Se facea ca eram intr-un apartament ce nu imi apartinea. Imi aruncasem bagajul pe jos, la invitatia lui, a unui prieten plin de glume si initiative, care-mi spusese ca ar fi amuzant daca am sta cu totii, cateva zile, impreuna, in acelasi loc. Macar pana terminam ceea ce ne propusesem. Aveam deadline.
Mi-am lasat bagajul langa canapea si l-am dat uitarii, prinsa de ceea ce faceam. L-am avertizat ca daca e sa ma suporte atatea zile, ar fi cazul sa se acomodeze cu gandul ca voi umbla suflecata, dezlanata si pe alocuri, dezgolita, pentru ca asta imi era meteahna. Aveam tabieturi, la care nu puteam renunta. De fapt, nu eram dispusa sa renunt la asta, pentru ca imi dadea starea de confort si de natural, pe care o propovaduiam intotdeauna prin toti porii. A zis ca nu il deranjeaza si ca nu va interpreta asta in nici un fel. Doar eram prieteni.
Camera era cumva spatioasa, cred ca o garsoniera modificata cu bun gust. Un minimalism new-yorkez rasarea din fiecare colt al ei: o masa de cafea mica, din lemn inchis la culoare, o canapea in care te afundai, de un verde-oliv cald, garnisita cu perne asortate cromatic. Peretii erau de un oliv intens, care iti dadea o stare de bine de cum intrat in casa. Undeva, in fata, o mini-biblioteca, in care trona regeste o plasma cu diagonala mare si un sistem audio performant. Cateva carti in engleza asezonau intreaga compozitie, dandu-mi senzatia ca am ajuns intr-un loc al deloc pierzaniei spirituale. Geamurile erau mari, acoperite de draperii fine si ofereau cea mai frumoasa priveliste de dimineata: o turma de copaci inalti, legati intre ei printr-un gazon bine ingrijit.
Nu am avut probleme cu acomodarea, iar munca era cum nu se poate mai fructuoasa. Dimineti la cafea si ceai, cu geamurile larg deschise, sa patrunda aerul curat...dupa-amieze si seri incarcate de munca, glume si mancare nesanatoasa.
Zilele au trecut, prieteniile s-au legat, iar starea de 3, cati eram...devenea o stare naturala, pe care o regasisem, pare-se, dupa lungi cautari. Nu era nimic pervers in asta, ci un natural care nu dadea de gandit nimanui. Nici noua, nici celorlalti.
M-am intrezit insa intr-o dimineata, intr-o liniste pe care nu puteam sa mi-o explic. Era cam greu sa fie liniste cu 2 barbati in aceeasi casa. Pesemne ca plecasera. Cu ochii pe jumatate adormiti, pantalonii scurti si lalai suflecati smechereste in partea de sus...si un maieu la fel de lalai, am gasit de cuviinta sa imi fac un ceai si sa ma bucur de linistea apartamentului.
M-am postat langa geam, admirand privelistea de afara, cand l-am simtit pe el langa mine. Era inalt. Si bine facut. Si adormit. Si mirosea a ceva proaspat de lemnos. Iar asta m-a trezit din reverie. Am stat insa nemiscata, in asteptare. Acea asteptare dureros de dulce, pentru ca simteam ca ceva s-a schimbat. Chiar si faptul ca ramasesem 2, in loc de trei, era un semn al schimbarii.
M-a cuprins cu bratele intr-o stransoare lejera, iar mainile lui au inceput sa cerceteze. Si-a apropiat capul aplecat de al meu si mi-a soptit testosteronic in ureche:
"Cat crezi ca mai pot rezista fara tine in viata mea?"
***
M-am trezit brusc. Vis sa fi fost?
Mi-am lasat bagajul langa canapea si l-am dat uitarii, prinsa de ceea ce faceam. L-am avertizat ca daca e sa ma suporte atatea zile, ar fi cazul sa se acomodeze cu gandul ca voi umbla suflecata, dezlanata si pe alocuri, dezgolita, pentru ca asta imi era meteahna. Aveam tabieturi, la care nu puteam renunta. De fapt, nu eram dispusa sa renunt la asta, pentru ca imi dadea starea de confort si de natural, pe care o propovaduiam intotdeauna prin toti porii. A zis ca nu il deranjeaza si ca nu va interpreta asta in nici un fel. Doar eram prieteni.
Camera era cumva spatioasa, cred ca o garsoniera modificata cu bun gust. Un minimalism new-yorkez rasarea din fiecare colt al ei: o masa de cafea mica, din lemn inchis la culoare, o canapea in care te afundai, de un verde-oliv cald, garnisita cu perne asortate cromatic. Peretii erau de un oliv intens, care iti dadea o stare de bine de cum intrat in casa. Undeva, in fata, o mini-biblioteca, in care trona regeste o plasma cu diagonala mare si un sistem audio performant. Cateva carti in engleza asezonau intreaga compozitie, dandu-mi senzatia ca am ajuns intr-un loc al deloc pierzaniei spirituale. Geamurile erau mari, acoperite de draperii fine si ofereau cea mai frumoasa priveliste de dimineata: o turma de copaci inalti, legati intre ei printr-un gazon bine ingrijit.
Nu am avut probleme cu acomodarea, iar munca era cum nu se poate mai fructuoasa. Dimineti la cafea si ceai, cu geamurile larg deschise, sa patrunda aerul curat...dupa-amieze si seri incarcate de munca, glume si mancare nesanatoasa.
Zilele au trecut, prieteniile s-au legat, iar starea de 3, cati eram...devenea o stare naturala, pe care o regasisem, pare-se, dupa lungi cautari. Nu era nimic pervers in asta, ci un natural care nu dadea de gandit nimanui. Nici noua, nici celorlalti.
M-am intrezit insa intr-o dimineata, intr-o liniste pe care nu puteam sa mi-o explic. Era cam greu sa fie liniste cu 2 barbati in aceeasi casa. Pesemne ca plecasera. Cu ochii pe jumatate adormiti, pantalonii scurti si lalai suflecati smechereste in partea de sus...si un maieu la fel de lalai, am gasit de cuviinta sa imi fac un ceai si sa ma bucur de linistea apartamentului.
M-am postat langa geam, admirand privelistea de afara, cand l-am simtit pe el langa mine. Era inalt. Si bine facut. Si adormit. Si mirosea a ceva proaspat de lemnos. Iar asta m-a trezit din reverie. Am stat insa nemiscata, in asteptare. Acea asteptare dureros de dulce, pentru ca simteam ca ceva s-a schimbat. Chiar si faptul ca ramasesem 2, in loc de trei, era un semn al schimbarii.
M-a cuprins cu bratele intr-o stransoare lejera, iar mainile lui au inceput sa cerceteze. Si-a apropiat capul aplecat de al meu si mi-a soptit testosteronic in ureche:
"Cat crezi ca mai pot rezista fara tine in viata mea?"
***
M-am trezit brusc. Vis sa fi fost?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentezi?Tare, sa te auda toata lumea:
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.