Dupa 6 editii indoor FUNK ROCK HOTEL iese la AER LIBER !

Dincolo de aparentele lui Scorsese

Geniul lui Scorsese este desavarsit. L ao prima vedere, pare foarte greu de digerat, iar aparenta se transforma in certitudine in momentul in care neofitul realizeaza ca nu intelege o boaba din atingerea plina de artistic a compozitiilor vizuale.
M-am uitat pentru a doua oare la "Shutter Island", una din ultimele mele obsesii in materii de film. Plotul mi s-a aratat altfel, la fel ca si cadrele ce il compuneau:incarcate de simbolism, dramatism si simetrii. Asta e Scorsese, un Kafka al vizualului, obsedat de simetrii si intelesuri dincolo de aparente. De altfel, intre plotul filmului se duce pe doua planuri: unul superficial, de suprafata, in care firul narativ si vizual sunt foarte usor asimilate...si un plan de adancime, in care totul este napadit de constructii simbolice si simetrice. Cel din urma face dovada stilului Scorsese. Pana si filtrele folosite sunt alese cu grija, daramite unghiurile de filmare si tehnicile de trans travelling sau gros planizare.Exista o dedublare permanenta a mesajului, cat si a personajelor, dedublare care manipuleaza si creeaza angoase ale descifrarii mesajului.
Dar sa revenim la compozitii. Daca te uiti cu atentie la fiecare secventa a filmului, vei avea o revelatie. Unghiurile sunt atat de bine alese, incat scot ce e mai bun din obiectele de compozitie ale cadrului. Vorbim de o finete cum rar gasesti, finetea artistului care-si deseneaza cu grija panza, astfel incat mesajul lui sa se duca mai departe. Ochiul meu critic a sesizat la o mare parte a cadrelor o compozitie simetrica si plina de simbolism. Cadrele sunt statice, ceea ce permite si jocul de simetrii. Exista un element central, care imparte compozitiile, dincolo de el aflandu-se simetriie. E o splendoare desavarsita a imaginii si a cromaticii, dincolo de semnificatiile si simbolismul propriu-zis. O sa observati ca leitmotivul compozitiilor este apa, vazuta ca element al purificarii, al catharsys-ului si al unui botez psihologic, vazut ca o provocare esentiala. In compozitii se aduna elemente pline de incarcatura esoterica: vorbim de intunericul de dinaintea genezei, intunericul spiritual, focul, personajele cheie, vazute ca adevarati meastri ai cunoasterii si indrumatori ai personajului principal, sangele, sacrificiul, precum si valorile pervertite moral ale unei societati decazute. Sigur, toate sunt simplu de observat, dar vazute si revazute iti releva alte semnificatii, indurmandu-te catre semnificatiile intentionate ale maestrului.
Ce o sa mai observi in cadrele lui Scorsese, dincolo de grija pentru detalii si simboluri, este muzica pe care o emana cadrele. Este o muzica interna devastatoare, care te face sa plutesti laolalta cu p[ersonajele. Muzica nu vine neaparat din coloana sonora, ci tocmai din acea grija a impletirii simbolurilor, culorilor si cadraturilor.
In concluzie, "Shutter Island" e un film ce trebuie vazut. Nu neaparat pentru plotul lui, ci pentru cadrele lui Scorsese.TRebuie sa recunosc, gratia lui Scorsese este mult mai slefuita decat cea a lui Tarkovsky. Sigur, sunt doua curente diferite, insasi prin prisma provenientei lor. Dar simbolismul e la fel de pregnant, si la unul, si la altul. A lui Scorsese este mai teatral, insa.

Spune`i numele cat mai des!

Ideea postului asta mi-a dat-o Paul, cand discutam, la un moment dat, la telefon, despre cat de ipocriti am ajuns noi, oamenii. Atunci cand vorbim, atunci cand comunicam, nu mai spunem celui din fata noastra pe nume. Fiti atenti putin, timp de cateva minute, atunci cand vorbiti cu cineva..si numarati de cate ori ii spuneti pe nume. Va zic eu:niciodata sau o singura data..si atunci abia cu jumatate de gura,d e parca ne-ar fi teama ca cerul s-ar pravali peste noi la simpla pronuntare a unui nume. In schimb, se gasesc alternative pentru lipsa asta:gasim apelative. Tot felul de cuvinte bizare ni se prelimba pe...limba, de te miri din ce ungher ascuns al creierului a putut sa iasa o asemenea enormitate. Aproape ca a devenit o competitie sa gasesti un apelativ. Ne intrecem in porcisme, magarisme, scrofisme, nemernicisme, ticalosisme, tampitisme, vacarisme(a nu se intelege gresit!) si tot felulde alte aberatii pe care le scoatem cu o rapiditate increidbila si ne lovim interlocutorul in moalele gurii cu ele. E mai simplu asa, pentru ca in felul asta, depersonificam tot. Daramam cu barosul orice urma de apropiere intre noi si cel din fata noastra. Spargem orice zid al brumei de umanitate ce ne-a mai ramas prin vene, vintre, cuvinte si ne usuram cu bolta pe tabieturile sociale. Da`le dracu! Sa se ocupe cine vrea de ele! NOi suntem prea grabiti, prea laconici, prea superficiali, prea puternici...prea..orice!!! pentru a mai putea pronunta un nume.
Dar eu sunt mereu Gigi Contra, asa ca de cate ori am ocazia, recuperez din haul asta metaforic al numelor neexprimate, pronuntand in exces cate un prenume apasat.Nu de alta, dar imi place cum suna toate in vocativ.

Funk rock your ears, la FRH 7!

Inainte de vacanta de vara, clateste`ti urechile la a saptea editie FUNK ROCK HOTEL, singurul SUMMER FEST 100% romanesc. Doua scene live vor fi amenajate pentru tine, iar cele mai bune trupe si cei mai buni Dj te vor pregati pentru distractia de la mare. Vino in Bucuresti, la FABRICA, pe 28 si 29 Mai, pentru a te rupe-n sunete cu:

SUIE PAPARUDE
L'ORCHESTRE de ROCHE
DISCOBALLS

VIVE la NOIZ
THE M O O O D
LES ELEPHANTS BIZARRES
T R A V K A
E.M.I.L

DJ

EKO + vj
UNU
OK CORRAL

Biletele se gasesc in reteaua magazinelor DIVERTA sau pe www.ticketpoint.ro si www.myticket.ro .Bilete disponibile prin Eventim: magazinele Germanos, Vodafone, librariile Humanitas, Carturesti si online pe www.eventim.ro”

Do you deja vu?

Am pus o intrebare simpla azi:Crezi in deja vu-uri?Raspunsurile au variat.De la DA la NU si invers.O parte din ele au fost ironice, pline de pamfletarism. Putin importa. VRoiam sa stiu, la o prima vedere, cati dintre cei cu care interactionez cred in genul asta de manifestari. Cred ca manifestari se numesc, la un nivel mai mult sau mai putin teoretic. Daca ar fi sa ne luam dupa definitii, deja vu-urile sunt taman acele senzatii pe care ai impresia ca le-ai mai trait odata. Parerile se impart aici:poate fi vorba de experiente din vieti anterioare, pe care le retraiesti aparent involuntar....pot fi fragmente din vise pe care le-ai avut la un moment dat. Senzatia pe care ti-o dau insa iti face sira spinarii un sloi de furnicaturi, pe care nu stii cum sa le cataloghezi, pentru ca nu le poti transpune in cuvinte. Tot ce depaseste limita verbala, intra deja in alta sfera de actiune. Nu trebuie sa ai cine stie ce calitati extrasenzoriale pentru a avea deja vu-urile astea, cu toate ca asta este parerea general impartasita. Orice individ constient de el si un pic(mai mult) atent la ceea ce se intampla in jur, isi poate dezvolta abilitatile pana intr`acolo incat sa isi gestioneze bine(daca nu chiar foarte bine) deja vu-urile.A nu se intelege insa prin controlat faptul ca poti sa le aduci la finalitatea dorita de tine, pentru ca asta nu se va intampla:frantura de realitate este copia fidela a franturii din vis sau a franturii activate de subconstientul tau. Controlul tau asupra ei nu consta in redirectionarea intentiei sau a cauzei..ci in gestionarea resurselor pe care le ai pentru a descifra mesajul in sine. Suna complicat la modul la care am spus-o eu, dar trebuie sa recunosc ca lucrurile sunt cat se poate de simple la nivelul asta:deja vu`ul te loveste si te loveste fix in moalele capului, exact in momentele in care marginalizezi detaliile unei actiuni si o privesti detasat. Acum intrebarea care se pune...la final este:daca ai transforma privitul detasat intr-o practica uzuala, care sunt sansele ca deja vu-urile sa creasca?

Tabieturi ce emana fericire

Dupa o prelungita perioada de zbucium, am revenit la ganduri mai bune.Atat de bune, incat mi-au activat si amintirile frumoase pe care le am. Nu ca as trai prin prisma lor, dar au un efect incredibil. Tot reiterandu-le, ajungi la concluzia ca :" sunt un om fericit!"Am vise care mi s-au implinit, am prieteni incredibili, am oameni interesanti cu a caror existenta ma intersectez ocazional, dar care imi produc un orgasm veritabil de fiecare data.Nu sexual.
Probabil ca sunt unul dintre acei putini norocosi care isi materializeaza gandurile(involuntar sau nu) si ajung sa le savureze pe indelete, ulterior. Sunt printre cei care savureaza cafeaua dimineata devreme, in liniste si seara tarziu stau cu un pahar de cognac in mana, la o discutie cu un individ interesant. Asta cand nu dau cognacul pe ceai sau cafea puternic aromata.
Sunt printre cei putini, la fel ca prietenii mei.

Shake it, baby!- Stanciu style.

S-a invartit si s-a jucat la butoane pana a ametit. Dar asa s-a facut cu un nou promo set, pe aprilie. Cristi Stanciu(sau dupa cum ii mai spun prietenii..de fapt, nu, nu dezvaluim asta aici) e mandru de ultima lui realizare in materie de muzica, despre care spune ca este "un set cu groove, cu mult feeling! Am strecurat si doua piese mai vechi asa de picanterie".
La final, Cristi a adaugat si un "Shake it, baby!", asta doar pentru a va face sa va mobilizati sa ascultati setul. Si ca tot vorbim de asta, luati de aici : http://www.partytime.ro/download/Cristi-Stanciu-Like-it-when-you-shake-it.html

Voluntari la numai 9 ani

Au numai 9 ani, dar au reuşit să convingă constănţenii că vârsta nu este importantă când vine vorba de mediu şi ecologie. Sunt copii simpli, cu suflet mare şi zâmbet inocent. Sfaturile pe care le impart ei sunt însă preţioase, iar întrebarea lor preferată a ajuns să fie: “Dar dumneavoastră ce faceţi cu uleiul, după ce îl folosiţi?”.

Elvis şi Denisa sunt cei mai tineri voluntari din echipa Mare Nostrum. De 2 luni de zile, “militează ” cot la cot cu ceilalţi colegi, pentru schimbarea mentalităţilor şi protejarea mediului. Au început prin a fi “asistenţi” în cadrul Campaniei “Ulei Uzat”. Au învăţat repede şi au avansat în “grad”. Acum sunt voluntari cu acte în regulă şi răspândesc informaţii despre colectarea uleiului uzat: “Îmi place să vorbesc cu oamenii. Am învăţat de la cei mai mari ce trebuie sa spun. Mi se pare usor şi îmi place”, a mărturisit Elvis, cu un zâmbet ştrengar în colţul gurii.
Entuziasmul şi dorinţa implicării o caracterizează şi pe sora lui, Denisa, care a câştigat simpatia constănţenilor în numai câteva fracţiuni de secundă: “Mama ne-a învăţat că este bine să ajutăm. Iar mie îmi place să ajut”, ne-a spus Denisa, fixând cu privirea următorul constănţean pe care avea să îl informeze.
Deşi sunt fraţi, Elvis şi Denisa s-au întrecut în ceea ce priveşte numărul de persoane abordate. În plus, cei doi s-au dovedit a fi şi buni cunoscători ai caracterului uman.
Zâmbetul jucăuş din colţul gurii şi energia debordantă, specifică vârstei, i-au fermecat şi pe ceilalţi membri ai echipei Mare Nostrum: “Am fost lângă ei în momentul în care informau constănţenii despre colectarea uleiul vegetal uzat, pentru a-i ajuta de câte ori este nevoie. Tocmai pentru ca mesajul transmis să fie cel real. Sunt copii, într-adevăr, dar sunt copii care au înţeles mesajul campaniei şi care dovedesc că niciodată nu este prea devreme pentru a te implica”, a spus Andreea Ionaşcu, coordonator proiect
În felul acesta Elvis şi Denisa au devenit cei mai tineri susţinători ai mesajului campaniei “Ulei Uzat”, campanie care-şi doreşte responsabilizarea cetăţenilor cu privire la colectarea şi predarea uleiului vegetal uzat către centrele de colectare mobile.


Un material de MARCELA ROMAN

Barbatul meu

Barbatul meu!Heh...Trebuie sa iau o gura lacoma de cafea inainte de a incepe sa vorbesc despre el.Poate asa imimai fac ordine in idei si imi aliniez cuvintele, ca in fata unui pluton de executie.
Barbatul meu nu are acte de provenienta.Este unul dintre cei putini, ca mine si ca tine, care alearga in voia sortii, incercand sa invinga destinul si pecetea ce i-a fost pusa in frunte.Nu-i este frica sa incerca marea cu degetul si e perfect constient de sine suficienta asta.Asta il face irezistibil. Sigur, si zambetul ravasit de dimineata, in fata caruia ai abandona si ultimul dram de constiinta ce ti se maizbate prin maduva spinarii.
Barbatul meu este de o masculinitate efervescenta, care-ti pisca fiecare por, intr-o dulce chinuiala. Te subjuga cu privirea lui, te inlantuie cu vorbele si ii cazi la picioare, epuizata..dupa o privire intensa pe care ti-o arunca...din intamplare.
El e cel care-mi smulge zambetele si reactiile demente in fiecare minut pe care-l petrecem impreuna. Imi intelege nebuniile si imi impartaseste micile placeri, la care se converteste doar pentru a-mi face pe plac.
Barbatul meu isi invinge orgoliul in momente cheie, scrasnind din dinti tot in momente cheie. E cel care nu uita niciodata ca face parte dintre cei putini, asa ca tine cu dintii de pozitia lui privilegiata.
Barbatul meu nu exista inca, dar i-am fabricat atent continutul.Poate asa voi evita imposibilul.

Eu si situatiile imposibile

Ma pun mereu in situatii imposibile. Le caut cu atata vehementa, incat ele mi se pun la picioare fara a clipi din gene. Concluzia logica pe care pot sa o trag de aici este ca imi doresc sa ma aflu in situatiile astea imposibile, pe care le declansez cu satisfactia unui om nebun. Nu stiu ce este mai periculos:faptul ca ma arunc in ele sau faptul ca le invoc pana la indeplinire.Ma sperie amandoua.
Ca un facut, ultima jumatate de an a inflorit in situatii imposibile.Aceleasi probleme, aceleasi procese de constiinta, aceleasi tabuu-uri incalcate, aceleasi nazuinte de absolut, aceleasi dorinte de intelegere, aceleasi tentative esuate de gasire a linistii. Si cand te gandesti ca totul a pornit din incercarea de a`mi face un bine, satula de sine-suficienta mea.
Ma uit insa in urma si nu regret nimic.Culmea!Nici serile petrecute pe ascuns, departe de ochii curiosilor.Nici noptile de amor nelegiuit, nici diminetile in case straine, cu gandurile apasandu-mi creierul.Nici macar cafelele cu subinteles pe care le-am sorbit atent, in cafenele boeme sau in ceainarii secrete. As face totul la fel, dar poate cu mai multa pasiune si cu o anulare de constiinta.C
u toate astea, imi lipseste ceva, dincolo de linistea pe care o tanjesc.Linistea aia vine dintr-o simbioza bizara,spirituala..dincolo de toata atractia carnala dintre doua persoane.
M-as hazarda sa spun ca nu lipseste, ci ca asteapta momentul potrivit sa fie redescoperita.

Zidul din fata noastra

Odata plamaditi, suntem aruncati violent in marea amorfa ce se numeste viata. Numai ca al` de ne`a plamadit s-a jucat atat de mult cu liberul nostru arbitru, incat nu ne-a pus niciun fel de limita, in afara de cele fizice.Ai nimanui, orbecaim in intunericul ce ne inconjoara, pana cand ne lovim de primul repede.Cu apucaturi de berbeci, incercam sa daramam colosul ce se intinde in fata noastra, din simplul fapt ca nu constientizam care este raportul de forte si implicit de reusita dintre noi si imaterial. Problema noastra nu este insa imaterialul, ci incapatanarea de care dam dovada in incercarea de a rasturna legile firii, doar pentru ca NOI nu constientizam limitele:ale noastre, ale altora, ale naturii.
Suntem nefinisati sau poate asa trebuie sa fim. Absolutul nu a fost atins niciodata, dar fiecare se afla permanent in cautarea lui. Poate asa si-or intregi invelisul plapanf. A fi absolut nu este amuzant, pentru ca odata ce iti constientizezi limitele si putintele, devii plictisit de tine. Si plictisitor pentru altii. Absolutul nu e trendos, dar iti ofera un singur avantaj:acela de a sti ce poti,pentru cine poti, cum poti.Si daca e reciproc.
Dar noi nu suntem absoluti.Asa ca lovim in continuare, cu gesturi berbecesti, zidul din fata noastra,ignorand faptul ca limita se fla inaintea lui..si nu dupa el.Uneori,. a trece dincolo de zid inseamna a`ti depasi conditia si a inceta sa mai crezi in limite.Deseori, zidul nu este decat un semn al unui tabuu, care asteapta sa fie incalcat. Pedeapsa difera, de la individ la individ.In dragoste, e la fel. Zidurile sunt dese, iar constiinta ta bulversata.oara daca vei scutura din cap, te vei trezi la realitate?

Ce se poate intampla cand pronunti un simplu nume

Ti s-a intamplat vreodata sa tresari la auzul anumitor nume? Si aici nu ma refer la tresaritul ala de moarte, plin de spaima, ci la declickul care te poate scoate din starea ta de moment si iti rediretioneaza atentia catre persoana care detine numele in cauza. Ceea ce se intampla, de fapt, e o asociere mentala de familiaritate:asociezi numele cu o serie de amintiri pe care le ai despre persoana respectiva. Stiu, am stricat printr-o singura fraza toata frumusetea inceputului. Uitati ca am scris-o, pentru ca voi reveni inspre lejeritatea frazei de inceput.
Spre exemplu, eu cand aud "Andrei" in urechi, imi aduc aminte in mod automat de o gasca de nebuni, pe Otopeni, acum cativa ani. Toti il asteptau pe Andrei. Fiecare cu sufletul la gura, toti cu glumele la ei."Andrei" este unul dintre multele nume care starnesc reactii odata ce imi trec pragul urechilor.La fel se intampla si cu Sarmi, Bogdan, Catalin, Alexa. Sunt doar o parte dintre ele. Daca le-as spune pe toate, s-ar duce naibii tot misteru`. Dar rumegati asupra "problemei". O sa vedeti ca am dreptate.

Scrisoare catre mine

Te-am vazut pana acum in ceata.Imi era teama sa vad dincolo de ea, pentru ca nu stiam unde ma duce racoarea unei dimineti de primavara.Imi ploua in suflet, ploua in tine, dar tu, tu nu aveai glas sa urli. Iti pierise de la tipetele mute pe care le-ai scuturat din tine, incercand sa ma faci sa inteleg:ca eu nu sunt a lor, ca am ramas a mea.Insa in timp ce urletele tale iti gaureau plamanii, urechile mele ramaneau la fel de astupate ca pana atunci. Nu puteam si nu vroiam sa aud vocea ratiunii, care ma indemna la acceptare. Am preferat sa ma chinui, sa te sfasai cu dintii si sa iti intorc spatele decat sa accept schimbarea care ma invaluia prin fiecare por.
Atunci, imi aduc aminte, ca primul spre care am urlat ai fost TU. Asa linistit si continuu sfasiat cum te stiam.Tu.Nu eu, Tu. Atunci, nu ai facut nimic. M-ai lasat sa imi revars spre tine gaurile negre din suflet si frustrarile coapte,fara a-mi spune macar un cuvant. Ai cautat sa te uiti in ochii mei, incercand sa imi fixezi privirea nebuna, innebunita de cotidian.Ti-am evitat ochii, cautandu-mi alte orizonturi. Am incercat chiar sa imi vand sufletul lui, pe un gram de fericire.Nu mi-a primit ofranda si am ajuns, deznadajduita, la picioarele colosului Deznadejde. Am urlat din toti rarunchii si mi-am trecut sufletul prin carbuni incinsi, pentru a ma purifica de ganduri sinistre.
Atunci am bajbait dupa tine, tremurand din toate incheieturile. Nebunia imi pusese mana la gura si se infiltrase in mine. Ca un narcoman, ti-am cautat respiratia plina de speranta si liniste, pentru ca stiam ca doar ele ma pot face bine. A fost momentul in care am inteles ca nu Tu erai linistea, ci eu.Linistea de inceput, linistea de dinainte de furtuna, linistea de sfarsit.Mi-ai dat puterea de a-mi controla drumul si simtamintele, de a ma elibera de poveri trecute si de a-mi face loc cu maceta pe drumurile neumblate. Esti bun, in nebunia ta. Poate prea bun. Atat de bun,incat aproape ca m-ai redat pe mine mie. Din nou. Ce fac daca ma mai pierd inca o data?

Filosofii la ceas de noapte.Despre barbati si femei

Sunt unii barbati care iti intra in suflet de la prima vedere, cu tot cu aerul lor boem si taciturn, cu tot cu replicile bine intolite, cu tot cu zambetul cu subinteles. Ei sunt barbatii care vor disparea cel mai repede din viata ta si pe care ai face bine sa nu ii retii. Sunt oameni care traiesc pentru ei si nimic altceva. Sunt jucatori de nivel inalt, care nu lasa garda jos din acelasi motiv pentru care nici tu, cateodata, nu lasi garda jos:se tem de consecinte.Sigur, sunt cazuri si cazuri. Exceptii exista si e posibil ca una dintre ele sa te loveasca la un moment dat in moalele capului:Sa gasesti un boem taciturn, gata sa se converteasca la religia ta. Nimic de zis, bravo tie ca l-ai facut sa se converteasca.Posibil sa nu dureze insa mult, pentru ca meandrele lui sunt mai importante ca ale tale.
Mai sunt barbatii care te cuceresc treptat:prin ceea ce fac, prin ceea ce zic, prin cum arata si prin modul protector in care te tin langa ei. Poti avea impresia ca libertatea ta de miscare este imensa, insa e doar o aparenta. La momentul (ne)potrivit, sar la gatul celor care le ameninta integritatea bunului, adica a ta.Iti pot fi frati, veri, tati sau foarte buni prieteni.Atentie insa la ultima categorie, care se poate transforma oricand din amicitie in dragoste carnala. My advice would be sa cantaresti de doua ori inainte de a lua o astfel de decizie. Pana la urma, prieteni adevarati gasesti mai greu decat poti gasi o aventura de-o noapte.Dar tine de alegerea fiecaruia.
Barbatii indiferenti sunt placerea mea.Sunt cei care, prin natura orgoliului, par a te ignora cu desavarsire. De fapt, vor doar sa ii lasi sa se manifeste si sa fie ei primii. In orice. Sunt cei care decid si odata ce le intri in joc, ai parte de un rollercoaster de senzatii. Placerea adevarata consta insa in decojirea lor treptata. Strat peste strat, strat sub strat, ii descoperi in toata complexitatea lor.Plus ca ii poti castiga ca si prieteni veritabili, odata ce le demonstrezi capacitatile tale.
Personal, ii gasesc irezistibili pe barbatii care stiu cum sa fie barbati:pe cei care te sorb din priviri, pe cei care isi arata potenta intelectuala, pe cei care nu uita niciodata de micile placeri ale vietii, pe cei care suna in miez de noapte sa intrebe o simpla prostie si sa completeze cu "Vroiam doar sa te aud...", pe cei care te intampina cu un zambet si stiu sa plaseze complimentele unde trebuie, la momentul potrivit.Si, bineinteles, pe cei care isi calca pe orgoliu pentru a-ti face mici surprize, doar in ideea de a-ti castiga interesul si prietenia.
Nu credeam sa o zic vreodata, dar ...da, a fi barbat poate fi o arta, la fel cum femeia poate fi o opera desavarsita. Ideal cand stau unul langa altul, tragic cand se cauta o viata intreaga si nu se gasesc.

Manualul de instructiuni pentru Ramona.

Am inceput sa lucrez la un manual de instructiuni. Al meu. Probabil ca ii voi da drumul pe piata online in momentul incare este definitivat. Manualul va cuprinde sfaturi pentru dummies in ceea ce priveste manevrarea brandului personal Ramona Crangasu. Sau mai pe scurt, do`s and dont`s in ceea ce ma priveste. Am ales varianta asta pentru ca m-am saturat sa explic fiecarui nou individ care se intersecteaza cu mine cam cum functionez eu si care sunt regulile de aur ale convieturii sociale sau profesionale cu mine.

Back on track.

Dupa o noapte care mi-a stors glandele lacrimare pana la ultima picatura, a venit acalmia. Nu e cea de dinaintea furtunii, asa ca nu va panicati, dragi prieteni. Nu voi avea prea curand iesirile din tipar pe care le-am avut zilele trecute.
Da, am o problema cu schimbarea, pe care o accept in faza initiala si dupa aceea ma tot intorc la deciziile care au dus la instalarea ei, gandindu-ma ca poate era mai bine daca as fi facut asta in loc de astalalta si invers.Iar cand ma intorc asupra deciziilor, e buba, ca inevitabil ajung in momentul in care imi analizez si ras-analizez viata:profesional, emotional, sentimental, social.In cele mai multe cazuri, comparatia acum-atunci iese cu minus pentru acum si incep sa tanjesc dupa atunci.FAra a ma gandi ca atunci nu insemnau oportunitatile de acum si ca atunci nu mi-a adus prietenii pe care ii am acum.Prea putin conteaza in mintea mea lucrurile astea atunci cand incep sa fac comparatii. Detaliile ma sufoca, iar analizele involuntare imi dau acute dureri de cap.De fiecare data, solutia este sa vorbesc despre ele. Cu cineva care le intelege.Iar azi acel cineva a fost Mishu, unul dintre putinii care imi inteleg dementa si trairile.Vorbind cu el,mi-am raspuns la cateva intrebari esentiale, iar asta mi-a readus zambetul.It`s good to have such friends!:)

Zilele in care puteam sa scriu si frumos.

Uite ca erau si momente in care puteam sa scriu frumos:

Pentru asta, presimt eu ca o sa fiu nitelus injurata, dar nu conteaza...vreau sa vorbesc!!!Lasati`ma se vorbesc, brutelor!! Stii cand va ziceam eu ca sunteti nebuni cu totii? Bine, tot ati ramas asa...dar va iubesc, mah! Pa fiecare in parte! :))
Am inceput colaborarea cu Sk radio cred ca...acum ceva luni, cand Andrei(aka Fratelo) m-a descoperit. Intamplare sau nu..asta nu mai stiu..ideea e ca de atunci suntem nedespartiti..Vorba vine, nedespartiti, ca unul e in New YOrk..celalalt, in Romania, Constanta. Dar merita spusa chestia asta. Sa ma abat putin si sa spun ca Sk radio(hai ca deja suna a material publicitar)..ma rog..e un radio online, in principiu...daca dati click pe titlul materialului, o sa va duca direct aclo. Nu despre asta vreau sa vorbesc, ci despre oamenii de acolo. Nominal, despre cei care au atins intr-un fel au altul o coarda sensibila in sufletul meu hain:))) Uki, de Andrei am zis, el e tartoru`..el m`a convins sa colaborez cu Sk radio, el e cel mai aproape de sufletul meu de acolo. Noah..Andrei asta e mare figura ..si el stie asta. Ii place sa faca radio si cred ca daca nu l`ar opri celalalt loc de munca..ar face asta incontinuu(asta si alte activitati, pe care nu le aduc la lumina). Dupa Fr3cky Mania, unde faceam stirile.. am trecut in paralel, la Be crazy..despre Be crazy, o noua incercare a 2 nebuni sa schimbe lumea si formatul de show radio. Cu tot tacamul..cu certuri, cu injuraturi si cu Ba nu aia! Ba aialalta! Cred ca ne-am scos putin peri albi unul altuia, dar macar a meritat si inca merita...macar daca murim, sa murim unul cu mainile infipte in gatul celuilalt. Fratelo e baiatul meu de suflet(el si ala micu, Cristi): stie tot despre mine si stiu tot despre el, si cel mai important are gura aia mare pecetluita!:D Ca altfel nu i-as fi suflat nimic...
El e cel care imi spune cat de bivol sunt cand gresesc ceva, el e cel care imi zice congrats! cand fac ceva bine. Mai multe nu zic despre el, ca deja il vad cum isi umfla narile alea si urla un JEEETTT, mah!!! Pe langa Andrei, mai e cineva..ala micu`...Alexu, sau colegu`...e celalalt nebun care ma suporta. Alexu e cel care imi aduce aminte in fiecare miercuri ca trebuie sa iau COTIDANUL, dar uita de fiecare data ca am licenta pe 18 iunie. A....si da..are fumuri de shaf, asa ca de fiecare data trebuie sa iau pozitia cu mana la chipiu in fata domniei sale(stii ca glumesc, da?)Boonn...cine mai e Alexu? Cel cu un superb accent ardelenesc, dupa care pur si simplu sunt topita. Parca il si aud..Noah, ziua buna, colega...puszy! , asta daca nu vorbeste incontinuu la telefon si nu imi da buline rosii..sau albe...ca nu mai stiu(dar cred ca alea albe erau ale lui Turcescu) Un singur lucru am sa ii zic, mrauuuu..simbah! Stie el de ce.
Chiar daca nu tot din radio SK, ala micu- Cristi, tot aici l-am cunoscut, cand a vorbit fara intrerupere la un Fr3cky Mania. Imi venea sa il pocnesc prima data, ca mi se parea nitelus impertinent, dar acum ii zic doar isteric mic si il calmez! Daca nu merge nici asa, recurg la amenintari : Mori! sau anathema Love ya!. Cristi e cel care in mod ciudat a reusit sa ma pondereze(hai, nu te umfla atat in pene!) si unul dintre putinele persoane cu...care as putea sa ma inteleg din priviri. Foarte interesant ca persoana, agitat incontinuu si cu o voce radiofonica eterna, mi-a intrat la suflet dupa putin timp de cand l-am cunoscut. Ba pe mess, ba pe Skype, ba in person(no more mitziii for u , ca te sparg!), e exact genul de om cu ...care as putea sa vorbesc non stop, fara sa ma plictisesc..Bine, discutii alternate cu niste batai, cu niste glume, cu niste "bai, ce e cu astia doi de se poarta asa..ce e intre ei?". Si mai e Danut. Personaj aparte, el asa...nebun, cu ranjetu` pana la urechi si o replica pregatita mereu...de m-am saturat de cate capace mi`am luat de la el. Cu toate astea, si el mi`i drag, mai ales cand...tace:D..desi recunosc ca nici cand vorbeste nu imi displace, ca ma fascineaza vocea lui. Danut e mare ...e verde...e DAn..si cu asta zici totu`..aaa...si frumos..si chiparos...si dejtept(multumit, mah) Si mai e si CAT, dragutul de el, pe care nu il stiu atat de bine...dar in 5 min a fost evident ca era cel mai sanatos din gasca mare de la Otopeni. Despre CAt nu pot sa zic prea multe, doar ca am impresia ca la angajare a gresit casa de productie...daca ne luam noi asa dupa prenumele lui :D. E baiat de treaba, un pic prea normal poate, dar cu siguranta are tot ce ii trebuie sa ajunga un nebun veritabil:D...CAt e echilibrul, daca ar fi sa o luam asa si i se potriveste rolul asta de minune.
Sunt ai mei si ii iubesc asa, cu nebuniile lor de moment, cu injuraturile lor, pentru ca pe fiecare il iubesc altfel. Daca ma iubesc si ei? Neah! Daca ar fi fost asa, cu siguranta aveam un Porche pana acum:)

Cafeaua cu tutun nu mai exista.

Nu mai am de ce sa scriu despre iubire.Cafeaua cu tutunul au disparut, la fel ca si zambetele printre in ocheadele aruncate peste fumul de tigara.Am intrat in starea de indolenta care mi-a mancat cu nesat trairile. Mancat nu e cuvantul potrivit, sincera sa fiu. Mai degraba anihilat. Nu simt nici cald, nici rece, nici zambet, nici ura. Noptile lungi si povestile spuse de prieteni mi se par atat de intangibile, incat nu reusesc sa le ating nici macar din mers.Amintirile nechibzuintelor facute din impuls si a nebuniilor care mi-au adus linistea odata sunt si ele departe.Nu-mi mai aduc niciun zambet, nici un ras, nicio stralucire in ochi. Sunt atat de departe, incat parca nu au fost parte din mine niciodata.Am pierdut la Bursa Fericirii toate investitiile facute in sentimente. Acum stau si ma gandesc cum pot cuantifica simtamintele ramase, cum pot scormoni dupa lacrimi si zambete, doar pentru a fi umana din nou. La modul real al cuvantului. Nici vise nu mai am. Nu stiu pentru ce sa lupt, pentru ca nu stiu incotro ma duc. Unii spun ca asta se numeste eliberare. De trecut si de chingile amintirilor. E supra-apreciat. E doar detasare care nu aduce liniste, ci constrange.

Argumente pentru dementa mea relativa

Probabil ca in ultimele zile am speriat foarte multi prieteni. Nu atat eu, cat starea mea de apasare si profunda nemultumire. E tipica unui idealist care traieste in relativism, ar fi prima scuza pe care o aduc inspre digerare. Stiu ca nu va convinge, stiu ca idealisti sunt multi dintre voi, dar putini sufera de simptomele pe care le-am nuantat eu zilele trecute. Probabil ca fiecare se manifesta altfel, iar trairile sunt diferite de la individ la individ. Sunt prea multe variabile, pentru a incerca sa le deslusesc eu aici. CEea ce stiu este ca in ultimele zile, tot cerul mi s-a prabusit pe umeri, iar napastele apocaliptice s-au pravalit si ele cu repreziciune, ca o pacla peste claritatea creierului meu. Brusc, m-am simtit mediocra si lipsita de talent. Mai mult, de motivatia care sa ma faca sa merg mai departe , in orice. Sigur, contra-replicile au venit repede:fie de a prieteni, fie de la cunoscuti, fie de la persoane pe care nu le stiu, dar care ma citesc cu placere de fiecare data:talentul exista, e doar impresia de mediocritate, sper ca nu vorbesti serios,revizuieste-ti atitudinea, si eu sunt in aceeasi stare. Empatia nu m-a ajutat niciodata prea mult, sincera sa fiu, pentru ca mi-a dat impresia ca muta subiectul discutiei de la cel care vorbeste, la cel care se da empatic. Dar apreciez intentiile, totusi.
Prietenii de suflet mi-au zis ca sufar de neclaritate si nu vad adevarul din fata ochilor. Oamenii constienti de ei trec mereu prin trairi de tipul asta. Nu stiu cat de constienta sunt de mine, pentru ca momentan orbecai intr-un relativism crunt. Nici macar nu stiu ce vreau:aca vreau liniste, dragoste, agitatie, trairi intense, sentimente nobile, altruism, constienta, inconstienta, uitare sau pur si simplu redirectionare. Sunt in momentul in care vreau ce au altii, cu toate ca ce au altii clar nu mi se potriveste.
M-am vazut oricum, prin ochii vostri si nu mi- a placut ce am vazut. Inteleg acum de ce sunteti ingrijorati. Dar va mai dura putin pana cand ma voi regla. Nu am gasit inca ingredientul de care am nevoie pentru asta. Nici nu stiu care e, de fapt.

Linistea costa scump

Linistea mea se cumpara, mai nou, pe bani grei. M-am dus zilele trecute sa imi refac provizia de liniste, asa cum fac la de fiecare data cand stocul incepe sa se devina rarefiat.Imi pregatisem angoasele si frustrarile spirituale, gata sa primesc lucrurile simple, care sa ma faca sa zambesc. Am stat la coada pentru fericirea-mi zilnica, iar cand am ajuns in fata Cerberul s-a uitat la mine furios, spunandu-mi ca, de data asta, trebuie sa dau bani. Altfel cum sa iasa pe profit toata afacerea cu zambete?M-am scormonit prin buzunare si i-am dat o bancnota de 100 lei. Am crezut ca e suficient pentru a primi inapoi credinta in lucruri simple si optimismul. Macar pentru 24 de ore sa le simt gustul din nou. CErberul mi-a luat banii si mi-a spus, la fel de furios, sa vin si maine, cu suma pe care am dat-o acum insutita.Se mai gandeste daca imi va reda zambetul, dar macar deranjul de a ma asculta sa i`l platesc. Umerii au coborat, pleostiti, ami jos decat ii stiam, iar gatul s-a infundat intre ei. Capul mi-era plecat, iar intoarcea catre drumul nefericirii s-a realizat intr-o simpla fractiune de secunda. M-am pricopsit, in schimb, cu un plus de orgoliu si cu o droaie de valori care se tin scai de mine. La ce bun?

We are the world-youtube Edition

Nu l-am descoperit eu, e recomandarea UTV din zilele astea. Este un cover superb facut pentru o cauza nobila:25 for Haiti.Deci, se poate.

Ale nebuniei valuri

Linia dintre nebunie si normalitate este atat de prost trasata incat te poti trezi intr-o fractiune de secunda in afara unuia dintre terenuri, fara posibilitate de intoarcere. In momente din astea, taria ta de caracter este factorul decisiv, care te poate salva sau te poate arunca in ghearele nebuniei. Cu cat ti-ai perfectionat mai mult tehnicile de supravietuire, cu atat cresc sansele ca normalitateasa-si reintre in drepturi. Cealalta situatie nu este de dorit, sub nicio forma.Nici pentru tine, nici pentru creierul tau, nici pentru cursul pe care viata il va lua catre autodistrugere. Pentru ca in mod inevitabil, autodistrugerea este ultima oprire de pe drumul pierzaniei. De cateva ori, am fost foarte aproape sa o iau pe celalalt fagas. Sau cel putin, asta a fost impresia mea. Iti dai seama dupa momentul zero, in care realizezi ca nu mai vorbesti ca tine, nu mai reactionezi ca tine si simti imboldul de a te izola de toti si toate, in cotlonul pe care tu il creezi si il guvernezi. Se poate numi si maturizare, se poate numi si constiinta de sine. Si, de obicei, sunt factorii care te pot face constient de amploareda pe care o dai vietii tale.

Unul dintre cei care nu aveau talent...

Simt cum imi fuge incetul cu incetul pamantul de sub picioare...si culmea...nu pot sa fac nimic.sau nu vreau. Probabil ca latura masochista din mine nu ma lasa sa ma bucur de liniste, de zambete, de oameni, de..nimic. Lovitura de secure vine de fiecare data la momentul total nepotrivit si face pagube ireparabile. Cele mai multe, la nivel de motoras. Imi zicea astazi un prieten ca nu intelege ce e cu mine de cateva saptamani si ca a observat ca sunt cum nu ar trebui sa fiu:cu mintea plecata.Nu am stiut ce sa ii raspund.Stiam ca are dreptate, poate chiar prea multa, dar nu stiam ce argumente sa ii aduc pentru a-l linisti. Nu am putut, asa ca am rabufnit, cum fac de obicei.
Ma consuma gandurile, ma consuma grijile, evaluand evolutia altora realizez ca singurul meu talent este posibil acela de a enerva tot ce sta pe langa mine.Atunci, a venit ghilotina de care m-am temut dintotdeauna:sunt mediocra. Cu toata lupta mea, sunt mediocra.Talentele imi lipsesc si simt ca tot ceea ce fac este sa lipesc cu un maldar de chirpici prost o casa care si asa sta cada. A mea.
Nu am sentimente, nu am reactii, sunt inerta si indolenta.La tot ce ma inconjoara. Parca creierul si corpul meu au refuzat sa ma mai conecteze la seva socio-tehnologica.M-au transformat intr-un hibrid nenorocit, care nu isi poate calcula urmatoarea miscare.Pentru ca nu stie ce sa aleaga, pentru a i se potrivi. Daca as avea suflet, probabil ca mi-ar plange, asa simt doar niste pete ude care imi aluneca pr obraji, fara sa stiu de ce. VReau doar sa fiu om din nou. Masinismul asta omoara putinul care mi-a mai ramas.