateva persoane carora ar trebui sa le multumesc pentru asta, dar o voi face in finalul cartii:)
luni, 4 ianuarie 2010
Ocazie unica pentru fanii Michael Jackson/ Earnest Valentino!
Echipa REW EVENTS lanseaza la apa cea mai tare provocare din 2010 pentru fanii Michael Jackson si Earnest Valentino!
Demonstreaza-ne ca tu esti cel mai tare fan al lui MJ, iar noi te facem REw`s Special Guest la concertul pe care Earnest Valentino il va sustine pe data de 23.01.2010, in Club Fratelli, Bucuresti.
Ce inseamna asta? Ca te tratam regeste, iti dam acces backstage la eveniment si ocazia de a dansa pe scena, alaturi de Earnest Valentino, pe coregrafia hitului: “The way you make me feel!”
Ce trebuie sa dai tu la schimb? Mobilizeaza-te pana pe data de 15.01.2010 si completează formularul pe care îl gasesti pe www.rewevents.ro.
Atentie!! Pentru a te putea inscrie la preselectie, trebuie sa ai varsta cuprinsa intre 18-28 de ani si sa ai domiciliul in Constanta sau in Bucuresti.
Da ce ai mai bun si convinge-ne ca TU esti cel care trebuie sa mearga cu noi la concertul Earnest Valentino din Club Fratelli, Bucuresti!
Pana una alta, te lasam sa inveti coregrafia hitului: “The way you make me feel!” de aici: http://www.youtube.com/watch?v=ULx6NnG_WvI&feature=player_embedded
Demonstreaza-ne ca tu esti cel mai tare fan al lui MJ, iar noi te facem REw`s Special Guest la concertul pe care Earnest Valentino il va sustine pe data de 23.01.2010, in Club Fratelli, Bucuresti.
Ce inseamna asta? Ca te tratam regeste, iti dam acces backstage la eveniment si ocazia de a dansa pe scena, alaturi de Earnest Valentino, pe coregrafia hitului: “The way you make me feel!”
Ce trebuie sa dai tu la schimb? Mobilizeaza-te pana pe data de 15.01.2010 si completează formularul pe care îl gasesti pe www.rewevents.ro.
Atentie!! Pentru a te putea inscrie la preselectie, trebuie sa ai varsta cuprinsa intre 18-28 de ani si sa ai domiciliul in Constanta sau in Bucuresti.
Da ce ai mai bun si convinge-ne ca TU esti cel care trebuie sa mearga cu noi la concertul Earnest Valentino din Club Fratelli, Bucuresti!
Pana una alta, te lasam sa inveti coregrafia hitului: “The way you make me feel!” de aici: http://www.youtube.com/watch?v=ULx6NnG_WvI&feature=player_embedded
Scrierile mele se raresc.Aici.
Ma gandesc din ce in ce mai serios sa renunt la scrisul virtual. Sau sa scriu din ce in ce mai rar. Am nevoie de o pauza, am nevoie sa imi canalizez atentia catre celelalte proiecte, pe care de abia acum incep sa le gestionez asa cum trebuie.
Unul este o carte, ca sa vezi! O carte al carui subiect mi-a fost dat de o parte din destainurile pe care le fac aici de ceva timp. O carte la care am ajuns sa tin, cu toate ca nici nu am inceput-o inca. Dar stiu ca va alina multe inimi si va stoarce multe lacrimi, odata ce va fi definitivata. Pentru ca vorbeste cu sentiment...despre sentiment. Vorbeste despre experiente, vorbeste despre cafea, vorbeste despre tutun, vorbeste despre vicii si destainuiri la ceas de noapte, in lumina slaba a unui cafe bar, a unei masini, a unei mese, a unui felinar. Dar intotdeauna in fumul dens, cetos, al unei tigari. O sa fie frumos, o sa vedeti. Ma intreb cati dintre voi va veti regasi in snoavele mele pline de sentiment.
Unul este o carte, ca sa vezi! O carte al carui subiect mi-a fost dat de o parte din destainurile pe care le fac aici de ceva timp. O carte la care am ajuns sa tin, cu toate ca nici nu am inceput-o inca. Dar stiu ca va alina multe inimi si va stoarce multe lacrimi, odata ce va fi definitivata. Pentru ca vorbeste cu sentiment...despre sentiment. Vorbeste despre experiente, vorbeste despre cafea, vorbeste despre tutun, vorbeste despre vicii si destainuiri la ceas de noapte, in lumina slaba a unui cafe bar, a unei masini, a unei mese, a unui felinar. Dar intotdeauna in fumul dens, cetos, al unei tigari. O sa fie frumos, o sa vedeti. Ma intreb cati dintre voi va veti regasi in snoavele mele pline de sentiment.
Sunt tot ceea ce am crezut ca nu sunt
E timpul sa imi schimb viata. In ultimul an, am trait haotic. Am iubit, am futut, am urat, am uneltit, am colapsat, m-am tarat, am facut tot ce a fost omeneste posibil pentru a ma face sa uit de ceea ce e cu adevarat important pentru mine: Eu. In goana mea disperata dupa ceea ce vor altii, am uitat ca eu nu sunt altii si ca mie imi place mereu sa merg pe carari inca nebatatorite, sa iubesc detasat, sa muncesc cu pasiune si sa ma vad zilnic la ceai cu prietenii, depanand situatii si dand intotdeauna sfaturi.
Asta sunt eu, de fapt: cea careia ii place sa fie mereu in centrul atentiei, dar cea care uraste sa iasa in evidenta prin cai traditionale. Eleganta e arma de baiate, zambetul, adevarata cucerire, iar inteligenta-arma secreta. Pasiunea si erotismul sunt doar un deliciu care se arata initiatilor sau uneltelor folosite in momente esentiale. Nu sunt o femeie slaba, asa cum am incercat sa ma conving in ultima perioada, aducand ca argument faptul ca sunt nehotarata. Sunt chiar transanta, iau intotdeauna ceea ce vreau, iar ceea ce vreau vine intotdeauna la mine. Numai in momentul potrivit.
As vrea sa fiu o femeie slaba, poate asa constiinta mi-ar da pace, poate asa as indupleca inimi, poate asa as cuceri mari barbati.Insa mie imi sunt suficienti barbatii din viata mea:asa tineri, asa batrani, asa intelepti, asa amuzanti, asa protectori, asa ironici cum sunt. Sunt barbatii mei, imi sunt prieteni. Ei imi aduc aminte de fiecare data ca rolul femeii in viata unui barbat nu este niciodata cel declarat cu voce tare. Pentru ca dincolo de vorbe, stau intotdeauna sentimente. Orbite de orgolii, masculinitati si teama de a arata slabiciuni.
Si ca tot vorbim de orgoliu, l-am avut nemasurat in ultimul an si cred ca este momentul sa il schimb, odata cu 2010. Nu mi se potriveste atat de bine si imi produce rani de suprafata. Plus ca se bate mereu cu o constiinta activa, iar asta ingreuneaza serios situatia. Si creierul. Si gandirea limpede.
Tot orgoliile m-au facut sa uit, pentru moment, ca eu, Ramona, ador sa citesc, ador sa ascult jazz, sa scriu, sa vorbesc, sa comunic, sa fiu originala, sa rad, sa ma prostesc, sa fiu iubita, sa ma "ocultizez", sa cunosc oameni noi, sa fiu inconjurata de prieteni. Amnezia temporara m-a privat de toate, zdruncinaturile mi-au produs angoasa, iar traiectoria mi-a fost atat de deviata incat nu ajungeam sa imi recunosc trairile. Chiar mai mult, sa nu ma regasesc in ele. M-am trezit intrebandu-ma unde imi sunt serile de analiza, serile in care stateam cu creionul in mana, subliniind citate din carti, serile in care ma prosteam cu runele, serile in care visam, serile in care ma simteam atat de bine cu mine incat incepeam sa zambesc stupid la toate lucrurile pe care le faceam.
Pierduta in propriul univers, colapsul a fost aproape:depresiile au fost acolo, complexele au fost acolo, ura si invidia au fost acolo, neputinta a fost adoptata imediat ca un copil din flori, care cerea mila. Am avut insa maini care sa ma ridice, iar ochii mi s-au luminat.Deh, oameni potriviti, la timpul potrivit, in locul potrivit. Tind sa cred ca se numesc prieteni. Eu asa ii numesc, cel putin, poate voi aveti o alta denumire pentru ei. Sunt cei care iti aduc aminte mereu cat de valoros esti, care iti insenineaza seara dupa o zi cumplita, care te suna mereu sa iti zica lucruri banale, pe care numai voi le stiti, care spun ca sunt mandri de tine, indiferent de situatie. Cu ei am trait, cu ei am trecut peste tot. Si ei stiu prin cate incercari m-a pus 2009 sa trec.
Am realizat ca sufar de o boala numita pionieratul vietii mele, pe care inca incerc sa o tin de capastru, fara sa mi se duca dracului pe aratura. Incepand de acum, sunt stapana pe ea.NU mai este ea stapana pe mine. Frumoasa schimbare de rol!
Asta sunt eu, de fapt: cea careia ii place sa fie mereu in centrul atentiei, dar cea care uraste sa iasa in evidenta prin cai traditionale. Eleganta e arma de baiate, zambetul, adevarata cucerire, iar inteligenta-arma secreta. Pasiunea si erotismul sunt doar un deliciu care se arata initiatilor sau uneltelor folosite in momente esentiale. Nu sunt o femeie slaba, asa cum am incercat sa ma conving in ultima perioada, aducand ca argument faptul ca sunt nehotarata. Sunt chiar transanta, iau intotdeauna ceea ce vreau, iar ceea ce vreau vine intotdeauna la mine. Numai in momentul potrivit.
As vrea sa fiu o femeie slaba, poate asa constiinta mi-ar da pace, poate asa as indupleca inimi, poate asa as cuceri mari barbati.Insa mie imi sunt suficienti barbatii din viata mea:asa tineri, asa batrani, asa intelepti, asa amuzanti, asa protectori, asa ironici cum sunt. Sunt barbatii mei, imi sunt prieteni. Ei imi aduc aminte de fiecare data ca rolul femeii in viata unui barbat nu este niciodata cel declarat cu voce tare. Pentru ca dincolo de vorbe, stau intotdeauna sentimente. Orbite de orgolii, masculinitati si teama de a arata slabiciuni.
Si ca tot vorbim de orgoliu, l-am avut nemasurat in ultimul an si cred ca este momentul sa il schimb, odata cu 2010. Nu mi se potriveste atat de bine si imi produce rani de suprafata. Plus ca se bate mereu cu o constiinta activa, iar asta ingreuneaza serios situatia. Si creierul. Si gandirea limpede.
Tot orgoliile m-au facut sa uit, pentru moment, ca eu, Ramona, ador sa citesc, ador sa ascult jazz, sa scriu, sa vorbesc, sa comunic, sa fiu originala, sa rad, sa ma prostesc, sa fiu iubita, sa ma "ocultizez", sa cunosc oameni noi, sa fiu inconjurata de prieteni. Amnezia temporara m-a privat de toate, zdruncinaturile mi-au produs angoasa, iar traiectoria mi-a fost atat de deviata incat nu ajungeam sa imi recunosc trairile. Chiar mai mult, sa nu ma regasesc in ele. M-am trezit intrebandu-ma unde imi sunt serile de analiza, serile in care stateam cu creionul in mana, subliniind citate din carti, serile in care ma prosteam cu runele, serile in care visam, serile in care ma simteam atat de bine cu mine incat incepeam sa zambesc stupid la toate lucrurile pe care le faceam.
Pierduta in propriul univers, colapsul a fost aproape:depresiile au fost acolo, complexele au fost acolo, ura si invidia au fost acolo, neputinta a fost adoptata imediat ca un copil din flori, care cerea mila. Am avut insa maini care sa ma ridice, iar ochii mi s-au luminat.Deh, oameni potriviti, la timpul potrivit, in locul potrivit. Tind sa cred ca se numesc prieteni. Eu asa ii numesc, cel putin, poate voi aveti o alta denumire pentru ei. Sunt cei care iti aduc aminte mereu cat de valoros esti, care iti insenineaza seara dupa o zi cumplita, care te suna mereu sa iti zica lucruri banale, pe care numai voi le stiti, care spun ca sunt mandri de tine, indiferent de situatie. Cu ei am trait, cu ei am trecut peste tot. Si ei stiu prin cate incercari m-a pus 2009 sa trec.
Am realizat ca sufar de o boala numita pionieratul vietii mele, pe care inca incerc sa o tin de capastru, fara sa mi se duca dracului pe aratura. Incepand de acum, sunt stapana pe ea.NU mai este ea stapana pe mine. Frumoasa schimbare de rol!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)