Se facea ca il vedeam in vis. Asa cum este el, dezinvolt si increzator. Asa cum l-am cunoscut prima oara, cu aceeasi privire patrunzatoare. Ma asigura ca lucrurile sunt ok si ca nu am de ce sa ma tem, pentru ca el ma iubeste in continuare. Si inca la fel de mult. Nu aveam vreun termen de comparatie pentru asta, asa ca l-am lasat sa imi vorbeasca vorbe dulci in vis si sa ma asigure in continuare. De tot ce vrea el.
M-am lasat purtata de replici si priviri, pana cand mintea mea s-a dus in primul moment in care am dat mana si ne-am zambit sugubat pe sub mustati (ale lui, evident). Senzatia ciudata ca ne cunoastem nu de o viata, ci de mai multe vieti era acolo, de la primul "Salut!" pe care ni l-am adresat, plin de forta si incredere. Privirile s-au intersectat, iar creierele au inceput sa functioneze, activate de un magnet si mai bizar decat simtamantul care ne-a curentat cand ne-am vazut prima data chipurile arse de soare. Aceleasi lucruri ne declansau, aceleasi glume ne faceau sa radem, aceleasi pasiuni ne tineau inca in viata. Molcom, la mine, "adrenalinos" la el. Dar erau aceleasi, diferita era doar viteza de reactie.
M-am intors in vis, unde lucrurile pareau sa experimenteze un labirint al emotiilor pe care nu l-am mai intalnit de ceva timp. De unde venea el? De ce asa? De ce cu atata patos? Raspunsurile nu mi-au venit, asa ca m-am trezit, cu ciudatul simtamant ca trebuia sa visez asta.
...Dar daca nu a fost un vis...?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentezi?Tare, sa te auda toata lumea:
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.