GInul si luciditatea. Care?

Ginul cade greu la stomac. Intotdeauna. Mai ales cand depui efort intelectual. Degetele ti se duc aiurea pe tastatura, iar ochii se chircesc sa citeasca ceea ce degetele au tastat. Dexteritatea ti se duce dracu`, la fel cum si luciditatea pare sa refuze sa iti faca jocul.Jocul ametelilor are si un final. Patul, in care te intinzi dupa o zi epuizanta, in care fetele ti-au adus biscuiti frantzuziti..ca sa o ingrase pe Barbie. DAr realizezi ca viata e frumoasa. Si plina de perspective. Si incepi sa dai vina pe gin, ca nu ti-a zis asta mai devreme, cand te dadeai de ceasurile iadului sa iesi din criza existentiala. Better late than never.

Fecale de mahala

Mirosul aprig de fecale imi inunda narile. E abia 9 dimineata. Caldura si soarele au inceput sa incalzeasca dejectiile adormite si sa le transforme in fumigene fatale pentru nari. In dreapta, o usa darapanata ma lasa sa vad intrarea in fosta curte boiereasca, abandonata in pragul unei mizerii abjecte acum. E zona de mahala a Constantei care pute la propriu, dar care in puticiunea ei inca mai pastreaza o farama mica de istorie. Istoria unei aristocratii demult apuse. Cred ca aristocratii se invart in mormant acum de oftica: slatarii le-au luat in stapanire casele, a caror frumusete eleganta au distrus-o. Au lasat-o sa moara lent, inlocuind-o cu frumusetea si mirosurile laturalnice de mahala.Dar mahalaua e trista. Si la ora 9 dimineata, si la ora 17.00. Usile darapanate si crapate lasa ochiul trecatorului sa vada o curte napadita de buruieni, in mijlocul careia troneaza o fantana. Fantana care a ajuns "pisatoarea" tuturor. De la slatarul mic pana la bulibasa, care au confundat`o de fiecare data cu wc`ul plin de muste si mirosuri fecale. GEamurile stau sa cada, iar la un colt ciobit din sticla ce se mai tine de rama intr-o rana, ca un dinte stricat, ce sta sa cada, se iteste capul unui tiganus cu mucii intariti la nas. E murdar, dar ochii ii sclipesc ca valvataile. E ager si sprinten. A invatat de mic cum sa te faca la buzunare, dar se mai uita si la om. E docil cand vede tristete in jur. Tiganusul face ochii roata, inspectand camera saracacioasa in care sta 7 ore pe zi, cat doarme. Si-ar dori si el un palat ca bulibasa, dar se multumeste la cei 8 ani si cu darapanatura cu iz istoric cu care s-au pricopsit ai lui. Ii place curtea mare, boiereasca, ce ii aduce aminte de pozele vazute la bunicii lui. Parac fantana nu are ce cauta in saracia aia. Si nici pisica ce isi linge momitele gratios, in timp ce sta la umbra. Ochii lui coboara spre strada de dincolod e mahala, spre tirurile care cara moloz si masinile de politie care patruleaza parca prea des.Un caine se opreste si se uita ciudat la el, cu ...capul intr-o parte. Dincolo de caine, se afla o prezenta ciudata. Aievea. Tiganusul se uita mai atent. Naluca dispare.El ramane cu gustul amar ca cineva l-a privit incontinuu.

Awareness:Earth song

Pentru cei care consuma irational. Pentru cei care distrug pamantul. Pentru cei care il lasa sa se sufoce. Pentru cei care inca mai au lacrimi sa ii simta suferinta. Pentru cei care simt ca povara autodistrugerii devine apasatoare. Earth song este una din melodiile de referinta ale lui MJ. Orientata catre o atitudine pro-eco veritabila, melodia exploateaza toata gama de simturi din zona mustrarilor si a constientizarii vinovatiei. Ucidem, taiem, exploatam ..fara cap si fara mila.

Hai...sictir!

Oricat de violent ar parea mesajul de mai sus, eu tot o persoana impaciutoare raman. Cel putin, in perioada asta. Dar asta nu inseamna ca sunt impaciutoare cu ipocritii si ipocritele care imi traverseaza viata. Zic asta pentru ca, recent, un episod mi-a zdruncinat creierii mei si a brazdat obrazul ipocritei cu care ma intersectasem. Un episod scurt, in care eu ma opream sa dau binetea de rigoare, iar ea imi zambea suav, fara sa se opreasca. Eu inteleg goana postmodernista(dumnezeule, chiar o si practic!), dar ceea ce nu reuseste sa proceseze micutul meu cip cenusiu este neobrazarea de a zambi olimpian si epiCURian, plutind mai departe in absconsul existential al drumului catre casa, fara a stationa sa iti saluti un prieten/ amic/persoana pe umarul careia plangeai in urma cu ceva timp. Tot ceea ce pot sa spun este: distinsa domnisoara, iti urez sanatate si fericire, dar nu in raza mea de actiune, ci in universul tau pseudo-olimpian. Totodata, as prefera ca razele noastre de actiune sa nu se intersecteze prea curand. Prea curand avand aici sens de inspre niciodata. Karma mea nu mai accepta neobrazari elementare!

Si..ti-e dor?

Mihaela mi-a pus azi o intrebare la care nu am stiut cum trebuie sa raspund in primele secunde: Cat de dor iti e de tv? Pentru moment, am vrut sa ii zic ca imi este foarte dor, pana cand mi-am dat seama ca daca as zice asta, probabil ca as minti. Drept pentru care, am zis adevarul: nu mi-e dor neaparat de TV, cat mi-e dor de productie. Si asa si este. Cum spuneam cateva posturi mai inainte, productia imi acaparase toate simturile. Chiar si cand totul picase in cap, ramasesem pe frontul de lupta pentru ca imi placea teribil de tare ceea ce fac. DAr, surpriza! Si aici imi place teribil de tare ceea ce fac. Altfel, cum l-as face in fiecare zi? Aici nu am comenzi politice, am comenzi de la finantatori, care sunt motivate si nu sunt directionate in a leza interesele colegului de competitie. E loc de toata lumea, dar mai ales, e loc de vizibilitate pentru toata lumea. Vizibilitatea care daca nu e construita ok, pierzi lupta din start cu ceilalti aspiranti la vizibilitate. Pentru moment insa, ma multumesc sa ma stiu linistita. Si cu creierii intregi. Am realizat ca asta imi place.

Portretul lui

E un barbat normal. Normalitatea lui este insa atipica, la fel cum e orice alta normalita:supusa unei rigori subiective. Poate trece drept un barbat frumos, dominat de acel je ne sais qui ce ii licareste in ochi. E pasionat si asta imi place. Nu numai la el, ci si la restul oamenilor de care sunt inconjurata. Miserupismul are si el rolul lui in poveste. Poate ca e impus de normalitate. SI de faptul ca se simte bine in hainele morale ce il imbraca. Poate sa degaje liniste si calm, prin voce. Simtul analitic nu ii lipseste, la fel cum nici zambetul plin de subinteles nu ii dispare de pe fata. E prieten cu mine si cu ideile mele. Prietenele il adora, cu toate ca nu l-au vazut decat o data. Dar si-l amintesc drept cel care le-a cerut sincere scuze pentru faptul ca eu nu voi sta cu ele, ci voi sta cu el. Conversatia i se potriveste ca o manusa, la fel ca si subiectele grele.Cu toate astea, persoana de langa el nu e niciodata de neglijat. Nici macar o secunda. Are maturitatea necesara sa nu o cocoloseasca, dar se declara pe deplin interesat de evolutia ei. Imi place naturaletea prin care se trateaza pe el si pe cei din jur. Cred ca asta mi-a placut de prima oara. Poate fi barbatul perfect pentru femeia care il merita si care se pliaza pe gandirea lui rece. Imi place ca e si pasionat. Imi place el, ca om. Nu e nimic anormal in asta. Anormal e ca il las sa imi scape printre degete.Total intentionat. Deloc inspirat.

A venit Madonna!!!!!!

Cica a venit Madonna, ba!Si dupa cum ii spune si numele, noi trebe sa ne inchinam sfintei fecioare si sa ne ploconim la picioarele ei pentru a ne salva sufletele pierdute. Sau cel putin, asta m-au lasat sa inteleg cei de la Realitatea, care au facut un triplex bizar, incercand sa acopere subiectul:studio-elicopter-hotelul unde se presupunea ca e cazata. CE am aflat eu dintr-o relatare continua de vreo 15 minute? Ca Madonna e blonda, ca poate a venit cu cei 4 copii si ca barbatul vanjos din stafful ei ducea unul din copii. As fi ipocrita daca nu as aminti de faptul ca sunt ceva curiosi pe Aurel Vlaicu si ca 3 blindate o tot asteptau de vreo 5 minute pe aeroport. Dupa care, curiozitatea m-a impins sa ma uit mai departe. De aici incolo, am inceput sa dibuiesc erorile organizatorice: coloana oficiala nu era coloana oficiala, avea doar antemergator...Drept pentru care, diva care si-a facut rezervare la 4 hoteluri(pentru a induce lumea in eroare!ce oroare!) a asteptat la semafor, ca toata lumea, dar in blindate, ce-i drept! La cati bani s-au pompat in Madonna,s-ar fi putut gasi o solutie prin care coloana mai mult sau mai putin oficiala sa mearga pe un traseu delimitat, cu circulatia restrictionata partial.DAr cand te mananca sa iti faci imagine, inghiti si aglomeratia capitalei.
Trecand insa mai departe, nu am ramas cu nimic de pe urma informarilor permanente. Nu tu informatii de background, nu tu informatii picante..despre ce a vrut Madonna, despre excentricitatile ei, despre scandalul starnit de concertele ei in tari musulmane, despre recomandarile Bisericii Catolice de la noi, NIMIC. Reporterii REalitatea doar au vehiculat niste cifre, niste nume de aeroporturi si nr de persoane insotitoare..si..cam atat. O relatare fada si lipsita de continut. Fierband de lipsa de informatii, am dat pe CNN. Nu ca m-as fi asteptat ca ei sa faca tot felul de cover stories dupa concertul Madonna. Mi-am facut mai mult sange rau:profesionalism, comunicare excelenta, grafica de milioane, platou de milioane si o prezentare incredibila a rubricii meteo facuta de o domnita usor supraponderala. Dar nici ca mai conta. In tot acest timp , eu imi puneam in minte aceeasi intrebare:Frate, da` astia nu au tzatze si cururi ..sa faca audienta?Si mi-am raspuns singura. Nu au nevoie.

Audacity of huge

Nota 10 pentru productia/post-productia spotului. Really!

Ei doi.

Ea, abia merge. Usor adusa de spate, chircind ochii la fiecare pas. Parul ii este alb si ridurile propuntate. A avut o viata grea. Se vede asta dupa liniile care ii brazdeaza fata, taind parca in carne. E usor resemnata si linistita, analizand cu atentie tot ce misca in jurul ei. Mai scoate cate un oftat si o privire invidioasa, uitandu`se la cucoana de varsta ei care a stiut cum sa se mentina de-a lungul timpului. Isi impreuneaza mainile si mai tare si se uita la el. Acum 2 min, l-a ajutat din nou sa urce in autobuz. Calma, ca intotdeauna, tinandu-l de mana ramasa libera. Cealalta ii strangea un baston ferm, de lemn. Este orb. De mai bine de cativa ani. Se chinuie sa isi duca existenta de pe o zi pe alta. Nu poate sa faca nimic fara ea. A muncit o viata intreaga sa o intretina, iar la batranete, a cedat. Acum e randul ei. Bruma de putere care i-a mai ramas o foloseste pentru el. Ea nu mai are nevoie. Il imbraca, il plimba, ii da sa manance. Ca unui copil. Au ramas singuri in casa bartaneasca, cu mileuri si pestisor de sticla. TElevizorul e vechi, dar nici ca se uita la el. Au altele de facut. Sa supravietuiasca in jungla care le striveste sufletul si le rasuceste mainile in jurul gatului. Cuvantul schimbare nu s-a inventat pentru ei. TRaiesc in trecut si sunt de sine suficienti. Nici nu vor mai mult. Poate decat vizita copiilor, ceva mai des. Ea e adusa de spate, el e orb. Ea e vlaguita de viata, el traieste prin ea. Cum ai reactiona daca i-ai vedea langa tine?

La multi ani, Grig!

Am facut recent un pact. Ca nu imi mai neglijez prietenii. Cel putin, nu constient.Asta dupa ce am gafat`o grav , cand am mai uitat niste zile de nastere, cam importante ele. Pana acum, vad ca imi iese smecheria, drept pentru care, de dimineata, mi-am blagoslovit un amic din bucuresti cu un telefon. Prima reactie a fost:" Ce s-a intamplat,mah?Ia zi`mi".Dupa care, au urmat injuraturile mele pline de talc si dragoste, cu urarile de rigoare. Discutia a degenerat de la el, inspre mine, politica, populatie activa si migratia fortei de munca. Nu ma intrebati cum, ca nu stiu.Drept pentru care, am taiat`o scurt..si am revenit la gandurile mai bune. Urari si alea alea.Si stii ceva, Grigule? Chiar imi era dor de discutii din astea. Promit ca nu mai astept un an pana sa te agat cu un telefon. Asa ca, sa ne traiesti, sa ne infloresti si sa dea dracu` sa iti mai iei liber de la munca atunci cand e ziua ta.

Tzurpriza!Functioneste inca!

Ma jucam azi pe toate cele 4-5 telefoane ale mele. Pe doua, distrugeam o lisa de contacte, pentru a`mi preda telefonul la demisie(ca da, am demisionat de la CTV), pe unu` aranjam datele din agenda, iar pe celalalt(zappul de politie) il deschisesem din lipsa de ocupatie. Ferm convinsa ca Zappul nu functioneste, pentru ca a fost oprit in urma cu un an, apas butonelul verde si vaz ca nu imi apare mesajul de inceput cu : "cartela a fost blocata/serviciu indisponibil" sau orice alt mesaj de intampinare. Drept pentru care, pun mana sa formez nr personal, sa vaz care e treaba. Imi rasp robotul, care imi spune ca voi di redirectionat. Eu, in gandul meu:Opaa!catre ce? Si de ce?daca e restrictionat abonamentul?Inchid si astept cumintica, poate mi-o pica din cer vreo canistra de esplicatii pentru situatia creata. CAnistra nu a picat, dar cu siguranta tot a picat ceva:un mesaj, prin care mi se spunea cum ca creditul meu e valabil pana in 2010. Pardon?Ce credit?Avand in vedere cele intamplate, pun din nou manuta sa sun. Tot pe nr personal. Sa nu creez vreo situatie prosteasca. Si..tzurprizaaaa!Suna! Drept pentru care, am desprins concluzia ca inca functioneste. Intrebarea e..DE CE? Eu ce fac acum?

Aer de vama. Fragmente rasfirate.

Am nimerit ieri din nou in Vama. Impropriu zis nimerit, pentru ca era un blast prevazut si planificat cu vreo 12 ore inainte de happening. Am ajuns in Vama dupa un drum deloc lung, dar presarat cu Linkin, Manson si Bon Jovi. Basca un Down with the sickness, sa ne mai readuca la simtiri. Plus una bucata urmaritori, care s-au lasat pagubasi dupa vreo 3 stopuri in Cta.
Vama s-a schimbat. Vama e plina de cocalari. Ar fi expresia cea mai dura pe care as putea sa o folosesc atunci cand vb de Vama. Dar, din pacate...asa e. Am fost la Stuf, unde cocalarii faceau nota discordanta. Si catamai nota discordanta. CA erau multi, nu de alta. Fie ca dansau cu obze, pe boxe, pe mese, sub mese, pe saltele elastice, tot cocalari se numesc. Unii dintre ei, si-au dat si arama pe fata, cand au venit sa agate.CE stil, ce metoda, cat manierism!Inconfundabil.
Trecand insa peste cocalari, Vama oricum nu mai e ce a fost. Nu sunt vamaiota prin definitie, dar vad schimbarile. Si nu pot sa zic ca imi plac. Atunci cand ridici complexuri de lux sau semilux intr-un loc unde lumea vine sa uite de facilitati si fitze, deja e un inceput de decadenta, care se simte si in atmosfera.
Ce imi place insa e persistenta vamaiotilor in a se conserva si a razbate prin mormanul de cocalari si pitzipoance, care au impanzit Vama, pentru ca este cool si trendy sa mergi acolo. Da, e cool!DA, e trendy!DAr nu cand iesi cu tocurile de 10 si rochita hipermulata, sa atragi privirile audientei. Ne-am dat dracu! Si eu, si cei cu care eram in Spice, cand am vazut minunatiile bronzate, cu floricele in par, dansand pe Marley in stil Bambuist, asa cum au invatat ele ca e frumos.
In schimb, Stuful m-a amuzat si m-a facut sa dansez in nisip pana pe la 4 dimineata. Macar Stuful a ramas la fel. Cel putin,aparent. Slava domnului!

Noua Eu.

Cred ca e a treia postare in decurs de cateva luni care are titlul asta. Numai ca acum si constientizez ceea ce scriu. Constientizez faptul ca nu sunt sclava trecutului si ca amintirile au incetat sa ma bantuie. Abia acum am realizat ca nu mai incap in limitele pe care mi le impuneam inainte:limite de varsta, limite de comportament, limite de atitudine. GRoaza mea a luat sfarsit odata ce am realizat ca Eu-cea de atunci s-a evaporat si in locul ei a fost plamadita, EU-cea de acum..care a trecut prin experiente scabroase, scandaluri siropoase si deznadajduiri constante. Nu mai incerc sa ma regasesc in vechea eu, in gesturile ei pline de alint si pasiune, in aprecierea constanta fata de oameni neconstanti,in naivitatea dureros de evidenta prin care isi incanta audienta. Toate au disparut..s-au transformat si au crescut, udate cu lacrimile maturizarii si ale schimbarii. Schimbare pe care abia acum sunt pregatita sa o accept. Schimbare pe care am negat-o luni bune la rand, creandu-mi procese de constiinta si noduri in gat, care nu ma lasau sa respir aerul unei libertati dulci. Acum, libertatea isi intinde imensitatea in fata mea, la fel ca si abisul necunoscut, pe care calc plutind, cu frica de a nu cadea in gol, odata in plus. Dar mainile mele sunt sustinute de incredere, prietenie si iubire. Multa iubire. Pe care am transat-o si dezosat-o, pana cand am redus-o la un ciot. Dar ciotul ala e definitiv. E esenta. E anima, e karma, e cum vreti voi sa ii spuneti. Ma simt bine in noile haine, dar inca gust cu timiditate din ambrozia luciditatii si a maturitatii. Ma obisnuiesc mai greu cu gustul.Dar imi place exoticul lui.

Sweet dreams, ladies and gents!

Incepe cu ceva acorduri din "Beat It" a lui MJ, dar continua destul de Beyonce like. "Sweet dreams" se numeste trackul, destul de bine lucrat. Nu pot sa zic ca sunt un mare fan al divei Beyonce,dar trackurile ei au ceva catchy de la o vreme incoace. O fi si echipa f buna pe care o face cu Jay Z. Nu stiu, dar imi place soundul. Videoclipurile sunt lucrate, dar merg toate pe aceeasi schema:filmare pe croma si some great visuals added la editare. Se vede ca sunt muncite, dar conceptul incepe sa devina usor obositor si in exces pentru un singur artist.
Cu toate astea, merita ascultate si vazute.

Atentie la volan!

Si uite de aia nu m-am facut nici SMURD-ist, nici politist la criminalistica sau rutiera. Video`ul este luat de la piticu. Si da, nu trebuie sa va mai repet ca este nasol daca mergi pe TOmis cu 130 sau pe autostrada cu 230. I se poate intampla oricui, in orice moment. Ia-ti masurile de precautie si condu cu..cap. Cu viata ta nu e niciodata de glumit.

Un NU categoric manelizarii!Oare?

Nu am pledat niciodata pentru faptul ca eu sunt un jurnalist excelent. Nici nu ma consider jurnalist, macar. Poate om de productie, da. Jurnalist, nu. Cu toate astea, am ochi sa observ si gura sa vorbesc cand lucrurile scapa de sub control in ograda jurnalistica locala sau nationala. Pentru ca stiu care sunt criteriile de angajare si cunosc cum un cizmar poate ajunge intotdeauna jurnalist, daca are simtamantul de catzisme in el. Nu deontologie, catzisme. Asta conteaza. Acum. Ce-i drept, observ o fenomenologie destul de ingrijoratoare in ceea ce priveste manifestarea scriiturilor tiparite. Si nu numai. Este de inteles. Pentru ca intr`o continua galopare supa senzational, profit..samd, se muta accentul de pe calitate pe cantitate si pe cat de bine vinde cantitatea, in functie de cerintele pietei. Drept pentru care, nu stiu daca mai pot vorbi de jurnalism in Romania (cu mici exceptii ale muritorilor de foame care inca se mai chinuie sa faca investigatii ca la carte si sa isi respecte meseria).
Am pornit discutia asta pentru ca m-a deranjat un material al unui "coleg", absolvent de jurnalism, care nu a activat niciodata in presa. A mers pe calea propriei productii generatoare de semnificatii si mesaje, afacere pe care o intretine din pasiune(cred) si scopul nobil de a fi independent. Bravo lui, as spune! Insa colegul de care zic are un mare dinte impotriva gazetarilor aserviti, care isi murdaresc numele pentru 15 milioane lunar(daca ii obtin si pe aia). Aici apare diferenta de perceptie si intelegere. Cine a fost "aservit", lucrand in presa, rationeaza altfel si pune altfel in legatura elementele mecanismului. nu jurnalistul este vinovat pentru calitatea materialelor, ci patronul care ordona senzational si cresterea vanzarilor pe publicitate, pein manelizarea industriei media. Nu o biata fatuca este vinovata pentru faptul ca a scris un editorial cu picioarele, ci capul care este deasupra fatucii si care nu a binevoit sa o traga de maneca, sa o invete cum sa articuleze o idee din penel. Asa ca, stimabile, nu mai fiti atat de inversunat in ceea ce priveste presa locala, pana nu puneti mana de intrati intr-o redactie, pentru a observa sistemul din interior.
Da, este regretabil ce se intampla. Dar..ce se intampla la Uups de Ct(ca acesta e exemplul dat), se intampla si la Realitatea, si la Antena, si la Radio 21. Diferenta dintre ele e de notorietate si credibilitate. Hai sa observam parghiile mecanismului si abia apoi sa improscam cu noroi oameni care nu au avut norocul/sustinerea financiara/puterea sa isi deschida o afacere pe cont propriu si sa nu plece capul in fata patronului.

Revista presei 18/08/2009

Revista presei de azi abunda in scandal si inovatie. Nu stiu cat de fericita este combinatia asta, dar eu una , sunt intr`o stare euforica de cand am aflat ca Oprescu nu mai arunca pe apa sambetei 700.000 de euro. Ca si titlurri, din ziarele de azi aflam ca minunatul Comandament Litoral 2009 si-a incheiat activitatea. Stiu ca va uitati la data de astazi si nu intelegeti rationamentul pentru care comandamentul si-a inchis portile, dar sezonul estival , nu. Nici nu trebuie sa intelegem, probabil ca...bugetari fiind, s-au gandit sa isi ia cele 10 zile de concediu aferente, fara a mai tine cont de faptul ca sezonul nu s-a incheiat. Trecand de la una la alta, aflam ca gropile de gunoi au ajuns motiv de cearta intre pedelisti(dar nu singurul) si ca SIF Mutnenia se ocupa, mai nou, de tepe funciare. La Poarta Alba se asteapta raspunsuri pentru un nou parc, iar bioagricultorii cer subventii mai mari. Cat despre panourile solare, acestea sunt obligatorii pentru casele nou construite in Spania.

Dincolo de bine. Dincoace de rau. Apologia relatiilor interumane.

Nu mi-a placut prea mult Alice Nastase cand am auzit prima data de ea. Eu, intocmai ca orbul care pipaie bucatile unei carti si nu reuseste sa ii desluseasca intelesul. Numai ca orbul a invatat sa citeasca si sa desluseasca. Mi-a picat recent in mana una din cartile semnate de Alice Nastase, impreuna cu Aurora Liiceanu. "Dincolo de bine, dincoace de rau" parea un manuscris cu tematica banala si deja uzata, care mizeaza pe relatiile intre barbati si femei. Dar m-am inselat. Usor greoaie pe alocuri, cartea este clar de nisa. Descrie simtamintele femeii moderne, care incearca sa nu piarda in lupta cu postmodernismul, in timp ce incearca sa se ia la tranta cu suratele sale deloc blagoslovite cu materie cenusie. E o lupta zilnica, in care regasirea gaseste pierderea si pierderea tanjeste dupa regasire. Dar niciodata..sau arareori ajung la un numitor comun. Mi se punea un nod in gat cu fiecare pagina pe care o rasfoiam. Lupta mea se ducea in paralel cu lupta vocii autoriale. Stransoarea in jurul gatului devenea din ce in ce mai incomoda pe masura ce se contura imposibilitatea rezonantei intre sexe. Femeia niciodata nu e sexul slab, ea alege intotdeauna. Parea sa se convinga pe ea, dar si pe un public similar cu ea, Alice Nastase. In final, dupa ce am reusit sa ma detasez de firul epic, am conchis cu o replica din carte: "Prea femeie sa nu pot sa plang, prea barbat sa cer ajutorul". O singura fraza ce defineste o situatie contemporana de inadaptare, rasturnare a valorilor, mutatie a femininului catre masculin si incercare permanenta de regasire pe sine intr-un haos ce transforma tot. Fiecare particula. Fiecare atom. Fiecare celula. Totul e schimbare. Vartejul insa nu trebuie sa te ia niciodata prin surpindere.

Constientizare

Imi spunea astazi o prietena ca simte ca se departeaza de toti. M-a uimit replica prin care si-a completat declaratia: "imi e dor de tine"..si de aici a pornit totul. Am trecut prin asta. Inca mai trec.Singura diferenta intre mine si ea e ca eu ii stiu cauza, care mi s-a infierat in piele de acum doi ani. Cand am simtit gustul amar al imposibilitatii de a fi cu cei dragi mai mult de o ora pe zi. Pentru ca nu puteam. Pentru ca pasiunea imi mistuia maruntaiele. Pentru ca pasiunea pentru jobul meu de "gaozar"(penru a cita mari politiceni in viata) imi manca tot: prieteni, familie, iubit. Dar era de sine suficienta. Acum, nu mai e. Acum, raporturile s-au inversat, in incercarea lor de a-mi dovedi ca toate au un echilibru si echilibrul trebuie sa se restabileasca. Intotdeauna. Si imi place asa. Cu toate ca trebuie sa ma obisnuiesc cu un nou ritm profesional si o noua provocare. Dar ii am aproape pe cei care ma iubesc. Si cei care ma suporta. Neconditionat. Imi e suficient si merg pe val. De data asta, al meu, nu al altora. Asa ca, draga mea, totul e ciclic, ti`as spune. Starea de acum se va regasi in tine intr`o perioada apropiata sau indepartata, depinde de diametrul cercului tau existential. Acum, e sentimentul de instrainare. Dar, cred ca pe undeva, e maturizarea si constientizarea ca esti, faci si construiesti. Iar asta iti rapeste tot.

Jos Antonescu!Cauza nobila Antonescu!

Moda cu promovarea politicienilor prin acapararea social media mi s-a parut amuzanta. o perioada.doar o perioada. pana cand am realizat ca devine atat de anosta si enervanta, mai ceva ca mesajele de indoctrinare si spalare a creierelor folosite de fascisti, nazisti si comunisti. Sub sloganul "Crin Antonescu, presedinte!", un prieten virtual de pe facebook m-a invitat sa ma altur cauzei nobile de a-i promova imaginea preaminunatului si de a-l sustine in acapararea virtuala pe care stafful lui de campanie trebuie sa o bifeze. Ei bine, refuz sa fiu partasa la asa ceva. Apreciez insa ca staffullui a inteles cat de importanta e social media. Asta daca nu cumva contul nu o fi deschis de vreun pricajit de copilandru de prin PNL, pe care l-au momit fie cu un suc, fie cu o functie. Pe mine una, insa, ma dezgusta lozincile postmoderniste de tipul asta. Imi aduc mult prea mult a "Partidul, Ceausescu...". Asa ca, dragilor, orice invitatie de alaturare la o astfel de cauza nobila va fi ignorata. Pana in momentul in care ma voi convinge ca politicienii stiu sa faca si altceva in afara de a da din gura si de a...scuipa din gura, depinde de sex si orientare

REvista presei 17 august

Dupa o Zi a Marinei aromata cu miros de alge si de scoici intrate in putrefactie, a venit si ziua de luni. Zi in care programul Casa Verde este demontat de Adevarul, Nemirschi se cearta cu autoritatile, iar turistii nu tin cont de sfaturile salvamarilor in Eforie Sud. In Bucuresti, ploua cu bani, se pare, pentru ca investitiile, de altfel, de laudat(in materie de arbusti, plante cataratoare) ajung pe la sume exorbitant de mari. Tineti-va bine, 46 milioane de euro. De euro, nu de lei! De banii astia, ar trebui sa se sadeasca si ingrijeasca sute de paduri, ma gandesc eu, nu sa fie plantati 2 copacei si 3 flori, cum probabil se va intampla. Dar, cum traiul in Romania ne ocupa mai tot timpul, tacem si mergem mai departe in periplul nostru. Aflam din Liderul de Opinie ca Trabantul ecologic va fi lansat in curand si ca in zona Fantanele-Cogealac autoritatile inca se mai cearta pentru constructia parcului eolian.
Si pentru a nu fi deprimati de luni, va "rasplatesc" si cu ceva stiri pozitive. Evident, nu din Romania: Endessa a investit 650 de milioane de euro pentru reducerea emisiilor.
Cam atat pentru azi, ne citim maine, la aceeasi ora.

Nu m-am nascut invatata

Azi am avut aceeasi reactia ca atunci cand am intrat pentru prima oara in regia de emisie si lumea incepuse sa urle la mine. Dar exact aceea. Simtamantul ala de inceput de drum, care iti macina tot si te topeste fizic si sufleteste, pana cand iti dai duhul verticalitatii si pici in ipocrizie. Complicat, nu? am mustrari si regrete, ca aia nu o stiam, dar nici pe cealalta, dar poate ca ar fi trebuit sa spun asta altfel pentru a nu da rau. Poate ca ar fi trebuit sa nu ma mai balbai atat si sa fiu mult mai drastica in exprimare. Nu stiu daca e normal sau nu, banuiesc ca este, pe de o parte, pentru ca vorba din popor susura acum la urechi: nimeni nu s-a nascut invatat. Eu cred ca am vrut sa ma nasc invatata, doar pentru a pastra aparentele de know all si de siguranta..de orice tip.
Regret ca nu m-am nascut invatata, pentru ca acum orice tentativa de a invata se lasa cu mustrarea:Bah, cum naiba ai putut sa nu stii chestia aia? Era simpla!Si de aici constrangerea.

To the rescue!Hormoni in deriva!

Cu ochii mijiti, il vedeam usor in ceata. Soarele era de vina, iar el era in contre-jour. Din spatele meu, aud niste unete chicotite, si ma intorc sa vad cum arata duduile care povestesc in detaliu ce i-ar face, daca l-ar prinde. Au 17-18 ani, iar in coltul gurii, o balutza le aluneca la vale. Metaforic. Cu eforturi, imi intorc din nou capul, sa observ mai bine faptura masculina pentru care se bateau hormonii pustoaicelor: bine proportionat, delicios bronzat, cu un fund usor bombat, scrutand orizontul, sigur pe el. Probabil ca este unul dintre putinii barbati pe care slipul se aseaza incredibil de bine. Slipul rosu, cu o stampila tiparita pe fund:SALVAMAR.De aici, si fanteziile dezinvolte ale duduilor din spatele meu. Tot uniforma e, se incadreaza in tipar si in nevoia femeii de a se simti subjugata si aparata. Eu am oftat scurt, si mi-am zis in sine, scurt:Deh, e negru!

Ocheada de august

Mama si fiul. Ea sta pe o bancutza, asteptand microbuzul. Fiul, sta la un gard in spatele ei, tragand nesatios dintr-o tigara pe care si-a luat-o cu banii cersiti de la unchiu`. Se uita cu inima sfasiata la cea care i-a dat nastere si l-a abandonat, in mintea si sufletul ei. Ca un caine haituit, se uita cu jind la femeia intre doua varste care continua sa il ignore. Si care in fiecare dimineata il da afara din casa. Si care il lasa flamand. Si careia nu ii pasa daca ramane in viata sau nu. asta e viata lui. Asta e viata ei. Se ignora reciproc. Ea nici nu stie ca a fost urmarita de unicul fiu caruia i-a dat viata. Ii simte insa rasuflarea in ceafa. O arde. Dar nu se intoarce sa ii vada privirea sfredelitoare. Mama si fiul.