Un blog de zi cu zi, fara corset sau operatii estetice. Atentie, respira natural!

luni, 4 iunie 2007

Ma dezbar de tine sau sinuciderea eului!

Asa ma trezesc in unele dimineti, cu gustul amar pentru mine si pentru viata in care nu ma regasesc unoeri si de care mi-e sila. Eul meu ala puternic si pus pe harta mereu, somnoros si cu parul ciufulit, se trezeste mereu inaintea eului de mironosita, care inca isi face somnul de frumuste. Il priveste cu dispret, pentru ca.. inca doarme...isi permite. Si se uita la eul slab cu sila. Uite-l, cum doarme, isi zice el in gand, in timp ce analizeaza cat de fine ii sunt trasaturile fetei, cat de imaculata si ingrijita e si cata fericire are imprimata pe toata fatza aia pacatoasa. Te urasc! urla in sinea-i si zaboveste inca putin pentru a`l injosi verbal pe eul slab. "Ce ai tu in plus fata de mine? Tu le ai pe toate, le iei fara nici cea mai mica greutate, eu ma lupt incontinuu si sufar imaginea deziluziei. Niciodata nu sunt fericit, mereu singur, apatic si anti social. Tu, in schimb, imi furi tot. Ai tot..si nici nu te chinui cat de putin. Imi dai peste nas mereu si ma arunci in panta amagirii si haosului ori de cate ori castigi medalia, fara a-i primi si reversul. Lipsita de valori, lipsita de credinta, lipsita de judecata, si cu toate astea..le ai pe toate. Ce nevoie mai ai de mine? Te descurci si fara gandirea-mi glaciara, fara morala si etica mea, fara principiile mele. Esti in lumea ta, in care eu nu exist. Si castigi de fiecare data". Dezolat, lipsit de speranta pana in ultimul moment, cu parul la fel de ciufulit ca si in dimineata trecuta..cand a uitat sa traiasca, traind pentru altii, eul puternic scutura din cap dezgustat si ofteaza. Ma dezbar de tine..urla grotesc in fata eului slab, stiind ca asta nu conteaza pentru nimeni. Nimeni nu il aude, pentru ca nimeni nu vorbeste limba lui. Nimeni nu il intelege si nici nu vrea sa il inteleaga. El e singur, ceilalti sunt multi si nu le poate tine piept tuturor. E slabit de puteri si simte cum il sufoca. Cu o ultima sfortare, se scufunda in abis, in intuneric, devenind la fel de lipsit de vointa ca si eul pe care il ura cu ardoare. Se uraste pe el acum, uraste ce a devenit, prin sinucidere. Un eu ca toti altii, fara culoare, doar uniform.

Un comentariu:

  1. Litera cu litera, cuvant dupa cuvant, propozitii, fraze... mii de semne le insiruim pe toate intr-un spatiu virtual in care suntem cine vrem, cine credem ca vrem sau poate... poate suntem acea persoana pe care o vedem dimineata in golinda. Fara sa exprime nimic... vorbim, ne revoltam, strigam, traim liber intr-un spatiu virtual despre care, multi dintre noi nu pot spune mare lucru. Liber? Sperand... captivi intr-o lume de sticla, cabluri optice si antene satelit ne dam cu parfum de libertate... Insa, cu sufletele sfaramate de acesta sarma gimpata siliconata, continuam sa strigam... dezamagiti ca... un spatiu virtual nu are ecou.
    Liviu Cezar

    RăspundețiȘtergere

Comentezi?Tare, sa te auda toata lumea:

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.