Cer multe. De la mine, de la viata, de la cei din jur. Ma intreb uneori, cum de mai respir inca. Pentru ca imi verific pulsul regulat, sa ma asigur ca nu am murit. Haotica mea existenta incepe sa se domoleasca, iar lucrurile se pun singure la locul lor. Deja s-au pus. Dar eu si de la ele cer mult. POate ca si de aici haoticul situatiei in sine. Atuncata in necunoscut, bajbai cu capul inainte dupa informatii si familiarizari cu situatii crepusculare. Nu e usor. E normal. Dar tot cer multe de la mine. Si asta e normal. Ma defineste. Ce chestie! Am gasit din nou ce ma defineste.Intr`un haos ce se aseaza acum.
Imi place.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentezi?Tare, sa te auda toata lumea:
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.